| DarknLight a întrebat:

Hei, TPU, credeți că în Săptămâna Mare sunt spirite mai multe și mai aprige printre noi?
De ce simt că la fiecare sărbătoare, după mii de ani de terapie chiar și un chibrit dacă aprinde cineva lângă mine, iau foc?
Să fiu doar nebună și atât? Sau ceva chiar există printre noi și nu ne lasă să trăim în pace pe aici și chiar să nu ne bucurăm cu adevărat de Marile Sărbători precum Nașterea și Învierea Domnului?
Eu încerc, încerc să supraviețuiesc și să fiu mulțumită de viața mea, dar de obicei, mai ales înainte de Paște și de Crăciun dacă cineva mă contrazice sau îmi arată doar defectele ori ce viață su*ks am eu, răbufnesc și simt doar nevoia să sparg și fărâm tot.
De ce se întâmplă asta?
Sau chiar să fie de vină anumiți oameni din anturajul meu care mă agită și-mi arată doar ce viață su*ks am eu? Să mă îndepărtez atunci de o astfel de persoană? Sau până la urmă să accept versiunea acelei persoane, anume că "sunt o looser și viața mea e su*ks" voi ați accepta astfel de prieteni în viața voastră, care vă spune cât de ratați sunteți voi și cine sunteți voi? Să fie ok așa sau să nu fie ok așa?

Răspuns Câştigător
| Seba2013 a răspuns:

Vezi ca aia nu sunt prieteni ci Organizatii Paramilitare. Statul de Drept are sageti printre noi (oameni care stiu NARATIUNEA si controleaza tónalitatea). Exista o structura sociala (spiritul lumii care este controlat de ei). Tu nu il poti vedea, pentru ca actioneaza din umbra. Trebuie sa ajungi la cauzele profunde, iar eu am ajuns sa dau de ei. Si aia de la politie ma urmaresc, asa de periculos am ajuns din cauza TPU. Daca te uiti la George Simion cum gaseste securisti deghizati in oameni civili asa mi se intampla mie. Politcienii in spatele lor au o structura masiva de oameni printre noi. Toti tipicarii din cartiere sunt informatori iar cand apare unul care are puterea cuvantului da telefon la organizatii mafioate cu tot felul de informatii secrete. Organizatiile secrte iti construiesc o temática cu intentie implicita (explícita uneori). Iti pregatesc un pachet (plan) special pentru pentru a te face sa intelegi ca stiu tot despre tine si sa le faci vointa.

Ei sunt anticristos si pro organizatii (biserica cu b mic, stat, etc.).


Daca vrei sa ai oameni buni langa tine mai trebuie sa tai de la organizatii si structuri. Ei sunt anticristos. Mai lasati oamenii gen Mihai Neamtul si tot ce apare pe sticla daca vreti sa va apara oameni ca Seba2013 sa va ingurajeze.

Nu mai intru aici ca astept sa va moara toti tipicarii care lucreaza la guverne si sunt securisti.

Astia au bani si sunt in stare sa activeze celule si structuri care deformeaza realitatea. La astia guverul le dat un plan pentru mine pentru a ma tine ocupat. Ai grija ca ei sunt organizatii pe cand tu doar Hristos. Insa Hristos a fost baiat destept in fata cainilor.

Deci inca o data. Aveti grija cu tot ce este de la stat. Oamenii pe langa ca au o meserie pot sa fie IMPLICATI POLITIC. Pe langa ca stiu sa iti faca masina, se mai duc sa faca si cursuri militare la scoala militará. Astia sunt pusi sa iti bage bete in roate nu sa traga cu pistolul. Cand pleci la cinema sau la autobuz ei deja stiu. Le da un telefon ca mergi acolo iar aia de acolo iti aplica un tratament (de pedeapsa sau recompensa) conform ascultarii tale de ei. Calaii care taie capul nu mai sunt aia de pe scena ci cei cu autoritate impletiti in structuri sociale. Aia omoara si salveaza pe cine vor. Conform lui Iisus cel ce te uraste este un ucigas.

