Puţină filosofie.
În ce constă realitatea? Cred că este evident pentru oricine că obiectele cunoaşterii umane sunt fie idei imprimate pe simţuri, fie ceea ce percepem prin intermediul pasiunilor sau activităţilor minţii. S-ar mai putea adăuga ideile formate cu ajutorul memoriei sau imaginaţiei. Prin vedere avem ideile de lumină şi culori, prin atingere percepem tare şi moale, cald şi rece, mişcare şi rezistenţă la mişcare; mirosul ne dă aromele, iar palatul (cerul gurii) - gustul. Şi dacă unele dintre acestea se observă că sunt îm strânsă legătură, ele ajung să fie marcate cu un nume şi considerate un lucru. De exemplu, o anumită culoare, gust, miros, formă şi consistenţă, fiind observate împreună, sunt apreciate ca un lucru distinct, cunoscut sub numele de măr; altă colecţie de idei constituie o piatră, un pom şi alte lucruri perceptibile; şi dacă acestea sunt plăcute sau dezagreabile, provoacă pasiuni de iubire, de ură, bucurie, tristeţe ş.a.m.d.
Dar pe lângă aceste varietăţi de idei şi obiecte ale cunoaşterii, mai există ceva care le ştie şi le percepe şi execută diverse operaţii: le doreşte, le imaginează sau şi le aduce aminte. Este ceea ce numim noi minte. Prin acest cuvânt nu se indică niciuna dintre idei, ci un lucru complet distinct. Cred că sunteţi de acord că nici gândurile noastre, nici pasiunile, nici ideile formate prin imaginaţie nu există fără minte. Şi nu e mai puţin evident că toată varietatea de senzaţii sau idei imprimate pe simţuri, amestecate sau combinate (adică obiectele pe care le compun) nu pot exista decât în mintea care le percepe.
Pe aceste considerente, credeţi că s-ar putea obţine o cunoaştere intuitivă a ceea ce înseamnă termenul "a fi/a exista" aplicat la lucrurile perceptibile? Sau, ca răspuns la întrebarea de mai sus, am putea spune că realitatea constă în idei?

Realitatea obiectivă este independentă de percepția individului.
"Ideile" unui melc privind realitatea sunt mult mai banale decat ale noastre și cu toate acestea, atât melcul, cât și noi, experimentam acceasi realitate complexa indiferent că unul o înțelege mai bine decât celalalt.

Gravitația curbează spatul și în lumea melcului și în lumea noastra, însă nu cred ca melcul are prea multe idei referitoare la acest subiect.

"am putea spune că realitatea constă în idei?" asa zicea Platon in teoria ideilor

Stii sa joci sah?

Nu ma inveti si pe mine sah?

Realitatea este un concept fundamental în lucrul cu oamenii. Presupunerea de bază pe baza căreia este posibil să lucrăm cu oamenii este că există o realitate obiectivă pe care o înregistrăm cu simțurile noastre, astfel încât să avem o experiență a realității (realitatea subiectivă). Există o diferență mare între un eveniment (obiectiv) și o experiență (subiectivă). Una este lumea obiectivă ca atare, iar cealaltă este reprezentarea noastră mentală a acelei lumi (reprezentarea mentală a lumii sau „imaginea" mentală a lumii). Această realitate subiectivă este cea care afectează modul în care interpretăm evenimentele, noi înșine, alte persoane și circumstanțe și, astfel, afectează modul în care ne simțim despre noi înșine, despre ceilalți și despre circumstanțe.

Când judecăm că reprezentările mentale ale cuiva ale realității sunt în conformitate cu realitatea însăși, atunci spunem că acea persoană este realistă. În analiza tranzacțională, termenul de conștientizare este utilizat în acest sens. Când cineva este conștient, este întotdeauna conștient de ceva care există, adică de realitatea în sine. Prin urmare, noțiunea de conștientizare implică noțiunea de realism.

În realitatea obiectivă, există diferite fenomene. Principala diferență care există în natura acestor fenomene este dacă aceste fenomene sunt sau nu sunt direct accesibile simțurilor noastre: indiferent dacă le putem vedea, atinge, auzi, mirosi sau gusta. Când un fenomen este direct accesibil simțurilor noastre, este un fenomen de prim ordin și realitatea că aceste fenomene constituie o realitate de prim ordin: De exemplu, „ochi", „copil", „ploaie" și „extrasistol" (sărind în opera inimii ) sunt fenomene care sunt direct accesibile simțurilor noastre și, prin urmare, aparțin fenomenelor de prim ordin.

Foarte rar oamenii au probleme cu reprezentările denaturate ale fenomenelor de prim ordin. Tocmai pentru că aceste fenomene sunt accesibile simțurilor, este relativ ușor să se determine ce sunt, astfel încât oamenii, în principiu, să reprezinte cu exactitate fenomene de prim ordin.

Cu toate acestea, există și fenomene care nu sunt direct accesibile simțurilor noastre, pe care nu le putem vedea, atinge și altele asemenea. Aceste fenomene sunt numite fenomene de ordinul doi, iar realitatea pe care o constituie este realitatea de ordinul doi. De exemplu, „iubirea", „decizia", „mândria" și „răbdarea" sunt fenomene invizibile. [1] Dacă o femeie îi spune soțului ei: „Nu mă mai iubești" și el afirmă: „Te iubesc la fel ca înainte", este clar că au un conflict despre ceea ce este realitatea (ordinul doi): indiferent dacă o iubește sau nu.

Spre deosebire de realitățile de prim ordin, oamenii au adesea conflicte asupra fenomenelor care aparțin realităților de ordinul doi. Există situații rare în care un terț poate judeca în aceste conflicte.

Traiesc in realitate. Sunt una cu realitatea(raicard_saMa)

ps: ohh nu mai bine cauti Fondatorul(Cel ce a creat cuvantu' / limba)

On-joor: omu' nu vede mai mult de varful nasului(isus)

Realitatea - NU este pentru muritorul de rand.Este doar pentru zei(cei ce depasesc fiinta umana) + mentalitatea atinge 1Apogeu inuman