TPU! Intrebare despre randuiala lui Methodie, pentru cei ce din lepadare de lege a osebite fețe si vârste se intorc la pravoslavnica si adevarata credință.
,, Aceasta rânduialã se face când cineva din Lutherani sau Calvini se intoarce la ortodoxie."
Intrebare: Cine sunt Lutheranii si Calvinii?

1/2 articole:
Martin Luther: Cine a fost el şi ce moştenire a lăsat?
„SE SPUNE că despre [Martin Luther] s-au scris mai multe cărţi decât despre oricare alt om din istorie, cu excepţia stăpânului său, Isus Cristos", nota revista Time. Prin cuvintele şi acţiunile lui, Luther a contribuit la declanşarea Reformei — mişcare religioasă considerată a fi „cea mai importantă revoluţie din istoria omenirii". Prin urmare, activitatea sa a dus la schimbarea climatului religios din Europa şi la încheierea epocii medievale pe acest continent. De asemenea, Luther a pus bazele formei standard a limbii germane scrise. Traducerea Bibliei realizată de el este, cu certitudine, cea mai răspândită traducere în germană.
Ce fel de persoană a fost Martin Luther? Cum a reuşit el să aibă o influenţă atât de mare asupra lumii europene?
Luther devine un erudit
Martin Luther s-a născut în noiembrie 1483 la Eisleben (Germania). Tatăl său, deşi lucra într-o mină de cupru, a reuşit să câştige suficient pentru a-i asigura lui Martin o bună instruire. În 1501, acesta şi-a început studiile la Universitatea din Erfurt. În biblioteca de aici a citit pentru prima oară Biblia. „Această carte m-a încântat nespus şi nădăjduiam să fiu atât de norocos încât să am într-o bună zi o asemenea carte", a spus el.
La 22 de ani, Luther a intrat la mănăstirea ordinului augustin din Erfurt. Mai târziu, a frecventat cursurile Universităţii din Wittenberg unde şi-a luat doctoratul în teologie. Luther nu se considera demn de favoarea divină, iar mustrările de conştiinţă îl aduceau uneori în pragul disperării. Însă cercetând Biblia, rugându-se şi meditând, el a reuşit să înţeleagă mai bine cum îi priveşte Dumnezeu pe păcătoşi. A realizat că favoarea divină nu poate fi câştigată, ci le este acordată prin bunătate nemeritată celor ce exercită credinţă. — Romani 1:16; 3:23, 24, 28.
Cum s-a convins Luther că noua sa înţelegere era corectă? Kurt Aland, profesor de istorie a bisericii primare şi de cercetare textuală a Noului Testament, a scris: „El a meditat la tot ce era scris în Biblie pentru a vedea dacă această nouă înţelegere rămânea în picioare la o confruntare cu alte declaraţii biblice; şi peste tot a găsit dovezi în favoarea ei". Doctrina justificării, sau doctrina salvării, prin credinţă şi nu prin fapte ori acte de penitenţă a rămas un element central al învăţăturilor lui Luther.
Indignat din cauza indulgenţelor
Înţelegând modul în care îi priveşte Dumnezeu pe păcătoşi, Luther a intrat în conflict cu Biserica Romano-Catolică. În acea vreme era foarte răspândită credinţa că după moarte păcătoşii trebuiau să îndure pentru o perioadă de timp anumite pedepse. Însă se spunea că timpul de pedeapsă putea fi scurtat prin cumpărarea de indulgenţe care erau acordate sub autoritatea papală în schimbul unei anumite sume de bani. Vânzătorii de indulgenţe, precum Johann Tetzel, ce acţiona ca reprezentat al arhiepiscopului Albert de Mainz, obţineau profituri considerabile vânzând indulgenţe oamenilor de rând. Mulţi considerau indulgenţele un fel de asigurare pentru păcatele viitoare.
Luther era indignat de vânzarea de indulgenţe. El ştia că omul nu se poate târgui cu Dumnezeu. În toamna anului 1517, el a scris cele 95 de teze celebre în care acuza Biserica de abuz financiar, doctrinar şi religios. Deoarece dorea să încurajeze o reformă, nu o revoltă, Luther a trimis copii ale tezelor sale arhiepiscopului Albert de Mainz şi câtorva erudiţi. Mulţi istorici consideră că anul 1517 sau acea perioadă a marcat începutul Reformei.
