| RyanCarter2008vonArad a întrebat:

Vă rog am o întrebare importantă, mai mult din curiozitate. Am înțeles că dacă cineva vrea să își schimbe numele poate. Deci o poersoană dacă dorește, din eu știu ce motiv, să își schimbe numele, poate. Întrebarea mea este că poate să își schimbe numele și într-unul de origine străină, ca de exemplu într-un nume de origine Germană, Britanică sau chiar Americană? Cineva mi-a adus la cunoștință că, în România ca exemplu, o persoană nu poate să își schimbe numele decât într-un nume de origine Română. Și totuși m-ar interesa dacă nu este cumva o metodă, o excepție de la regulă, ca cineva să își schimbe numele dar nu neaparat într-un nume de origine românesc. Vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuriile voastre deoarece nu știu când am să intru, iar când am să intru voi intra grăbit doar a vedea răspunsul, căci timpul, în ultima vreme, îmi e foarte-ncărcată. Deci vă mulțumesc, cu bine.

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, dar numai daca ai un motiv intemeiat, de ex. ca numele tau a fost tradus in romana din limba straina in care vrei sa-l schimbi si vrei sa revii la numele strain, altfel n-o sa-ti aprobe schimbarea. Mai exista posibilitatea ca numele strain sa fie un pseudonim, sub care esti cunoscut ca artist.

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Se poate schimba numele, pe cale administrativa sau judecatoreasca dar numai daca ai un motiv intemeiat, dintre cele prevazute de art.4 din OG nr.41/2003.

| RyanCarter2008vonArad explică (pentru Ioandelasal):

Mulțumesc, dar pot să îmi schimb numele în orice nume fie că este Românească sau nu, numele pe care-l aleg?

| Ioandelasal a răspuns (pentru RyanCarter2008vonArad):

Da, dar numai daca ai un motiv intemeiat, de ex. ca numele tau a fost tradus in romana din limba straina in care vrei sa-l schimbi si vrei sa revii la numele strain, altfel n-o sa-ti aprobe schimbarea. Mai exista posibilitatea ca numele strain sa fie un pseudonim, sub care esti cunoscut ca artist.