Hei. Tocmai am observat ca sufar de anxietate sociala. Gandindu-ma la cum ma comport in societate, am ajuns la concluzia asta. Sa va dau niste exemplu:
- cand vad pe cineva cunoscut, prefer sa il ocolesc decat sa il salut
- cand trebuie sa intru intr-un magazin nou, pur si simplu ma simt de parca ar calca lumea pe mine
- cand trebuie sa vorbesc cu o persoana necunoscuta, ma simt de parca as fi un copil de 5 ani (am 17 ani). Ma balbai iar conversatiile mele raman cam la meh
- cand trebuie sa intru intr-o incapere noua, mereu tremur
- cand sunt in mijlocul atentiei pur si simplu cred ca acei oameni ma injura in gand, se uita urat la mine si spun "ce prost e ala"

Nu stiu daca aceasta problema a fost de la nastere. Pot sa confirm ca de cand am calculatorul, mai precis de 7 ani, am stat numai la el. De cand ma stiu eu nu am reusit sa am prieteni pentru ca traiesc intr-un oras mai mic si na. Pe afara am o reputatie destul de proasta, datorita clasei de la liceu. Singurele mele iesiri din casa sunt atunci cand merg seara prin oras sa ma plimb (in locuri mai retrase si nu prea calcate de adolescenti).

Cum as putea scapa de acest lucru? Nu imi recomandati un psiholog pentru ca n-am bani, iar plus de asta parintii mei sunt ca si "lasa-ma sa te las".

Vreau doar niste remedii ceva, nu stiu..incurajari, cum sa scap de acest lucru practicand anumite chestii. As fi foarte recunoscator. Multumesc.

Și eu am avut aceeași problemă ca și tine, incredibil dar parcă mi-ai exprimat sentimentele și trăirile. Deși eu nu prea o aveam cu calculatorul ci numai când mă plictiseam ''de moarte'', mă simțeam ca și tine și încă alte lucruri pe care poate și tu le simți, dar ai uitat să le menționezi. Așa eram de mică, dar tot am încercat să-mi revin. Ca să scap, am încercat să-mi vorbesc în gând, ca și cum m-aș îmbărbăta de una singură. Când vedeam pe cineva cunoscut încercam să nu-l mai ocolesc, preferam să salut și probabil o îmbrățișare, ce o fi. Ei bine asta doar la persoanele foarte cunoscute, colegii de clasă prefer să-i ocolesc. Când vedeam un magazin nou, preferam să intru să mai văd ce-i pe acolo, mă prefac foarte atentă la ceea ce mă uit, mă fac că analizez detaliat magazinul, vânzătorii crezând probabil că îmi place magazinul și sunt satisfăcută. Când cineva necunoscut mă întreba de mai mult unde este strada ''x'' eu mă încurcam în cuvinte și ziceam cu greu detaliile. Însă acum încerc să-mi revin zicând în gând ''De ce ți-e teamă? De ce ți-e rușine? Nu se întâmplă nimic dacă nu știi strada pentru că nici cealaltă persoană nu o știe și te-a găsit pe tine să-i explici, văzând că ești o persoană serioasă și de treabă. Dacă știi unde e strada, explică rar, clar și sigură pe tine, simte-te importantă că ai fost întrebată! Fii mândră!''. Faza cu încăperea nouă, e ca și cu magazinul nou. Când sunt în centrul atenției începe să-mi placă fiindcă oamenii mă consideră mai presus decât credeam. Dacă fac ceva greșit nu se întâmplă nimic, toată lumea mai greșește și până la urmă vor uita. Dar nu prea greșesc. Sunt foarte atentă la ceea ce fac și mă gândesc și la consecințe.
Nu știu de ce, dar eu așa m-am născut cu această ''frică de lume''. Dar mi-a trecut, sinceră să fiu. Acum am devenit chiar opusul. Sunt mai îndrăzneață și am mai mult tupeu. M-am schimbat radical. Și dacă faci cum ți-am zis și ție îți va trece.