Luther nu a fost singurul care şi-a exprimat dezaprobarea faţă de faptele reprobabile ale Bisericii. Cu un secol înainte, reformatorul religios ceh Jan Hus condamnase vânzarea de indulgenţe. Înaintea lui, John Wycliffe din Anglia arătase că unele tradiţii ale Bisericii erau nebiblice. Erasmus din Rotterdam şi Tyndale din Anglia, contemporani cu Luther, susţineau şi ei necesitatea unei reforme. Însă graţie inventării tiparului cu litere mobile de către Johann Gutenberg, vocea lui Luther s-a făcut auzită mai puternic şi mai departe decât a altor reformatori.
În 1455, presa lui Gutenberg funcţiona la Mainz. La începutul secolului următor, existau prese în 60 de oraşe germane şi în alte 12 ţări din Europa. Pentru prima dată în istorie, opinia publică putea fi repede informată despre unele chestiuni de larg interes. Probabil fără consimţământul lui Luther, cele 95 de teze ale sale au fost tipărite şi distribuite. Necesitatea unei reforme a Bisericii nu mai era o problemă locală, ci o controversă larg răspândită, iar Martin Luther a ajuns peste noapte cel mai celebru om din Germania.
„Soarele şi luna" ripostează
Secole la rând, Europa fusese în mâinile a două instituţii puternice: Sfântul Imperiu Roman şi Biserica Romano-Catolică. „Împăratul şi papa erau într-o strânsă legătură, ca soarele şi luna", declară Hanns Lilje, fost preşedinte al Federaţiei Luterane Mondiale. Totuşi, existau mari îndoieli cu privire la cine era soarele şi cine era luna. Până la începutul secolului al XVI-lea, ambele instituţii trecuseră de apogeul puterii. Se simţea iminenţa unei schimbări.
Ca ripostă la cele 95 de teze, papa Leon X l-a ameninţat pe Luther cu excomunicarea dacă nu retracta cele scrise. Ca o sfidare, Luther a ars în public bula papală prin care era informat cu privire la excomunicare şi a publicat alte lucrări încurajând principatele să efectueze o reformă a Bisericii chiar şi fără consimţământul papei. În 1521 papa Leon X l-a excomunicat pe Luther. Când acesta a obiectat spunând că fusese condamnat fără să fie audiat, aşa cum ar fi trebuit, împăratul Carol al V-lea l-a convocat în faţa unei diete imperiale la Worms. Călătoria de 15 zile pe care a făcut-o Luther în aprilie 1521, de la Wittenberg la Worms, a fost o adevărată o procesiune triumfală. Masele erau de partea lui, iar oamenii de pretutindeni voiau să-l vadă.
La Worms, Luther a compărut în faţa împăratului, a prinţilor şi a nunţiului papal. Jan Hus avusese parte de o audiere asemănătoare la Konstanz în 1415, iar apoi fusese ars pe rug. Sub privirile scrutătoare ale autorităţilor ecleziastice şi laice, Luther a declarat că nu avea să retracteze cele scrise decât dacă opozanţii săi îi demonstrau cu Biblia că greşeşte. Nimeni nu a putut să-l egaleze în ce priveşte redarea din memorie a versetelor biblice. În urma audierii, a fost emis Edictul de la Worms, prin care Luther era declarat proscris, iar scrierile sale erau interzise. Excomunicat de papă şi declarat proscris de împărat, el se afla în pericol de moarte.
Apoi lucrurile au luat o întorsătură pe cât de spectaculoasă, pe atât de neaşteptată. La întoarcere la Wittenberg, Luther a fost „răpit" după un plan pus la cale de binevoitorul Frederic al Saxoniei. Ca să-l scape de duşmani, el l-a dus pe Luther la castelul îndepărtat din Wartburg. Aici Luther şi-a lăsat barbă şi şi-a schimbat identitatea devenind cavalerul Junker Jörg.
