anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o nouă dilemă care mă macină.

Sper să mi-o fac înțeleasă.

Influența din societate e bună sau rea pentru o persoană? Sau poate prelua valențe de la ambii poli?
Și singurătatea/anonimitatea poate avea aceleași valențe și de la un pol și de la altul?

Acum ca să spun ce e în capul meu.
La prima vedere, influența pare doar benefică, right? Adică poți dispune de resurse materiale și umane când vrei tu, cum vrei tu. Dar nu e acesta reversul medaliei uneori? Adică pentru acea influență nu trebuie să muncești mai mult, să te lupți să câștigi oameni și uneori chiar acești oameni te pot avea la mână mereu? Altfel spus, influența nu poate fi, chiar periculoasă, uneori?
Pe când anonimitatea, deși pare că ești singur în Univers și pierdut de trib și mulțime, ba uneori chiar eligibil pentru a fi victima unor prădători random, dar chiar și așa, anonimatul ăsta și solitudinea asta, nu pot fi, tot niște arme puternice, de a nu te lega de nimeni, de a nu te cunoaște nimeni și în final de a face ce dorești tu, cum dorești tu?

Iar întrebarea mea de fapt ar fi :
Credeți că uneori influența poate fi mai periculoasă decât anonimatul pentru o persoană? Iar anonimatul poate fi mai benefic decât influența?

Ce ați alege, influența sau anonimatul? De ce?

27 răspunsuri:
| Mosotti a răspuns:

As alege influenta pentru ca, cu ea obtii multe din ce ai nevoie, Daca ai bani ai si influenta, te cauta ei, cu cat ai mai multi bani ai mai multa influenta.
Nu este neaparat nevoie sa-ti faca cineva rau daca nu le lezezi interesele.
Daca esti influent, iti faci reteaua de cunostinte in domeniile de care ai nevoie, si te ajuta fara probleme, dar cotizezi.

Anonom fiind si daca ai bani, ce faci? Cui dat pentru un serviciu? Ca aia te pot acuza de mira sau ca vrei sa-i infunzi daca nu ai pile.

De ex vrei sa pui mana pe Facebook, vei pune daca ai puterea necesara, ti se va aranja sa pui chiar daca Zuckerberg nu vrea.
O sa "ajunga" el la concluzia ca face mai bine la sanatate daca vrea. Si daca esti mai al dracu se trezeste cu "astazi FB tau face 100 de dolari...". Iti dai seama ce se intampla daca nu se conformeaza.
Dar ia sa ai aceiasi bani fara pile si sa vrei? Iti zice "nu ti-l dau, si gata, am dreptul sa nu vand". Si te-a spart.

Cam asa, si astea is ce se intampla concret, fapte.
A fost la TV luni de zile despre dosarele penale fictive la noi de la Base catre politcienii incomozi.
Nu o zic asa din conspiratie.

Deci esti influent si nu lezezi interesele altor mahari, o duci bine.

| dullcat a răspuns:

Cred ca te referi la renumele, puterea de influenta si gradul de intimitate al cuiva. Acestea variaza de la persoana la persoana, sunt puternic interconectate de-a lungul vietii si pot fi atat pozitive cat si negative in functie atat de momentele cheie si cat si de context.

Da, e fain sa stii ca poti apela la oricine si nu vei fi refuzat, dar daca asta inseamna sa fraieresti oameni, sa-i calci pe altii in picioare si sa apelezi la metode incorecte, atunci nu multumesc, prefer anonimatul. Acesta cred ca e patura noastra de confort si se rezuma la viata personala sau de familie intr-o buna masura.

Daca ne uitam la vedete, acestea sufera cel mai mult fiindca nimic nu mai este intim in viata lor, sunt urmarite, filmate si in casa, barfite, deci rar mai pot merge pe strada in anonimat (poate doar daca si-au incheiat cariera, au trecut ceva ani, au aspectul fizic schimbat si lumea nu le mai considera destul cat se le bage in seama).

In acelasi timp, daca vrei de exemplu sa-ti deschizi o afecere, anonimatul iti garanteaza un start foarte prost. Daca nu esti deja persoana publica, deoarece trebuie sa interactionezi cu altii dinaintea ta, sa te bagi in seama, sa ceri o indrumare sau un sfat, iar daca ai un vibe dubios si secretos lumea nu va avea incredere.

