| i86e2 a întrebat:

Este realitatea doar o iluzie?
"Realitatea e doar o iluzie, deși una persistentă." - Einstein
Un exemplu de iluzie interesantă e lumea înconjurătoare, care e formată din atomi, evident, dar atomul e 99. 9999999999999% gol. Dacă am vedea lumea cum e de fapt, nu am vedea nimic, eu aș fi mai transparent decât sticla. Dacă totul e atât de gol, de ce zidul pare atât de solid? E datorită forței electromagnetice, electronii din corpul nostru se resping de electronii din zid. Dacă nu ar fi așa, am trece prin zid ca prin aer, dar cu efecte neplăcute, fiindcă s-ar lovi destule nuclee unele de altele, efectul ar fi similar cu cel al iradierii.
Altă iluzie e faptul că noi credem că din nimic nu poate apărea ceva când de fapt ceva apare din nimic tot timpul și peste tot, dar e la scară subatomică și nu putem vedea asta cu ochiul liber. Probabil și universuri apar tot timpul.
Ultimul exemplu: noi ne-am considerat foarte importanți de-a lungul istoriei, oamenii credeau că Pămăntul (plat) e tot ce există, având o boltă cu stele peste el. În timp am aflat că suntem tot mai mici și mai insignifianți, Pămăntul nu e în centrul Sistemului Solar, nu e în centrul Universului, de fapt trăim pe un fir de praf la marginea unei galaxii obscure, printre nenumărate alte galaxii și vom afla că universul nostru este doar unul printre nenumarate alte universuri. Suntem incredibil de mici și insignifianți, dar mulți oameni se amăgesc că tot Universul a fost creat special pentru noi.
Mai știți exemple de iluzii?

Răspuns Câştigător
| Elena97M a răspuns:

Nu prea ma pricep la fizica. De fapt nici nu am aprofundat fizica atat de tare big grin, desi ultimul exemplu e ceva logic si chiar imi place!
happy

20 răspunsuri:
| harciog a răspuns:

Sigur ca mai stim.Am avut iluzia ca ti-am citit intrebarea si o las pe miine sa ma conving.

| shadovv a răspuns:

Esti... dezinformat!
1) Nu ai fi transparent deoarece culoarea este data de efectul fotoelectric. A vedea nu tine de ceea ce vezi ci de lumina care se reflecta din ceea ce vezi.
2) Noi nu trecem prin zid datorita fortei electromagnetice caci atomii sunt neutrii din punct de vedere electric. Ceea ce spui tu e datorita principiul de excluziune.
3)Cel mai aberant lucru! Din nimic nu iese nimic! Subparticulele care apar in vidul cosmic si apoi dispar o fac cu consum de energie!
4) Noi suntem importanti. Calculeaza tu densitatea populatiei dintr o galaxie.
5) Se cunoaste de foarte mult timp ca Pamantul este rotund (~500 bc).
6) Einstein nu este primul care a afirmat acest lucru. Vezi Platon, Descartes, filosofia bizantina, etc.

| Powerrrrrr a răspuns:

Sa nu uitam ca si iluziile pot fi reale.

| RAY a răspuns:

Atomul nu-i gol e compus din proton, electron, neutron ce gol visezi terminati cu basmele
ai ipoteze fara dovezii ateule parca fundatia ta e dovada nu vorba baga articolu cu 99 % ca e gol atomul

| i86e2 explică (pentru RAY):

Vezi pe wikipedia, e pe prima pagina un atom de heliu, care are diametrul un angstrom, adica 100.000 femtometri si nucleul are 1 femtometru, deci nucleul e 0, 001% din mărimea atomului, deci restul atomului de heliu e 99, 999% gol, electronul are mărime zero din câte știu, e o particulă punct. :)
http://en.wikipedia.org/wiki/Atom

| RAY a răspuns (pentru i86e2):

De ce nu iei atomul de hidrogen care e cel mai raspandit, electronul e gol adica invizibil fi serios, nu-i adevarat nu-i gol

| RAY a răspuns (pentru i86e2):

Structura atomului

În chimie și fizică, atomul (în limba greacă aτομος înseamnă "indivizibil") este cea mai mică particulă posibilă care încă mai păstrează proprietățile chimice ale unui element (chimic). Dacă, inițial, cuvântul atom însemna cea mai mică particulă indivizibilă, mai târziu, după ce termenul a căpătat o semnificație precisă în știință, atomii au fost găsiți a fi divizibili și compuși din particule și mai mici, subatomice.

