| superpissy40 a întrebat:

Buna TPU. Unde ne aflam dinainte de a ne naste? Unde era constiinta noastra, nucleul nostru, sufletul nostru? Cum am capatat constiinta asa dintr-o data, pur si simplu ne-am trezit la 3-4 ani ca facem parte din lumea asta? Si inca o intrebare: cum de eu sunt eu si nu ma pot transpune in corpul altei persoane?

Răspuns Câştigător
| NuCitescNotificari a răspuns:

Inainte de nastere, ne aflam in Neant. Dupa moarte, in infinit.Calea evoluţiei spirituale şi prin consecinţă şi a înălţării începe cu o perioadă de deziluzie. sufletul ce poartă în inimă adevărul Divin, ascuns totuşi de frământările şi bagajele karmice ale densităţii lumii fizice, ajunge în starea de a nu mai putea face o conexiune între dorinţele şi visele interioare în raport cu lumea care îl înconjoară. Exemple ale fazei deziluziei sunt manifestări precum "criza vârstei de mijloc" sau perioade în care sufletul începe să se întrebe care este de fapt scopul vieţii şi începe să realizeze că este mult mai amplu decât căsătoria, creşterea copiilor, mersul zilnic la serviciu şi speranţa de a avea o pensie satisfăcătoare. Înainte de încarnare, sufletul vine cu un Plan Divin al experienţelor şi lecţiilor pe care doreşte să le trăiască şi să le îndeplinească în această viaţă. Atunci când manifestările şi calea vieţii în plan fizic se depărtează de Plan, datorită defazajului care apare între suflet şi eu-l lumesc, un sentiment de deziluzie se face din ce în ce mai prezent. Omul începe să aibă senzaţii precum că viaţa să nu are prea mult sens, că este risipită. În acel moment, de regulă, el caută sensuri mai înalte şi se întoarce către spiritualitate pentru a obţine răspunsuri la întrebările mai profunde ale existenţei. Cei care totuşi ignoră semnele, deseori au parte de îmbolnăviri fizice, mentale sau emoţionale (corpuri care nu mai sunt în aliniere cu corpurile înalte şi esenţa sufletului), accidente, probleme financiare sau cu serviciul, relaţii dificile şi despărţiri, aşa cum sunt percepute de către EGO. Cu toate acestea, sufletul persoanei respective dă semnale de trezire pentru schimbarea direcţiei şi alinierea cu Planul Divin personal şi colectiv. După ce experimentăm diverse căi spirituale, maeştri, învăţături, metode de meditaţie, cărţi iluminate, seminarii, etc, ajungem la concluzia că drumul spiritual necesită multă muncă şi nu vorbe goale. Avem câteva experienţe "satori" care ne arată ceea ce este posibil, dar nu am fost capabili să menţinem acele stări de conştiinţă, realizând că vor fi necesare multe repetiţii, concentrare şi dedicaţie pentru a depăşi ataşamentul faţă de iluzii şi sisteme de credinţă negative care par să pună beţe în roate la fiecare pas. Omul realizează astfel că există multe etape ale angajamentului spiritual şi că există multe niveluri şi straturi. La început sunt percepute numai blocajele şi obstacolele evidente în calea creşterii, posibil căutarea unui terapeut pentru vindecarea unor abuzuri din trecut, terapeuţi energetici pentru a purifica sistemul de chakre şi meridiane. Pentru a menţine calea spirituală, au fost probabil consultaţi diverşi mediumi şi oameni cu puteri psihice. Cele mai multe dintre aceste experienţe au fost probabil nepreţuite pentru oamenii porniţi pe calea spirituală. Apare apoi revelaţia ce ilustrează faptul că angajamentul spiritual este pe viaţă şi că, în această lume, este necesară protecţia spirituală şi consolidarea şi interiorizarea adevărurilor spirituale. Omul începe să realizeze că Dumnezeu este în Interior şi nu undeva pe un nor pufos cerând obedienţă. Dorinţa de a îl cunoaşte pe Dumnezeu de Acolo este înlocuită de dorinţa de a trăi adevărul Prezenţei divine din Interior.Pe măsură ce omul progresează în procesul de eliberare faţă de iluzii, tot ceea ce este fals, minciună sau sistem de credinţă distorsionat, apare la suprafaţa conştiinţei pentru a fi eliberat. Astfel, aparent paradoxal, deşi o nouă Lumină străluceşte în interior, viaţa poate părea şi mai provocatoare decât înainte. Omul realizează că a trăit în strânsoarea sistemelor de credinţă limitative şi a emoţiilor negative mult mai mult decât ar fi crezut iniţial. Descoperirea faptului că sufletul a fost încarnat de-a lungul a milioane de ani a fost suprapusă de revelaţia multor vieţi petrecute în densitate, întuneric şi chiar disperare. Probabil că a fost persecutat pentru că a spus adevărul şi a trăit într-o anumită credinţă, posibil să îşi fi pierdut în împrejurări traumatice familia şi pe cei apropiaţi. Sau şi mai apăsător, poate şi-a amintit cum în anumite vieţi a fost de partea "întunericului" jucând roluri de opresor, asupritor, manipulator. Atunci omul realizează puterea Iertării şi modul cum iertarea eliberează karma şi propulsează sufletul pe calea spiritual cu viteza Luminii. Îmbrăţişează de asemenea şi sora geamănă a Iertării, Gratitudinea şi are revelaţia celei mai rapide căi de evoluţie: acceptarea totală şi iubirea necondiţionată a ceea ce este, aşa cum este, precum şi a mulţumi pentru faptul că este viu în acest moment etern.Pe măsură ce omul a învăţat să îşi accepte aspectele pe care le-a negat în trecut, diferitele nivele şi dimensiuni ale sufletului încep să se integreze într-un sens holistic, de întreg. Omul se eliberează de judecăţi şi îşi simte cu adevărat eterna inocenţă, chiar dacă tipare emoţionale şi mentale vechi îl mai fac să uite din când în când. O parte importantă a procesului acceptării de Sine constă în înţelegerea faptului că aspectul uman nu va fi niciodată perfect în acelaşi mod ca aspectul Divin, dar trebuie să i se permită să fie aşa. El trebuie adus într-o stare de iubire necondiţionată şi primit cu bine în inima Fiinţei. În prezent, oamenii sunt în proces de integrare, pe măsură ce din ce în ce mai multe aspecte ce au fost în întuneric ies la suprafaţă, deschise Luminii. Pe măsură ce vinovăţia şi negarea se dizolvă, aceste zone întunecate ale psihicului şi ale celor 6 corpuri dense (fizic, emoţional, mental, ASTRAL, eteric, cauzal) încep să vibreze din nou, mărind câmpul energetic personal. Pe măsură ce intensitatea câmpului creşte, Programul Maestru al Ascensiunii este activat şi începe procesul ascensiunii fizice în corp nemuritor.

