| Exilee a întrebat:

Crezi ca icoana reprezinta "o fereastra" spre cer? De ce?

Răspuns Câştigător
| milan9 a răspuns:

Da, ca definiție metaforică, cea mai potrivită este aceea de "FEREASTRĂ" spre lumea spirituală, spre persoane cu existență reală.
ICOANEI NU I SE ADUCE ÎNCHINARE, CA LUI DUMNEZEU, ci doar cinstire!

Icoana valorifică funcția de reprezentare a imaginii, iar valorificarea acestei funcții este întâlnită în absolut toate cultele creștine!

ICOANEI NU I SE ADUCE ÎNCHINARE, CA LUI DUMNEZEU, ci doar cinstire, ca simbol, ca pretext al amintirii persoanelor cărora li se datorează cinstire amintirii lor! Concret, cei care au acasă albume cu fotografii, nu se închină la ele (!), chiar dacă le privesc de multe ori cu emoţie! Pot cinsti amintirea lor și fără să se închine la ele. La fel este și cu rolul obiectelor de cult precum icoanele, (evreii aveau și ei statui din aur REPREYENTÂND PE HERUVIMI, și asta la cererea expresă a lui Dumnezeu!

| anonim_4396 a răspuns (pentru milan9):

Cinstirea trebuie sa fie a Domnului, nu a icoanelor!

45 răspunsuri:
| shadovv a răspuns:

Icoana e simbol. Asa e si cuvantul. Ideea conteaza, nu suportul.

| RAY a răspuns:

Da pentru uni daca o vand scump

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Da doar daca crezi

| martzian a răspuns:

Biblia NU ne vorbeste despre ferestre pictate catre cer.

| Exilee explică (pentru martzian):

Da, dar icoane au fost realizate si de sfinti. Spre exemplu, icoane pictate de Sfantul Evanghelist Luca si anume, Icoana Maicii Domnului cu Mantuitorul in brate.

| martzian a răspuns (pentru Exilee):

Nu exista nici o dovada concreta in acest sens. Tot traditia, cea care instituie cultul icoanelor sau inchinarea la sfinti, ne ofera si informatia asta, ca sa justifice o erezie.

| dracu14 a răspuns:

Nu
e patetic sa te inchini la o pictura, nici macar crestinii nu ar trebui sa se inchine la icoane ''Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor''

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru dracu14):

Man nu se inchina la un manunchi de pensule, la o galeata de vopsea si uita-te in ce context era porunca

| HueyFreeman a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Te inchini la zeul tau? Bun, primesti un os. Nu este zeul tau? Atunci arzi in iad. As simple as that.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru HueyFreeman):

E parerea ta doar

| HueyFreeman a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Este legea zeului tau.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru HueyFreeman):

Nu

| HueyFreeman a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Mai stii a 2-a porunca?

| ManStrong a răspuns (pentru HueyFreeman):

Daca e ortodox nu stie.

| HueyFreeman a răspuns (pentru ManStrong):

Pai? Cu chestia asta te indoctrineaza si la scoala, nu are cum sa nu stie.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru HueyFreeman):

Asta e

| ManStrong a răspuns (pentru HueyFreeman):

La scoala pote l invata sa si faca cruce nu ca este interzis.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E cel mai tâmpit lucru pe care l-am auzit după "Gangnam Style a strâns un miliard de views".

| Exilee explică (pentru anonim_4396):

La fel ca si gradul tau de inteligenta INFERIOR.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Exilee):

Vorbeşti de mine, când tu aparent crezi în lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată şi nu sunt dovedite ştiinţific. (dumnezeu) Du-te naibii de ciumpalac dependent făcut pentru alocaţie!

| Exilee explică (pentru anonim_4396):

Imi cer scuze pentru aceasta ''scapare''. Sincer, imi cer iertare fata de tine. Nici eu nu stiu de unde iau nastere asemenea mentalitati ( de exemplu reactia mea).

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nicidecum. Fereastra spre cer este Hristos.

| ManStrong a răspuns:

Numai un necunoscator al bibliei ar putea crede una ca asta.

| Exilee explică (pentru ManStrong):

Intrebarea a fost pentru crestini. SI apropo, cunosc Biblia si ma folosesc de intelepciunile nestrapunse ale acesteia.

| ManStrong a răspuns (pentru Exilee):

Si la ce ti mai trebuie o icoana daca te folosesti de intelepciunile nepatrunse ale Bubliei?
Si noi ne folosim poate intr un mod si mai adinc ca folosim Biblia adica Tanachul in original.De aceea Dumnezeu ne a zis sa nu ne facem nici un fel
de reprezentari sub nici o foram.ca Dumnezeu este de o asa maniera ca ri ce am face am da gres.

| milan9 a răspuns (pentru ManStrong):

Ceea ce spui tu nu mai este un punct de vedere ci o diferență între DOUĂ RELIGII DIFERITE. Nu este cunoscut faptul că există diferențe între religii?

Invoci Tanachul, Vechiul Testament, dar tu fiind evreu- neavând deci nevoie de icoane, ar trebui totuși să știi foarte bine că heruvimii din aur ceruți de Dumnezeu, aveau rol de a trimite cu gândul spre transcendența divină, fiind un fel de "fereastră" spre sacru.

| ManStrong a răspuns (pentru milan9):

Sa crezi tu doar.Acolo nu intra numai marele preot odata pe an, poporul de rind nu i vedea.La ce foloseau atunci?
Si de ce trebuie sa fie religiile cu diferente intre ele, daca Isus a venit in religia iudaica si din acesta religie ii invata pe oameni?

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru ManStrong):

Tu esti cunoscator si daca da cat la %?

| ManStrong a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Exista unitate de masura pentru cunoastere?

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru ManStrong):

Altii fac 10 ani de teologie si nu stiu tot dar noi aici vorbim discutii

| ManStrong a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Pai da ca Teologia are un scop, de al invata pe teolog o mie si una de lucruri dar sa l indeparteze de adevar caaltfelil pierde.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru ManStrong):

Si doctorii la fel?

| ManStrong a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Poate fi valabil si pentru ei intr o masura oarecare.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru ManStrong):

Tota lumea se pricepe la fotbal, la politica si la religie

| ManStrong a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Si tu ai dreptate a zis Rabinul.

| anonim_4396 a răspuns (pentru milan9):

"aveau rol de a trimite cu gândul spre transcendența divină" de unde ai mai scos si asta?

| Exilee explică (pentru anonim_4396):

Da, dar sunt sfinti care au si pictat icoane. Inseamna ca icoana Mantuitorului sau a Maicii Domnului cu Pruncul in brate este creata degeaba sau cum?

| anonim_4396 a răspuns (pentru Exilee):

Icoanele nu au nici un rol in mantuirea omului. Sunt cioplituri.

| tasmania a răspuns:

E mai mult de atat. Fereastra spre divin era si este pentru cei nestiutori de carte. E si cu icoana o pedagogie. Totul se invata mai usor cu material auxiliar si de la putin la mult. Au avut si au si icoanele roluri estetice si pedagogice de-a lungul timpului; dar au si rol liturgic.

Răspuns utilizator avertizat