| dragos38 a întrebat:

D-zeu-,sf.Duh si I.H. sunt, impartasesc aceeasi substanta,natura, deci este unul si aceeasi persoana, deci nu exsta sa nu stie stanga ce face dreapta/si totusi in biblie se spune ca nici hristos, nici ingerii, nu stiu cand va veni sfarsitul lumi/doar d-zeu stie.deci nici duhul lui d-zeu, nici hristos habar n-au cand vine sf.lumii, desi toti 3 sunt alcatuiti din aceeasi substanta/nu vi se pare o contradictie/

69 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

De fapt aceast verset si nu numai arata clar ca Dumnezeu este Tatal, Isus e fiul iar spiritul sfant este forta activa a lui Dumnezeu.Ioan17:3,Geneza1:2,Ioan3:16

| dragos38 explică (pentru danay72):

Si cum de stanga, nu stie ce gandeste dreapta, daca toti 3 de fapt este unul si acelasi, din aceeasi substanta

| danay72 a răspuns (pentru dragos38):

Tatal si fiul nu sunt una.„Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Unii citează acest verset pentru a susţine că Isus şi Tatăl lui sunt două părţi ale unui Dumnezeu trinitar. Dar ce a vrut să spună Isus prin aceste cuvinte?
Să analizăm contextul. În versetul 25, Isus a spus că lucra în numele Tatălui său. În versetele 27 la 29, el vorbeşte despre oile figurative, pe care Tatăl i le-a dat. Ascultătorii săi n-ar fi înţeles aceste cuvinte dacă el şi Tatăl său ar fi una şi aceeaşi persoană. De fapt, Isus voia să spună că el şi Tatăl său sunt atât de apropiaţi, încât nimeni nu putea lua oile de la el, după cum nimeni nu le putea lua de la Tatăl său. E ca şi cum un fiu i-ar spune unui duşman al tatălui său: „Dacă îl ataci pe tatăl meu, mă ataci pe mine". Nimeni nu s-ar gândi că acest fiu şi tatăl său sunt una şi aceeaşi persoană. Oricine ar înţelege că între ei există o unitate perfectă.
Isus şi Tatăl său, Iehova Dumnezeu, sunt „una" şi în sensul că între ei există un acord perfect în privinţa normelor şi a scopurilor. Spre deosebire de Satan şi de primii oameni, Adam şi Eva, Isus nu a vrut niciodată să fie independent de Dumnezeu. El însuşi a spus: „Fiul nu poate face nimic de la sine, ci numai ce îl vede pe Tatăl făcând. Pentru că lucrurile pe care le face El, pe acestea le face întocmai şi Fiul" (Ioan 5:19; 14:10; 17:8).
Deşi între Dumnezeu şi Isus există o unitate perfectă, ei sunt două persoane distincte, cu personalităţi diferite. Fiul are propriile sentimente, gânduri, experienţe, precum şi liber-arbitru. Cu toate acestea, el a ales să se supună voinţei Tatălui. Potrivit cu Luca 22:42, Isus a spus: „Să se facă nu voinţa mea, ci a ta!". Aceste cuvinte n-ar fi avut sens dacă între voinţa lui Isus şi a Tatălui său nu era nicio deosebire. Dacă într-adevăr Isus şi Dumnezeu sunt una şi aceeaşi persoană, de ce s-ar fi rugat Isus lui Dumnezeu şi de ce ar fi recunoscut, plin de umilinţă, că numai Tatăl său cunoştea anumite lucruri? (Matei 24:36)
Adepţii multor religii se închină unor dumnezei despre care se spune că sunt în conflict cu membrii propriei familii. De pildă, în mitologia greacă, zeul Cronos şi-a detronat tatăl, pe Uranus, iar apoi şi-a devorat propriii copii. Ce contrast izbitor între astfel de zeităţi, pe de o parte, şi Dumnezeu şi Isus, pe de altă parte! Unitatea dintre Iehova şi Fiul său se bazează pe iubire autentică. Cunoaşterea acestui lucru ne sporeşte iubirea faţă de ei, nu-i aşa? Într-adevăr, avem inestimabilul privilegiu de a fi în unitate cu cele mai importante Persoane din întreg universul! Cu privire la continuatorii săi, Isus s-a rugat: „Mă rog. . . pentru ca toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu tine, ca şi ei să fie în unitate cu noi" (Ioan 17:20, 21).
Prin urmare, când Isus a spus „eu şi Tatăl una suntem", el nu vorbea despre Trinitate, considerată de mulţi o taină. Dimpotrivă, Isus s-a referit la o unitate perfectă, cea mai strânsă legătură posibilă între două persoane.

| dragos38 explică (pentru danay72):

Deci din ce am citit ce ai insirat tu pe aici, si tu esti de acord ca isus nu este de origine divina, nu este fiul liu D-zeu asa cum zice biblia ci cum ai zis tu(fiul are proprile sentimente, ganduri(diferite fata de ale divinitatii), experiente precum si liberul albitru(a facut ce a vrut el )

| danay72 a răspuns (pentru dragos38):

Isus e prima persoana creata de Dumnezeu, conform Bibliei.Coloseni1:15-17.Dupa ce a fost creat, a facut alaturi de Dumnezeu toate celelalte lucruri.Si asa cum ai zis, e o persoana individuala, creata cu liberul arbitru.Iar toate aceste lucruri le sustine Biblia.

| milan9 a răspuns:

"Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine." – (Ioan 10, 25)
"Şi EU LE DAU VIAŢĂ VEŞNICĂ şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi." – (Ioan 10, 28)
"Iar EU ŞI TATĂL MEU UNA SUNTEM." – (Ioan 10, 30)
"Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui." – (Ioan 10, 31)

"I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, TE FACI PE TINE DUMNEZEU." – (Ioan 10, 33)

| iurii75 a răspuns (pentru milan9):

Ioan 10:31 Iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce în el. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în mine?" 33 Iudeii i-au răspuns: „Aruncăm cu pietre în tine nu pentru o lucrare bună, ci pentru blasfemie, pentru că tu, deşi eşti om, te faci dumnezeu". 34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: «Am spus: „Sunteţi dumnezei"»? 35 Dacă el i-a numit «dumnezei» pe cei împotriva cărora a vorbit cuvântul lui Dumnezeu, şi totuşi Scriptura nu poate fi anulată, 36 cum de-mi ziceţi mie, pe care Tatăl m-a sfinţit şi m-a trimis în lume: «Blasfemiezi», pentru că am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu?
Isus n-a spus niciodată că este egal cu Tatăl, iudeii au spus că se făcea Dumnezeu. Mai reciteşte o dată.

| dragos38 explică (pentru iurii75):

Deci nu mai iau biblia s-o rasfoiec, caci din fraza pe care am retinut-o si anume ca(despre ziua aceea nu stie nici ingerii,nici fiul,ci numai tala, tatal este in mine si eu sunt in tatal, cel ce ma vede pe mine vede pe tatal, deci este unul si aceeasi persoana, dar cand vine vorba de sf.lumii nu nu mai stie /incepe o contradictie cu el insasi

| iurii75 a răspuns (pentru dragos38):

