| Marinel2232 a întrebat:

Primul om creat de Dumnezeu a fost Adam apoi Eva şi ei au fost făcuţi din pământ.
Unii savanţi spun că oamenii se trag din maimuţe prin termen ştiinţific.
Despre Adam se spune că a trăit 930 de ani şi a avut băieţi şi fete care s-au căsătorit şi au avut şi ei la rândul lor copii astfel ajungând la populaţia globului omenesc de azi.
Acum de ce este un păcat să te căsătoreşti cu una din rudele tale de sânge?

Este adevărat că noi TOŢI suntem fraţi şi surori?

Şi de ce unii oameni suntem albi şi alţii negri şi vorbim limbi diferite?

Iertaţi-mă că am pus atâtea întebări dar chiar sunt curioasă.
Mulţumesc!

Răspuns Câştigător
| EmaS a răspuns:



Deoarece Adam şi Eva au fost primele fiinţe umane (şi singurele create de Dumnezeu), copiii lor nu au avut altă alegere decât să se căsătorească între ei. Dumnezeu nu a interzis căsătoria intra-familială până mult timp după aceea, practic până când au existat suficienţi oameni astfel încât acest tip de căsătorie nu a mai fost necesar (Levitic 18:6-18). Motivul pentru care incestul conduce adesea la anomalii genetice la copii este că atunci când două persoane cu caracteristici genetice similare (cum sunt o soră şi un frate) au copii – defectele genetice sunt de departe mai probabil să apară întrucât ambii părinti au ei înşişi aceleaşi defecte genetice. Atunci când persoane din familii diferite au copii, este foarte puţin probabil ca ambii părinţi să aibă aceleaşi defecte genetice. Codul genetic uman a devenit din ce în ce mai "poluat" de-a lungul secolelor întrucât defectele genetice s-au multiplicat, s-au amplificat şi au fost transferate de la o generaţie la alta. Adam şi Eva nu au avut nici un defect genetic, ceea ce le-a permis lor şi câtorva dintre primele generaţii de descendenţi ai lor să aibă o stare a sănătăţii cu mult mai bună decât o avem noi în prezent. Copiii lui Adam şi ai Evei au avut puţine defecte genetice, poate chiar deloc. În consecinţă, căsatoria intra-familială a fost sigură pentru ei. Poate părea ciudat sau chiar dezgustător să ne gândim la soţia lui Cain ca fiind chiar sora lui. La începuturile lumii totuşi, deoarece Dumnezeu a început cu un singur bărbat şi o singură femeie, cea de-a doua generaţie de oameni nu a avut altă posibilitate decât să se căsătorească între ei.



13 răspunsuri:
| miradoniz a răspuns:

hee hee Da,noi toți oamenii suntem veri, din punct de vedere genetic și nu numaihee hee Cred ca știința nu s-a hotărât încă care este gradul exact de rudenie, cifrele variază între gradul 16-și 50.
Dar este scris că"împărăția Cerurilor nu stă în cuvinte,ci în putere"Întrebările de genul asta,ca și curiozitate,de ce nu? dar nu mi se pare ok, să fie luate drept justificare, într-o direcție sau în cealaltă!

| BubblesDoubleS a răspuns:

1. Habar n-am de ce este pacat acum. Raspunsuri mai directe decat : Asa a vrut Dumnezeu " nu am primit, sau mai logice...
Pai daca asa a vrut el inseamna ca e un razgaiat care ii place sa schimbe legea de la un an la altu' nu?
2. Nu nu e adevarat ca noi suntem frati. Avem si parinti diferiti, culturi, tari diferite si stramosi diferiti.(Daca am fi frati, cum spune biblia inca am face incest si ea permite...)
3.Nu stiu de ce unii suntem albi sau negri, adica fiecare si-a mostenit originea. thinking aa dar stii legenda aia cu turnul babel cu referire al limba vorbita?
Deci toti vorbeau aceeasi limba si intr-o zi descendentii lui Noe s-au gandit sa faca turnul numit Babel si zis-au : Vom face un turn mai presus decat Dumnezeu. Atunci razgaiatul Dumnezeu care nu suporta sa lase locul pentru altii, adica copii sai i-a facut sa vorbeasca fiecare alte limbi asa ca oamenii nu s-au mai inteles intre ei si nu au mai construit nimic.
Gasesti pe google legenda turnului babel.
O zi buna! Ma mai gasesti pe privat daca mai ai intrebari

| Crisis a răspuns:

N-ar fi mai bine sa nu ne mai gandim la aberatiile cre[s]tine si sa ne vedem de treaba noastra? Religia e o porcarie, nu-ti mai bate capul atat.

| Marinush123456789 a răspuns:

Citeste ce a fost cu turnul babel...este cam la fel cu ce intrebari se pun aici pe site... unii incearca sa ajunga sa inteleaga totul despre Dumnezeu cu cunostintele lor "vaste"

| DianaScorpio a răspuns:

Degeaba esti curioasa, nimeni nu iti va putea da un raspuns concret si sigur.
Iar daca vrei sa afli varianta religioasa conform careia vorbim atatea limbi diferite, cauta despre Turnul Babel.

| calitro a răspuns:

De ce are vulpea coada? Nu iti poate da nimeni un raspuns concret la intrebarile tale.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mai ai de invatat.stiinta se bea cu paharul cunostinta de domnul la fel.nu turna cu galeata fiindca te inneci.invata intai sa mergi, dupa aia sa zbori. daca zbori din prima risti sa-ti rupi mainile si picioarele.

| StopCardiak a răspuns:

Nu te poti casatori cu o ruda de sange deoarece se considera pacat!
Da suntem frati deoarece ne treagem dim adam si eva!
Unii oamenii sunt albi deoarece se trag din oamenii albi cei negri din cei negri si vorbim alte limbi deoarece in ace; lasi timp avem culturi diferite!

| 乃ŪMMĪĪ a răspuns:

Pai este pacat sa ne casatorim cu rudele pentru ca este sange din sangele nostru pentru ca odata casatori fac copii si pacatul va cade pe acesti copii nevinovati.

Da pentru ca Dumnezeu nu tine cont ca sunt romani, rromi, bulgari.etc

Pai altii suntem " albi" si alti " negri" si vorbim limbi diferite deoarece sfintii vorbeau alta limba nu romana si dupa s-au mai format limbi

| ċønŧraśŧ a răspuns:

Chiar este pacat sa te casatoresti cu rudele tale, dar pe vremea aceea nu erau alti oameni (femei) asa ca au fost nevoiti sa se casatoreasca fratii intre ei caci Dumnezeu le-a spus.
Da este adevarat ca toti suntem frati si surori.
Unii oameni sunt negri pentru ca traiesc in zone cu foarte multa caldura si soare.
Cat despre faptul ca omul vine din maimuta...Nu e adevarat. Minciuni ca sa impresioneze lumea.

| titza a răspuns:

Atunci sa permis asa ceva pentru ca trebuia sa se inmulteasca neamul omenesc, in plus in zilele noastre daca ai contact sexual cu o ruda de sange copii tai pot suferi de diferite boli genetice!

| Tonny92 a răspuns:

@a4ndr3y

ajuta la locomotie si la mentinerea temperaturii corporale in timpul somnului. nu vorbi in numele tuturor, tu nu poti sa dai raspunsuri concrete

| Tonny92 a răspuns:

Bun sfatul fumaretului. Invata de la el, marinel. Mai putin partea de gramatica, unde si el are de invatat.