M-am întrebat întotdeauna: de ce se produce atât de multă mâncare (produse alimentare) care se distribuie și se comercializează în magazinele și supermarketurile din toată lumea, dacă nu se vinde toată și expiră, ajungând apoi să fie aruncată?
La ce folos atâta risipă?

Risipa nu este intenționată, nu este concepută ca a fi ceva de folos. Este o consecință a procesului de comercializare care nu poate fi evitată în totalitate.

Nu se stie cat se consuma, si mai bine sa fie decat sa nu fie, ca se castiga mai mult asa, decat sa se ceara ai mult si sa nu fie, pierderile sunt mai mici daca arunca decat daca nu au produse si se cer.
SUA arunce tone de mancare in mare, produce cam de 10 ori mai mult decat mananca, asa am auzit, o idiotenie, intr-adevar.

Magazinul cumpără un produs în funcție de preț, termenul lui de expirare, în funcție de cerere, în funcție de capacitate. Nu știu dacă sunt și alte considerente. Ei se gândesc, de asemenea, la pierderi posibile: de exemplu deteriorare în timpul transportului și altele. Eu îți spun cum ar trebui să fie logic.
Termenul de expirare se cunoaște de la producător. Capacitatea alocată e în funcție de magazin, dar și de cerere. Cererea se calculează pe baza unor statistici și unui istoric bine cunoscut. Toate astea sunt stocate într-o bază de date atunci când cumperi de la casă. Pentru produse mai noi sau pentru cele care sunt promovate mai mult sau a căror promovare a scăzut se poate calcula și o cerere posibilă (cu o eventuală evoluție sau involuție). O predicție a cererii poate ține și de aspecte, statistici sociale, dar nu cred că putem noi ști sigur lucrurile astea cu exactitate. În cele din urmă se obține o formulă specifică fiecărei zone și fiecărui magazin. Se merge pe premisa siguranței cât mai mari a faptului că produsul cu cerere mare va fi în stoc mereu și că pierderile vor fi minime, dar fără să influențeze negativ primul aspect. Un produs care e cumpărat de 1000 de ori într-o lună și se aruncă 100, e normal să fie cumpărat tot de 1000 de ori dacă media cumpărării unui produs este de, să zicem, 200. Dacă produsul începe, de asemenea, să fie promovat mai mult, vânzătorul poate achiziționa și 1300 (numere pur intuitive). Oricum formulele, teoretic, sunt obținute de niște economiști și matematicieni foarte abili care obțin cea mai bună predicție pentru profit.

Pentru ca supermarketul nu stie cat se va vinde, si se merge pe premiza ''mai bine surplus in loc de prea putin''.

Ce mișto ar fi să mergi să iei lapte și sa nu găsești nicăieri, să vedem ce întrebare pui atunci pe TPU.

Pe mine mă deranjează foarte mult faptul că superiorii pun acuzațiile pe mine când se expiră un produs, chiar dacă știu că este surplus de marfă și marketing ineficient datorită lor. Fiind, totuși, surplus de marfă n-ar trebui să fie îngrijorare, dar este mereu vorba aia în minte "să vindem tot, facem profit, și mai aducem!"

Intr o fabrică se produce mâncare atâta timp cât există cumpărători. Daca exista cumpărători, fabrica produce incontinuu, până la urmă e vorba de bani. Faptul că nu se cumpără nu e problema fabricii care produce mâncarea respectiva. In plus, e mai bine sa ai mai multa mâncare decât mai putina, rafturile sa fie pline și să ai de unde alege.

Depinde de produs, in general cele perisabile au o durata scurta de garantie. Aici e vorba de cerere si oferta. In momentul in care cererea e mare producatorii vor incerca sa creasca productia. Insa cand scade cererea, pot risca sa ramana cu marfa nevanduta si expirata. Asta ar fi doar un exemplu. Marfa se poate deteriora la conditiile de mediu, modul in care e transportata, depozitata etc

Asta este si problema globala a momentului: foarte multa mancare aruncata in tarile dezvoltate, timp in care tarile sarace mor de foame. Raspunsul este unul simplu: CONSUMATORISMUL a promovat ideea diversificarii produselor, sa motiveze oamenii la consum diversificat, pentru profituri mari. Nu zic ca este gresita ideea, insa rezultatele sunt cele pe care le vedem.