Deşi suntem diferiţi cu toţi, avem si lucruri în comun. De exemplu, finalul. La capăt de drum ajungem fiecare la acelasi punct: nefiinţa. Privite lucrurile din acest punct de vedere, ne-am putea considera toţi, hai să nu zic fraţi, dar măcar niste tovarăsi de drum sau, mai exact spus, niste împreună părtaşi la aceeasi soartă. Continuând pe acest raţionament, s-ar putea ridica întrebarea: N-ar trebui să ne privim unii pe alţii cu mai multă înţelegere, cu mai multă îngăduinţă? Vă dau un exemplu. Merg cu un coleg cu masina prin Bucuresti. Eu pe scaunul din dreapta. Pe străzi, trafic aglomerat. Nu trece mult si îl văd pe colegul că deschide geamul si strigă: - Boule! Handicapatule! Tâmpitule! - Ce s-a întâmplat, coane? - Păi nu vezi cum se bagă? - Aha. Mai trec alte câteva zeci de secunde si iar deschide geamul si iar: Boule! etc. Nu generalizez, dar nici nu pot spune că e un caz izolat. Am mai mers si cu alţii si tot asa. Apoi, îi văd si pe ceilalţi participanţi la trafic, cum fac gesturi obscene sau strigă si ei. Este adevărat că îl văd pe colegul si în alte ipostaze. Când este în vreun birou sau în faţa unui sef, este politicos, manierat. Dar asta poate fiind doar constrâns de circumstanţe, în care nu-si poate da arama pe faţă. Asta cu traficul este doar un exemplu, dar puteţi muta vizorul oriunde altundeva. Mă duc în vizită la rude. Îmi zic: ăstia fiind în vârstă, au ajuns probabil la un mod superior de a vedea viaţa, lumea. Da de unde! - O stii pe nepoata lui cutare? - Da, parcă mi-o amintesc. - S-a măritat si aia cu un bou, un puturos. Discutând de pe la servici, despre vreun coleg sau un sef: - un dobitoc, un nenorocit! Ce-i de făcut, fraţilor? Unde să ne mai ducem, să auzim si noi cuvinte decente, cuvinte frumoase? Repet, nu generalizez, dar fenomenul este destul de răspândit.
Ce atitudine credeţi voi că ar fi normal să avem? Care să fie sentimentul nostru predominant faţă de oameni? Cum priviţi voi oamenii pe care îi întâlniţi pe stradă, prin magazine... oamenii în general?

Eu vad ca oameni se folosesc de mine si eu de ei,altceva nu vad,daca tu vezi altceva e bine,eu nu vad bunatate,empatie, iubire, poate sunt eu cheata, cine stie, am vazut aceste lucruri doar din partea unor persoane atat

Trebuie sa ne ducem in oricare tara straina. Acolo o sa te minunezi ce vezi pe strada.

Oamenii au sentimente (chiar daca sunt negative) si nu o sa inceteze sa se exteriorizeze doar pentru ca peste cativa ani oricum o sa fie morti. De fapt, pe mine chiar asta ma face sa nu-mi pese si mai tare. Crezi ca in trafic, cand iti taie unu calea te gandesti: mama, stai, ca e om ca mine si murim amandoi oricum. Nu, toti avem reactii impulsive, de moment, e firesc, ca nu suntem roboti.

Romanii sunt bagaciosi, nu poti sa mergi la paine fara sa porti o discutie cu o baba random. Nu-i un lucru neaparat rau. Dar romanilor le pasa prea mult de ce se intampla cu altii. Cred ca ar trebui sa fim mai indiferenti. Sau macar sa ne pese atunci cand trebuie si conteaza. Ca la barfa suntem primii, dar daca lesina un om pe strada nu se opreste nimeni sa vada ce-i cu el, isi zic: meh, un betiv, isi merita soarta si trec peste. Desi omul poate a lesinat de cald.
Oamenii pe care ii intalnesc pe strada nu ii privesc nicicum, daca mi se adreseaza frumos, raspund la fel.

Bucurestiul e si un caz mai special pentru ca mai toti oamenii care se muta aici (cu serviciul, facultatea) vin pentru o viata mai buna iar acest lucru le da o anumita tendinta de a fi mai egoisti si de a-si urma propriul interes.
Mai e si aglomeratia si stresul care le accentueaza starea de agresivitate pe care trebuie sa si-o mai refuleze din cand in cand.
Dar chiar si in conditiile astea eu tot cred ca ar trebui sa fim mai ingaduitori unii fata de altii si sa ne controlam impulsurile, sa ii tratam pe altii cum ne-ar placea noua sa fim tratati.

Bine bine, vorbești de destinație. Dar scopul? Supraviețuirea speciei, procreere etc. E cam devreme sa gândim așa. E in codul nostru genetic sa avem comportamente de-astea. Nu suntem destul de evoluați. Cat sânge curgea pe locurile astea acum câteva sute de ani?

Si noi suntem oameni fiecare cu o informatie genetica de la parinti,cu manierele invatate de acasa sau nu! Se mai pune anturajul, calea in viata pe care o alegi, instinctul animalic, autocontrolul, peripetiile prin care trecem...Toate la un loc nu raman asa, psihicul omului e in continua schimbare, daca apare ceva brusc in viata lui se schimba.