Trinitate
Definiţie: Doctrina fundamentală a religiilor creştinătăţii. Potrivit Crezului atanasian, există trei persoane divine (Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt), fiecare dintre ele fiind considerată eternă şi atotputernică, nici mai mare, nici mai mică decât celelalte, fiecare fiind considerată Dumnezeu, toate împreună formând totuşi un singur Dumnezeu. Alte formulări ale dogmei subliniază faptul că aceste trei „Persoane" nu sunt fiinţe separate şi distincte, ci trei manifestări ale esenţei divine. De aceea, unii trinitarieni afirmă că Isus Cristos este Dumnezeu sau că Isus şi Duhul sfânt sunt Iehova. Învăţătură nebiblică.
Cum a apărut doctrina Trinităţii?
O enciclopedie spune: „În Noul Testament nu apare nici cuvântul Trinitate, nici vreo formulare explicită a acestei doctrine, iar Isus şi continuatorii săi nu au intenţionat să contrazică Shema Vechiului Testament: «Ascultă, o, Israel: Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn» (Deut. 6:4)... Doctrina s-a dezvoltat treptat, de-a lungul câtorva secole şi după multe controverse. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, doctrina Trinităţii a primit în mare parte forma pe care şi-a păstrat-o până în prezent". — The New Encyclopædia Britannica (1976), Micropædia, vol. X, p. 126.
O enciclopedie catolică afirmă: „Înainte de sfârşitul secolului al IV-lea, formularea «un Dumnezeu în trei persoane» nu era clar enunţată şi, cu siguranţă, nici bine asimilată în viaţa creştinilor şi în profesiunea lor de credinţă. Dar exact această formulare a fost prima care a purtat titlul de dogmă a Trinităţii. Printre Părinţii apostolici nu a existat nimic care să amintească, fie chiar şi pe departe, de acest mod de gândire sau de acest punct de vedere". — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XIV, p. 299.
Într-o altă enciclopedie se spune: „Creştinismul a derivat din iudaism, iar iudaismul era strict unitarian [având credinţa că Dumnezeu este o singură persoană]. Drumul de la Ierusalim la Niceea poate fi numit cu greu un drum drept. Doctrina trinitară din secolul al IV-lea nu reflecta cu exactitate învăţătura primilor creştini despre natura lui Dumnezeu; dimpotrivă, ea reprezenta o deviere de la această învăţătură". — The Encyclopedia Americana (1956), vol. XXVII, p. 294L.
Conform unui dicţionar, „Trinitatea platoniciană, care nu este decât o restructurare a trinităţilor de mai înainte, întâlnite la popoarele mai vechi, pare să fie o trinitate filozofică, raţională, o trinitate de atribute care a dat naştere celor trei ipostaze sau persoane divine despre care se învaţă în bisericile creştine. Această concepţie despre trinitatea divină, pe care o avea filozoful grec [Platon, sec. IV î.e.n.], se poate regăsi în toate religiile [păgâne] antice". — Nouveau Dictionnaire Universel (Paris, 1865–1870), editat de M. Lachâtre, vol. II, p. 1.467.
Într-o lucrare a sa, John L. McKenzie a spus: „Triada de persoane din interiorul unităţii de natură este definită cu termenii «persoană» şi «natură», termeni filozofici greceşti; ei nu apar, de fapt, în Biblie. Definiţiile trinitariene au apărut ca urmare a unor lungi controverse în care aceşti termeni şi alţii, precum «esenţă» şi «substanţă», au fost aplicaţi greşit la Dumnezeu de unii teologi". — Dictionary of the Bible (New York, 1965), p. 899.
Dacă, aşa cum recunosc şi trinitarienii, în Biblie nu apare nici cuvântul „Trinitate", nici vreo formulare a dogmei trinitare, atunci se găsesc în ea conceptele care stau la baza acestei dogme?
Învaţă Biblia că „Spiritul sfânt" este o persoană?
Unele versete care vorbesc despre spiritul sfânt („Duhul sfânt", BC) ar putea părea că se referă la o persoană. De exemplu, spiritul sfânt este definit drept un ajutor (greceşte parákletos; ‘Mângâietorul’, BC, SS 1874) care „va învăţa", „va depune mărturie" şi „va spune ce aude" (Ioan 14:16 [vezi BC, nota de subsol], 17,  26; 15:26; 16:13). Dar alte versete arată că unii oameni ‘s-au umplut’ de spirit sfânt şi că alţii au fost ‘botezaţi’ cu el sau ‘unşi’ cu acest spirit (Luca 1:41; Mat. 3:11; Fap. 10:38). Aceste ultime referiri la spiritul sfânt categoric nu pot indica o persoană. Pentru a înţelege ce învaţă în ansamblu Biblia, trebuie să ţinem cont de toate aceste versete. Care este concluzia raţională? Aceea că primele versete citate folosesc o figură de stil, personificând spiritul sfânt al lui Dumnezeu, forţa sa activă, la fel cum Biblia personifică înţelepciunea, păcatul, moartea, apa şi sângele (vezi şi paginile 357, 358, la subiectul „Spirit".)
Sfintele Scripturi ne dezvăluie numele Tatălui, Iehova. Ele ne arată că Fiul are numele Isus Cristos. Dar nicăieri în Scripturi nu se dă un nume spiritului sfânt.
În Faptele 7:55, 56 se relatează că, într-o viziune, Ştefan l-a văzut în cer pe „Isus stând la dreapta lui Dumnezeu". Dar el nu spune că ar fi văzut şi spiritul sfânt (vezi şi Revelaţia 7:10; 22:1, 3).
O enciclopedie catolică afirmă următoarele: „Majoritatea textelor din N[oul] T[estament] vorbesc despre spiritul lui Dumnezeu ca despre ceva, nu ca despre cineva. Lucrul acesta se observă îndeosebi în paralelismul dintre spiritul şi puterea lui Dumnezeu". În aceeaşi lucrare se arată că „apologeţii [scriitori creştini greci din secolul al II-lea] vorbeau cu foarte mare reţinere despre Spirit; cu puţină intuiţie, se poate spune că vorbeau foarte impersonal". — New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. XIII, p. 575, şi vol. XIV, p. 296.
Este de acord Biblia cu cei ce susţin că Tatăl şi Fiul nu sunt persoane separate şi distincte?
Mat. 26:39, BC: „Mergând puţin mai înainte, [Isus Cristos] a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: «Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu»". (Dacă Tatăl şi Fiul nu ar fi fost persoane distincte, această rugăciune nu ar fi avut sens. Isus şi-ar fi adresat rugăciunea lui însuşi, iar voinţa sa ar fi fost neapărat voinţa Tatălui.)
Ioan 8:17, 18, BC: „[Isus le-a răspuns fariseilor:] În Legea voastră este... scris că mărturia a doi oameni este adevărată; despre Mine Însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis". (Isus a arătat clar că el era o persoană distinctă de Tatăl.)
Vezi şi paginile 163, 164, la subiectul „Iehova".
Arată Biblia că toţi cei despre care se spune că fac parte din Trinitate sunt eterni, fără început?
Col. 1:15, 16, BC: „[Isus Cristos] este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel Întâi născut peste toată creaţia; pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri şi pe pământ". În ce sens este Isus Cristos „Cel Întâi născut peste toată creaţia"? 1) Trinitarienii spun că „întâi născut" înseamnă aici: principal, proeminent, cel mai distins. În acest fel, ei arată că Cristos nu face parte din creaţie, ci este deasupra tuturor creaturilor. Dacă aşa ar sta lucrurile şi dacă doctrina Trinităţii ar fi adevărată, atunci de ce nu se spune şi despre Tatăl, şi despre spiritul sfânt că sunt întâi născuţi peste toată creaţia? Biblia aplică însă această expresie numai la Fiul. Expresia „întâi născut" arată, conform sensului ei obişnuit, că Isus este cel mai în vârstă dintre fiii care alcătuiesc familia lui Iehova. 2) Expresia „întâi născut" apare de peste 30 de ori în Biblie, înainte de Coloseni 1:15, şi, ori de câte ori se referă la creaturi vii, are acelaşi sens: întâiul născut face parte dintr-un grup. „Întâiul născut al lui Israel" este unul dintre fiii lui Israel; „întâiul născut al faraonului" este unul dintre membrii familiei faraonului; „întâii născuţi" ai animalelor sunt şi ei tot animale. De ce vor atunci unii să atribuie alt sens acestei expresii în Coloseni 1:15? Fiindcă Biblia face aşa sau mai degrabă fiindcă ei ţin cu tărie la convingerile lor şi caută dovezi pentru a le susţine? 3) Coloseni 1:16 (BC) îl exclude oare pe Isus din categoria creaturilor atunci când spune că „prin El au fost create toate lucrurile... Toate lucrurile au fost create prin El şi pentru El"? Cuvântul grecesc tradus aici prin „toate lucrurile" este pánta, o formă flexionară a lui pas. În Luca 13:2, BC redă acest termen prin „toţi ceilalţi", iar BO prin „toţi" (vezi şi Luca 21:29 şi Filipeni 2:21, atât în versiunea BC, cât şi în BO). În armonie cu tot ce spune Biblia despre Fiul, NW acordă termenului pánta acelaşi sens şi în Coloseni 1:16, 17, redând acest text astfel: „Prin el au fost create toate celelalte lucruri... Toate celelalte lucruri au fost create prin el şi pentru el". Astfel, reiese că şi el este o fiinţă creată, o parte din creaţia lui Dumnezeu.
Apoc. [Rev.] 1:1; 3:14, BC: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu... «Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel care este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul (greceşte arkhé) creaţiei lui Dumnezeu"»". Este corectă această redare? După concepţia unora, versetul ar vrea să spună că Fiul a fost ‘cel care a început creaţia lui Dumnezeu’, ‘sursa supremă’ a acesteia. Dar, potrivit unei lucrări (Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott), sensul principal al cuvântului arkhé este „început" (Oxford, 1968, p. 252). Concluzia logică este că persoana care vorbeşte în Apocalipsa 3:14 este o creatură, prima dintre creaturile lui Dumnezeu, şi că a avut un început. Comparaţi acest text cu Proverbele 8:22, care, aşa cum recunosc mulţi comentatori biblici, se referă la Fiul, el fiind în acest verset înţelepciunea personificată. Conform traducerii BO, cel care vorbeşte aici a fost ‘zidit’.
Referindu-se în mod profetic la Mesia, în Mica 5:2, BO, se spune: „Obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei". În BG, versetul este redat astfel: „A cărui obârşie este dintru început, din veşnicie". Aceste cuvinte vor oare să spună că Mesia ar fi Dumnezeu? Este demn de remarcat că, în loc de „zilele veşniciei", în SS 1874 termenul ebraic este redat prin „zile vechi", iar în NW prin „zilele timpului indefinit". În lumina versetului din Apocalipsa 3:14, analizat mai sus, Mica 5:2 nu dovedeşte că Isus nu ar fi avut un început.
Arată Biblia că, dintre cei despre care se spune că fac parte din Trinitate, niciunul nu este mai mare sau mai mic decât celălalt, ci toţi sunt egali şi atotputernici?
Mar. 13:32, BC: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl". (Desigur, nu aşa ar sta lucrurile dacă Tatăl, Fiul şi Spiritul sfânt ar fi egali, formând o singură Divinitate. Iar dacă Fiul nu ştia acest lucru din cauza limitelor naturii sale umane, aşa cum susţin unii, întrebarea este de ce nu ştia Spiritul Sfânt?)
Mat. 20:20–23, BC: „Mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus... «Porunceşte», a zis ea, «ca, în împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta.» Şi răspunzând, Isus a zis:... «veţi bea paharul Meu, dar a sta la dreapta Mea şi la stânga Mea nu este un lucru pe care Eu să-l dau, ci este păstrat pentru aceia pentru care a fost pregătit de Tatăl Meu»". (Cât de ciudată ar fi această afirmaţie dacă, aşa cum se spune, Isus ar fi Dumnezeu! Oare şi aici a răspuns Isus numai potrivit „naturii sale umane"? Dacă Isus a fost într-adevăr, după cum spun trinitarienii, „Dumnezeu-om" — adică atât Dumnezeu, cât şi om, nu doar unul sau altul —, ar mai fi logică o asemenea explicaţie? Oare cuvintele din Matei 20:23 nu demonstrează mai degrabă că Fiul nu este egal cu Tatăl şi că Tatăl a rezervat pentru sine anumite drepturi?)
Mat. 12:31, 32, NTP: „Orice păcat şi blestem [blasfemie, NW] li se va ierta oamenilor, dar blestemul împotriva Spiritului nu va fi iertat. Dacă va spune cineva un cuvânt împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar dacă vorbeşte cineva împotriva Spiritului Sfânt, nu i se va ierta, nici pe această lume, nici în cea viitoare". (Dacă Spiritul sfânt ar fi o persoană şi ar fi Dumnezeu, atunci acest pasaj ar contrazice categoric doctrina Trinităţii, deoarece din el reiese că Spiritul sfânt este într-un fel mai mare decât Fiul. Cuvintele lui Isus dovedesc mai degrabă că Tatăl, căruia îi aparţine „spiritul", este mai mare decât Isus, Fiul omului.)
Ioan 14:28, BC: „[Isus a zis:] Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că Mă duc la Tatăl, fiindcă Tatăl este mai mare decât Mine".
1 Cor. 11:3, BC: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos". (Este limpede deci că Cristos nu este Dumnezeu şi că Dumnezeu îi este superior lui Cristos. Să ne amintim că aceste cuvinte au fost scrise în jurul anului 55 e.n., la circa 22 de ani după ce Isus se întorsese în cer. Aşadar, adevărul enunţat aici se referă la relaţiile existente între Dumnezeu şi Cristos în cer.)
1 Cor. 15:27, 28, BC: „El [Dumnezeu] «a supus totul sub picioarele Lui [Isus]». Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel care I-a supus totul. Şi când toate Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui care I-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi".
Atât termenul ebraic Shaddái, cât şi cel grecesc Pantokrátor sunt traduşi prin „Atotputernic". În limbile originale, ambii termeni sunt folosiţi în mod repetat cu referire la Iehova, Tatăl (Ex. 6:3; Rev. 19:6). Niciunul dintre cei doi termeni nu se referă vreodată la Fiul sau la spiritul sfânt.
Arată Biblia că fiecare dintre cei despre care se spune că fac parte din Trinitate este Dumnezeu?
Isus a zis în rugăciunea sa: „Tată,... viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:1–3, BC; sublinierea noastră). (Majoritatea traducerilor folosesc aici expresia „singurul Dumnezeu adevărat" cu referire la Tatăl. Cum poate numai unul să fie „singurul Dumnezeu adevărat" dacă există încă două persoane care sunt Dumnezeu în aceeaşi măsură? Ceilalţi care sunt numiţi „dumnezei" trebuie să fie sau dumnezei falşi, sau o simplă reflectare a Dumnezeului adevărat.)
1 Cor. 8:5, 6, BC: „Chiar dacă sunt aşa numiţi «dumnezei», fie în cer, fie pe pământ, ca şi cum ar fi mulţi «dumnezei» şi mulţi «domni», totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi". (Aici, Tatăl este prezentat drept ‘singurul Dumnezeu’ al creştinilor, care este diferit de Isus Cristos.)
1 Pet. 1:3, BC: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos". (În repetate rânduri, chiar şi după înălţarea lui Isus la cer, Scripturile se referă la Tatăl ca la „Dumnezeul" lui Isus Cristos. În Ioan 20:17, Isus însuşi, după ce a fost înviat, îl numeşte pe Tatăl „Dumnezeul meu". Mai târziu, când se afla în cer, el a folosit din nou această expresie, aşa cum reiese din Revelaţia 3:12. Dar în Biblie nu găsim niciodată vreun pasaj în care Tatăl să-l numească pe Fiul „Dumnezeul meu", nici în care Tatăl sau Fiul să numească spiritul sfânt „Dumnezeul meu".)
Alte comentarii asupra unor texte scripturale cu care unele persoane încearcă să demonstreze că Cristos ar fi Dumnezeu se află la paginile 171–175, la subiectul „Isus Cristos".