21 răspunsuri:
| sabin89 a răspuns:

Bune întrebările, mai puțin ultima, care nu are sens. Dacă te transpui în corpul altuia, ce se întâmplă cu corpul tău? Rămâne gol? Și când intri în corpul altuia, îl dai afară pe cel de acolo? Sau cum? Nicicum nu merge. Dar celelalte întrebări sunt bune, cu adevărat filosofice. Chiar dacă nimeni nu are niște răspunsuri clare și precise, întrebările se pun. Cred că fiecare din noi și le-a pus măcar o dată în viață. Părerea mea este că deocamdată răspunsurile nu se cunosc. E ușor să zici, sau să scrii la tastatură, că venim de nicăieri și nu ne ducem nicăieri. Nu ne doare gura să zicem (sau mâna să scriem). Dar un om mai puțin superficial nu se grăbește să afirme asta. El spune că nu știe, sau că se mai gândește sau că probabil în viitor se va ajunge la aflarea răspunsurilor. Ceva de genul ăsta.

| darrio2007 a răspuns:

INAINTE de a ne naste nu DINAINTE de a ne naste.
Fara a te jigni, tu abia la 3-4 ani te-ai trezit ca faci parte din lumea asta?

| RoCkKiD a răspuns:

Acel tu este doar un mod in care neuronii tai au ajuns sa sa imperecheze sub influenta geneticii si a factorilor de mediu. Nu ai existat inainte de nastere cum nu o sa existi nici dupa moarte. Ai rasarit la 3-4 ani pentru ca abia atunci creirul tau a fost destul de maturizat incat sa inceapa sa tina minte chestii.

