Pesti Betta sau Gurami?

Sall! Amandoi sunt tari Dar eu aleg Betta Ai informatii mai jos sa vezi si tu diferenta
Pesti betta: Betta splendens ca peste de acvariu poate fi diferit de pestele salbatic, din biotopul natural. Ca specie face parte din familia Anabantidae, caracterizata prin existenta unui organ respirator suplimentar, descris la prezentarea familiei. Traieste in baltile calde, deficitare in oxigen din Asia de sud-est.

Este un peste nepretentios, in acvariu putand fi crescut in vase foarte mici, fara aerisire. De aceea, pentru a avea exemplare demne de a fi prezentate intr-o expozitie, este de preferat sa fie crescut in vase mici, borcane, pentru as putea dezvolta si etala frumusetea. Pentru acest lucru nu este nevoie decat de o ingrijire minima si o hrana corespunzatoare, la intervale regulate pentru a pastra apa curata. Fiind tinut intr-un spatiu mic, este necesar, ca din cand in cand sa i se schimbe apa. Este total nepretentios la calitatea apei (duritate si pH), dar au nevoie de o temperatura de 28-30° C, iar pentru reproducere chiar cu 1-2° C mai ridicata. Daca este tinut intr-un borcan de circa 1 litru este necesara schimbarea apei cam la 2 zile. La schimbarea apei se va tine in vedere ca temperaturile sa fie egale. Daca folosim apa de la robinet, atunci este bine ca aceasta sa fie "imbatranita" cel putin 24 de ore. Chiar la un peste nepretentios ca Betta, diferentele foarte mari in ceea ce priveste calitatea apei pot provoca accidente grave. Daca observam ca un Betta tinut intr-un spatiu mic, sta mai mult pe fundul vasului, sau isi reduce activitatea, atunci acesta este un semn ca apa trebuie schimbata. Schimband apa imediat, se observa o intensificare a activitatii pestelui. Se recomanda adaugarea in apa acvariului in care crestem Betta, a unei linguri de sare grunjoasa la fiecare galon de apa ( i galon = 4 l apa).

Ca hrana, Betta nu este un peste pretentios, atata timp cat hrana este data la intervale regulate si in cantitati suficiente. Pestelui i se pot administra ca alimente urmatoarele: daphnie vie, congelata, larve de tantari, bucati de carne de vita cruda, tubifex, Artemia salina vie si congelata, rame taiate marunt si bine spalate. Se recomanda o dieta cat mai variata. I se poate administra si hrana uscata, dar numai ca hrana suplimentara asociata cu cea vie sau congelata. Indiferent de tipul hranei, este recomandabil sa fie hranit de mai multe ori pe zi, decat o singura data din abundenta. Astfel i se poate asigura si variatia hranirii, recomandata tuturor pestilor, nu numai la Betta. Un aliment in exces (neconsumat in intregime) duce la o schimbare a calitatii apei (infectarea apei) putand duce la imbolnavirea pestelui. In general se apreciaza ca Betta splendens traieste doar 1, 5-2 ani, dar exista marturii ca unii traiesc peste 3 ani. O hranire in exces si o hrana neadecvata scurteaza viata pestilor. De aceea se recomanda si folosirea ca hrana a ficatului de pui, inima si ficat de vita, carne de cal si hrana sub forma de fulgi deshidratati, creata special pentru ei. Deci din punct de vedere al conditiilor de intretinere, temperatura apei se pare ca are o influenta foarte mare. Astfel, acest peste tropical poate rezista la o temperatura minima de 21° C si maxima de 29° C. Se pare ca o temperatura de peste 30° C scurteaza viata pestelui. Betta este putin sensibil la boli, daca respectam regulile de mai sus privitoare la hrana si schimbarea apei. Sunt informatii ca masculii de Betta au trait peste 9 ani. Este adevarat ca acesti pesti sunt tinuti in conditii de laborator, facand parte dintr-un experiment universitar asupra longevitatii. Fiecare peste are un acvariu cu un volum de mai multi galoni, dar pentru el, este "alergat" prin acvariu un anumit timp.