Karl Rahner a scris că „Spiritul [sfânt] nu este numit niciodată Θεός [Dumnezeu]", iar „în N[oul] T[estament] ὁ θεός [literalmente, Dumnezeul] nu este niciodată folosit cu referire la πνεῦμa ἅγιον [spiritul sfânt]". — Schriften zur Theologie (Zürich, 1954), vol. I, p. 156, 162.
Se poate spune că vreunul dintre textele biblice citate de trinitarieni în sprijinul doctrinei lor constituie o bază solidă pentru această dogmă?
Cineva care caută cu sinceritate să cunoască adevărul cu privire la Dumnezeu nu va cerceta Biblia în speranţa că va găsi un verset care să confirme ceea ce crede deja. El va dori să ştie ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Este posibil să găsească unele versete care pot fi înţelese în mai multe feluri, dar sensul lor va deveni clar dacă le compară cu alte afirmaţii biblice referitoare la aceeaşi idee. Trebuie să spunem de la bun început că majoritatea versetelor folosite ca „dovezi" ale Trinităţii menţionează, de fapt, doar două persoane, nu trei; aşadar, chiar dacă explicaţia pe care o dau trinitarienii acestor versete ar fi corectă, ele nu ar dovedi că Biblia învaţă despre Trinitate. Să examinăm următoarele versete:
(Dacă nu există altă menţiune, versetele citate în continuare sunt luate din BC.)
Versete în care un titlu folosit în mod normal pentru Iehova este aplicat la Isus Cristos sau se afirmă că i se aplică lui Isus
Alfa şi Omega: Cui îi aparţine pe drept acest titlu? 1) În Apocalipsa (Revelaţia) 1:8 se spune că cel ce are acest titlu este Dumnezeul Atotputernic. În versetul 11, conform cu KJ, acest titlu îi este aplicat cuiva a cărui descriere ulterioară arată că este Isus Cristos. Dar cercetătorii recunosc că referirea la Alfa şi Omega din versetul 11 este apocrifă (neautentică), de aceea nici nu apare în majoritatea versiunilor moderne şi nici în BC, BO sau BG. 2) Multe traduceri ale Apocalipsei în limba ebraică recunosc că în versetul 8 este vorba despre Iehova, de aceea introduc aici numele propriu al lui Dumnezeu. Vezi NW. 3) În Apocalipsa 21:6, 7 se arată că acei creştini care înving din punct de vedere spiritual vor fi ‘fii’ ai celui numit Alfa şi Omega. Acest lucru nu se spune niciodată despre relaţiile dintre creştinii unşi cu spirit şi Isus Cristos. Isus i-a numit pe aceştia ‘fraţii’ lui (Evr. 2:11; Mat. 12:50; 25:40). Dar aceşti ‘fraţi’ ai lui Isus sunt numiţi „fiii lui Dumnezeu" (Gal. 3:26; 4:6). 4) În Apocalipsa 22:12, TEV introduce numele Isus, astfel că referirea la Alfa şi Omega din versetul 13 dă de înţeles că i se aplică lui. Dar numele Isus nu apare acolo în greceşte şi nici alte traduceri nu îl includ. 5) În Apocalipsa 22:13 se mai spune că Alfa şi Omega este „cel dintâi şi cel din urmă", expresie care în Apocalipsa 1:17, 18 i se aplică lui Isus. În mod asemănător, expresia „apostol" este aplicată atât la Isus Cristos, cât şi la unii dintre continuatorii săi. Dovedeşte însă acest lucru că este vorba de una şi aceeaşi persoană sau că toţi sunt egali (Evr. 3:1)? Astfel, toate dovezile duc la concluzia că titlul „Alfa şi Omega" i se aplică Dumnezeului Atotputernic, adică Tatălui, nu Fiului.
Salvator: Biblia îl numeşte de repetate ori pe Dumnezeu Salvator. În Isaia 43:11, Dumnezeu chiar spune: „Afară de Mine nu este niciun Mântuitor [Salvator, NW]!" Întrucât şi despre Isus se spune că este Salvator, înseamnă oare că Dumnezeu şi Isus sunt una şi aceeaşi persoană? Nicidecum. În Tit 1:3, 4 este vorba despre „Dumnezeu, Mântuitorul nostru", iar apoi despre amândoi: „Dumnezeu Tatăl şi... Hristos Isus, Mântuitorul nostru". Deci amândoi sunt salvatori. În Iuda 25 este arătată relaţia dintre ei: „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru" (sublinierea noastră). (Vezi şi Faptele 13:23.) În Judecătorii 3:9, acelaşi cuvânt ebraic (moh·si′a‛, redat cu „salvator" sau „eliberator") care este folosit în Isaia 43:11 îi este atribuit lui Otniel, un judecător din Israel, dar, cu siguranţă, aceasta n-a însemnat că Otniel este Iehova. Citind cuvintele din Isaia 43:1–12, înţelegem că versetul 11 sugerează că numai Iehova a fost Cel ce i-a adus lui Israel salvarea, sau eliberarea. Salvarea nu a venit de la niciunul dintre dumnezeii naţiunilor înconjurătoare.
Dumnezeu: În Isaia 43:10, Iehova spune: „Înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu şi după Mine nu va fi". Întrucât în Isaia 9:6 Isus Cristos este numit în mod profetic „Dumnezeu puternic", trebuie oare să tragem concluzia că Isus este Iehova? Din nou, contextul răspunde: Nu! Niciuna dintre naţiunile păgâne idolatre nu a făcut un dumnezeu înainte de Iehova, pentru că niciuna nu a existat înainte de Iehova. Nici în viitor, ele nu vor face vreodată un dumnezeu real, viu, care să fie în stare să profeţească (Is. 46:9, 10). Acest lucru nu înseamnă însă că Iehova nu a adus niciodată în existenţă pe cineva care să poată fi numit pe drept un dumnezeu (Ps. 82:1, 6; Ioan 1:1). În Isaia 10:21, Iehova este numit „Dumnezeul cel Puternic", aşa cum este numit şi Isus în Isaia 9:6, dar numai Iehova este numit „Dumnezeul Cel Atotputernic". — Gen. 17:1.
Dacă un anumit titlu sau o descriere apar de mai multe ori în Scripturi, nu ar trebui niciodată să tragem pripit concluzia că se face referire întotdeauna la aceeaşi persoană. Un astfel de raţionament ar putea duce la concluzia că Nebucadneţar era Isus Cristos, deoarece pentru amândoi se foloseşte titlul „Regele regilor" (Dan. 2:37; Rev. 17:14); sau la concluzia că discipolii lui Isus erau, de fapt, chiar Isus Cristos, deoarece şi despre ei, şi despre el se spune că erau „lumina lumii" (Mat. 5:14; Ioan 8:12). Este bine să luăm întotdeauna în considerare contextul, precum şi alte locuri din Biblie în care apare expresia respectivă.
Unele pasaje din Scripturile ebraice care se referă în mod clar la Iehova sunt aplicate de unii scriitori inspiraţi ai Bibliei la Isus Cristos
De ce în Ioan 1:23 este citat textul din Isaia 40:3 şi este aplicat la activitatea lui Ioan Botezătorul de pregătire a căii pentru Isus Cristos, de vreme ce în Isaia 40:3 se vorbeşte clar despre pregătirea căii înaintea lui Iehova? Deoarece Isus îl reprezenta pe Tatăl său. El a venit în numele Tatălui său şi avea asigurarea că Tatăl era întotdeauna cu el, fiindcă făcea lucrurile care îi plăceau Tatălui său. — Ioan 5:43; 8:29.
De ce în Evrei 1:10–12 este citat Psalmul 102:25–27 şi este aplicat la Fiul, de vreme ce declaraţia din psalm îi este adresată lui Dumnezeu? Deoarece Fiul este cel prin care Dumnezeu a înfăptuit lucrările de creaţie descrise de psalmist (vezi Coloseni 1:15, 16; Proverbele 8:22, 27–30). Să observăm că în Evrei 1:5b este citat textul din 2 Samuel 7:14 şi este aplicat la Fiul lui Dumnezeu. Cu toate că acest pasaj se aplică în primul rând la Solomon, aplicarea lui ulterioară la Isus Cristos nu vrea să spună că Solomon şi Isus ar fi una şi aceeaşi persoană. Isus este „mai mare decât Solomon" şi îndeplineşte o lucrare prefigurată de Solomon. — Luca 11:31.
Versete care îi menţionează împreună pe Tatăl, pe Fiul şi spiritul sfânt
Matei 28:19 şi 2 Corinteni 13:14 constituie două exemple. În niciunul dintre aceste versete nu se afirmă că Tatăl, Fiul şi spiritul sfânt ar fi egali şi eterni sau că toţi ar fi Dumnezeu. Dovezile biblice analizate deja la paginile 395–399 arată că nu trebuie să dăm acestor texte o asemenea interpretare.
Deşi susţin doctrina Trinităţii, McClintock şi Strong afirmă cu privire la Matei 28:18–20: „Acest text, luat ca atare, nu arată în mod categoric nici personalitatea celor trei subiecţi menţionaţi, nici egalitatea, nici divinitatea lor" (Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature, retipărită în 1981, vol. X, p. 552). Referitor la alte pasaje care îi menţionează împreună pe Tatăl, pe Fiul şi spiritul sfânt, această enciclopedie recunoaşte că şi acestea sunt „insuficiente" pentru a demonstra Trinitatea (vezi şi 1 Timotei 5:21, unde sunt menţionaţi împreună Dumnezeu, Cristos şi îngerii).
Texte din Scripturile ebraice în care unele substantive la plural i se aplică lui Dumnezeu
În Geneza 1:1, titlul „Dumnezeu" este tradus din „’Elo·him′", care în ebraică este la plural. Trinitarienii consideră că acesta este un indiciu al Trinităţii. Ei mai afirmă că Deuteronomul 6:4 se referă la unitatea membrilor Trinităţii când spune: „DOMNUL, Dumnezeul nostru [din ’Elo·him′], este singurul DOMN".
Pluralul substantivului ebraic folosit aici este pluralul maiestăţii (vezi NAB, ediţia St. Joseph, Bible Dictionary, p. 330, precum şi New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. V, p. 287). Acesta nu redă ideea de pluralitate de persoane într-o divinitate. În mod asemănător, în Judecătorii 16:23, unde se vorbeşte despre dumnezeul fals Dagon, este folosită o formă a titlului „’elo·him", iar verbul care-l însoţeşte este la singular, ceea ce demonstrează că este vorba despre un singur dumnezeu. În Geneza 42:30, Iosif este numit ‘domn’ („’adho·neh′", pluralul maiestăţii) al Egiptului.
În limba greacă nu există pluralul maiestăţii. De aceea, traducătorii Septuagintei au folosit în Geneza 1:1 forma ho Theós (Dumnezeu, la singular) ca echivalent pentru „’Elo·him′". În Marcu 12:29, unde este reprodus un răspuns al lui Isus în care el citează Deuteronomul 6:4, este folosită tot forma de singular din greacă ho The·os′.
În textul ebraic din Deuteronomul 6:4 apare de două ori Tetragrama, de aceea ar fi mai corect să fie citit: „Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova" (NW). Naţiunea Israel, căreia i-au fost adresate aceste cuvinte, nu credea în Trinitate. Babilonienii şi egiptenii se închinau la triade de zei, dar Israelul a fost atenţionat în mod clar că Iehova nu este ca aceştia.
Texte care pot fi înţelese diferit, în funcţie de traducerea biblică utilizată
Dacă, din punct de vedere gramatical, un pasaj poate fi tradus în mai multe feluri, care este redarea corectă? Cea care este în armonie cu restul Bibliei. Dacă cineva nu ţine cont de alte părţi ale Bibliei şi îşi clădeşte credinţa pe redarea preferată a unui verset, atunci ceea ce crede persoana respectivă nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci reflectă propriile idei şi, probabil, ideile altui om imperfect.
Ioan 1:1, 2
În BC, acest text este redat astfel: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu". (Alte versiuni îl redau în mod asemănător.) Dar iată cum redă NW aceste versete: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu".
Care dintre aceste redări ale textului din Ioan 1:1, 2 este în armonie cu contextul? În Ioan 1:18 se spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu" (BC). În versetul 14 se arată clar: „Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui)" (BC). De asemenea, versetele 1 şi 2 arată că la început el era „cu Dumnezeu". Poate fi cineva cu o persoană şi în acelaşi timp să fie chiar acea persoană? În Ioan 17:3, Isus i se adresează Tatălui numindu-l „singurul Dumnezeu adevărat"; prin urmare, fiind „un dumnezeu", Isus reflectă calităţile divine ale Tatălui său. — Evr. 1:3.
Este traducerea „un dumnezeu" în conformitate cu regulile gramaticii greceşti? Unele cărţi de referinţă susţin cu hotărâre că textul grecesc trebuie tradus „Cuvântul era Dumnezeu". Altele însă nu susţin acest lucru. În articolul intitulat „Nume predicative calitative fără articol: Marcu 15:39 şi Ioan 1:1", Philip B. Harner a spus că propoziţiile de felul celei din Ioan 1:1, „cu un nume predicativ fără articol care precedă verbul, au în primul rând un sens calitativ. Ele indică faptul că logosul este de natura teosului". El sugerează: „Probabil că propoziţia ar putea fi tradusă: «Cuvântul avea aceeaşi natură ca Dumnezeu»" (Journal of Biblical Literature, 1973, p. 85, 87). Astfel, este semnificativ faptul că, în a doua ocurenţă din acest text, termenul the·os′ nu este însoţit de articolul hotărât (ho) şi este plasat înaintea verbului în propoziţia din greacă. Este interesant că traducătorii care insistă ca redarea textului din Ioan 1:1 să fie „Cuvântul era Dumnezeu" nu ezită să folosească articolul nehotărât (un, o) în redarea altor pasaje, unde înaintea verbului apare un nume predicativ la singular fără articol. Astfel, în Ioan 6:70, versiunea BC îl numeşte pe Iuda Iscarioteanul „un diavol", iar în Ioan 9:17 îl descrie pe Isus drept „un proroc".
John L. McKenzie a afirmat: „Folosind termeni foarte precişi, Ioan 1:1 ar trebui tradus: «Cuvântul era cu Dumnezeu [=Tatăl] şi cuvântul era o fiinţă divină»". (Parantezele sunt introduse de autor. Lucrare publicată cu nihil obstat şi imprimatur.) — Dictionary of the Bible (New York, 1965, p. 317).
În armonie cu cele de mai sus, AT redă acest text: „Cuvântul era divin"; Mo: „Logosul era divin"; NTIV: „Cuvântul era un dumnezeu". În traducerea sa în limba germană, Ludwig Thimme redă astfel: „Cuvântul era un fel de dumnezeu". A defini Cuvântul (care mai târziu a devenit Isus Cristos) un „dumnezeu" este în armonie cu modul de utilizare a termenului în restul Scripturilor. De exemplu, în Psalmul 82:1–6, judecătorii umani ai Israelului sunt numiţi „dumnezei" (ebraică ’elo·him′; greceşte the·oi′, în Ioan 10:34) pentru că trebuiau să-l reprezinte pe Iehova şi să-i înveţe pe alţii legea sa.
Vezi şi Apendicele 6 din bi12, p. 1.690, 1.691.
Ioan 8:58
În BC este redat astfel: „Isus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt [greceşte e·go′ ei·mi′]»". (În BO, BS şi NTP se foloseşte de asemenea redarea „eu sunt", în două versiuni utilizându-se chiar majuscule pentru a reda ideea de titlu. În felul acesta, se încearcă punerea în legătură a acestei expresii cu Exodul 3:14, unde, conform acestor traduceri, Dumnezeu îşi atribuie titlul „Eu sunt".) Însă în NW, ultima parte din Ioan 8:58 este redată astfel: „Eu eram înainte ca Avraam să vină în existenţă" (BG, NTÎT şi SS 1874 traduc în mod asemănător).
Care redare este în armonie cu contextul? Întrebarea pusă de iudei (în versetul 57), la care a răspuns Isus, se referea la vârstă, nu la identitate. Răspunsul lui Isus se referea deci în mod logic la vârsta sa, la durata existenţei sale. Este interesant că niciodată nu s-a încercat aplicarea expresiei e·go′ ei·mi′ ca titlu la spiritul sfânt.
A. T. Robertson spunea: „Verbul [ei·mi′]... ca predicat exprimă uneori existenţa la fel ca oricare alt verb, ca în [e·go′ ei·mi′] (Ioan 8:58)". — A Grammar of the Greek New Testament in the Light of Historical Research, Nashville, 1934, p. 394.
Faptele 20:28
În BO este redat astfel: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său" (BG, SS 1874 redau în mod asemănător). Însă în NW, ultima parte a acestui verset este redată astfel: „sângele propriului său Fiu". (BC redă: „cu sângele Celui al Său".)
