Credeți că un om care minte voluntar este mai bun decât un om care minte involuntar?
Dacă punem aceeași întrebare, dar de data asta privind performanța sportivă? Care atlet este mai bun: cel care poate fugi repede, dar alege să fugă încet, ori cel care fuge încet fiindcă n-are ce face?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde1. Depinde cum definim minciuna. Dacă o considerăm un simplu neadevăr, atunci poți minți fără să vrei. Dacă mie mi se spune la școală că 2+2=5, iar eu o cred pe profesoara care mi-a spus asta și îți spun și ție, se cheamă că te-am mințit, că ți-am spus un neadevăr, chiar dacă eu îl consider un adevăr. Se cheamă, deci, că te-am mințit fără voia mea, din neștiință.
Răspunde 
„Credeți că un om care minte voluntar este mai bun decât un om care minte involuntar?"
Din anumite puncte de vedere este mai rău, pentru că are intenții meschine.
Niciunul nu e mai bun decat altul. Mintitul nu e ok.
Nu vad relevanta intre cele doua situatii.
Și eu cred că mințitul voluntar nu este moral, dar mi s-a părut totuși o discuție interesantă și am decis să pun întrebare asta.
Argumentul conform căruia cel care minte voluntar este mai bun decât cel care minte involuntad este luat din dialogul platonic "Hippias Minor".
Cel care câștigă competiția.
Scopul scuza mijloacele și, atât timp cât nu a pus viața cuiva în pericol, nu ar trebui sa conteze alte aspecte, zic eu
1. Nu neapărat că este mai bun, dar, mințind involuntar nu ai voința de a face asta. Deci... dacă stăm să o luăm așa și să răspundem la această întrebare, eu zic că da, este mai,, bună,, minciuna involuntară, pentru că nu prea conștientizezi ce faci, să zic așa. Minciuna voluntară o faci,, de bunăvoie, și nesilit de nimeni". Bine... minciuna voluntară, în unele cazuri poate să și ajute. Uneori o mai faci și pentru,, binele,, celorlalți.
Desigur, nicio minciună nu este bună. Până la urmă cea involuntară, se numește tot MINCIUNĂ. Iar cea voluntară, MINCIUNĂ în toată regula.
2. Păi atletul mai bun este cel care câștigă. Dacă tu, ca atlet, fugi încet (fie că așa fugi tu de obicei, fie că faci asta pentru că n-ai ce face) nu ești mai bun, deoarece nu câștigi competiția.
Sunt de-acord cu ce spui tu, dar mi s-a părut o problemă interesantă și mi-am zis să o împărtășesc.
Am citit ieri seară un dialog pe care Socrate (filosof din Grecia Antică, a trăit cu vreo 400 de ani înainte de Hristos și este considerat tatăl filosofiei europene) l-a avut cu Hippias Minor. Plecând de la "Iliada" lui Homer, Socrate încearcă să demonstreze că un om care minte în mod voluntar este mai bun decât un om care minte involuntar. Socrate spune că atletul care poate alerga repede este un atlet bun (ceea ce e logic), dar un atlet bun poate să și alerge prost, dacă vrea. Un atlet prost, în schimb, aleargă încet fiindcă n-are ce face. Socrate vrea să aplice același raționament și minciunii și spune că un om care știe adevărul și-l poate spune, dar decide să mintă, este mai "bun" decât un om care minte din neștiință, fiindcă n-are ce face.
Ține minte că asta se întâmpla înainte de Hristos. Acum, putem considera omul care minte în mod voit, deși știe adevărul, superior din punct de vedere al cunoașterii or al abilității de a minți unui om care minte involuntar, din neștiință, însă inferior din punct de vedere moral.
Mda...zici bine ceea ce zici tu. Sau... ceea ce zice Socrate. Dar oricum, nicio minciună nu este bună.
Iar chestia cu atletul, nu îmi dsu seama cum un atlet prost, poate ajunge atlet...
1. Nu poti minti involuntar. Cand minti, o faci constient.
2. Bun e cel care castiga.
"1. Nu poti minti involuntar. Cand minti, o faci constient."
Exact asta e o minciuna involuntara.
Care-i logica ta? Fa-ma sa inteleg.
Ai afirmat "Nu poti minti involuntat", care evident este eronat. Practic ai mintit, dar nu pentru ca ti-ai propus asta, ci pentru ca tu chiar asa crezi, desi, repet, e eronat.
De exemplu, daca eu cred ca 6x6=66, si spun cuiva asta, evident il mint. Dar nu intentionat. Eu chiar cred asta. Adica l-am mintit involuntar (din lipsa de informare, lipsa de logica, prostie, etc).
A minti involuntar de cele mai multe ori implica un comportament indus de familie, sau apropiati. Individul nu se poate stapani si alege sa evite adevarul prin ascunderea si negarea lui in propria-i minte. Minciuna devine un model de urmat intiparit in minte involuntar, inconstient. A minti voluntar denota superficialitate; sunt doua notiuni paralele cele comparate. Ai zis bine, fuge incet fiindca nu are ce face, fiind o stare patologica, beneficiindu-i la final sanatatea. Graba strica treaba, nu? Oricum ar fi, totul depinde de alegeri. Si cel care "nu are ce face" ar putea sa se "forteze" si sa isi faca rau. Asa si minciuna, cand apare face rau. Cel care alege sa minta e in aceeasi situatie cu cel care ar alege sa se forteze sa isi faca rau, pentru ca minciuna este indezirabila, pe acelasi platou cu aparentele induse de lasitate, lipsa de incredere in sine, ambele fiind lame cu doua taisuri.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
