anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce anumiți oameni țin așa de profund la părerea umană?

Vreau niște răspunsuri avizate, dacă ar exista pe aici un psiholog sau chiar un psihiatru, sociolog sau cineva din zona asta care a studiat, mi-ar plăcea să-mi dea un răspuns avizat. Dacă nu măcar cineva care a citit și are habar de treaba asta sau direcția asta. Poate da cineva ceva exemple și din Biblie dacă are habar și există așa ceva și în Biblie.

Ce este o părere umană și de ce unii ajung chiar în stadiu de a se urî sau a-și face rău doar din cauză că cineva nu-i suportă? Sau de ce unii chiar ajung să aibă ranchiună toată viața pe cineva care "știe" el că nu l-ar suporta?

Poate asta să fie și o paranoia sau treaba asta făcută obsesiv să ducă la paranoia? Adică în fond cineva să fie supărat pe x că poate nu a făcut cine știe ce bine, dar x apoi să aibă gânduri paranoice și să creadă că orice ar face acel cineva nu-l va suporta pe x? Oare de fapt toată această credință cu "lumea nu mă suportă" să fie de fapt o paranoia și ea să accentueze toate celelalte stări?

Oare un om care trăiește cu părerile umane, să fie de fapt un narcisic care se iubește prea mult și chiar să-l lezeze atât de mult părerea negativă?

Întrebarea însă care mă macină cel mai mult, cum dracu facem noi, oamenii aceștia să trăim, să conviețuim, că totuși izolați complet nu avem cum, deși ne tot luptăm să stăm cât mai departe de oameni, vrem, nu vrem ne lovim de oameni și de păreri. Vrem, nu vrem, ni se solicită ba chiar la muncă opinia sau chiar ni se cer lucruri, ca apoi să fie puse sub semnul întrebării și al criticii.

Totuși ce se întâmplă cu oamenii care nu pot face față criticii? Și aici se mai dă o problemă, tot oamenii aceștia care nu suportă critica, nu suportă nici bârfa. Adică sub altă formă spusă, ei urăsc oamenii, pentru că nu acceptă critica lor, li se par răi, dar apoi îi mai și urăsc pe de altă parte că ar spune ceva despre ei pe la spate.
Oare să fie asta iubire narcisică, dar la un nivel colosal sau poate doar un om sălbatic, care nu acceptă altceva în afară de persoana lui? Ce să fie? Îmi pierd mințile, uneori.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
17 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Pentru ca noi ca specie asa ne nastem:dependenti de iubirea mamei, de atentie (in copilarie), de recunoastere din partea celorlalti, de reusita si depasirea conditiei socials(la varsta adulta) si tot asa pana la batranete si moarte. De citit https://psihologiadeazi.ro/......spre-tine/

| GabiDumitrescu a răspuns:

De ce unii tin asa de mult la "parerea divina" in acest caz? Care parere divina e ca sintem niste greseli care trebuie pedepsite non-stop?

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Păi eu țin. De aceea și întrebarea. happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Iti dai seama ca esti victima unei manipulari grosolane initiata cu niste sute de ani inainte? Daca eu iti spun ca te detest sau ca te consider divina, e ceea ce iti comunic direct si poate fi adevarat sau poate fi fals. Daca unii pun niste stari si atitudini in spinarea unui personaj fictiv, care sunt sansele ca totul sa fie o mare sarada, mai ales cit auto-culpabilizarea celor care pun botul foloseste extrem de mult organizatiilor din care ei faceau parte atunci cand au venit cu scrierile respective si care organizatii exista si azi?

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Dar v-ați enervat, nu glumă. happy
Încerc să înțeleg însă și ce doriți să spuneți. happy
Cumva vreți să spuneți că noi suntem predispuși la a ține cont de părerea umană că în spate există o societate secretă cu un scop perfid ca exact acesta? De a ne modela și creiona ca să fim tocmai sensibili la păreri și critici?
Dacă asta ați vrut să spuneți, wow, vă luați de forțe invizibile, dar mari, domnule Gabi.
Ahhh, am înțeles că nu acesta este totuși numele dv real, dar oricum dacă asta ați vrut să spuneți, începeți să prindeți posturile mele cu teorii ale conspirației. happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Nuuu, stai tu calma. Probabil o sa ma enervez un pic in urmatoarele saptamini ca infiintez o firma subsidiara uneia mai mari din Austria si in loc de cheltuielile initiale pentru activitatea ei o sa rezulte ceva dublu, daca nu triplu...
Legat de parerea umana din spatele a ceva ma leg de asa-zisa parere divina care de fapt e o manipulare de secole a unora ce ar putea fi considerati primii experti in marketing si manipulare. Aia de la Niceea care au venit cu ultima poveste biblica. Pentru ca ce a fost pana la ei e vrajeala ca apostoli, ca transmis prin viu-grai, ca... SERIOS?
P.S. Fortele invizibile si vizibile mari fac ce fac. Orice om de rind poate doar sa isi faca ordine in patratelul lui si sa profite la maxim de avantajele pe care le are acum, in special accesul extraordinar la informatie.
https://exoplanets.nasa.gov/