Reproducerea
Din punct de vedere al calitatii apei, Betta este un peste putin pretentios. In ceea ce priveste vasul folosit pentru depunere, el poate fi foarte diferit ca forma si volum. Astfel in Orient se folosesc pentru depunerea icrelor oale emailate si ceramice. Ca o indicatie suplimentara nu trebuie ca vasul sa fie nici prea mic, dar nici prea mare pentru ca pestii sa nu se piarda unul de altul. Din punct de vedere al temperaturii, exista informatii ca Betta a depus la 18° C, dar un succes deplin s-a obtinut la o temperatura cuprinsa intre 24-29° C. Aceste temperaturi reflecta, mai mult ca sigur, temperaturile din biotopul natural. Observam din cele spuse mai sus ca succesul reproducerii nu consta in asigurarea unor conditii deosebite de acvariu, ci trebuie cautat in alta parte, si anume la asigurarea materialului biologic. Revenind asupra temperaturii, putem constata ca temperaturi peste 30° C incomodeaza pestele, iar puii rezultati (icrele fiind silite sa se dezvolte foarte rapid) sunt slabiti si mor inainte de a putea inota. Deci pentru a obtine descententi sanatosi si numerosi, cauzele succesului trebuie sa le cautam in priceperea noastra de a alege materialul biologic. Astfel un prim criteriu de a alege perechea depunatoare il constituie culoarea. La o prima tentativa de a reproduce Betta acest aspect ne va interesa mai putin, totul este sa obtinem puii. Dar la o a doua sau a treia reproducere (succes) vom deveni mai pretentiosi. Astfel vom alege o pereche rosie (albastra, alba sau verde) pe care-i vom pune la reprodus. Dar sa vedem cum realizam aceasta, pentru ca doar ai-i pune intr-un acvariu impreuna nu este suficient. Dupa criterii de culoare alegem o pereche matura sexual. Deja am pregatit acvariu pentru reproducere, am asigurat o temperatura a apei de 26-28° C. Sa vedem de ce mai avem nevoie pentru un succes al reproducerii. Ca la orice ovipar, introducem femela cu 12-24 de ore inainte in bazinul de reproducere. In cazul lui Betta, in acvariu am pus un grup de plante plutitoare: Riccia fluitans, Ceratopteris, precum si un grup de plante ca: Cryptocarine ale caror radacini le-am prins cu o agrafa de plumb si care au fost asezate in 2 sau 3 colturi ale acvariului. Plantele plutitoare ajuta la formarea cuibului de spuma de catre mascul (suport al viitoarelor icre), iar plantele din colturi vor servi ca ascunzatori pentru femela in timpul si dupa depunerea icrelor. Consideram necesara introducerea femelei in acvariul de reproducere cu 12-24 de ore inainte, deoarece femela (gata de reproducere) se acomodeaza mai greu unor noi conditii. Masculul se acolodeaza mai usor (parca stie ca este pus intr-un alt acvariu pentru reproducere) si daca femela nu este complet pregatita da depuna, masculul excitat o alearga si o bate, putand s-o omoare. Reproducerea incepe cu construirea de catre mascul a unui cuib la suprafata apei. Pentru constructia cuibului, unii autori pun pe suprafata apei o hartie cerata sau o ceasca de plastic. Aceste lucruri se pun deoarece multi masculi isi construiesc cuibul sub ele. Este de preferat sa punem doar cateva tufe de Ceratopteris sau frunze rupte de Echinodorus osiris sau E. orizontalis. Pregatirea bazinului pentru reproducere costa in:
- un bazin de circa 40 l
- se umple cu apa mai veche (peste 48 de ore)