Cei mai mulți atomi sunt compuși din trei tipuri de particule subatomice care guvernează proprietățile lor externe:

electronii, care au o sarcină electrică negativă și sunt cele mai puțin masive particule subatomice;

protonii, care au o sarcină electrică pozitivă și sunt de aproape 1836 ori mai masive decât electronii;

neutronii, care nu au sarcină electrică și care sunt de aproximativ 1839 ori mai masivi decât electronii.

Protonii și neutronii creează un nucleu atomic dens și masiv, ei fiind numiți și nucleoni. Electronii formează un larg nor electronic ce înconjoară nucleul.

| i86e2 explică (pentru RAY):

Bine, bre, am căutat mai bine și am făcut calculele mai bine, fiindcă mai sus le-am făcut foarte prost. Pe pagina de wikipedia zice că atomul de hidrogen are raza de 32 picometri si e format dintr-un proton cu diametrul de 1, 6 femtometri si un electron care se rotește în jurul lui. Poți să verifici cifrele pe paginile wikipedia. 1 picometru = 1000 femtometri, deci diametrul atomului de hidrogen e de 32x2x1000=64.000 femtometri. Cum volumul unei sfere se calculează ca fiind V = ⁴⁄₃πr³, volumul atomului de hidrogen e de 137258279458133 femtometri cubi și volumul protonului e de 2 femtometri cubi. Te las pe tine să faci calculul, dar e ușor să-ți zic că protonul e de 68629139729066 mai mic decât atomul. Voi fi blând și voi face numărul de 7x mai mic, adica 10.000.000.000.000, asta înseamnă că protonul e 0, 00000000001% din mărimea atomului, deci atomul e 99, 99999999999% gol.

| RAY a răspuns (pentru i86e2):

Teoria ta imi confirma ipoteza eu am o ipoteza cum ca si universul a avut un inceput simplu spre complex si legiile lui au evoluat mam luat dupa teoria evolutiei vietii cred ca totul a evoluat lent chiar si universul

| ThePathWalker a răspuns (pentru RAY):

Ti-o traduc la scara mai mare. Atomul sa spunem ca ecat Bucurestuil, in centrul sectorului 1e nucleul de dimensiunea unei mingii de basket (asta daca avem uraniu sau ceva de genul), iar electroni graviteaza depaaaarte si sunt ca boabele de fosole. restul este vid.

| ThePathWalker a răspuns (pentru RAY):

Baiete, esti rau pe langa, but don t worry, be happy mai sunt muuulti alti

Răspuns utilizator avertizat
| RAY a răspuns (pentru ThePathWalker):

Eu n-am spus ca stiu, parerea mea e ca un atom nu-i gol, daca imi demonstrezi sa vad cu ochii mei te cred

| 1Mihai1 a răspuns:

Interesant...thinking

| ThePathWalker a răspuns:

Lucrul crezut cel mai fundamantal in intregul univers este miscarea. Este o iluzie.

| i86e2 explică (pentru ThePathWalker):

De ce e mișcarea o iluzie? happy
Fiindcă trebuie să știi în raport cu ce?

| ThePathWalker a răspuns (pentru i86e2):

Pot sa ti-o demonstrez si acum iti cade fata.

| i86e2 explică (pentru ThePathWalker):

Pai demonstreaza odata ce astepti, invitatie speciala?

| ThePathWalker a răspuns (pentru i86e2):

Nu vreau, imi pare rau. Am motive intemeiate.

| Stefanooo a răspuns:

Pentru a supravietuii ne agatam de tot ceea ce stim si intelegem. Si noi o numim REALITATE. Dar intelegerea si cunostiintele sint enigmatice. Acea realitate ar putea fi o ILUZIE.