Biblia Septembrie are o mare căutare
Pentru a nu fi prins de împărat sau de papă, Luther a stat în următoarele 10 luni în castelul din Wartburg. În cartea Welterbe Wartburg se spune: „Perioada petrecută la Wartburg a fost una dintre cele mai prolifice şi mai creative perioade din viaţa sa". Aici el a tradus în germană ediţia Scripturilor greceşti realizată de Erasmus, această traducere fiind una dintre cele mai de seamă lucrări ale sale. Întrucât această traducere a fost publicată în septembrie 1522 fără să fie menţionat numele traducătorului, ea a fost cunoscută sub numele de Biblia Septembrie. Deşi preţul ei era un gulden şi jumătate — echivalentul simbriei unei slujnice pe un an — Biblia Septembrie avea o foarte mare căutare. În decurs de un an au fost tipărite 6 000 de exemplare în 2 ediţii, ajungându-se la 69 de ediţii în următorii 12 ani.
În 1525, Martin Luther s-a căsătorit cu Katherine von Bora, o fostă călugăriţă. Katherine ştia să administreze bine treburile casei şi reuşea să se descurce în orice situaţie în care o punea soţul ei prin generozitatea lui. În casa lui Luther îşi găseau locul, pe lângă soţia şi cei şase copii ai săi, prieteni, erudiţi şi refugiaţi. Spre sfârşitul vieţii, Luther se bucura de un asemenea prestigiu de sfătuitor, încât erudiţii care erau găzduiţi în casa lui veneau cu hârtie şi condeie pentru a nota remarcele sale. Aceste notiţe au fost compilate în culegerea intitulată Luthers Tischreden (Cuvântările lui Luther la masă). Într-o vreme, între toate publicaţiile în limba germană, tirajul acestei cărţi era întrecut numai de cel al Bibliei.
Traducător talentat şi scriitor prolific
În 1534, Luther a terminat de tradus Scripturile ebraice. El a avut talentul de a folosi un stil, un ritm şi un vocabular echilibrat, realizând o Biblie care putea fi înţeleasă de oamenii de rând. Iată ce a spus Luther referitor la metoda sa de traducere: „Ar trebui mai întâi să stăm de vorbă cu mama de acasă, cu copilul de pe stradă şi cu omul de la piaţă, să le sorbim cuvintele de pe buze pentru a vedea cum vorbesc, şi atunci vom putea face o traducere potrivită". Biblia lui Luther a contribuit la stabilirea formei standard a limbii germane scrise, care a fost acceptată în toată Germania.
Talentul de traducător al lui Luther s-a împletit cu talentul său de scriitor. Se spune că de-a lungul activităţii sale, ar fi scris câte un tratat la două săptămâni. Unele dintre ele erau tot atât de vehemente ca autorul lor. Stilul aspru cu care şi-a scris primele lucrări nu s-a înmuiat deloc odată cu înaintarea sa în vârstă. Condeiul său a rămas neînduplecat, eseurile sale de mai târziu având un ton tot mai sever. Potrivit lucrării Lexikon für Theologie unde Kirche, scrierile lui Luther reflectă „mânia sa exagerată" şi „lipsa umilinţei şi a iubirii", precum şi „sentimentul exacerbat că avea o chemare specială".
Când a izbucnit războiul ţărănesc şi principatele au fost scăldate în sânge, Luther a fost rugat să-şi exprime părerea referitor la revoltă. Erau îndreptăţite nemulţumirile ţăranilor cu privire la lorzii feudali? Luther nu a încercat să-şi asigure sprijinul maselor spunând ceva care să fie pe placul lor. Era convins că slujitorii lui Dumnezeu trebuiau să se supună celor aflaţi la putere (Romani 13:1). El a fost foarte direct şi a declarat că revolta trebuia reprimată cu violenţă. „Oricine poate să înjunghie, să lovească şi să ucidă", a spus el. Aşa cum arată Hanns Lilje, acest răspuns l-a costat pe Luther „popularitatea unică de care se bucurase în rândul maselor". Mai mult decât atât, eseurile scrise de Luther mai târziu cu referire la evreii care refuzaseră să se convertească la creştinism, mai ales cel intitulat Despre evrei şi minciunile lor, i-au făcut pe unii să-l eticheteze drept antisemit.
Moştenirea lui Luther
Reforma, iniţiată de oameni ca Luther, Calvin şi Zwingli, a dus la apariţia unei noi forme religioase numite protestantism. Principala moştenire lăsată de Luther protestantismului a fost învăţătura sa centrală despre justificarea prin credinţă. Toate principatele germane au luat poziţie fie de partea protestanţilor, fie de partea catolicilor. Protestantismul a cunoscut o mare răspândire şi s-a bucurat de un sprijin larg în Scandinavia, Elveţia, Anglia şi Olanda. El are în prezent sute de milioane de adepţi.
