Spuneai ca ai studiat Ieremia.Vezi ca in cap.31:31-34 gasesti ceea ce ti-am scris eu. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.
Ier 32.40; Ier 33.14; Ezec 37.26; Evr 8.8-12; Evr 10.16-17;
32 Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.
Deut 1.31;
33 Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
Ier 32.40; Ps 40.8; Ezec 11.19-20; Ezec 36.26-27; 2Cor 3.3; Ier 24.7; Ier 30.22; Ier 32.38;
34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!", ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor."