Bună TPU!

O parte din mine îmi sopteste să nu rup lanțurile care mă leagă de societate...
Această parte îmi spune să respect legile dacă mă protejează, sa îi apreciez opiniile dacă sunt echitabile,dar dacă intr-o zi îmi voi confirma că îmi oferă doar o iluzie si vreau sa ma trezesc.
Iar eforturi mele îndreptate în direcția "trezirii ",vor atrage calomnia si respingerea societatii,oare în acele momente voi avea destul orgoliul pentru (a sti) sa mă lipsesc de ea?
Dacă am să accept,stiu ca voi avea un suflet curat si împăcat care mă va face sa suport acest exilu,Dar va fi suficient să mă faca sa îl iubesc?

Acuzațiile lumii asupra dorinței mele de libertate si adevăr ar putea distruge tot ce am creat până in prezent:relatiile,situația,reputa-ția,dar simt că fericirea mea le ar răspunde sus si tare.
(Cu toate acestea cred că în inima mea ar încolțit un sentiment de tristete,deoarece stiu că as dezamăgi niste oameni foarte importanți. )

,,Singurătatea este bună si lumea nu merită nici măcar un regret".,
Oare asa este? Mă simt dezolantă si debusolata.
Realizez că trebuie să mă concentrez pe prezent,dar va trebui să iau o decizie, pentru că nu vreau să mi irosesc timpul nefolositor.


Apreciez orice raspuns!

Well, sa o luam punct cu punct.

Nu stiu care sunt "lanturile" care te leaga de societate, dar iti pot spune ca sunt mai mult decat niste lanturi, sunt niste custi in toata regula. Oamenii au evoluat ca fiinte sociale iar treaba asta face dificila existena in afara ei deci ruptul lanturilor e metafora doar buna, nu si practica.

Cat despre eforturile tale, daca vor fi interne, nu vor atrage calomnia (nici macar atenti) nimanui, viata capitalista e mereu in miscare, fiecare om vine dintr-o directie doar pentru a se intrepta in alta iar asta ne face de multe orbi la ceea ce se intampla in jurul nostru, nu vei fi nici primul si nici ultimul dizident.

Cu privire la paragraful 3 (asta e ordinea in care am luat-o), incerc sa inteleg nevoia de anarhism dar nu cred ca asta iti va curata sufletul. Din nou, curatenia sufleteasca e destul de subiectiva, dar cred ca se refera la respectarea unor valori interne, anarhia poate fi una din ele dar sunt destul de sigur ca poti fi "curata" fiind o persoana empatica, buna si iubitoare.

Acum ca ajungem la "libertare si adevar", treaba devine mai interesanta. Libertatea se poate manifesta oricum, pentru ca si in societatea asta poti face cam orice vrei atat timp cat esti dispusa sa iti asumi consecintele. Cat despre adevar, acela mereu iti va apartine si cred ca e un trend destul de evident ca fiecare e cu adevarul lui (anitivaxxeri, conspirationisti, regalisti, conservatori, progresisti etc.),

Nu stiu daca postul asta e o intrebare de o declaratie (in plus e 1.30 deci nu imi prea pasa) dar a fost cam prin toate partile. In general cand vrei un raspuns trebuie sa pui o intrebare, scurta, precisa care nu presupuna 5 minute de efort din partea noastra pentru a ne prinde ce vrei (si cel mai probabil sa nu ne dam seama).

Si mie la fel,mintea emotionala imi spune ca am nevoie de socializare, iubire, afectiune iar mintea rationala imi spune ca si singuratatea e buna ca te feresti de dezamagiri, e greu sa le impaci pe cele doua, eu cred ca trebuie ales mijlocul dintre ele, nici sa dai dreptate minti emotionale nici cele rationale

Depresia? sau poate sictirul fata de societate, din pacate nu poti sa traiesti decat prin comunitate, ce sa faci te impaci cu ideea si iti propui sa faci ce trebuie.

..cat de enervanti pot fi oameni astia care vorbesc asa zici ca ne spun o poveste.
Pacat ca nu ne pasa.

Crestinul traieste in lume ca si cum nu traieste in lume pentru ca lumea il izoleaza desi el e in lume. Asa traiesc crestinii adevarati in lume. Ca niste oameni izolati dar printre oameni si nu in pustiu. La asta s-a referit Cristos: "Cine iubeste viata o va pierde, dar cine o pierde pentru mine va fi mantuit." Lumii ii place sa traiasca in eroare si autoamagire prin "stiinta" cu teoriile ei evolutionista si big bang. Teoriile astea sunt atat de bine elaborate cu scopul de a anula efectele automintirii si pentru a suprima constiinta umana care tinde sa fie in contact cu Dumnezeu. Un copil de clasa intai invata sa numere pisici caini pasari si ca "o pasare ( 1 ) nu este egala cu nici o pasare ( 0 )." Cand termina o facultate si isi da poate chiar doctoratul ajunge sa spuna ca "o pasare ( 1 ) este egala cu nici o pasare ( 0 )" sau ca pasarea a aparut din nimic. A fost oare mintit in clasa intai, sau e cazul sa arda in foc toata "stiinta" si toate cartile de scoala?

Bună, dorești să te detașezi de societate fiindcă consideri integrarea în cadrul acesteia o luptă continuă? Nu înseamnă asta să renunți? Ca să îți satisfaci nevoile spirituale trebuie să le întrunești pe cele fundamentale, dar și emoționale. Societatea este bună, regulile ei sunt relativ digerabile, numai să nu-ți pierzi identitatea.

E intrebare sau poezie?
o parte din tine nu iti spune si sa te mai duci pe la spital?

Cred ca fiecare dintre noi avem momente când am vrea sa fugim în lume și sa lasam totul în urma.
Societatea are un mod unic de a te tine dependent de ea. Iti oferă confort, securitate, te pune în valoare, te ridica sau te coboară..totul depinde de tine. Însă trebuie să joci după regulile ei, si o data ce ai intrat în hora greu mai ieși din ea.
Restul sunt idei filosofice... o data crescut într-o societate greu de dezobișnuiești de ea. Nu suntem în stare sa lasam telefonul din mana, dapai sa trăim în solitudine, departe de societate.
Nu zic ca e imposibil, sunt putini care reușesc și trăiesc în armonie cu ei însuși. Tot respectul pentru ei.
Eu una nu as putea, nu acum...nu știu dacă as putea vreodată. As vrea sa ma trezesc o data și sa zic... ști ce mi se rupe, plec.