De ce unii oameni suferă în această viață mult și chiar de la vârste fragede, din copilărie /adolescenta și altii și sunt fericiți toată viața și o duc bine mult timp? Unde e dreptatea divină?

Dacă există o singură divinitate supremă, atunci pot fi următoarele cazuri:

1) Suferința e dreaptă, cei care suferă sunt pedepsiți pentru un rău care l-au făcut. Dar după cum observi unii se nasc în suferință, deci pentru ca această ipoteză să fie consistență trebuie să existe viață înaimte de naștere (fie că e vorba de reîncarnare sau o viață într-o altă lume). Deci cei ce suferă totată viața o fac pentru că în viața precedentă au făcut ceva rău.

2) Divinitatea e indiferentă, deci totul e la întâmplare.

3) Divinitatea e malevolentă și îi aduce plăcere să ne vadă suferind, deci cei ce suferă, suferă pentru că asta îi place divinității.

Dacă nu există nicio divinitate, iarăși totul e la întâmplare.

Iar dacă sunt mai mult cu diferite atitudini, depinde. Se poate spune că unii suferă prin întâmplare, alții pentru că au făcut ceva injust iar alții pentru că asta le place unor divinități.

Toti oamenii sufera serios; sigur, nu or suferi toti exact la fel. Unul sufera intr-o perioada, altul in alta; la unul se vede, la altul mai putin.

Nimeni nu este fericit mult sau puțin, nefericit la fel.
Fericirea și nefericirea fac parte din viață, nu le distribuie Dumnezeu pe care îl acuzi tu de nedreptate.

Cu totii suferim. Am trecut cu totii prin trauma nasterii, de unde ne-am ales cu diferite idei de suferinta care s-au propagat asupra vietii. In copilarie ne-au impuscat cu idei comuniste si post-comuniste de crestere a copiilor si unii au suferit mai mult decat altii ("bataia, mama intelepciunii" si altele). Impreuna cu trauma nasterii si dezvoltarea dezechilibrata, intr-un regim de exemplu ca al nostru, s-au format diferite traume la nivelul asta. Fiecare are sistemul lui de traume prin care isi traieste viata. Unii le considera traume deoarece mintea lor s-a obisnuit cu ideea ca "asta este", "asa a fost", "astfel sunt lucrurile" sau "nu pot schimba nimic" si merg mai departe. Sunt oameni care se bat singuri (sa nu uitam ca tu esti cel mai mare critic al tau) si ei imbratiseaza suferinta, care este pana la urma o alegere. Nu-ti dai seama poate ca poti alege sa nu suferi si ca poti sa lucrezi cu tine sa treci peste suferinta asta. Ranirea e o stare care se intampla, suferinta este o alegere.

Cred ca dreptatea divina este doar un concept prost folosit. Faptul ca astepti dreptate ca tu suferi si altul nu, este o prostie si nu are rost sa te gandesti la asta. Mai important este sa te gandesti la tine, pentru ca tu esti persoana care sufera si nu altul.