Cum se face ca fericirea a devenit mai degrabă o idee decât un sentiment?

Păi asta ne-a mai rămas, să filosofăm despre ea, că de găsit oricum n-o putem găsi...

Fericirea e o gogorita mic-burgheza. Se-ntrec oamenii-n fericire pe Facebook, cum se intreceau interprinderile pentru puncte in intrecerea socialista.

Este diferenta dintre ratiune si inima.
Lumea se gandeste logic la fericire, si de aceea devine o idee.

Cand fericirea se traieste si acela este sentimentul adevarat pe care lumea incearca sa il defineasca.

Fericirea are multe tipuri, definitii si manifestari pentru acelasi sentiment. Incepand de la fericirea implinirii pana la fericirea unei intamplari... Faptul ca ai tras un vant. Poate pentru tine e nimic, dar pentru unul constipat ar putea insemna mult.

E greu sa le pui pe toate intr-o definitie. pentru ca tot va ramane incompleta.

Practic vorbesti de unificarea a doua planuri: ratiunea si sentimentele.

Se spune ca doar un singur nene a reusit asta. Si pe acela il chema Buddha. Iar starea se cheama nirvana.

De la ultima reusita au trecut veacuri... si inca se chinuie multi sa ajunga acolo.

Fericirea nu exista. Exista oameni fericiti/multumiti cu chestii pe care le detin. Daca le iei jucariile, imediat incep sa planga. Chiar si in iubire vorbim tot despre o posesie.

Realitatea este ca nu e chiar asa un scop in viata.
Este mai mult un bonus in viata. Vine uneori si fără sa încerci sa o obtii iar alteori nu vine când ti-ai dori.

Nu a devenit, întotdeauna a fost.
Fericirea e cam greu de definit, dar, cred eu, în general ea provine din satisfacerea unor dorințe/nevoi. Cu cât ești mai satisfăcut, cu atât ești mai aproape de ideea de fericire.

Fericirea nu exista, fericirea este un moment in care te simti ca totul merge bine ca n-ai probleme, de aia ai si ajuns sa crezi asta sau lumea sa perceapa totu altfel...