Deci nu se poate alege exclusiv una dintre cele doua (anonimat vs. influenta), mereu vor exista ambele, in procente mai mici sau mai mari, pentru fiecare din noi, in functie de tipul de personalitate, modul de crestere, locul de munca, clasa sociala, etc.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Anonimatul... in ce sens? Uite, eu din unele puncte de vedere sunt cunoscut. Vreo 400.000-500.000 de vizualizari pe luna, uneori spre milion. big grin Nu cred ca trebuie sa te lupti in mod deosebit cand e vorba de influenta, doar cu propria persoana, si atita.

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Lol! De ce simt că la unele întrebări oamenii nu intră în mintea mea? happy Adică acolo am niște întrebări clare și exacte, dar aici nu le prea știu a adresa se pare.

Prin anonimat mă refer cumva și la singurătate, la a alege o viață în care să nu ai legături tu cu nimeni, dar totuși să fii bogat, e oare posibilă treaba asta? happy Cam asta ar fi o întrebare pe care mi-o adresez mereu. happy Cum eu pe la polul ăsta mă situez și îmi place anonimatul ăsta, cum oricum eu și țin la părerile umane, e ok să fiu anonimă și nomadă, mi-ar plăcea să fiu nomadă să nu mă cunoască chiar nimeni cu absolut nimic, să fiu undeva pe drumuri mereu, dar nu cu statul de chiriașă, adică să am gen cum am acum casa mamei și hai încă una să zicem, mă mulțumesc cu două case. happy Eu să le închiriez gen pe astea sau măcar pe una ca să mai scot un ban și eu să plec mereu cu chirie dar spre alte orașe și zone, dar eu având unde să mă întorc spre exemplu dacă va fi la bătrânețe, că pe la bătrânețe ai vrea totuși să dormi mai mult și să stai în casa ta. happy

Apoi întrebarea cu influența, observ că pentru a fi protejat în viață, e mai ok să fii influent, să ai oameni în jurul tău, deși întrebarea nu era strict pentru o influență din gașca de prieteni tot anonimi, ci cumva despre oamenii care urcă pe scara socială, persoane publice, cunoscute sau cele care lucrează la stat, dar în funcțiile cele mai de sus și care oricum se cam aleg toți politic. Adică asta oricum ai fi și ai privi, îți aduce niște atuuri incredibile, dar întrebarea mea, oare nu vine și cu reversul medaliei, adică urci acolo, pare că ești așezat, ai oameni în garda ta, dar nu oare de acolo poți pica și mai rău? Dacă nu mulțumești pe oricine e mai sus ca tine, dacă s-a săturat cineva de tine, nu te poate elimina, pentru că în fond își permite și te cunoaște, știe ceva despre tine, te are la mână cu ceva?
Și cumva de aici întrebarea? Oare deși pare că acolo sus e fain, uneori nu e mai bine să fii un necunoscut pierdut în lume? happy

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Dar ai un vlogg sau unde ai acești urmăritori? happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu, ce vlog? Presa scrisa, old school. Bine, online. Si desigur ca numele meu nu e Gabi Dumitrescu, am mai mentionat asta pe aici. Contul vechi mi-a fost inchis de-a binelea cu niste ani in urma. This is me - https://bit.ly/3TtJGYJ

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Depinde de persoana. Iar aia de mai sus nu s-ar alege politic daca cei de mai jos ar avea un pic de coloana vertebrala si self-awareness. Constiinta de sine, i-ar zice in romana, dar nu stiu daca exprima prea bine ce vreau eu sa zic de fapt...

| anonim_4396 explică (pentru GabiDumitrescu):

Aaa, păi acum se explică de ce mă înțeleg ok cu dv pe aici, pe TPU, sunteți un scriitor. happy
Deci stați pe aici, să-i mai învățați și pe ăștia mici și aspiranți, meserie. happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca as scrie ca volum cit scrie un scriitor adevarat, mi-as lua cate un apartament in fiecare luna. Din pacate, departe de mine performanta asta...

| Freya1 a răspuns:

Eu poate fiind introvertita prefer anonimatul.Niciodata nu mi sa părut ca o persoana prea influenta poate avea o viata linistita, iar eu una iubesc liniștea.
Deci cumva, depinde de la om la om ce își dorește in viata.

| anonim_4396 explică (pentru Freya1):