- se pun in acvariu tufele de plante plutitoare si grupul de plante la colturi. Pe langa ca acestea constituie un loc de adapost si odihna pentru maturi si puiet, se pare ca in jurul acestora apare si se dezvolta o viata microscopica mancata de puiet;
- coloana de apa nu va depasi 10 cm pentru ca icrele de Betta sunt mai grele ca apa si dupa depunere si fecundare, acestea cad la fundul bazinului, fiind apoi luate de mascul in gura si fixate in cuibul de spuma. Daca coloana ar fi mai inalta, atunci dupa 4-5 drumuri, masculul ar obosi si si-ar pierde interesul pentru reproducere, lasand icrele cazute pe fund unde ar pieri. Adancimea mica ajuta si puii, care se vor putea ridica singuri la cuib. Sunt relatari ca nici o adancime de circa 30 cm a coloanei de apa nu ar fi prea mare;
- asigurarea unei temperaturi constante 26-28° C cu ajutorul unui termostat;
- peste acvariu se va pune un geam, acest lucru asigurand mentinerea temperaturii constante, lucru care trebuie asigurat si dupa primele 30 de zile de viata, dupa care puietul incepe sa-si dezvolte organul auxiliar de respiratie (labirintul). De asemenea mentine si o umiditate existenta in biotopul natural.

Presupunem ca am asigurat toate aceste conditii si femela este pregatita pentru depunere. Acest lucru este evident prin aparitia pe corpul femelei a unor dungi transversale. Aceste dungi sunt invizibile la pestii de culoare deschisa (galben, alb, pastel). Daca apar aceste dungi, atunci se poate introduce si masculul. Daca introducem masculul si observam ca acesta nu incepe sa-si construiasca cuibul de spuma, exista mai multe metode pentru a-l stimula. Se separa acvariul in doua parti cu ajutorul unui geam, intr-o parte ramanand femela iar in cealalta fiind masculul. Dupa circa 12-24 ore masculul incepe construirea cuibului. Daca a construit cuibul, ridicam geamul despartitor si acum fiind impreuna, perechea incepe depunerea icrelor. Stimularea construirii unui cuib de catre mascul se poate face nu numai prin apropierea unei femele si si prin apropierea unui mascul, sau doar prin schimbarea locului (intr-un borcan) a femelei. Se mai apreciaza ca schimbarea apei stimuleaza construirea unui cuib. O alta cauza care ar putea determina construirea unui cuib, o constituie schimbarea barometrului. Acest lucru se leaba probabil de numarul de ani petrecuti in captivitate a pestelui salbatic. Se pare ca aceeasi influenta o are si succesiunea sezoanelor uscate-ploioase din viata pestelui.

Un alt stimulent pentru construirea cuibului il constituie temperatura alei. In natura construirea cuibului are loc la o temperatura cuprinsa intre 17-29° C. Conteaza foarte mult temperatura la care pestele a fost obisnuit. S-a observat faptul ca pestii care au stat cateva ore la o temperatura de 13° C, readusi in conditii normale, in 24 de ore si-au construit cuiburi pentru reproducere. S-a observat ca pentru construirea unui cuib, stimulativ pentru mascul este si un obiect in forma rotunda (ca un grapefruit) si de culoare galbena. Aceste constatari au fost verificate si s-a observat ca acest obiect seamana cu masa unei frunze plutitoare care se gaseste in biotopul natural (Thailanda). Culorile rosii sau verzi nu s-au bucurat de aprecierea pestilor, iar albastrul a fost respins in totalitate. Totodata s-a observat ca bulele atrag si hranesc infuzorii. Sunt cazuri in care o pereche n-a depus, desi masculul a construit cuibul. Introducand o alta pereche, noul mascul a folosit si completat cuibul vechi.

Este bine sa existe o sursa de lumina in camera cu acvariul, dar nu deasupra acestuia. De regula seara se introduce femela in acvariu, iar dimineata si masculul (asigurand o iluminare slaba a camerei). In cursul zilei masculul excitat a construit deja cuibul. Marimea cuibului poate varia foarte mult. Astfel pot fi doar cateva bule sau cuibul poate acoperi jumatate din suprafata acvariului. Cuiburile a 2 masculi de Betta nu vor semana niciodata. Bulele de aer sunt acoperite cu un strat de mucus si formeaza o masa lipicioasa, folosind pentru mentinerea icrelor si a puilor in cuib. Jocul nuptial poate avea aspecte diferite. Astfel sunt cazuri cand femela urmareste la inceput masculul (daca este adaptata deja noilor conditii) sau daca nu, masculul urmareste femela. Indiferent de situatie, dupa circa 15-20 de minute femela incepe sa se ascunda de avansurile masculului. Activitatea masculului alterneaza intre fugarirea femelei si lucrul la cuib. Perioada de curtare poate dura de la cateva ore la cateva zile. Culoarea femelei se intensifica iar dungile transversale sunt vii. Femela vine spre mascul, insa cand acesta vine catre ea, femela fuge si se ascunde. In final, femela, cu aripile stranse, se apropie de cuib, cu capul in jos. Din acest moment masculul se poarta mai gingas cu ea. Incep sa se incolaceasca unul pe altul sub cuib. Se pare ca masculii sunt "stangaci" sau "dreptaci", astfel ei neputandu-te indoi (incolaci in jurul femelei) decat pe dreapta sau pe stanga. Incolaciti, femela se intoarce cu burta in sus si incepe depunerea icrelor, fecundate imediat de mascul. Icrele, mai grele decat apa, cad pe fund si sunt luate de mascul in gura si ridicate in cuibul de spuma. Acesta este momentul in care acvaristii mai putin experimentati au impresia ca masculul mananca icrele. Femela expulzeaza in reprize de cate 15-20 de icre, care sunt fecundate de mascul. Dupa depunerea intregii ponte, in functie de marimea si experienta perechii, care poate numara pana la 400-500 de icre, femela va fi scoasa din acvariul de reproducere, pentru ca masculul in dorinta lui de a proteja cuibul si progenitura, devine foarte violent, batand femela (putand chiar s-o omoare). In perioada pana la aparitia alevinilor, masculul va ridica continuu icrele cazute din cuib (ca si puietul), pana cand acesta incepe sa inoate orizontal. In toata aceasta perioada nu este necesara nici aerisirea nici filtrarea apei, pentru ca turbulenta produsa de acestea poate face dificila intretinerea cuibului si poate imprastia icrele si puietul (exista impresia ca puietul este incomodat de apa care se misca in permanenta). Dar o completare sau o schimbare partiala a apei poate inlocui aerisirea si filtrarea.

Depunerea icrelor poate dura 3-4 ore. Depunerea aduce pestii intr-o stare aproape de transa. Primul care-si revine este masculul care are indatoriri suplimentare fata de actul depunerii. Dupa depunerea unei transe de icre, masculul are grija de icre, le ridica in cuib, le aseaza urmand apoi o alta repriza de depunere. Si femela poate ajuta la ridicarea icrelor in cuib. S-a mai observat ca unii masculi inghit o parte din icre, ingrijind cu atentie icrele ramase. Sunt relatari despre o dezvoltare "stomacala" a unor pui. Perioada de incubare dureaza cam 36-40 de ore, timp in care masculul ingrijeste cuibul, aranjand icrele si puii, probabil oxigenandu-i. Dupa aparitia puilor (intai mici icre cu codita) acestia cad din cuib, masculul avand grija sa-i urce la loc. Se presupune ca acest lucru este benefic, deoarece la suprafata apei, la separarea dintre medii (apa-aer) stratul despartitor este mai bogat in oxigen. Dupa circa 48-60 de ore majoritatea puilor inoata liber (in pozitie orizontala). In acest moment scoatem masculul si incepem hranirea puietului (care pana acum s-a hranit din icra).



Ca o prima hrana, pentru puii de Betta se vor folosi infuzorii (parameci) sau galbenus de ou fiert tare (a se vedea capitolul "Hrana"). Se pare ca viata microscopica formata in jurul frunzelor de suprafata este suficienta pentru hranirea puietului. In acest moment este necesara introducerea unei pietre de aer actionata de un vibrator, mai ales pentru spargerea pojghitei de praf care se formeaza la suprafata apei si care impiedica oxigenarea. Dupa 5-7 zile de hranire cu infuzori sau galbenus de ou fiert tare, se poate trece la o hrana mai consistenta ca: microviermi sau naupi de Artemia salina. Concomitent cu trecerea timpului si cresterea puietului, se va ridica si nivelul apei in acvariu. Daca folosim o hrana bazata pe galbenus de ou, se recomanda introducerea in acvariu a unor melci care sa consume o parte din aceasta hrana, care altfel ar altera apa. Melcii pastreaza curat in bazin mai mult timp decat daca in acel bazin n-ar fi melci. Intr-un acvariu din care nu am scos la timp perechea de reproxucatori se pot observa serii diferite de pui, in diverse stadii de dezvoltare. Astfel putem avea icre eclozate in cuib, concomitent cu pui care inoata si se hranesc liber.Totodata nu s-a observat ca femela sau masculul sa-si manance puii. Sunt observatii ca folosind pentru femela o "cusca" pentru guppy, aceasta a sarit in bazin la mascul, iar dupa depunerea icrelor a sarit inapoi in cusca.

