De ce dacă un copil este luat de la vârsta 4 ani, să zicem, din familia lui biologică și dat spre adopție unei alte familii, nu își mai poate aduce aminte la vârsta adolescenței și apoi la vârsta adultă de familia lui reală și de toate întâmplările petrecute până la vârsta de 4 ani?
Cum de reușește acel copil să-și uite familia când până la acea vârstă e obișnuit cu ea și știe cine îi sunt de drept părinții?
Știm cu toții că la 4-5 ani un copil plânge dacă e luat cu forța de lângă părinți, chiar și pentru câteva minute, întreabă de "mami" și "tati".
Dat fiind acest lucru, cum se acomodează el cu noua familie și pe parcurs își uită părinții biologici și toate amintirile?
Îi rămân amintiri vagi la vârsta adultă?
Amnezia infantila se instaleaza undeva pe la 6 ani, (dupa Freud, la 7), si face imposibila recuperarea de amintiri episodice sau autobiografice.
De ce se intampla asa, (cu exceptii, bine-nteles), inca nu se stie.
Exceptiile tin de gradul de dezvoltare la unii subiecti a retelei neuronale din hipocamp, la trecerea testului oglinzii la varste cat mai fragede, etc. Cine pica acel test la un 2 sau 3 ani, cu siguranta ca nu va avea niciun fel de amintiri autobiografice pana la, si dupa varsta mentionata de tine.
Capacitatile lingvistice dezvoltate au si ele un rol important, pentru ca amintirile se sprijina pe un suport de cuvinte, si pana la varsta mentionata de tine, sunt foarte rari subiectii cu un bagaj lingvistic bogat.
Nu am sa intru mult in polologhii, trebuie doar sa intelegi ca si creierul are varste aproape clar definite, amnezia mai sus-amintita la 7, visatul "cu ochii deschisi", intens pana la 29-30 de ani, se opreste total la 40, dezvoltarea gusturilor artistice se opreste pe la 24-30 de ani, (este motivul pentru care, maturi fiind, avem tendinta sa ascultam muzica acelei varste), etc.
Concluzie: memoria cristalizata responsabila de amintiri si memoria fluida, responsabila de abilitati incep sa se concretizeze cu exceptia unor genii, dupa varsta de 6-7 ani.
M-am gandit initial sa te intreb de ce crezi ca copii lumii incep scoala, deci acumularea de informatii si cimentarea lor in tipurile de memorie, dupa varsta de 6 ani, dar ar fi fost prea usor. 
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Probabil ca socul emotional prin care trece ii produce un blocaj emotional si incontinent se protejează, blocând acea parte de memorie.
Am auzit de acest lucru, desi unii dintre noi avem memorii de la 3 ani si cu siguranta de la 4 ani, dar multi care au trecut prin traume sau socuri emotionale, nu si le mai aduc aminte.
Bineinteles ca in timp, invata sa accepte situatia si sa uite, de ceilalti parinti, fiindca copii nu tin supararea si uita rapid, cand sunt atrasi de jucarii noi, de situatii familiale mai bune, mai frumoase, cu oameni care nu se cearta, bat sau nu duc lipsa de mancare silucuri frumoase.
Omul se invata foarte rapid cu lucrurile bune si frumoase si daca-l pui sa aleaga pe un copilas, intre saracia unei familii si certurile de acasa cu o alta familie linisita, placuta, cu macare buna si la discretie, atunci aleg cu siguranta, probabil instinctual, familia care-i confera confort si hrana.
Nu mai spun ca, marea majoritate a copiilor adoptati provin de la orfelinate si multi stiu cum este acolo, preferand sa fie cu cineva care sa-i iubeasca, sa-i ingrijeasca si sa le ofere ceva frumos, asa cum vad prin filme sau inteleg din povestile celor care ii ingrijesc pe acolo.
Răspunde
Toate întâmplările petrecute până la vârsta de 4 ani?
Aceste întâmplări nu generează amintiri la nici un copil, adoptat sau nu. Memoria personală începe la 5 ani.
Unele amintiri ii vor reveni peste ani de zile. Mintea unui copil atât d emic poate reține enorm de multe informații chiar daca pe moment nu le înțelege. Informația rămâne în minte. Este uimitor cate poate face creierul uman.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