Mulţi dintre cei ce nu împărtăşesc toate convingerile lui Luther, au totuşi o mare consideraţie faţă de el. Fosta Republică Democrată Germană, pe teritoriul căreia se aflau oraşele Eisleben, Erfurt, Wittenberg şi Wartburg, a sărbătorit în 1983 cinci secole de la naşterea lui Luther. Acest stat socialist i-a acordat un loc de seamă în istoria şi cultura Germaniei. În plus, un teolog catolic din anii ’80 a conchis referitor la marea influenţă a lui Luther: „Nici unul dintre cei care au venit după Luther nu l-a putut egala". Profesorul Aland a scris: „Anual apar cel puţin 500 de publicaţii despre Martin Luther şi Reformă — şi asta în aproape toate limbile principale de pe glob".
Martin Luther a avut o minte ascuţită şi o memorie remarcabilă, a fost un maestru al cuvintelor şi a lucrat cu multă conştiinciozitate. A fost însă o fire impulsivă şi sarcastică şi a reacţionat cu vehemenţă împotriva a ceea ce considera el ipocrizie. Pe patul de moarte în Eisleben, în februarie 1546, Luther a fost întrebat de prietenii săi dacă îşi susţinea în continuare convingerile pe care le-a predat altora. „Bineînţeles", a răspuns el. Luther a murit, dar mulţi sunt şi acum ataşaţi de convingerile sale.

2/2 articole
500 de ani de calvinism — Ce s-a realizat?
JEAN CALVIN (Jean Cauvin) s-a născut în 1509 în oraşul Noyon din Franţa. El a iniţiat o mişcare religioasă care a avut un rol important în viaţa multor oameni din Europa, America, Africa de Sud, precum şi din alte locuri. Calvin este considerat unul dintre cei mai mari reformatori religioşi din istoria lumii occidentale.
Astăzi, după aproximativ 500 de ani de la naşterea lui Calvin, calvinismul, adică ideile şi învăţăturile lui Calvin, influenţează încă, într-un fel sau altul, confesiuni protestante, cum ar fi cea reformată, prezbiteriană, congregaţionalistă, puritană şi altele. În septembrie anul trecut, Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate declara că are 75 de milioane de adepţi în 107 ţări.
În conflict cu catolicismul
Tatăl lui Calvin a fost avocat şi secretar al bisericii catolice din Noyon. Probabil că munca lui l-a pus în situaţia de a cunoaşte multe dintre abuzurile comise pe scară largă de preoţii de atunci. Nu ştim sigur dacă în urma acestui fapt el şi familia lui au protestat sau au acţionat într-un mod lipsit de respect faţă de Biserică, dar, după un timp, tatăl şi fratele mai mare al lui Calvin au fost excomunicaţi. Când tatăl lui a murit, Calvin a obţinut cu greu permisiunea de a-i face o înmormântare creştină. Se pare că această întâmplare i-a adâncit neîncrederea în religia catolică.
Majoritatea cărţilor care s-au scris despre Calvin nu menţionează despre tinereţea lui decât că era rezervat şi necomunicativ. Chiar în anii studenţiei sale la Paris, Orléans şi Bourges, se pare că a avut puţini prieteni. Dar Calvin era înzestrat cu o minte ageră şi cu o memorie extraordinară. Aceste calităţi, la care s-a adăugat o impresionantă capacitate de muncă — el studia zilnic de la cinci dimineaţa până la miezul nopţii —, l-au ajutat să-şi ia doctoratul în drept înainte de a împlini 23 de ani. De asemenea, pentru a studia Biblia, a învăţat ebraica, greaca şi latina. Însă Calvin a fost cunoscut în primul rând pentru disciplina şi seriozitatea eticii sale profesionale. Şi astăzi această etică este pusă de mulţi în legătură cu calvinismul.
Între timp, de cealaltă parte a graniţei, în Germania, Martin Luther critica deschis Biserica Catolică pentru corupţie şi pentru învăţăturile nebiblice pe care le preda. Se crede că în 1517 el a afişat cele 95 de teze, sau proteste, ale sale pe uşa unei biserici din Wittenberg, ceea ce a impulsionat reforma religioasă. Mulţi au acceptat ideile lui Luther, iar Reforma s-a răspândit cu repeziciune în toată Europa. Ea a stârnit o aprigă opoziţie în multe locuri, iar protestatarii, sau protestanţii, au avut de suferit fiindcă şi-au exprimat opiniile. În 1533, Nicholas Cop, prietenul lui Calvin, a ţinut la Paris un discurs în care îl susţinea pe Luther. Întrucât Calvin l-a ajutat pe Cop să-şi scrie discursul, amândoi au trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa. Calvin nu s-a mai întors niciodată în Franţa.