Walt Maurus nu recomanda introducerea femelei inaintea masculului in nazinul de reproducere. El recomanda introducerea concomitenta a ambilor, deoarece considera ca oricare se poate socoti stapanul teritoriului. El spune ca pestii au nevoie de 2-3 minute pentru a se acomoda si a depune. Daca o femela nu vrea sa depuna, se recomanda introducerea unei a doua femele in bazin. Daca masculul este cel care nu corespunde atunci femela se va razbuna atacand masculul pana la omorarea lui. Daca depunerea icrelor nu are loc intr-un interval de 72 de ore se recomanda schimbarea perechii. De regula, doar schimbarea masculului da rezultate. Daca totusi femela nu prezinta semne ca vrea sa depuna icrele (dungile verticale), atunci o vom inlocui cu o alta. Probabil ca ea nu este matura sexual sau este la prima depunere si este speriata. Se pare ca masculul este stimulat sa-si construiasca cuibul daca la o a doua, a treia depunere este folosita o femela de culoarea primeia cu care a depus icre. Nu este o regula generala, dar trebuie sa tinem cont de ea.

O alta regula de care trebuie sa tinem seama pentru succesul reproducerii este aceea ca nu se pune la reproducere un mascul tanar si o femela care a depus de mai multe ori si deci ma mare ca varsta si dimensiuni. S-a constatat ca imbratisarile nereusite duc la scaderea apetitului sexual atat la femele cat si la masculi. Daca nu punem la imperecheat exemplare tinere, lasandu-i sa imbatraneasca, atunci ei vor refuza sa faca acest lucru sau nu vor putea sa-l faca. Deci cu cat masculii si femelele vor fi pusi la depunere mai repede si cat mai des, cu atat succesul va fi mai deplin. O pereche invatata cu un ciclu regulat de depuneri (sa spunem la 3 saptamani sau o luna, dar respectat cu rigurozitate) va deveni nervoasa la depasirea termenului. Daca o punem exact la termenul la care a fost invatata, atunci depunerea este garantata intr-un timp foarte scurt de la introducerea in acvariul de reproducere.

La o depunere, o pereche de Betta poate depune pana la 400-500 de icre. Nu s-a observat ca femela sa manance icrele, ea ajutand masculul sa le culeaga pe cele cazute pe fund punandu-le in cuib. S-a mai observat ca bine hraniti si ingrijiti, Betta poate depune continuu. Astfel, daca depunerea are loc intr-un acvariu cu mai multe exemplare, un mascul va depune cu toate femelele care se prezinta voluntar. Probabil ca asa se petrec lucrurile si in natura. In acest caz vor exista concomitent pui, icre eclozate si icre neeclozate in acelasi spatiu si cu acelasi mascul. Bine hranite, femelele de Betta pot depune din nou dupa o perioada scurta de timp de circa 3-4 zile. Masculii de Betta ingrijesc puietul atata timp cat acestia stau in cuib, in momentul cand il parasesc, puietul poate fi gonit de mascul.

Hranirea puilor se va face in clipa in care toti (sau marea lor majoritate) inoata orizontal. In primele zile de viata, in privinta hranirii sunt doua teorii:
- este necesara hranirea puietului in primele zile cu infuzori
- nu sunt necesari infuzorii si se poate incepe direct cu naupli de Artemia.