Care dintre aceste redări corespunde cu 1 Ioan 1:7, unde se spune: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său [adică Fiul lui Dumnezeu], ne curăţeşte de orice păcat"? (Vezi şi Revelaţia 1:4–6.) După cum se arată în Ioan 3:16, cine a venit ca om pentru ca noi să putem avea viaţă: Dumnezeu însuşi sau Fiul său unic-născut? Desigur că nu sângele lui Dumnezeu a fost vărsat, ci sângele Fiului său.
Romani 9:5
În BC este redat astfel: „... patriarhii şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!" (BO, BG şi SS 1874 redau în mod asemănător.) În NW, ultima parte a versetului este redată astfel: „din care a provenit după carne Cristosul: Binecuvântat să fie pentru totdeauna Dumnezeu, care este deasupra tuturor! Amin!"
Spune acest verset că Cristos este „deasupra tuturor" şi că, prin urmare, este Dumnezeu? Sau mai degrabă vorbeşte despre Dumnezeu şi despre Cristos ca despre două persoane distincte, afirmând că Dumnezeu este „deasupra tuturor"? Care traducere a versetului din Romani 9:5 concordă cu Romani 15:5, 6, care, după ce face distincţie între Dumnezeu şi Cristos Isus, îşi îndeamnă cititorii să-l glorifice pe „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos"? (Vezi şi 2 Corinteni 1:3 şi Efeseni 1:3.) Să luăm în considerare ceea ce se spune în continuare în capitolul 9 din Romani. Versetele 6–13 arată că îndeplinirea scopului lui Dumnezeu nu depinde de o moştenire conform cărnii, ci de voinţa lui Dumnezeu. Versetele 14–18 fac referire la mesajul transmis de Dumnezeu faraonului şi consemnat în Exodul 9:16, subliniind că Dumnezeu este deasupra tuturor. În versetele 19–24, superioritatea lui Dumnezeu este ilustrată în continuare printr-o comparaţie cu un olar care face vase de lut. Iată deci cât este de potrivită expresia din versetul 5: „Binecuvântat să fie pentru totdeauna Dumnezeu, care este deasupra tuturor! Amin!" — NW.
Iată ce se poate citi cu privire la acest subiect într-o lucrare de referinţă: „Rom. 9:5 este un verset controversat... Ar fi uşor şi perfect posibil din punct de vedere lingvistic să aplicăm expresia respectivă la Cristos. Versetul s-ar putea reda atunci: «Cristos care este Dumnezeu deasupra tuturor, binecuvântat pentru totdeauna. Amin!» Dar, chiar şi aşa, aceasta nu ar însemna că Cristos este absolut egal cu Dumnezeu, ci doar că este descris ca o fiinţă de natură divină, deoarece cuvântul theos nu are articol... Cea mai probabilă explicaţie este că această afirmaţie constituie o doxologie la adresa lui Dumnezeu". — Theologisches Begriffslexikon zum Neuen Testament (Studien-Ausgabe, vol. I, Wuppertal, 1977, p. 606).
Filipeni 2:5, 6
În BC este redat astfel: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu". (BG redă: „n-a ţinut ca la o pradă la egalitatea sa cu Dumnezeu".) NW redă versetul 6 astfel: „cel care, deşi avea chip de Dumnezeu, nu s-a gândit la uzurpare [greceşte har·pag·mon′], adică să fie egal cu Dumnezeu".
Care idee este în armonie cu contextul? Versetul 5 îi sfătuieşte pe creştini să-l imite pe Cristos în această privinţă. Puteau fi ei îndemnaţi să considere că ‘a fi egal cu Dumnezeu’ era un drept al lor, nu „un lucru de apucat", o „uzurpare"? Fireşte că nu! Ei puteau, în schimb, să-l imite pe Cristos care „nu s-a gândit la uzurpare, adică să fie egal cu Dumnezeu" (compară cu Geneza 3:5). Această traducere este în armonie şi cu ceea ce a spus Isus Cristos: „Tatăl este mai mare decât mine". — Ioan 14:28.
Într-un comentariu biblic se spune: „Nu găsim niciun pasaj în care [har·pa′zo] sau vreunul dintre derivaţii săi [inclusiv har·pag·mon′] să aibă sensul de «a ţine», «a reţine». Se pare că acest termen înseamnă întotdeauna: «a uzurpa», «a smulge cu violenţă». Nu este deci permis să deviem de la adevăratul sens de «a acapara» la sensul total diferit de «a ţine strâns»". — The Expositor’s Greek Testament, de W. Robertson Nicoll (Grand Rapids, 1967), vol. III, p. 436, 437.
Coloseni 2:9
În BC este redat astfel: „În El [în Cristos] locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii [greceşte the·o′te·tos]". (Alte versiuni redau în mod asemănător.) În NW însă este redat astfel: „În el locuieşte trupeşte toată plinătatea naturii divine" (compară cu 2 Petru 1:4).
Desigur, nu toţi interpretează în acelaşi fel textul din Coloseni 2:9. Dar care traducere este în conformitate cu restul scrisorii către Coloseni? Avea Cristos în el însuşi ceva care îi aparţinea deoarece era Dumnezeu, o parte dintr-o Trinitate? Sau, mai degrabă, „plinătatea" care locuieşte în el a devenit ceva care îi aparţinea prin decizia luată de altcineva? În Coloseni 1:19 (BO) se spune că toată plinătatea locuia în Cristos „căci în El a binevoit (Dumnezeu)". NW redă acest text astfel: „Fiindcă Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca toată plinătatea să locuiască în el [în Cristos]".
Să examinăm contextul din imediata apropiere a versetului 9 din Coloseni, capitolul 2. În versetul 8, cititorii sunt îndemnaţi să fie atenţi ca nu cumva să fie induşi în eroare de cei ce răspândesc filozofii şi tradiţii omeneşti. Creştinilor li se aminteşte că în Cristos „sunt ascunse... toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei" şi sunt îndemnaţi ‘să umble cu el,... înrădăcinaţi şi zidiţi în el şi întăriţi în credinţă’ (versetele 3, 6, 7). În el, şi nu în autorii sau învăţătorii filozofiilor umane, locuieşte o foarte preţioasă „plinătate". Voia apostolul Pavel să spună că „plinătatea" care era în Cristos îl făcea să fie Dumnezeu însuşi? Răspunsul este „nu", dacă luăm în considerare textul din Coloseni 3:1, unde se spune că „Cristos stă aşezat la dreapta lui Dumnezeu". — Vezi BC, BG, BO, SS 1874.
Conform unei lucrări, the·o′tes (forma de nominativ din care derivă theótetos) înseamnă „divinitate, natură divină" (Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott, Oxford, 1968, p. 792). Deşi este într-adevăr o „divinitate" sau de „natură divină", aceasta nu înseamnă că Isus, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, este o persoană egală cu Tatăl şi eternă ca Tatăl, aşa cum faptul că toţi oamenii au în comun „ceea ce este omenesc" sau „natura umană" nu îi face egali sau de aceeaşi vârstă.
Tit 2:13
În BC este redat astfel: „Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos". (O redare asemănătoare găsim în BG.) În NW este redat însă astfel: „În timp ce aşteptăm fericita speranţă şi manifestarea glorioasă a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru, Cristos Isus" (SS 1874 redă în mod asemănător).
Care dintre aceste redări este în armonie cu ideea din Tit 1:4, care vorbeşte despre ‘Dumnezeu Tatăl şi Hristos Isus, Mântuitorul [Salvatorul] nostru’? Chiar dacă Scripturile se referă şi la Dumnezeu ca la un Salvator, acest verset face însă o distincţie clară între Dumnezeu şi Cristos Isus, cel prin care Dumnezeu aduce salvare.
După părerea unora, din Tit 2:13 reiese că Cristos este atât Dumnezeu, cât şi Salvator. Dar este interesant că versiunea Cornilescu şi alte versiuni din alte limbi, deşi traduc Tit 2:13 în aşa fel încât să permită o asemenea interpretare, nu procedează la fel când traduc 2 Tesaloniceni 1:12. Henry Alford afirma: „Aş spune că [o redare care face distincţie clară între Dumnezeu şi Cristos în Tit 2:13] satisface toate cerinţele gramaticale ale frazei, adică este mai credibilă atât din punct de vedere structural, cât şi contextual şi corespunde mai bine felului de a scrie al Apostolului". — The Greek Testament (Boston, 1877), vol. III, p. 421.
Evrei 1:8
În BC este redat astfel: „Pe când despre Fiul zice: «Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci»" (BG, BO şi SS 1874 redau în mod asemănător). NW redă însă acest text astfel: „Dar despre Fiul spune: «Dumnezeu este tronul tău pentru totdeauna»".
Care dintre aceste redări este în armonie cu contextul? Versetele precedente arată că Dumnezeu este cel care vorbeşte şi nu spun că lui îi sunt adresate cuvintele respective, iar versetul următor foloseşte expresia „Dumnezeu, Dumnezeul tău" (SS 1874), confirmând faptul că acela căruia îi sunt adresate cuvintele nu este Dumnezeul Preaînalt, ci un închinător al acelui Dumnezeu. Evrei 1:8 citează Psalmul 45:6, adresat iniţial unui rege uman din Israel. Evident, scriitorul biblic al acelui psalm nu s-a gândit că acel rege uman ar fi Dumnezeul Atotputernic. În RS, Psalmul 45:6 conţine expresia „Tronul tău divin". (NE spune „Tronul tău este ca tronul lui Dumnezeu". JP [versetul 7]: „Tronul dat de Dumnezeu".) Despre Solomon, regele la care, probabil, s-a referit iniţial Psalmul 45, se spune că stătea „pe tronul lui Iehova" (1 Cron. 29:23). În armonie cu faptul că Dumnezeu este „tronul", adică Sursa şi Susţinătorul regalităţii lui Cristos, în Daniel 7:13, 14 şi Luca 1:32 se arată că Dumnezeu îi conferă această autoritate.
În Evrei 1:8, 9 este citat Psalmul 45:6, 7, despre care biblistul B. F. Westcott scrie: „LXX admite două redări: [ho the·os′] poate fi înţeles ca un vocativ în ambele cazuri (Tronul Tău, o, Dumnezeule... de aceea, o, Dumnezeule, Dumnezeul Tău. . .) sau ca subiect (sau nume predicativ) în primul caz (Dumnezeu este tronul Tău sau Tronul Tău este Dumnezeu) şi ca apoziţie a lui [ho the·os′ sou] în al doilea caz (De aceea, Dumnezeu, da, Dumnezeul Tău. . .)... Este puţin probabil ca [’Elo·him′] să se fi referit iniţial la rege. Aşadar, supoziţiile sunt contrare ideii că în LXX [ho the·os′] este un vocativ. Se pare deci că ar fi mai bine ca prima propoziţie să fie redată astfel: Dumnezeu este tronul Tău (sau Tronul Tău este Dumnezeu), adică «Regatul Tău este fondat pe Dumnezeu, Stânca de neclintit»". — The Epistle to the Hebrews (Londra, 1889), p. 25, 26.
1 Ioan 5:7, 8
În BO este redat astfel: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele şi aceşti trei mărturisesc la fel" (BG şi SS 1874 includ şi ele acest pasaj trinitarian). Însă NW nu include cuvintele „în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ" (BC omite şi ea acest pasaj trinitarian).
Cu privire la acest pasaj trinitarian, criticul F. H. A. Scrivener a scris: „Nu trebuie să ezităm să ne declarăm convingerea că aceste cuvinte controversate nu au fost scrise de Sf. Ioan, ci au fost introduse iniţial în copiile latineşti din Africa, în cadrul unei note marginale, unde au fost inserate ca o pioasă şi ortodoxă adnotare la v. 8, că ele s-au strecurat din latină în două sau trei codice greceşti târzii şi de aici în textul grecesc tipărit, unde nu aveau un loc legitim". — A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament (Cambridge, 1883, ed. a III-a), p. 654.
Alte versete despre care trinitarienii consideră că ar conţine elemente ale dogmei lor
Puteţi observa că în primul dintre aceste versete este vorba numai despre Fiul, iar celălalt îi menţionează şi pe Tatăl, şi pe Fiul. Niciunul dintre ele nu vorbeşte despre Tatăl, Fiul şi spiritul sfânt ca despre un singur Dumnezeu.
Ioan 2:19–22
Oare a vrut Isus să spună prin aceste cuvinte că avea să se învie singur din morţi? Însemnau oare aceste cuvinte că Isus este Dumnezeu, din moment ce în Faptele 2:32 se afirmă: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus"? Nu, nicidecum. O asemenea interpretare ar fi în contradicţie cu Galateni 1:1, care îi atribuie Tatălui învierea lui Isus, nu Fiului. Exprimându-se într-un mod asemănător, după cum este scris în Luca 8:48, Isus i-a zis unei femei: „Credinţa ta te-a mântuit". Oare aceasta se salvase sau se vindecase singură? Nu, ci a fost vindecată de puterea lui Dumnezeu prin Cristos, datorită credinţei ei (Luca 8:46; Fap. 10:38). Tot aşa, datorită ascultării perfecte pe care a dovedit-o ca om, Isus i-a dat Tatălui un fundament moral pentru ca el să-l învie din morţi, recunoscându-l astfel drept Fiu al său. Datorită fidelităţii sale, se putea spune pe drept cuvânt că lui Isus i se datora propria înviere.
Cu privire la acest subiect, A. T. Robertson scria: „Să ne amintim ce se spune în [Ioan] 2:19, unde Isus a zis: «Şi în trei zile îl voi ridica». El nu a vrut să spună că avea să se învie din morţi prin propria putere, independent de Tatăl (Rom. 8:11)". — Word Pictures in the New Testament (New York, 1932), vol. V, p. 183.
Ioan 10:30
Prin cuvintele: „Eu şi Tatăl una suntem", a vrut Isus să spună că el şi Tatăl erau egali? Unii trinitarieni spun că da. Însă, în Ioan 17:21, 22, Isus s-a rugat cu privire la continuatorii săi: „Ca toţi să fie una" şi a adăugat: „ca şi ei să fie una în Noi,... cum şi Noi suntem una". În toate aceste cazuri, el a folosit acelaşi cuvânt grecesc (hen) pentru „una". Este clar că discipolii lui Isus nu aveau să devină o parte a Trinităţii. Dar ei urmau să aibă o unitate de scop cu Tatăl şi cu Fiul, acelaşi fel de unitate care există între Dumnezeu şi Cristos.
În ce situaţie îi pune doctrina Trinităţii pe cei ce o susţin?
Ea îi pune într-o situaţie foarte periculoasă. Există dovezi incontestabile că dogma Trinităţii nu se află în Biblie şi nu este în armonie cu ceea ce învaţă Biblia (vezi paginile precedente). Această dogmă îl prezintă complet greşit pe Dumnezeul adevărat. De fapt, Isus Cristos a spus: „Vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Dumnezeu este Duh şi cei ce i se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr" (Ioan 4:23, 24, BO). Aşadar, Isus arată clar că oamenii care nu se închină „în adevăr", adică potrivit adevărului prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu, nu sunt ‘adevăraţi închinători’. Isus le-a spus conducătorilor religioşi iudei din primul secol: „Aţi desfiinţat astfel porunca lui Dumnezeu, din cauza tradiţiei voastre. Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: «Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci ale oamenilor»" (Mat. 15:6–9, BC). Aceste cuvinte li se aplică în egală măsură celor din creştinătatea de azi, care susţin tradiţii omeneşti în locul adevărurilor clare ale Bibliei.
Adeseori, susţinătorii doctrinei Trinităţii recunosc că aceasta este o „taină". Cu siguranţă, Isus nu avea în minte un asemenea Dumnezeu trinitar atunci când a zis: „Noi ne închinăm la ce cunoaştem" (Ioan 4:22). Îl cunoaşteţi într-adevăr pe Dumnezeul căruia vă închinaţi?
Se ridică deci unele întrebări serioase pentru fiecare: Iubesc eu sincer adevărul? Doresc într-adevăr să mă bucur de relaţii aprobate cu Dumnezeu? Nu toţi oamenii iubesc sincer adevărul. Mulţi pun mai presus aprobarea din partea rudelor şi a prietenilor decât adevărul şi pe Dumnezeu (2 Tes. 2:9–12; Ioan 5:39–44). Dar, aşa cum a spus Isus într-o rugăciune fierbinte adresată Tatălui său ceresc: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos" (Ioan 17:3). Iar în Psalmul 144:15 se spune pe drept cuvânt: „Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Iehova!"