În sfârșit mergi ușor pe ideile din capul meu. happy

Cam asta am observat și eu și cam pe aici se învârt și dilemele din capul meu. Deși la prima vedere succesul + influența par rupte din rai, e posibil ca acolo influent, dar cunoscut de toți și pus poate chiar de unii pe undeva, să ai mai multă neliniște, decât un simplu anonim.
Dar și ca anonim, tu ca om simți uneori că nu poți singur să le faci pe toate, mai ales bani, adică e cumva un cerc vicios și societatea asta, ca să faci bani trebuie cumva să o învârți prin cercuri și oameni, deci cumva dacă alegi anonimatul alegi cumva și sărăcia, sau mă rog viața mai simplă din punct de vedere financiar happy poate mai sunt așa unii avocați sau manageri care lucrează ei la o firmă mare, acolo își fac treaba apoi revin acasă unde nu-i știe nimeni, dar sunt cazuri izolate, în rest ba chiar și ca avocat cunoști o mulțime de oameni și situații, poți ba chiar cădea în niște influențe din astea bad, dacă mai și aperi răufăcătorii sau oamenii sus puși. happy
Revenind tu chiat te-ai apropiat de ideile din capul meu. happy
Și cam tot ca tine sunt și eu și nu întâmplător am pus întrebarea happy

| Freya1 a răspuns (pentru anonim_4396):

Fiecare om este cineva, indiferent dacă este sau nu influent.Iar eu merg mai mult pe premiza de a ma simții eu bine, de a ști eu ce și cum fac și de a reuși eu pe puterile mele.
Și eu am oameni în jur a căror vis este sa aibă un nume, sa se asocieze, sa facă bani.Dar eu sunt de părere ca niciodată nu as fi mai mandra de mine ca atunci când as reuși singura sa am și sa îmi fac lucuri (indiferent ca e vorba de lucuri mari sau mici) și mai ales sa am liniște și tihna.
Nu m-as simți nici bine și nici "eu", dacă m-as expune mai mult decât simt.De aceia toată viata am respectat, dar în acelasi timp am ocolit oameni ce sunt sau cauta trofeu, ce încearcă sa păstreze niște aparente chiar dacă realitatea e alta.Si niciodată, chiar dacă am fost(și sunt) și m-am comportat ok, nu m-am putut simți în largul meu în preajma oamenilor influenti.
Da, îmi doresc sa îmi creez condiții bune de trai, sa am o situație bună nu sunt ipocrita.Dar în limita normala și ce sa nu îmi creeze stres, supărare sau alte stări ce pur și simplu ma vor face sa nu ma pot bucura de tot ce am realizat.

| Hammurabi a răspuns:

Deja cred că te străduiești să pui întrebările astfel încât eu să nu le înțeleg. Sau sânt prost. (s-ți fie rușine pentru ce ai zis acum laughing )
Influența în care sens?
Ai spus "Influența din societate e bună sau rea pentru o persoană?"
Aici e vorba clar de influența care vine din partea societăíi asupta ta.
Apoi "La prima vedere, influența pare doar benefică, right? Adică poți dispune de resurse materiale și umane când vrei tu, cum vrei tu. "
Asta e vorba de influența ta asupra celorlalți.
Deci?
Despre care e vorba? Că nu prea sunt același lucru.

| anonim_4396 explică (pentru Hammurabi):

Nu. laughing) Cred că idioata sunt eu. Dar m-am camuflat bine să par și eu smart. rolling on the floor)

Mă refeream la influența și chiar succesul financiar care vin la pachet apropo, dar nu influența aia ca vibe musai și nu într-un cerc de prieteni tot anonimi. Mă refer la influența aia din joburile care oricum sunt formate cam tot pe treaba asta pe influență (oamenii publici, primari, avocați, oameni politici).
Eu întrebam dacă această influență a lor poate fi bună, este clar benefică, va avea multe de câștigat happy dar oare nu va avea și de pierdut pe alte părți? happy
Cam asta era întrebarea mea.

| Hammurabi a răspuns (pentru anonim_4396):

Din punctul meu de vedere e greu să cuantific asta pentru că eu consider că orice expunere publică e nocivă.
Iar influența și expunerea publică merg mână în mână.

| anonim_4396 explică (pentru Hammurabi):

Hmm, deci dumneata mergi mai mult pe negativul influenței ăsteia.
Interesant punct de vedere.

| Hammurabi a răspuns (pentru anonim_4396):

Pentru că, pentru mine, influența nu mi-ar putea fi de nici un folos în absolut nici o privință. Nu m-ar putea ajuta cu nimic.

| Emma30555 a răspuns:

Eu sunt pro echilibru. Nu e bine sa fii nici primul dar nici ultimul. Dacă ești primul vei fii folosit de către ceilalți, dacă ești ultimul ești luat drept cel mai slab

| anonim_4396 explică (pentru Emma30555):

Îmi place. happy

| CostinAlamariu a răspuns:

Mi se pare că faci degeaba o falsă dihotomie. Aș alege "drumul de mijloc".