Am reprodus aceste teorii mai mult din curiozitate pentru ca pana la urma experienta noastra isi va spune cuvantul. Daca hranim puietul cu infuzori, atunci plasarea unui bec mic chiar deasupra bazinului are un efect benefic, infuzorii adunandu-se in jurul sursei de lumina si caldura. Si puietul se va aduna tot acolo putandu-se hrani mai bine. Dupa circa 10-14 zile puietul care a fost crescut pana acum in bazine mici trebuie mutat in bazine mai mari. Daca nu facem acest lucru la timp vom incetini cresterea lor. Ca regula generala trebuie sa tinem cont ca se va asigura 10 l de apa pentru fiecare 25-40 de pui. Bine alimentati si facandu-le schimbari dese de apa, puii vor creste foarte rapid.

In perioada formarii labirintului la circa 30 de zile, pestii sunt deosebit de sensibili la diferentele de temperatura. Astfel bazinul se va acoperi cu un geam care face ca temperatura apei din acvariu si a stratului de aer de la suprafata sa fie egale. Aceasta diferenta de temperatura este cauza pierderii unor serii intregi de pesti labirint. S-au observat cazuri in care intr-o serie de pui, in afara celor care inoata normal, sunt si altii care "topaie" prin bazin, inotand cu dificultate. Acest lucru apare cu predilectie mai ales atunci cand puii incep sa-si foloseasca labirintul. Unii dintre crescatori distrug acest puiet, insa acest lucru se poate remedia. Boala lor este legata de vezica inotatoare, care este mai scurta sau mai putin dezvoltata. Unii autori spun ca acesti pesti trebuie mutati intr-un acvariu cu coloana mica de apa. Aceasta boala nu este ereditara, neexistand explicatii nici tratament pentru ea. Pestele isi poate reveni sau nu.
Pesti gurami: Gourami (gurami) este numele generic al mai multor familii de pesti tropicali de apa dulce. Acestea au in comun forma elongata a corpului, aplatizata, ca a bibanului; precum si sistemul respirator tip "labirint", motiv pentru care gourami mai sunt denumiti si "pesti labirint". Din marile familii de gourami amintim: Osphronemidae, Belontiidae, Helostomatidae, Anabantidae. Exista numeroase specii de pesti care fac parte din acest grup al pestilor labirint, iar cateva dintre ele au ajuns sa fie pesti de acvariu extrem de apreciati de catre pasionati. Vom prezenta pe scurta cateva dintre cele mai intalnite specii de gourami in acvaristica de la noi, urmand ca intr-un alt articol sa descriem in detaliu ingrijirea celui mai cunoscut pestisor din acest grup „gourami pitic", luat ca etalon pentru intretinerea majoritatii celorlalte specii.

Gourami sunt originari din Asia de sud-est si Africa estica. In mediul natural acestia prefera apele linistite, calde si pot fi gasiti in santuri, canale, balti, lacuri, mlastini sau rauri. Sunt pesti foarte rezistenti, reusind sa supravietuiasca si in apele slab oxigenate, datorita sistemul respirator special conformat. Sistemul respirator „labirint" este format din numeroase incaperi mici, interconectate, ca spatiile unui labirint, captusite de membrane foarte subtiri care permit oxigenului sa ajunga rapid in sange. Aceasta conformatie aparte le permite acestor pesti sa respire aerul atmosferic, pe langa cel acvatic. Astfel cand oxigenul din apa se imputineaza pestii iau o gura de aer de la suprafata apei, aerul este impins in interiorul labirintului, de unde ajunge imediat in sange. Un gourami poate supravietui o perioada intr-o cantitate minima sau chiar absenta apei, atata timp cat ramane hidratat. Aceasta calitate a lor face din gourami, pesti de acvariu foarte rezistenti, potriviti pentru acvaristii incepatori.

Gourami se regasesc intr-o varietate de marimi si culori. Speciile de acvariu au in general dimensiuni de 5- 15 cm. Ca regula generala masculii sunt mai viu-colorati decat femelele, care sunt usor mai masive decat ei. Masculii majoritatii speciilor manifesta un puternic instinct teritorial, fiind adesea foarte agresivi intre ei, de aceea orice specie ati detine sa pastrati doar un singur mascul in acvariu. Exista specii la care masculul este foarte bataus cu orice alt tip de peste din acvariu, in special cei cu inotatoare lungi si fine (Betta, Guppy). De aceea inainte de a achizitiona un gourami, verificati compatibilitatea speciei lui cu ceilalti pesti pe care ii aveti sau doriti sa ii achizitionati. Sau poate va orientati spre o specie pasnica de gourami.

