Salut! Sunt diagnosticat cu tulburare obsesiv-compulsiva, am niste gânduri suicidare obsesive.Acum mă simt ceva mai bine, sunt internat în spital de 2 săptămâni, iar mâine îmi face externarea.Problema este că pe deoparte mă bucur că plec acasă, pe de altă parte mi-e frica sa mă duc acasă.Am un gând care îmi spune că acasă sunt in mai mare pericol de suicid ca în spital.Gandul asta îmi creează frică.Ce sa fac, cum sa îmi dau seama că acest gând este o iluzie și să pot merge liniștit acasă?
Ordonare:
După relevanţă
Acasă ești singur? Sau cu familia? Stai pe lângă familie. Ia tratamentul pe care îl ai și nu vei face nimic necugetat. Nu este ușor, dar am încredere în forțele tale.
Răspunde
Răspunde Ideea este că eu decid dacă să ies din spital sau nu, deci nu știu ce să fac
Timpul nu stă pe loc, nimeni nu stă pe loc. Nici tu nu ar trebui. Dacă acum te simți bine, ai mari șanse să fi bine și acasă.
Da îți de-a tratament acasă șiu sa îl iei in continuare, sa îți de-a antidepresive,anxiolitce,sa te tii de ele cu sfințenie sa nu consumi alcool
Eu nu am mai auzit de cazuri așa de grave de TOC, sigur nu coexista și o psihoza? episod psihotic? Ai nevoie de afecțiune multa și de înțelegere, de empatie de la cei din jur. Un psihoteraput ar fi indicat sa afle radacinele cauzei acestor tulburari, aia de la spital nu oferă consiliere psihologica, dau tratament dar intreaba-i ce diagnostic mai ai înafara de aceasta tulburare
Eu nu sunt asa de norocoasa sa pot trata inca boala asta. Puneti toata increderea in tratament si cauta un psihoterapeut bun. As vrea mult sa stiu cam ce oare a dus la declansarea acestei boli. Poate sunt factori comuni la amandoi. Eu in primul rand ma uitam mult la documentare criminale, eram si fricoasa in legatura cu producerea accidentala a mortii si am si vazut pe cineva accidentat cu cateva zile inainte. Pot fi mai multe cauze, m ar interesa sa stiu la tine cum a fost.
Această obsesie mi-a intrat în cap brusc într-o zi în care m-am certat cu familia mea și am stat in pat destul de mult.
Am inteles, deci e posibil la tine sa fie si un pic de depresie ma gandesc. La mine se manifesta mai urat pentru ca le am non-stop. Compulsiile in boala asta ar fi mentale prin faptul ca analizezi la nesfarsit motivele pentru care nu ai face sau ai face asta, incerci sa te reasiguri tot timpul ca nu o sa o faci..etc. si asta cica le readuce in cap din ce in ce mai des. Trebuie sa opresti compulsiile si asa o sa se opreasca si obsesiile. E foarte greu de aceea trebuie un psihoterapeut sa te ajute nu psiholog. Poti incerca sa obtii o scrisoare medicala de la medicul tau psihiatru ca sa mergi gratis cateva sedinte pe luna, tot medicul psihiatru ar trebui sa iti recomande pe cineva bun. Daca vezi ca boala continua mergi iar la psihiatru sa iti schimbe tratamentul. Si eu am crezut ca o sa fiu mai bine dupa ce ies de acolo insa nu a fost.
Si eu am fost internata o luna pentru asta, m-am simtit bine atunci ca nu prea aveam cum sa ma sinucid acolo insa acasa au revenit fricile, impulsurile si gandurile obsesive.
Sa nu lasi tratamentul, din ce am mai citit isi face efectul abia in cateva saptamani. Acum te poate calma cat de cat. Si trebuie sa il iei pe o durata de aproximativ doi ani. Deci nu te astepta la rezultate rapide. Daca nu da mari rezultate s-ar putea sa trebuiasca sa iti mai adauge si alte medicamente. Parca tu aveai serlift si olazanpina ceea ce nu mi se pare indeajuns, tratamentul pe care urmeaza eu sa il iau e mult mai incarcat. Am luat in trecut medicamentele pe care le iei tu si nu am simtit un efect prea mare. Poate la tine functioneaza, doamne ajuta!
Eu simt o ușoară ameliorare, dar am momente in care îmi revine acea stare. Sper ca aceste momente să se rărească treptat pe măsură ce avansez cu tratamentul.
Eu nu am cuvinte sa exprim cat de urata e boala, e un chin psihic pentru ca imi apar imagini si ganduri intruzive legate de moartea mea. Parca e un film horror in capul meu zi de zi si faza e ca pe langa faptul ca mi-e frica sa nu o fac apare si impulsul foarte puternic de a o face.
Si atunci devin confuza dar de renuntat la lupta nu renunt doar pentru ca o parte din creierul meu ma trimite la moarte. Nu te lasa prada bolii, cand simti ca nu mai poti cere ajutor. Eu sper ca totusi o sa iti mai revii poate atunci inca exista speranta si pentru mine.