În 1536, Calvin a publicat lucrarea Christianae Religionis Institutio (Instituţia religiei creştine), un adevărat manual de religie protestantă. Cartea i-a fost dedicată regelui Francisc I, cu scopul de a-i apăra pe protestanţii francezi, cunoscuţi mai târziu sub numele de hughenoţi. Calvin a atacat învăţăturile catolice şi a formulat principiul fundamental al credinţei sale: suveranitatea lui Dumnezeu. Pe lângă impactul pe care l-a avut în plan religios, această lucrare, pe care Calvin a tradus-o ulterior în franceză, este renumită şi pentru influenţa ei asupra variantei literare a limbii franceze. Calvin a fost considerat unul dintre cei mai de seamă reformatori. În cele din urmă, el s-a stabilit la Geneva (Elveţia) şi, din 1541, acest oraş a devenit centrul reformelor sale.
Reformele continuă la Geneva
Calvin a avut o mare influenţă asupra oraşului Geneva. Însufleţit de un puternic sentiment de moralitate şi dreptate, el a transformat Geneva dintr-un „oraş cu o reputaţie proastă într-un oraş în care viaţa tuturor era guvernată de un cod moral strict", aşa cum remarcă Encyclopedia of Religion. Au avut loc şi alte schimbări. Dr. Sabine Witt, custode al Muzeului de Istorie a Germaniei, din Berlin, explică: „În urma războaielor religioase din Franţa, populaţia [Genevei] s-a dublat în câţiva ani datorită miilor de refugiaţi protestanţi care au venit aici". Hughenoţii, care aveau o etică profesională asemănătoare cu a lui Calvin, au dat un impuls economiei. Geneva a devenit un centru tipografic, dar şi manufacturier, aici confecţionându-se piese pentru ceasornice.
La Geneva au venit refugiaţi şi din alte ţări, majoritatea lor din Anglia, unde protestanţii erau persecutaţi de regina Maria I. Întrucât cei mai mulţi calvinişti proveneau din minorităţi care luaseră calea exilului, ei au dezvoltat ceea ce revista religioasă germană Christ in der Gegenwart numeşte „teologia celor persecutaţi". În 1560, refugiaţii au publicat Biblia de la Geneva, prima Biblie în engleză împărţită în versete numerotate. Datorită formatului său mic, această Biblie a uşurat studiul personal al Cuvântului lui Dumnezeu. Se pare că aceasta a fost Biblia pe care puritanii au luat-o cu ei în 1620, când au emigrat în America de Nord.
Dar Geneva nu a fost un refugiu sigur pentru toţi. Un exemplu în acest sens este Miguel Servet. El s-a născut în 1511 în Spania şi a studiat greaca, latina, ebraica, precum şi medicina. Din câte se pare, Servet l-a cunoscut pe Calvin când amândoi erau studenţi la Paris. Studiind Biblia, Servet a înţeles că doctrina Trinităţii nu este biblică. El a încercat să discute cu Calvin despre acest subiect prin corespondenţă, dar acesta l-a considerat pe Servet mai degrabă duşman, decât prieten. Întrucât a fost persecutat de catolici în Franţa, Servet a fugit la Geneva, oraşul lui Calvin. Însă, în loc să fie primit cu bunăvoinţă, el a fost arestat şi acuzat de erezie, iar în 1553 a fost ars pe rug. Istoricul Friedrich Oehninger a afirmat: „Executarea lui Servet rămâne o pată ruşinoasă asupra vieţii şi activităţii celui care, altminteri, a fost un mare reformator [Calvin]".
Calvin este autorul unui impresionant număr de lucrări care susţineau Reforma. Se spune că a scris peste 100 de lucrări de referinţă şi 1 000 de scrisori şi, de asemenea, că a ţinut în jur de 4 000 de predici la Geneva. Prin intermediul tuturor acestora, Calvin nu numai că a prezentat concepţia sa despre ceea ce trebuie să fie creştinismul, dar s-a şi străduit să-şi impună punctul de vedere cu privire la modul în care trebuiau să trăiască creştinii, mai ales la Geneva, care, în viziunea lui, era ca un oraş al lui Dumnezeu.