Gourami pitic: este probabil cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii. Este un peste vioi, frumos colorat si timid, despre care vom discuta in detaliu intr-un articol urmator.

Gourami albastru (Trichogaster trichopterus): numit si „gourami cu trei puncte", prezinta de fapt doua puncte negre pe un fond albastru, unul situat la baza cozii, altul central pe corp, iar al 3-lea este reprezentat de ochi. Este un peste robust, jucaus, insa foate timid. Nu ar trebui sa se afle intr-un acvariu cu pesti agresivi sau de dimensiuni mai mari decat el, intrucat va sta retras si ascuns mai tot timpul, astfel veti fi privat de coloritul albastru aparte, care isi schimba tonalitatea in functie de starea de spirit a pestisorului. Masculul prezinta o inotatoare dorsala alungita si patata, pe cand a femelei este scurta si rotunjita. Poate ajunge pana la 20 cm si are o speranta de viata destul de mare (6 ani). Sunt saritori consacrati, de aceea un capac la acvariu este obligatoriu. Sunt pesti omnivori, putin mofturosi.

Gourami auriu si gourami opal (Trichogaster trichopterus) sunt variatiuni coloristice ale aceluiasi „gourami cu trei puncte", intalniti exclusiv in captivitate, datorita incrucisarilor facute de specialisti. Gourami auriu este de culoare portocalie pala, cu tonuri mai intense de-a lugul spatelui, lui lipsindu-i cele 2 puncte negre. Gourami opal este de culoare argintiu-albastruie, cu un joc de tonuri mai inchise dezvaluind un desen marmorat. Ambii pesti sunt comici si vioi intr-un acvariu in care se simt in siguranta.

Gourami urias (Colisa fasciata) asemenea "pupaciosului" este un gourami de talie mare, poate ajunge pana la 60 de cm lungime, fapt ce il transforma si pe el intr-o foarte apreciata delicatesa in tarile asiatice. Caracterul bland il face sa fie si un deosebit peste „de companie", adesea el vine si ciuguleste mana stapanului. Unii posesori de gourami urias se lauda chiar ca ua reusit sa ii dreseze. Tineretul prezinta un colorit atragator format dintr-un fond galben-auriu brazdat de linii verticale argintii, de aceea mai este numit si gourami „v�rgat". Cu cat inainteaza in varsta dungiile dispar, iar culoarea se estompeaza, ajungand alb sau gri.

Gourami „pupacios" (Helostoma temminckii) este un peste simpatic ce poate ajunge pana la 30 de cm, astfel are nevoie de un acvariu spatios. Numele se pare ca provine de la un ritual de lupta al masculilor care „se saruta" in incercarea de a priva de oxigen adversarul. De asemenea si conformatia buzelor intareste acest apelativ: „pupaciosul", acestea sunt carnoase si poseda un rand de dinti, cu care pestele cosuma alegele de pe pietre sau peretii acvariului. Aceasta specie prezinta doua modele coloristice: verde albastrui si roz deschis, culoarea carnii. In Tailanda, tara de origine, este considerat o delicatesa. Si el este o specie pasnica de gourami.

Gourami perlat (Trichogaster leerii) sau „pestele dantela" este o specie de gourami mult apreciata de acvaristi. Este rezistent, cuminte si splendid ca aparitie. Culoarea este rosie-maronie presarata cu puncte albe perlate, exista si dungi albe fine vertical. Masculul prezinta puncte si pe inotatoare spre deosebire de femela. Se spune ca acesti pesti au voce, eliberand sunete asemanatoare oracaitului sau maraitului, in timpul imperecherii.

Acestea sunt cele mai des intalnite specii de gourami la noi in tara, dar si peste tot in lume. Exista multe alte tipuri de gourami care impodobesc acvariile marilor pasionati, greu de cuprins intr-un singur articol.
Bafta!
Funda?!