Adică îmi aleg puțini prieteni de calitate ca să știu că mă influențează în bine. Deci cu alte cuvinte eu îmi aleg propria influență socială.

Dar dacă nu îți alegi prietenii cu înțelepciune și te lași influențat în 95% din cazuri te alegi cu o influență foarte rea.

Solitudinea e foarte bună și e mediul în care trăiesc toate sufletele nobile, dar nu trebuie exagerat cu asta.

| anonim_4396 explică (pentru CostinAlamariu):

Nope! N-ai înțeles eu nu mă refer la influența aia a unei găști de puști/5 omuleți, tot anonime de prietenași, dar care da, pot fi buni și aceia.
Eu mă refer la influența socială, cum e a vedetelor, a oamenilor publici sau chiar cei cu funcții înalte în stat. happy
Cei care au multe de câștigat pe baza ei, dar care au și de pierdut din cauza ei. Pentru că e cumva și rege, poate pentru cei de mai jos, dar și cerșetor pentru cei din cercul lui. Ăia l-au pus acolo, nu neapărat pile, ci oarecum muncă, dar unii mai influenți ca el, l-au pus acolo și el se bucură de roadele acestei influențe, dar oare nu are și mai multe de pierdut? happy
Ehhh, cam pe aici se învârte teoria mea din capul meu. happy

| CostinAlamariu a răspuns (pentru anonim_4396):

Ah, te referi practic la statutul de persoană publică. Sincer n-aș vrea sa fiu asa ceva. Prefer anonimitatea asta pe care o am acum

Răspuns utilizator avertizat
| Seba2013 a răspuns:

Rousseau spune ca OMUL ESTE BUN (are o natura buna) iar societatea il corupe (vezi Mitul Bunului Salbatic).


Pe de alta parte Hobbes spune ca omul este rau, are o natura rea.

Astfel vedem o lupta dintre Hobbes vs Rousseau.

Iisus spune ca nu lucrurile din exterior ne murdaresc ci lucrurile din interior. Din inima ies; curvia, invidia, necuratia, etc.


Farisesii spun ca lucrurile din exterior ne murdaresc. Ne indeamna sa ne spalam mainile inainte sa mancam.

Iisus versus farisei.

Insa din context cred ca Iisus a vrut sa spuna ca NU DOAR LUCRURILE DIN EXTERIOR ne murdaresc ci si lucrurile din interior (Marcus 7:21).


Ispita vine din afara insa invidia din interior. Lupta este intern-extern. Monstrii se pot alimenta atat din exterior(sarpele) cat si din interior(adam).

Mai spune ca ochii sau simturile ne pot trada. Iar aceste simturi sunt ferestre spre exterior (vezi postul simturilor). Matei 6:22-23.

In vechiul testament mai spune sa nu ne amestecam cu alte popoare pentru ca lucrul acesta va fi o piedica pentru noi.

Mai spune sa scoatem din tara lucrurile dezgustatoare. Cand israelitii au pacatuit s-a aprins manía lui Dumnezeu. Aceasta maníe a incetat doar cand au sters din mijlocul lor pacatul. Numerii 25.


In Leviticul 19:29 spune sa nu iti faci fiica desfranata ca sa nu corupi tara.


Sfintii spun ca in starea originará purtam chipul lui Dumnezeu. Eram intr-o stare de slava sau har. Corpul avea darul lui Dumnezeu si se afla intr-o stare de justitie si santitate. Dupa ce au pacatuit am pierdut darul de santitate (vezi starea de justitie originala a omului).

https://www.crestinortodox.ro/......68647.html

| DeMicUnC?l?tor a răspuns:

Ambele au avantaje. Filtrează și extrage doar ce consideri că te va ajuta

| AdioTPU a răspuns:

Influenta daca o folosesti pentru bine, nu e rea dar daca o folosesti spre a face rau atunci e despotica, maligna. As alege 50% din amandoua ca sa fie un echilibru.

| EliLeli a răspuns:

Anonimatul. Cei mai influenti oameni traiesc in anonimat. Toata reclama celibritatior este pentru a obtine beneficii materiale (sunt platiti pentru reclame, reprezentari, pentru imagine in general). Cei mai influenti oameni nu au nevoie de asta, deci aleg anonimatul.

Întrebări similare