| dragos38 explică (pentru dragos38):

Biblia ne invata ca tatal este dumnezeu, ca isus este dumnezu, ca duhul sf.este tot dumnezeu, deci este una si acesi persoana/cand vine vb de sf.lumii o parte componenta care face parte din dumnnezeu nu mai stie/eii, adica cei care au inventat religia iudeo-crestina ne spun ca de fapt acest fragment legat de trinitate nu poate fi inteles de mintea umana/e si normal pentru ca e lipsa totala de logica/ 1+1=2 tatal(dumnezu)stie care va fi rezultatul, isus(tot d-zeu) si duhul sf.tot d-zeu. nu stiu rezultatul deci total lipsa de logica/daca toti 3 reprezinta aceeasi persoana ca si cum X-ulescu se divide in 3 de fapt tot el este(alcatuit din aceeasi substanta) si pe unul dintre ei il intrebi cand vine sfarsitul lumii ca ne tot ameninti cu el/el zice nu stiu doar tatal stie adica cealalta parte care s-a divizat din el/totala lipsa de logica/e ca si cum o creatura mitologica uriasa cu 5 capete apare pe pamant si la un moment dat incep sa se intrebe intre ei primul il intreaba pe al doilea acesta este pamantul, al doilea zice nu stiu, intraba-l pe cel de al treilea si nici asta nu stie, si tot asa pana cand dintre cele 5 capete unul dintre ele stie dar nu vre sa zica/un S.F total cele 5 capete fac parte dintr-un singur organism traind intr-o perfecta aromonie si coordonare dar culmea la un moment dat din cele 5 capeste care sunt intr-o perfecta coordonare si armonie nu stiu pe ce planeta au aterizat doar unul singur stie si nu vrea sa spuna/

