| ZenDoge a întrebat:

Salut TPU. Daca am fost martor la ceva si am fost chemat la declaratii si eu am scris ceva mincinos apoi am revenit a doua zi la politie sa continui declaratia cu adevarul, spunand ca mi-a fost frica de persoana aceea si nu am spus adevarul prima data dar am continuat acum declaratia cu adevarul se mai poate sa primesc marturie mincinoasa?

5 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu o sa fii acuzat de marturie mincinoasa, daca ai spus adevarul a doua zi.
Conform Codului penal, citez:
"ART.273. Mărturia mincinoasă  
  (1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase."

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Nu, căci revenirea ta te disculpă.

| cfrtobias a răspuns:

O sa ajungi la puscariewinking

| Ali22aa a răspuns:

Da

| Ali22aa a răspuns:

Ceva de genul am bătut pe cineva de l-am lăsat lat. daca ii duc banane la spital se vindecă? cam așa a sunat