Cu alte cuvinte, vreau si eu ce bagi tu.

| RAY a răspuns:

Nu existam, existenta noastră a prins existență datoritita conexiuni dintre neuronii, în lipsa lor adio ceea ce numim conștiința, sănătate multa și înțelepciune, citește o carte, fă-ți abonament pe scribd

| Violleta2022 a răspuns:

"Unde ne aflam dinainte de a ne naste?"
In pantecul mamei tale!

"Unde era constiinta noastra, nucleul nostru, sufletul nostru?"
Nu era deloc constiinta, fiindca nu erai inca nascut!

"Cum am capatat constiinta asa dintr-o data, pur si simplu ne-am trezit la 3-4 ani ca facem parte din lumea asta?"
Nu ai capatat nici o constiinta asa din senins la 3-4 anisori, aceea s-a format dupa multi ani de invatat, de asimilat cunostinte generale, duap ce ai primit educatie de la parinti si de la scoala...

"Si inca o intrebare: cum de eu sunt eu si nu ma pot transpune in corpul altei persoane?"
Esti tu fiindca esti facut strict din ovulul mamaie tale si sperma tatalui tau, deci impoisbil sa te fii nascut din pantecul altei femeii!
Transpusul ala banuiesc ca te referi la dispartitie si aparitie (teleportare), deci total imposibil asa ceva in viata reala.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Ești o Super Pissy!

Unde ne aflam dinainte de a ne naste?
Nu ne aflam nicăieri. Ca să te afli undeva, trebuie să exiști. Dacă nu exiști, nu ai cum să te afli undeva.
Unde era constiinta noastra, nucleul nostru, sufletul nostru?
Fiindcă nu existam, nici conștiința, nucleul și sufletul nostru nu existau, deci nici ele nu se puteau afla undeva. Ceea ce nu există, nu are nici locație.
Cum am capatat constiinta asa dintr-o data,
Mai întâi, conștiința nu este ceva care ne aparține. Știința ne aparține, conștiința este con-știință, ceea ce știm împreună. Nu am căpătat-o dintr-o dată ci treptat, zi de zi, împreună cu ceillalți și de la ceilallți.
pur si simplu ne-am trezit la 3-4 ani ca facem parte din lumea asta? Nu ne-am trezit la 3-4 ani, ci treptat.
Si inca o intrebare: cum de eu sunt eu si nu ma pot transpune in corpul altei persoane?
O întrebare are răspuns, dacă are sens. Ce înseamnă să te transpui? Transpunere este format din trans, trecere și din punere. Deci să treci din corpul tău și să te pui în corpul altei persoane. Ce anume să treci din tine, în corpul altei persoane? Să clarifici ce vrei să treci din tine, și apoi să pui din nou întrebarea. Dacă reușești asta, nu ești doar o Pissy, ci devii, te transpui într-o Super Pissy! Miau!

| Mosotti a răspuns:

Inainte de a te naste nu esti nicaieri. Constiinta, nucleu, sufletu sunt doar niste functionalitati avansate ale noastre ca si calculatoare biologice, atata tot. N reactii chimice in creier dau trairi, constiinta, constienta de ca existi, sentimente, faptul ca poti gandi, nu e asa de greu de inteles.
Dar lumea ce nu cunoaste si nu-si explica zice "suflet", dumnezeu, etc.
Tu esti tu, ala e ala, nu ai treaba cu el, nu ai cum sa fi in corpul altuia.

Oricum ceva zici tu, eu mi-am pus intrebarea cine hotaraste sa fi cine esti si nu altcineva, sa vezi lumea din corpul aluia.
La aceiasi generatie zic.
Adica de ce is eu constient si vad pe vecinu, si nu is eu vecinu sa ma vad pe mine de acum ca persoana din exterior.
Am pus intrebarea asta si aici dar nu au fost raspunsuri corespunzatoare.

Adica de ex tu stai intr-o coliba si ala de peste drum e bogatan.
De ce tu deschizi ochii in corpul aluia din coliba si nu in celalalt!
Sau poate fiecare e in felul lui si vede lumea exterioara din corpu lui neavand leg cu mine.

| Frank51 a răspuns:

Sunt 2 căi pe care poți merge, cea cu credință (crede și nu cerceta), sau cea obiectivă (cercetează și implementează teorii).

Obiectiv vorbind înainte să ne naștem am existat ca și particule de materie din univers și din părinții noștri, așa cum și restul celor care se vor naște deja există. Faza e că acestă materie trece prin procese de schimbare, se multiplică, își schimbă forma, etc.