Care au fost rezultatele eforturilor neobosite depuse de Calvin la Geneva în vederea Reformei? Potrivit Biroului Federal de Statistică al Elveţiei, în anul 2000 numai 16 la sută din locuitorii Genevei aparţineau Bisericii Reformate (calvină), iar numărul catolicilor din acest oraş era mai mare decât al calviniştilor.
Dezbinarea religioasă ia amploare
Ca o reacţie la Reformă, unele oraşe şi ţări şi-au afirmat apartenenţa la catolicism, altele la luteranism sau la calvinism. Aceasta a generat o mare dezbinare religioasă în Europa. Cu toate că reformatorii au fost în acord în ce priveşte criticile aduse Bisericii Catolice, între ei au existat deosebiri de vederi. Dr. Sabine Witt, amintită mai sus, remarcă: „Dezacorduri teologice au apărut chiar în mijlocul protestanţilor". Deşi toţi acceptau că Biblia trebuie considerată fundamentul credinţei creştine, învăţăturile lor conţineau mari dezacorduri. Problema apărută imediat a fost legată de semnificaţia Cinei Domnului şi a prezenţei lui Cristos. După un timp, calvinismul a formulat una dintre cele mai controversate doctrine ale sale: predestinarea.
Au avut loc multe dezbateri cu privire la definiţia predestinării. Un grup de calvinişti susţineau că, înainte ca oamenii să păcătuiască, Dumnezeu hotărâse ca un număr mic de aleşi să fie conduşi la salvare prin Cristos, iar toţi ceilalţi să fie lăsaţi în voia sorţii. Acest grup credea deci că salvarea era decretul lui Dumnezeu şi că nu toţi oamenii erau egali. Alţi calvinişti considerau că salvarea era pentru toţi oamenii şi că fiecare putea să aleagă dacă o acceptă sau nu. Aceasta însemna că salvarea depindea de liberul arbitru al omului. Mult timp după moartea lui Calvin, între adepţii calvinismului au avut loc dezbateri serioase asupra unor subiecte precum decretul lui Dumnezeu, liberul arbitru al omului şi egalitatea de şanse pentru toţi oamenii.
Latura întunecată a moştenirii calvine
În secolul al XX-lea, Biserica Reformată Olandeză (calvină) a folosit predestinarea ca bază pentru discriminarea rasială în Africa de Sud. Nelson Mandela, care a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a spus despre politica guvernului cu privire la supremaţia albilor: „Această politică a avut susţinerea Bisericii Reformate Olandeze, care a găsit o justificare teologică pentru apartheid, sugerând că burii sunt poporul ales al lui Dumnezeu, iar negrii o specie inferioară. În concepţia burilor, apartheidul şi Biserica erau în strânsă legătură".
În anii ’90 ai secolului trecut, Biserica Reformată Olandeză şi-a cerut scuze în mod public pentru că a sprijinit apartheidul. Într-un comunicat numit Declaraţia de la Rustenburg, conducătorii Bisericii au recunoscut: „În mod greşit, unii dintre noi am folosit cu zel Biblia pentru a justifica apartheidul, făcându-i pe mulţi să creadă că acesta avea aprobarea lui Dumnezeu". De-a lungul anilor, poziţia Bisericii în favoarea apartheidului nu numai că a contribuit la suferinţa cauzată de prejudecăţile rasiale, dar a şi creat impresia că Dumnezeu era vinovat.
Jean Calvin a murit la Geneva în 1564. Se spune că, spre sfârşitul vieţii, el le-a mulţumit colaboratorilor săi preoţi „pentru că au acordat atât de multe onoruri unuia care nu le merita" şi i-a rugat să-l ierte pentru că le pusese răbdarea la încercare cu numeroasele lui slăbiciuni, cum ar fi impulsivitatea şi irascibilitatea. În pofida acestora, nu există nicio îndoială că etica profesională protestantă — caracterizată prin hărnicie, autodisciplină şi simţul datoriei — poartă amprenta personalităţii lui Calvin şi a valorilor susţinute de el.

Https://en.wikipedia.org/wiki/Lutheranism

aici