Si ce mai voiam sa te intreb, ai mai consumat vreodata droguri?
Da,dar acum ceva timp. Ma gandeam ca din cauza asta dar poate e din cauza unei depresii mai vechi netratate si nebagate in seama.
Cum te simti acum ca ai iesit?
Momente bune și momente rele, stările apar și dispar
De cât timp ai afecțiunea asta?
Și ai avut și perioade în care te ai simțit mai bine sau mereu rău?
Pai o am din noiembrie anul trecut. La inceput tratam dar nu corect zic eu deoarece luam tratament pentru depresie severa ca asta a fost primul diagnostic. Luam rispolept, abilify doza maxima, serlift de 100, anxiar. Abilify si anxiar luam de dinainte de a aparea Toc din cauza unei tulburari de personalitate borderline care nici nu era asa grava pentru mine, eu cred ca din si din cauza tratamentului mi s-a inrautatit starea.
Deci eu luam acel tratament cand am ramas insarcinata si a trebuit sa il opresc brusc ceea ce a cauzat pe langa un sevraj nasol si insomnie severa care ma tine de sapte luni. Deci imagineaza-ti ca ziua si noaptea la mine sunt un cosmar. Zilnic, in fiecare moment de dimineata pana seara creierul meu e in maxima alerta ca as putea sa ma sinucid iar noaptea nervii imi sunt intinsi la maxim pentru ca nu pot dormi. Cateodata abia daca pot adormi o ora
Deci cand te simti impulsionat si simti ca nu te poti abtine sa faci o prostie trebuie neaparat sa vorbesti cu cineva. Asta ar fi iarasi o compulsie deci daca te simti in stare ai putea si sa te detasezi complet, sa lasi gandurile sa isi faca de cap in timp ce tu stai relaxat si nu faci ce zic ele. Nu analiza si nu hrani monstrul cu idei despre de ce nu ai face asta.
Hey, daca vezi mesajul poate o sa te ajute cu ceva. Am mers la un psihoterapeut foarte bun si ghici ce am aflat. Intre mintea constienta si cea subconstienta exista un conflict deoarece tu stai in niste situatii stresante sau ai stat foarte mult timp si mintea ta subconstienta nu intelege de ce stai si suporti. Asa ca identifica cauza stresului, parintii sau scoala..etc. Ai stat si ai suportat prea mult acum e timpul sa gasesti o rezolvare si sa faci ce iti place tie. Nu te reprima si nu suporta mizeriile altora doar pentru ca tu crezi ca nu exista solutii.
Am avut doar doua zile in care m-am simtit bine in astea noua luni si asta a fost dupa ce am mers la impartasit prima data, am mai fost vreo trei ori dupa insa niciun efect. Fara tratamentul corect si psihoterapie nu faci nimic. Aa si seara sa stii ca vad ameliorare, cand se asterne noaptea dispar obsesiile la mine.
Nu stiu cat de religios esti tu sau daca ai tai te-au crescut in iubire de Dumnezeu. Unora li se poate parea absurd insa o conduita crestina nu e de evitat in astfel de cazuri. Dupa ce a aparut boala am inceput sa ma rog zi de zi, ma spovedeam de dinainte dar am continuat si am primit si impartasanie dupa mai bine de 15 ani si tin post de atunci miercurea si vinerea. Merg la sfantul maslu de cate ori pot si citesc biblia si carti religioase care ma ajuta foarte mult sufleteste in lupta asta.
Tu ai facut cine stie ce pacate inainte? Eu da destul de multe, dar poate avem ceva in comun. Ai zis de parintii tai, eu traiesc tot cu ei si iti zic ca m-am comportat foarte urat cu ei, mi am lovit mama de cateva ori la nervi dar pe langa asta nu am putut sa ii iert din suflet pentru unele greseli facute.
La mine a inceput boala printr-un vis de dimineata. Sper sa nu iti dau idei insa vazusem in acel vis cum cineva era aruncat sau se arunca de pe o cladire imensa. Nu era foarte clar visul dar m-am trezit si am avut o revelatie ca si eu pot face la fel de la munca de la mine de la etajul 8. Brusc, terasa aceea la care ma duceam de obicei si ma relaxam la o tigara a devenit un loc de evitat pentru ca ma puteam arunca. A cazut o bariera, am inceput obsesiv sa ma gandesc la toate lucrurile pe care as putea sa le fac chiar si sa lovesc oameni pe care nu ii cunosc si nu mi-au facut nimic.
Nu trece cu una cu doua, la mine e o minune ca inca traiesc ca dupa capul meu cred ca m-am omorat deja de un milion de ori. Eu am suportat atatea luni de zile insa acum vreo doua saptamani am luat decizia sa ma inchid intr-o camera goala si cand ies sa fiu supravegheata de unul din parinti ca pana la urma mai am vreo 5 saptamani si nasc, nu imi permit sa ucid si o fiinta nevinovata. Te aduce in punctul in care pur si simplu nu mai ai incredere in tine si cand o ai e foarte rar.
Cum facem sa vorbim in privat, poate trebuie sa umbli un pic la setari sa poti trimite mesaje si altora.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
