Ba frate, de ce toti copii de 12-13 ani au relatii si se iubesc si chestii, am 15 ani si sunt mai solo decat percutia

Mai solo decat percutia? Vaaai
E o metoda a lor de a se distra, chiar daca asta inseamna sa aiba niste relatii, poate nu tocmai intr-atat de sincere pe cum ar trebui sa le aiba cei care sunt mai maturi. Ei fac asta ca sa dobandeasca experienta (ceea ce mi se pare foarte ciudat, din moment ce mai multa experienta ai putea sa iti faci daca mai degraba te-ai uita la povestile altora, ai asculta sfaturi sau de ce nu te-ai uita la tutoriale pe internet despre cum sa o duci mai bine in iubire decat o duci in prezent). Ma rog, oamenii sunt diferiti si au dreptul sa isi aleaga propriile decizii, atata timp cat nu deranjeaza pe ceilalti din jurul lor. Mi se pare totusi ciudat sa spui ca iubesti pe cineva la varsta aia. A iubi pe cineva este un sentiment puternic, si n-ai cum sa i-l spui oricui. Aaa, mai intai ai o relatie de PRIETENIE, apoi PLACI acea persoana, si de abia dupa, daca ai multe lucruri in comun si gen credeti amandoi ca v-at potrivi si ar rezista multa vreme relatia, puteti sa spuneti ca va IUBITI (pacat ca multa lume foloseste termenul asta doar ca sa se sustina, si de aici se creaza multe confuzii -_-). Daca iei deciziile gresite, poate functiona si in sens opus: displacere, inamici si in cele din urma, ura. Ma rog, ura e mult spus...
15 ani, hehe, la mine prima data a aparut sentimentul asta la 16 ani. Cu toate ca am incercat din rasputeri sa fiu prietenul unei fete, nu s-a putut. Pur si simplu nu m-a vrut. Am constientizat mai greu anumite lucruri (fiind un om cu 0 experienta la capitolul iubire), si a trebuit sa trag. I-am spus odata ca o plac, mi-a spus ca n-ar vrea sa ma piarda, dar se multumeste sa ma aiba ca prieten (ce am inteles eu de fapt: "mai trebuie sa imi dovedesti increderea, te voi incerca mai tarziu", lucru care m-a dus din lac in put). A doua oara i-am spus iar ceea ce simt, dar de aceasta data nu mi-a mai raspuns ea, ci prietenul meu. Erau niste amenintari si vorbe ce m-au durut. Prietenul meu imi ascunsese de fapt ca era cu ea, de 6 luni. M-am simtit mintit, tradat, disrespectat. Am plans o zi in continuu in pat si ma intrebam cum e posibil sa se intample asta chiar din partea unui om in care crezi ca poti avea incredere, cel mai bun prieten al meu ma tradase. Nu puteam sa accept ideea. Ma simteam chiar lipsit de speranta, dar cu toate astea, incepeam sa imi revin, chiar singur (cine sa ma ajute cand nu a trecut prin asemenea experienta decat eu singur?). Drept consecinta, am avut de suferit iar acum am o trauma din aceasta cauza (fata il batjocorise, el s-a intors la mine, si-a cerut scuze, i le-am acceptat, dar prietenia noastra era alterata si inca e si probabil va fi... iar fetei respective i-am dat block fiindca nici macar nu avea motive pentru care sa ma urasca, am intrebat-o si mi-a raspuns sec, dand vina pe mine iar, poftim raspuns).
Ma rog, fiecare are un anumit traseu, unii il au mai usor, altii il au mai greu, dar pentru fiecare ar trebui sa existe cate o persoana speciala. Sa fii singur nu e chiar atat de rau precum pare, ai mai mult timp pentru tine sa te dezvolti si sa cresti mai bine. Singurul lucru nasol e ca iti apare uneori ideea ca inca n-ai gasit pe nimeni potrivit tie si atat, in rest e ok.
Sa vedem oare cat % din acesti indragostiti ce au varstele intre 12-13 reusesc sa ajunga la o relatie de peste 25-50 ani. Probabil mai putin de 0, 01%.