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Să încep să-mi activez iar invidia? happy
Deci spui că ești șef, dar ai timp și de TPU, trebuie să fii tot un om priceput. Un om disciplinat și să ai timp de toate. happy
Cum faci să te implici în toate? happy
Chiar mă roade așa o mică curiozitate cu o și mai mică intrigă și o și mai mică invidie? happy
Vă văd peste tot. happy Pe oamenii ca dumneata. Eu zic că aspir și eu happy și chiar mă bucur că pot vorbi cu oameni de genul măcar aici happy dar cum faceți?
Mă turmentează mereu acest gând. Cum de unii pot mai multe și alții nu? happy Cum de alții au așa multe puncte în agendă și funny e că și le și îndeplinesc pe majoritatea cu brio, iar alții reușesc abia să supraviețuiască. happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Disciplinat, da si nu. Stai sa vezi cum sunt eu singurul parinte care s-a oferit sa participe la toate zilele cu evenimente din saptamana verde de la scoala. Adica TOATE zilele din saptamana respectiva, ca au 5 activitati...
Legat de invidie, nu e cazul. Si nici macar cand o fi sa incasez vreo 3000-4000 EUR net lunar, ceea ce e foarte posibil pentru anul care urmeaza. Am destule probleme de remediat si stari carora trebuie sa le fac fata in fiecare zi.
Cum facem? Mai putin doamne-ajuta si mai mult ajuta-te singur. Majoritatea oamenilor care ma fac sa ma simt semi-retard prin activitatile profesionale, pasiunile, eficienta lor in general sunt 101% atei sau budisti, cred ca maxim 5% sunt vreo denominatie crestina.

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Ahhh, și dumneata ești ocupat cu săptămâna verde? happy
Pe mine m-a căpiat.
Nici nu am idee ce naiba fac cu copiii în săptămâna verde.
Aruncați și pe TPU niște idei, ar fi chiar bine venite. happy
Și mulțumesc că mi-ai amintit că azi trebuie să predau planificarea săptămânii verzi. Nici nu am întocmit-o, aștept să plec la film cu elevii, că săptămâna aceasta am Săptămâna altfel apoi trebuie să îmi fac și acea planificare. Sper că până îmbătrânesc, nu or să mai scoată încă vreo alte 5 000 de săptămâni cu alte 5000 de teme. :/

Și știu ce spui, evident că fiecare are răspunderea lui, mai ales ca și șef. Te înțeleg.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Tu, te rog, tu. Multumesc anticipat!
La noi e cu activitati la astia cu sortarea gunoiului, zi de nutritie/gatit, plantat copaci, si inca vreo doua activitati...

| Seba2013 a răspuns:

Noelle Neumann vorbeste de puterea OPINIEI PUBLICE.

Insa pe mine personal ma doare undeva de OPINIA PUBLICA. Daca stai sa studiezi toate cazurile lor, vei descoperi nu ADEVARUL OBIECTIV ci adevarul lor subiectiv de oameni cu mintea ingusta, limitati si parsivi care se multumesc cu o minciuna.

Pe tine te intereseaza mult limba lor. Insa limba lor poate fii pe cale de disparitie. Poate fi o limba minoritara care se va pierde atunci cand apare limba majoritara. Adevarul invinge.


Adevarul sau Stiinta crestina este obiectiva nu subiectiva. Nu vine nici de la ratiune, nici de la sentimente nici de la ceva uman (Matei 16:24).

Daca Iisus spune ca x este negru atunci aceasta propozitie este stiintica si adevarata. Este un adevar obiectiv nu subiectiv. In teoaria adevarului subiectivitatea o poate lua pe aratura si cadea in psihoza si alte boli.

De aceea salvarea vine din afara de la Iisus este obiectiva, nu subiectiva. De aceea nu sunt rationalist ca mintea tinde sa uite ce a invatat.Insa cu practica exercitiului memorizeaza acele propozitii crestine care sunt adevarul obiect. Subiectivitatea si umanismul rationalist ne pot trada. Rationalistii decarteaza idea ca ratiunea ne poate trada, se incred in dumnezeul ratiunii. Insa aceasta ne poate aduce pierzarea nu salvarea ca suntem pacatosi si aveam posibilitatea de eroare. Iisus este adevarul, nu mintea noastra sau aparentele.

Daca vrei sa studiezi mai mult de tema asta:
La verdad objetiva y subjetiva JOSÉ MOYA SANTOYO

| DeMicUnCălător a răspuns:

Cunosc o femeie care iți poate răspunde la foarte multe intrebări.
Laura Schlessinger

| anonim_4396 explică (pentru DeMicUnCălător):

Hmm, și această madam, apare și-n vreo carte?
Să o citesc și eu, zic. happy
Sau apare pe undeva să aud cum gândește? big grin
M-ați intrigat acum, oricine o fi această doamnă.

| DeMicUnCălător a răspuns (pentru anonim_4396):

In America are un program zilnic de două la radio. Dar sunt sigur c-o găsești și pe Youtube sau vreun podcast sub numele de Dr, Laura.

| anonim_4396 explică (pentru DeMicUnCălător):

Hmm, nice! happy
Am să o caut.
Deși dacă e engleză, încă mai am de lucru la partea cu engleza. Dar oricum mulțumesc. happy

| AdioTPU a răspuns:

Cred că cei care țin prea mult la părerea celorlalți sunt ba persoane orgolioase ba persoane sensibile, cu o stimă de sine scăzută. Nu se cunosc pe ei înșiși, nu-și cunosc abilitățile, se evaluează prin prisma altora, depind de părerea altora pentru a avea încredere în ei, nu pe ei înșiși. Și narcisismul are la baza tot o stimă de sine scăzută ori una prea ridicata dar este falsă, superficială căci narcisiști nu-s capabili sa se evalueze corect. Mai există și varianta in care o persoană se cunoaște pe sine, știe ce poate și de ce este capabilă dar nu suportă că alții să-l desconsidere, să-l critice în mod neconstructiv, mai ales daca acea părere vine de la o autoritate importanta cum ar fi un profesor sau un șef de la locul de munca iar el vrea sa le arate că are acele abilități, că poate, pentru a fi validat de acea autoritate pe care el o considera importanta și a cărui părere contează.

| 120bulevard a răspuns:

Ca sa te miri