| dragos38 explică (pentru iurii75):

Iurii75 intrebarea era daca nu ti se pare o contradictie, in ceea ce priveste sfarsitul lumii, in care isus care este de fapt tot d-zeu coborat pe pamant, este intrebat cand vine sf.lumii el zice nimeni nu stie, doar tatal/ o lipsa de logica mai mare ca asta, ce mai vrei?

| iurii75 a răspuns (pentru dragos38):

Nu este o contradicţie deoarece trinitatea, trei în unu, toţi eterni şi egali - nu este biblică. În articolul pe care ţi l-am prezentat, mai pe la mijloc, este şi întrebarea pusă de tine cu privire la cine ştie şi cine nu. Cât despre originile trinităţii şi că sânt anterioare creştinismului am înţeles că cunoşti.

| dragos38 explică (pentru iurii75):

Iurii75 tu faci parte din secta crestina martorii lui Iehova? caci astia intrerpreteza biblia dupa cum vor ei/le sucesc le rasucesc pentru a cade in picioare tot asa cum vor muschiilor lor/nu zici nimic nou/si voi negati trinitatea scrisa in biblie dandu-i de fapt alta interpretare, da m-am prins.I.H este dumnezeu la fel si sf.duh deci d-zeu sa divizat in 3 indiferent pe care l-ai fi intrebat trebuia sa iti raspunda cand vine sf.lumii/dar tembelii cei care au scrii aceasta fraza se pare ca sau incorcat in propile contradictii, cum se intampla de obicei cand inepi sa spui minciuni la un moment dat te incurci in proprile minciuni/

| iurii75 a răspuns (pentru dragos38):

thinking Succes mai departe. confused

| milan9 a răspuns:

Ioan 17, 22 prezintă într-un mod inedit (intenţionat cu valoare metaforică) intersecţia dintre două PLANURI EXISTENŢIALE total diferite:
1). PLANUL APOSTOLILOR ("Ca toţi să fie una")
2). PLANUL DIVINULUI ("după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine"),

şi două planuri stilistice:
1). AL SENSULUI PROPRIU (unitatea din cadrul Divinităţii: " una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine")
2). PLANUL EXPRIMĂRII METAFORICE: oamenii să fie "una" cu divinitatea, adică apropierea lor, sfinţirea lor, mântuirea lor.

Este un verset dificil într-adevăr, pentru că cele două serii de planuri sunt puse să se intersecteze direct! De ce se întâmplă asta?

Se recurge des la STILUL METAFORIC din mai multe cauze:

1). Limitele evidente ale alfabetului şi lexicului poporului evreu!

2). Este modul plastic de a transpune o realitate, o IDEE MORALĂ ABSTRACTĂ, într-o formă accesibilă omului simplu căruia îi era destinată (prin comparaţie directă cu aspecte mai "familiare").
Maniera limbajului metaforic avea scopul de a facilita înţelegerea mesajului "imagini artistice" şi comparaţii directe.

3). Acesta este stilul culturii poporului evreu... reflectat gramatica, stilistică, în topica propoziţiei.
Atât Noul Testament cât şi Vechiul Testament, abundă în metafore, analogii, figuri de stil nu tocmai uşor de interpretat de către cititorul neînvăţat cu acest stil al culturii evreieşti.
4). Stilul acesta valorifică o bogată sferă de nuanţe stilistice!

| dragos38 explică (pentru milan9):

Da,asa este, acolo sunt metafore si intr-adevar isus nu este de origine divina, ci era un simplu om/

| milan9 a răspuns:

Fiul este o persoana iar Duhul Sfânt este altă persoană!

| dragos38 explică (pentru milan9):

Da,d-zeu fiul, d-zeu tatal, d-zeu duhul sf.deci d-zeu apare in trei postaze fiind unul si acelasi(din aceeasi substanta)si nimic nu a fost facut decat prin d-zeu (hristos) si duhul lui d-zeu/deci divinitatea este intr-o perfecta armonie cu el insasi/dar cand vine vb de sf.lumii upssssssss dintr-o data d-zeu nu mai este intr-o perfecta armonie cu el insasi

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Toate, dar absout toate problemele şi neînţelegerile legate de unitatea Sf. Treimi (trei ipostasuri care au aceeaşi FIRE sau NATURĂ divină) vin doar din neînţelegerea Jertfei şi a ASUMĂRII "ROLULUI" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume!

Acest "ROL" asumat de bună voie SCHIMBĂ toate raportările Fiului către Tatăl, este asumarea unei "inferiorităţi" (care ţinea de firea umană asumată temporar ŞI NU DE CEA DIVINĂ! )

Dumnezeu Fiul este de aceeasi NATURA cu Tatăl, nicidecum inferior Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt "rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Lipsa de rusine la adresa Fiului lui Dumnezeu. LIPSA DE RUSINE cand CREATOUL este confundat cu creatura... sad

FIUL LUI DUMNEZEU este Cel care a FĂCUT toată "creatura"!
O continuă blasfemie aduc cei care Îl confundă cu "creaţia Sa":


Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU El (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL (Hristos) ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE ŞI TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.

Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ
EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."

| dragos38 explică (pentru milan9):

Deci i.h. este intruparea lui d-zeu pe pamant insa cand vine vb de sfarsitul lumii i.h. nu stie desi este de aceeasi natura si fire (dumnezu-tatal, fiul, sf. duh)logic toti trei care de fapt este unul/traiesc intr-o armonie perfecta si totusi cand vine vb de sf.lumii i.h. care este intruchiparea lui d-zeu pe pamant, reprezinta cuvantul lui d-zeu, nu stie cand vine sf.lumi atunci logic asta inseamna ca nu sunt intr-o armonie perfecta/din moment ce unul nu stie ce gandste altul deci apare o dezarmonie a ganduriilor care au aceeasi fire si natura divina/

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Spuneam mai sus:
"Acest "ROL" asumat de bună voie SCHIMBĂ toate raportările Fiului către Tatăl, este asumarea unei "inferiorităţi" (care ţinea de firea umană asumată temporar ŞI NU DE CEA DIVINĂ! )

Dumnezeu Fiul este de aceeasi NATURA cu Tatăl, nicidecum inferior Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt "rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui. "

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Daca Fiul e numit "Dumnezeu fiind in chip" asta inseamna totusi ceva. Faptul ca si-a asumat temporar smerenia de bunavoie, din ascultare dar si iubire fata de Tatal inseamna iarasi altceva.

"Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om."

Daca Fiul a acceptat de bunavoie sa primeasca pe langa firea divina pe care o avea ("Dumnezeu fiind în chip") si pe cea umana, ar fi onedreptate pentru cineva Sa-L trateze doar ca om pe Cel care "a facut şi veacurile"(Fiul), pe Cel Care a creat totul- Creatorul tuturor.

| dragos38 explică (pentru milan9):

Bun,d-zeu s-a intruchipat sub forma de om cu fire umana temporar de fapt tot d-zeu era nu?

