Pulpa de jos si osul si apoi îmi amorțește piciorul, de 8 zile merg pe jos, am facut 80 de km si la fel
Poate te-ai forțat prea tare. Ai luat-o așa direct, sau ai început încet, cu ceva încălzire?
Direct,dar sunt tanar, hai daca ma durea dupa o ora nu spuneam nimic, 4, 5 km pe ora nu e mult
Sfatul meu e să îți odihnești piciorul o perioadă, dar să nu stai numai în pat, să mai mergi lejer ca să nu se atrofieze mușchii. Poți să mai folosești și ceva unguente dacă vrei. Apoi când vezi că îți mai dai drumul să începi ușor cu mersul alert și după ceva vreme alergare. Cel mai probabil mă gândesc că nu e ceva grav. Poate corpul nu a fost obișnuit. Mi-aduc aminte că și eu am avut o perioadă în care mă apucasem de flotări, eu nemaifăcând și le făceam și greșit și fără încălzire înainte. Cred că ceva întindere am făcut undeva între umăr și gât că mai apoi mă apucau niște dureri în ziua și în miez de somn de nu mai puteam. Dar a trecut de la sine după o vreme. Trebuie să ai grijă.
Din cate stiu eu, atunci cand stai tot mai mult jos, in masina, pe canapea, pe scaun, etc. cand devii sedentar si brusc te apuci de efort fizic cum este alergatul este normal sa ai anumite dureri, amorteli, oboseala si chiar febra musculara urata de tot. Daca mai si ceva kg. in plus este normal. Daca vrei sa te apuci de alergat, e bine sa o iei incet, bicicleta, mersul pe jos (nu fuga) cu pasul marit si de abia dupa acea te apuci de jogging, dar si aici treptat, gradual si in fiecare zi maresti cate un pic. E sanatos mersul pe jos si alergatul pentru. sistemul cardiovascular, pentru. organism in general si mai ales pentru. creier, oboseala fizica se transforma (asa o resimt eu) intr-o stare de bine, elimini stresul si alte ganduri neplacute!