Peste noi se afla o alta dimesiune de política. Astia au bani si putere sa controleze de ce este de la stat. Iti trimiti 10 oameni intr-o incapare si toti isi stiu rolul cum sa te sape si sa te descoase. Sa te duca sa te aduca. Iti construiesc o realitate falsa intentional. Baietii cu caliate ca mine vor disparea si va vor aparea tipologiile lor. O sa duceti lipsa de valoare aici, pentru ca aristocratii vor ciocolata lui Willy Wonka pentru ei nu pentru popor. Nu vor sa descarce carele pline pentru oamenii saraci ci doar pentru alesii lor. Willy Wonka fiind eu, pentru ca de aia mi-au pus oameni saraci deghizati in realitate si mi-au spus sa ii ajut pe ei nu pe voi. Vor sa nu mai descarc carul plin de bogatie aici pe TPU ci sa ma silentieze. Plus ca vor sa lucrez la ei in bisericile lor cu b mic ca sa ma controleze si sa ma scape cica de magie. Cica m-am uitat la magie tocmai de aceea or venir securistii dupa mine si asta ii o problema foarte mare. Daca vreau sa fiu salvat trebuie sa intru in biserica lor cu b mic. Deci astia iti controleaza pasul, te studiaza dupa aceea ataca. Insa doar pe oamenii ca pe mine, ca voi daca dormiti si traiti in utopie, nu sunteti trezi ca mine. Ei vor oameni trezi nu oameni care dorm si traiesc in nimicul si golul lor. Voi traiti in intuneric.

8 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

De ce mai tii oameni de genul langa tine? Serios acum? Cu ce te ajuta?

| GabiDumitrescu a răspuns:

Daca nu ai sti ce data e, garantat nu ai simti nimic deosebit.

| mastadont a răspuns:

Dacă te compari cu alții e normal să ți se pară că ai o viață de rahat pentru că mereu ne comparăm cu cei mai buni, nici o dată cu ceilalți. Învață să te mulțumești cu ce ai și mai ales analizează cu atenție de unde vine această nemulțumire de viață, de unde această stimă de sine scăzută? Nu cumva ai așteptări prea mari de la tine?
E greu să fii fericită când tu pari să nu te suporți pe tine însuți, părerea mea e că prima dată ar trebui să lucrezi la a te accepta și a te iubi pe tine însuți așa cum ești și vei vedea că viața ți se va părea mult mai frumoasă. Degeaba cauți soluții în exteriorul tău, degeaba cauți soluția problemelor tale în gura altora, răspunsul este în interiorul tău și doar tu poți să îl afli.

| StoicAnalysis a răspuns:

Nu are nici o treaba cu nici un spirit. Nu e nimic magic sau voodoo in chestiunea asta. Majoritatea oamenilor sunt iritabili si putin agresivi in timpul sarbatorilor din cauza stresului ridicat.
Cand ai de cumparat de la supermarket mancare pentru sarbatori impreuna cu alte zeci de persoane care stau la coada la casa de marcat, in timp ce te mai freaca si rudele/partenerul prin telefon ca a uitat ceva sau ai uitat tu sa mai cumperi ceva, plus ca atunci cand ajungi in sfarsit acasa de la cumparaturi dupa tot traficul ala stresant plus stresul de la coada de la magazin, plus stresul de la acea persoana care te freaca la telefon, mai stai sa faci brain storming si acasa cu problema existentiala a lumii " Ce zici oare sa mergem la x sau la Y acasa de sarbatori?" sau " Vai, avem musafiri si trebuie sa facem cazane de mancare pentru toata lumea". Daca mai ai si copii, e deja mai complicata situatia.
Si toti oamenii care sunt artagosi cu tine in perioadele sarbatorilor, au in spate cauzele precizate de mine mai sus.
Mai pe scurt, cand ai multe responsabilitati si esti sub presiune, e aproape imposibil sa nu fi irascibil.

| EestiSodalane a răspuns:

E clar ca trebuie sa te departezi de astfel de persoane dar dupa ce te departezi sa stii ca ramai cu o problema care trebuie rezolvata. Nu stiu de ce crezi ca ai o viata naspa, dar viata ta a fost facută pentru Hristos și doar langa El iti poti gasi pacea sufleteasca.

| T0Teu a răspuns:

Nu cred ca problema e la niste "spirite", ci la tine. Tu ar trebui sa stii sa te controlezi. Dumnezeu te poate ajuta sa te pastrezi curata.

| anonim1920 a răspuns:

Saptamana asta n am dormit deloc din cauza asta? insa ele exista?

| filin a răspuns:

Suferi de lipsă de ciocan