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

PRIMUL MOMENT ÎN ISTORIA OMENIRII când învăţătura biblică despre cele TREI IPOSTASURI (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) a fost pusa la indoiala a fost de abia în secolul IV, nu cum susţine o sectantă necreştină de p-aici...


În 325, la "Sinodul ecumenic de la Niceea" nu s-au adăugat învăţături noi, ci doar s-au confirmat cele care deja existau.
Dacă s-a ajuns să se discute atunci problema, dacă a existat UNANIMITATE într-o chestiune FUNDAMENTALĂ pentru creştinism, acest lucru nu poate să arate decât faptul că învăţătura despre cele trei Ipostasuri confirmate de Biblie (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) A FOST CUNOSCUTĂ DE LA ÎNCEPUT, fără să existe nci un dubiu până atunci!

Dacă ne-am imagina situaţia în care creştinătatea nu ar fi avut habar de asta, cum ar fi acceptat 318 episcopi ce erau trecuţi deja prin torturi şi persecuţii, cum ar fi acceptat zic, un adaos cu totul nou care le-ar fi schimbat credinţa? Dar nu s-a întâmplat acest lucru! Treimea de Persoane era cunoscută în Creştinătate de vreo 300 de ani deja!

O DOVADĂ în plus: chiar din acest motiv s-a întrunit sinodul, pentru că Arie a "ieşit din rând" cu erezia lui, adică a contrazis tocmai un adevăr despre TREIME: divinitatea Fiului – a doua Persoană din Treime!


Treimea nu a fost descoperită la Niceea! Nu s-a făcut atunci marea descoperire de a se putea număra până la trei cele trei Persoane care fuseseră deja enumerate de Biblie în variate situaţii!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Cum se intelege oare modul în care Dumnezeu I s-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri prin fizionomia distinct a TREI ÎNGERI (sugestie a Sfintei Treimi)?
Este oare un lucru pe care un anumit cult I l-a stabilit lui Dumnezeu a fi imposibil?

Dumnezeu I s-a aratat lui Avraam la stejarul Mamvri prin fizionomia distincta a TREI ÎNGERI (sugestie a Sfintei Treimi) care i s-au adresat in mod diferit lui Avraam.

| dragos38 explică (pentru milan9):

Am inteles deci, d-zeu s-a coborat pe pamant lund infatisare umana, si fire umana tot odata.dar asta temporar/urmand ca dupa aceea sa se urce la ceruri pentru ca acolo este lacasul lui, nu?

| dragos38 explică (pentru milan9):

Da sau nu?

| milan9 a răspuns:

Versete biblice despre Duhul Sfânt:

Luca 1, 41-"Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,

Matei 3, 11 " Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc."

Matei 28, 19 – "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." (Enumerarea prezintă CLAR EGALITATEA cu Tatăl şi cu Fiul)

Evrei 3, 7 - "De aceea, precum ZICE Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui,"
Evrei 3, 8- "Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie,"
Evrei 3, 9 – "Unde M-AU ISPITIT părinţii voştri, M-AU ÎNCERCAT, şi au văzut FAPTELE MELE, timp de patruzeci de ani."
Evrei 3, 10 – "De aceea M-AM MÂNIAT pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima şi CĂILE MELE nu le-au cunoscut,"
Evrei 3, 11 – "Că M-AM JURAT în mânia Mea: "Nu vor intra întru ODIHNA MEA!"."

Ioan 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Fapte 20, 28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Efeseni 4, 30 -"Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării."

Evrei 2, 4- " Împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă?"

Fapte 7, 51 "Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! etc...

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Iată versete biblice despre Fiul (si nu sunt metafore ci sunt lucruri concrete):

Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU El (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL (Hristos) ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE ŞI TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.

,, Eu si Tatăl meu una suntem" a spus-o chiar Fiul lui Dumnezeu.
Si din context se pare ca toti au inteles ca s-a recunoscut a fi una cu Dumnezeu!

Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ
EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."
Ioan 1, 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor."

Evrei 1, 1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
Evrei 1, 2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi PRIN CARE A FĂCUT ŞI VEACURILE;

Miheia (Mica) 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar OBÂRŞIA LUI ESTE DINTRU ÎNCEPUT, DIN ZILELE VEŞNICIEI."

| milan9 a răspuns:

Revelaţia prezintă clar în egală măsură şi trinitatea dar şi Unitatea: Trinitatea Ipostasurilor într-o UNITATE desăvârşită a Aceleiaşi FIRI sau NATURI divine. În cadrul divinităţii se păstrează o Unitate absolută...

De unde oare pretenţia de a-L încadra pe Dumnezeu în tiparul îngust (în comparaţie cu taina Divinităţii) al cunoaşterii umane?

Poate ajunge omul să-I explice lui Dumnezeu ce poate să facă şi ce nu?
Este corect ca omul să ajungă să impună divinităţii limite pentru puterea sau Misterului inefabil al acesteia, doar pentru că el, omul, nu a cunoscut în laboratorul acele taine?

| milan9 a răspuns:

Dacă până şi în privinta lucrurilor materiale, finite şi limitate, este totuşi posibil a se găsi un numitor comun perfect pentru trei realitati, un "3 în 1" perfect, ATUNCI, CU ATÂT MAI MULT este LA DUMNEZEU posibil acest lucru! happy

Dacă nu ştim mai nimic despre "natura" entităţii spirituale, a oricărei entităţi spirituale, atunci de ce s-ar grabi cineva să nege sau să supună creştinismul în faţa unor şabloane înguste, limitări rigide, care ţin strict de materie…?

Dacă "Unitatea în trinitate", un "3 in 1" pefect, este posibil şi iîn cadrul materiei, ATUNCI, cu atât mai mult este posibil acest lucru în cadrul NATURII SPIRITUALE (ce nu se supune limitărilor cunoscute de noi).

| milan9 a răspuns:

Iată exemplul din lumea materială, "fizica":
Pentru o palidă exemplificare am putea să ne imaginăm trei lumânări distincte aprinse, care stau foarte apropiate una de cealaltă.
La un moment dat apropiindu-se la maxim, ele se comportă ca şi o singură lumânare mai mare, în cadrul căreia este imposibil stabileşti unde este delimitarea celor trei flăcări iniţiale corespunzătoare celor trei lumânări, sub aspect energetic, caloric, sau al radiaţiei de lumină.

Flacăra unică formată reprezintă pentru cele trei lumânări "un punct" de unitate perfectă.

| Liberingandire a răspuns (pentru milan9):

Divinitatea universului ( nu YAHWE tribal iudaic ) nu poate fi comparat cu absurditati descrise de genul,,trei lumânari''. Acestea sunt limitari si dogme inventate de niste popi antici,niste scribi care au copiat alte culturi din inaintea lor,si au scris niste snoave cu diferiti zei tribali iudaici ( Yahwe,Adonai,Sabaoth,Elohim,ElShadai,Eli,etc.) pe care i-au transformat intr-unul singur. Numai ca cei cu capul pe umeri sunt capabili sa,,vada''aceasta aberatie,pa cand cei indoctrinati si cu creierele spălate,niciodata nu vor,,vedea''adevarul,fiind stapaniti de frica dogmatica, deoarece cei care nu cred ( chiar daca este ilogic ) sunt pedepsiti de zeul lor pedepsitor, gelos, intrigant, instigator la crime! FRICA este cel mai bun instrument de manipulate a prostimii!

| milan9 a răspuns (pentru Liberingandire):

Sigur ca materia nu poate urma modelul DIVINITĂŢII. De ce a rexista oare pretenţia de a găsi ceva similar în natură doar pentru a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt?
Putem supune verificării experimentale orice informaţie revelată? Nu.
De aceea am spus ca este doar o "palida" comparatie...

| milan9 a răspuns:

Si totusi, daca pana si in lumea limitata, materiala se poate intalni un "3 in 1" perfect, atunci cu atat mai mult in lumea ce transcede orice pretentie de cunoastere umana... happy


O FLACĂRĂ INDELIMITABILĂ poate fi alimentata simultan de trei lumânări, si în acelaşi timp poate rămâne "un centru " de UNITATE PERFECTĂ.

| dragos38 explică (pentru milan9):

Milan9, daca yhweh este atotputernic la ce mai are nevoie de inca 2 persoane? trinitatea sugereza de fapt ca religia crestina este o religie politeista si ne inchinam la 3 zei principali (Elohim, sf.duh si I.H.)care sunt 1 dar se manifesta in 3 /dar nu sunt 1 sunt 3 si se manifesta in 1/si bla, bla, bla/si copilul pleaca nedumerit de la biserica or fi 3 ori 1 nici macar tacso nu stie /dar nu conteaza trebuie sa crezi/

| milan9 a răspuns:

De ce esti egoist? Să ştii că în Firea sau Natura divină nu bântuie singurătatea! Ce ideal de comuniune si iubire, de empatie si daruire ar mai fi un Dumnezeu în totalitate solitar, izolat tocmai prin unicitatea si distincţia Sa?


| dragos38 explică (pentru milan9):

Pai da exact cum am zis sunt mai multi zei elohim(savaot, adonai, iehova)sf.duh si I.H. + sfintii/religia crestina este o religie politeista/religia =credinta in entitati superioare, zei,, sufletele celor morti/spirite, e.t.c. multumesc ca mi-ai confirmat/

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Să nu confundăm tendenţios lucrurile...

| dragos38 explică (pentru milan9):

Absolut deloc, se pare ca nu intelegi, treimea (d-zeu tatal, sf.duh si I.H.-D-zeu fiul)+sfintii =politeism

| dragos38 explică (pentru milan9):

Adica o ciorba in care bagi morcovi, patrunjel, telina si devin una cu ciorba /nu sunt deloc egoist de ce sa-i dau unei persoane doar ciorba goala/mai pun si telina si patrunjel si iese 3/1(adica o prostie mai mare ca asta nici ca puteu sa scrie cei care au scris biblia/niste aberatii mai mari ca ei/limitand divinitate universului la nivelul lor de intelegere/

| dragos38 explică (pentru milan9):

Tu in ce lume traiesti milan9 nu uita ca inainte de a te duce la cer te duci in pamant cenusa din cenusa/ingrasamant pentru flori; te vor mai vizita si catva viermisori/pana o sa ajungi la ceruri

| dragos38 explică (pentru milan9):

Sau poate yhweh=zeul tribal la care te rogi s-ar putea sa se indure de tine si sa te ridice la cer cu tot cu trup fara a mai cunoaste moartea/dar ma indoiesc tinand cont de cruzimea lui si gelozia cu care este descris in biblie/

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Este un lucru esenţial faptul că sfinţilor li se acordă doar "CINSTIRE" şi "NU ÎNCHINARE" (nu divinaţie, nu ca lui Dumnezeu)!