Dacă aș știi și legătură dintre conștiință și materie, probabil nu eram aici, ci undeva în Hawaii și-mi admiram premiul Nobel.

| johnnny123 a răspuns:

Aprinde o lumânare. Apoi pune-ți întrebarea: "Unde se afla flacăra acelei lumânări înainte să o aprinzi?"

Nicăieri. Flacăra a apărut atunci când niște particule au început să se comporte într-un anumit mod și a dispărut când acele particule au încetat să se mai comporte în acel mod.

Exact la fel stau lucrurile și cu conștiința. Nu este ceva etern, este un fenomen extrem de limitat în timp, care apare atunci când o configurație de particule îndeplinește anumite condiții.

| MrAM a răspuns (pentru johnnny123):

Foarte interesant raspunsul tau.

| gabicoo a răspuns:

În Matrix!

| anonim_4396 a răspuns (pentru gabicoo):

Reloaded?

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Domnul Isus zice "ferice de cei ce nu s-au născut încă". Un om de știință de la Institutul de Cercetări A
Nucleare de la Măgurele a spus la radio " așa cum neuronii nu știu că fac parte din creier, nici omul nu știe că este o mica parte din Dumnezeu". Tot în Biblie Dumnezeu zice "fiți sfinți căci Eu sunt sfânt". Meditează la acestea și poate îți răspunzi sigur la întrebare.

| Sophieka a răspuns:

Cauta-i videoclipurile / cartile prof dr Constantin Dulcan.

| helpforyou a răspuns:

În ceea ce privește constiința, aceasta este un concept complex care implică conștientizarea propriei tale persoane și a relației tale cu lumea din jurul tău. Constiința nu poate fi localizată într-un anumit organ sau țesut al corpului și este dificil de definit cu exactitate.

Când ne naștem, începem să ne dezvoltăm conștientizarea propriei noastre persoane și a relației noastre cu lumea din jurul nostru. Acest proces se întâmplă treptat, iar înțelegerea noastră a lumii și a noastră înșine se dezvoltă pe măsură ce creștem și învățăm.

În ceea ce privește întrebarea ta despre a te putea transpune în corpul altei persoane, acest lucru este imposibil din cauza faptului că fiecare persoană are o constiință unică și o experiență de viață proprie. Fiecare persoană este unică și nu poate fi înlocuită de altcineva.

| haileewatson a răspuns:

Fiecare filozofie are raspunsuri diferite la intrebarile astea, insa oare vom afla vreodata adevarul? Oare fiecare varianta de raspuns este adevarata, iar adevarul se afla in constiinta fiecarei fiinte vii care e capabila sa gandeasca? Sa speram ca vom afla...

| Seba2013 a răspuns:

In Coloseni 1:17 spune despre Isus ca a fost inainte de toate si toate se tin prin El. Mai incolo spune ca suntem din neam de Dumnezeu. Vezi emanatia de Plotin.

| Jus7t a răspuns:

Hey there, super pissy laughing

Nu cred că eram nicăieri, am apărut când mami și tati...nu fix atunci, înțelegi tu.

De la God, nu pot explica procesul însă.

Ultima întrebare o zici de parcă restul o fac și tu ești singura care nu poate. laughing
Pentru ca nu e nevoie.

| MrAM a răspuns:

1. Inainte sa te nasti,, erai informatia genetica" stocata in ovul si spermatozoid. Prin fecuntarea ovulului poti spune ca a avut loc primul pas al vietii tale.
2. Constinta a aparut odata cu expansiunea legaturilor neuronale din creierul tau si,, intelegerea informatiei/ stimulilor externi.
3. Nu te poti transpune in corpul altei persoane pentru ca tot ce presupune ratiune, adica tu se afla in interiorul cutei tale craniene si nu numai. Tot ce presupune organ de simt si felul in care creierul tau decodifica informatia si alcatuieste realitatea pe care o percepi tu te formeaza pe tine ca intreg. Sau ceva de genu presupun

| pombar a răspuns:

Adevarul este in tine, tu singura il afli

| Motherlode a răspuns:

Acestea sunt niste intrebari pur filozofice. Adevarul este imposibil sa il cunoastem, iar tot ce stim despre aceste lucruri sunt pur teorii care nu pot fi demonstrate.