Inteleg ca din instinct cauti mereu o replica la orice, dar, incearca sa faci putin diferenta intre lucruri...

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Spre exemplu...
Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie cauzată de polisemia termenului, foarte gravă sub aspect lingvistic, terminologic. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.

Ori ştim foarte bine că NE ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre a arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…
Nu există nici o "speranţă" pentru cârcotaşi happy de a-L confunda pe Dumnezeu cu creaţia Sa minunată…

| dragos38 explică (pentru milan9):

Bla,bla,bla esti intoxicat de docme nu gluma/parca ai fi un robot insa sa stii ca inchinarea la la tot felul de tablori din lemn inseamna de fapt inchinarea la vechii zei pagani care au fost inlocuiti cu zeii crestini/ dar (educatia religioasa cere sa te inchini fara cartire in fata ''cuvatului domnului'' sau sa pupi moastele sfintilor/pe care i cinstim/Atat este de mare puterea credulitatii naive,(prostia, lenea de a gandi)cu care multi accepta cele mai fanteziste invataturi ale autoritatilor religioase/Leo Taxil -calugar iezuit/ asta da om/nu smenari de popi ai nostri

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Chiar si cel mai simplu crestin de la tara stie sa faca diferenta intre un clasor cu timbre si o nava spatiala, intre un ALBUM CU FOTOGRAFII si tatal plecat undeva departe, intre un OBIECT DE CULT si divinitatea spre care trimite acea reprezentare iconografica in scopul "rememorarii" si meditatiei...



Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie cauzată de polisemia termenului, foarte gravă sub aspect lingvistic, terminologic. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.

Ori ştim foarte bine că NE ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre a arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…

| milan9 a răspuns (pentru dragos38):

Sa nu spui ca nu am dreptate in urmatoarele cuvinte: happy
Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie cauzată de polisemia termenului, foarte gravă sub aspect lingvistic, terminologic. Confuzie explicată probabil prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.

Ori ştim foarte bine că NE ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre a arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…

| dragos38 explică (pentru milan9):

Da,putem sa ne inchinam de fapt sa se inchine cine o vrea si in fara unui copac/inchinarea la icoane se intalneste in multe religii s-a format pe baza portretului romano-elenistic antic. Portrete ale unor morti pictate pe placi de lemn sau panza au fost descoperite in numar foarte mare in urma unor sapaturi efectuate de niste arheologi in Egipt/Crestini au imprumutat cultul icoanelor de la alte religii anterioare crestinismului/Cultul icoanelor nu se deorebeste cu nimic fata de inchinarea la ape, stanci, pietre pomi, animale e.t.c.Imaginea sf.treimi a fost imprumutata de crestini de la religiile antice, in care cultul diferitelor treimi de dumnezei constand din zeul-tata, zeita mama si zeul fiu, era foarte raspandit(vezi legendele olimpului, Zeus-dumnezeul tata, hera zeita mama si Hercule/ zeul fiu) cat despre Sf.duh iamiginea s-a este o ramasita a cultului antic al pasarilor/Paganii credeau ca zeii salasuiesc in trupul pasarilor si al animalelor/Pe icoanele crestine sf.duh.este reprezentat de un porumbel/deci in concluzie milan9 vezi ca am scris mai sus ce a zis Leo Taxil despre acesta ed.religioasa.

| dragos38 explică (pentru milan9):

Daca oamenii sunt buni doar pentru ca le e frica de pedeapsa si pentru a spera la o recompensa,atunci suntem intr-o stare jalnica (Albert Einstein)
Daca creierul meu si biblia sunt, amandoua, opere ale aceluiasi D-zeu infinit, a cui vina este ca creierul meu si cartea nu sunt de acord
Daca Hristos intr-adevar a el a fost cel care a spus (N-am venit sa aduc pacea, ci sabia )este singura profetie a Noului Testament care s-a implinit literal(Robert Ingersoll)

| milan9 a răspuns:

Cum se intelege oare modul în care Dumnezeu I s-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri prin fizionomia distinct a TREI ÎNGERI (sugestie a Sfintei Treimi)?
Este oare un lucru pe care un anumit cult I l-a stabilit lui Dumnezeu a fi imposibil?

| milan9 a răspuns:

Intelegerea tainei se poate preta cu atat mai mult in planul divin, plan care oricum NU se supune tiparelor noastre...
Şi atunci de unde pretenţia unui "pat a lui Procust"? sad sad

Despre NATURA (FIREA) divinităţii nu putem avea nici o pretenţie de exhaustivitate a cunoaşterii, de stabilire cu aroganţă sau certitudine umană a unor eventuale "incompatibilităţi" cu Revelaţa divina!

Pentru "ilustrarea" NATURII DIVINE, cel puţin la nivel intuitiv, nu este pe deplin relevant nimic din lumea materială. Nu există o materie sau un sistem care să poată fi considerat "un model" prin reducţie. Natura spirituală şi cu atât mai mult cea divină, transcede orice algoritm, orice prototip, orice "ikon".

| milan9 a răspuns:

Sfânta Scriptură este mult mia concisa cu privire la Dumnezeu Fiul:

Apoc. 3, 21- "Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui."
Apoc 4, 2 – "Îndată am fost în duh; şi iată un tron era în cer şi pe tron şedea Cineva."
Apoc 4, 10 –"Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce şedea pe tron, se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor şi aruncau cununile lor înaintea tronului"
Apoc 4, 11 – "Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut."


Facere 1, 1: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul." In textul ebraic original, Dumnezeu este numit printr-un substantiv la plural, Elohim (intenţia de a exprima pluralul este foarte clară, evreii nu aveau pluralul ca formă de politeţe, în acelaşi timp gramatica foarte scrupuloasă a scrierii ebraice exclude orice greşeală sau omitere), dar verbul este întotdeauna la singular, Dumnezeu este unul singur!

Iuda 1, 14 Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui,

Matei 27, 54 „Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Marcu 15, 39 „Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!

| milan9 a răspuns:

Iată doar o mică parte din versetele care Îl prezintă pe Fiul lui Dumnezeu:

Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU EL (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. El este MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE şi TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.

Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."
Ioan 1, 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor."

Evrei 1, 1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
Evrei 1, 2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi PRIN CARE A FĂCUT ŞI VEACURILE;

Miheia 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar OBÂRŞIA LUI ESTE DINTRU ÎNCEPUT, DIN ZILELE VEŞNICIEI."

Profetul Isaia Îl numeste pe Mesia (pe Mântuitorul Hristos) "Dumnezeu-Tare, Domn al pacii, PĂRINTE AL VEACULUI ce va sa vina’’

Daniel 7, 14: "Şi Lui (singurul numit Fiul Omului în Noul Testament a fost doar Mântuitorul Hristos – Fiul lui Dumnezeu ÎNTRUPAT) I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. STĂPÂNIREA LUI ESTE VEŞNICĂ, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată."

Daniel 7, 27: "Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; ÎMPĂRĂŢIA LUI ESTE ÎMPĂRĂŢIE VEŞNICĂ şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta".

Daniel 7, 14 -"Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată."

Miheia 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, DIN ZILELE VEŞNICIEI."

| dragos38 explică (pentru milan9):

Atat timp cat vor exista neghiobi si pungasi vor exista si religiile(Voltaire)

| dragos38 explică (pentru dragos38):

>)

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Asa e doar Dumnezeu Tatal stie, eu cred ca mai amana sfarsitul din cauza unor drepti

| sublime89 a răspuns:

Asta nici n-ar fi cea mai mare contradictie din biblie.

| Radu284 a răspuns:

Nu. Poti avea 3 programe care ruleaza pe un device (telefon, pc, etc.) care, desi impart acelasi cip de memorie, acelasi procesor, aceeasi registri and so on, au un spatiu logic de adrese total separat, si nu poate sa stie unul ce face celalalt.

anonim_4396
| Anonim a răspuns:

Nu.fiindca Dumnezeu in toate cele trei ipostasuri va hotara cand vine ziua respectiva. Iisus a fost trimis, iar Duhul a purces.dar treimea cea de o fiinta va hotara ziua.

| dragos38 explică (pentru anonim_4396):

Eu cred ca nici tu nu te intelegi pe tine, treime cea de o fiinta va hotara ziua. hristos care este tot dumnezeu nu stie, duhul lui d-zeu nu stie, d-zeu este zingurul care stie, ceilalti care de fapt tot el este nu stiu/

anonim_4396
| Anonim a răspuns:

Iisus a devenit una cu Tatal dar nu este Tatal.
Daca arunci apa dintr-un pahar in ocean, aceasta devine una cu oceanul dar nu este oceanul.

| dragos38 explică (pentru anonim_4396):

Deci sunt diferiti, exact cum banuiam atunci b.o.r-ul spune minciuni cand spune ca toti sunt unul si acelasi /de aceeasi substanta/in sfarsit ti-ai dat seama de talmesul-balmesul din aceea fraza cu sf.lumii

| dragos38 explică:

Milan9,amandoi facem parte din secta mondiala crestina ortodoxa, altii sunt crestini baptisti, sau fac parte din organizatia religioasa crestina Martorii lui Iehova, vad ca nu ai fost instare sa-mi raspunzi la intrebarea cu trinitatea daca isus, este tot d-zeu divizat in 3, in momentul in care a fost intrebat cand vine sf.lumii el a zis nu stiu doar tatal stie, ciudat, care tatal din ceruri? daca isus era tocmai dumnezeu? nu-mi mai insira texte de 1 km preluate din Biblie ca daca e sa fac o analiza a mesajelor pe care le scrii acolo o sa-ti gasesc o sumedenie de contradictii.dar nu mi-am propus sa fac analiza aceasta/ din toate raspunsuriile nici unul este logic doar texte ca papagali in afara de sublime89 care si-a dat seama de contradictile din fraza respectiva

| casian_6565 a răspuns:

Unele lucruri vor ramane ascunse pe veci deoarece mintea umana nu poate sa priceapa toate lucrurile si nu cred ca ar fi bine sa le stim pe toate

| Adryan_Dan_1991 a răspuns:

Cum am mai spus mintea umana nu poate pripepe cea ce scrie doar cineva cu credinta mare poate intelege biblia de aceea multi o citesc putini o inteleg

| dragos38 explică (pentru Adryan_Dan_1991):

Da asa este, ai dreptate, biblia cere credinta nu gandire/crede si nu cerceta/doar cineva cu credinta mare poate intelege biblia.

| Liberingandire a răspuns:

E o TEORIE ILOGICĂ!
Aceste 3,, persoane'' sunt foarte secretoase cu ele insele!? cum adica fiul nu stie ce face tatal? pai parca sunt una si aceeasi? sau hai sa o dăm,,cotită''! Si cand a murit,Iisus l-a intrebat pe ELI ( zeu babilonian ) de ce l-a părasit? Păi cum? nu stiau unul de altul? Aberatii,dogme, teorii, povesti, snoave jidanesti, toate copiate de la alte popoare dinainntea lor!