Buna!



spuneti-mi si mie niste traditii europene, dar in afar de cele de pasti si de craciun.


Multumesc

Nunta la români:
Petitul
Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.
Fedelesul
Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.
Bradul
In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.
Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.
Imbracatul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.
Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.
Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
Aruncatul buchetului Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Scosul vualului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.

Obiceiuri de mărţişor:
Obiceiul martisorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de innoire a timpului in pragul primaverii, este legat, conform traditiei, de momentul mortii si nasterii simbolice a unei zeitati feminine autohtone - Baba Dochia.
Martisor este si denumirea populara a lunii martie, luna inceputului de an agrar.
Obiceiul martisorului s-a pastrat pana in zilele noastre dar nu la cotele sensibilitatii de alta data.
In credinta populară martisorul simbolizeaza funia anului care aduna, prin impletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si rosu reprezinta cele doua anotimpuri opuse, iarna si vara, in vechile societati traditionale fiind cunoscute doar aceste doua anotimpuri de baza, primavara si toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere.
Conform credintelor bucovinene, martisorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile pe munte, asemanator firului vietii omului tors la nastere de catre ursitoare. Culoarea alba reprezinta frigul iernii ce se incheia iar cea rosie caldura verii ce urma in mod firesc in calendar.
Semnificatia martisorului s-a diminuat odata cu trecerea anilor. In trecut, el era confectionat de catre mame, care adaugau la snurul bicolor, impletit din fire de lana (stramatura), cate o moneda de argint sau chiar de aur si-l legau la mana copiilor in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui.
Se credea ca, in felul acesta, copiii erau aparati de rele si de boli si ca aveau sa fie sanatosi, precum argintul, si rosii la fata, precum culoarea rosie.
Fetele isi atarnau firul impletit la gat, in credinta ca nu vor fi fie arse de soare peste vara, conform zicalei: "Cine poarta martisoare / Nu va fi parlit de soare".
In comunitatile traditionale bucovinene fetele ofereau cu multa bucurie martisorul, in ziua de 1 martie, flacailor din sat, obicei care s-a pastrat pana astazi.
Martisorul era purtat de catre copii timp de 12 zile sau pana la anumite sarbatori de primavara (Mucenici, Blagovistenie, Florii, Paste ), pana la inflorirea pomilor fructiferi sau a unor arbusti precum macesul.
In alte locuri, martisorul era purtat pana la sosirea pasarilor calatoare, cand era aruncat in directia de unde veneau acestea rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".
In cazul in care martisorul era purtat pana la inflorirea pomilor, acesta se atarna pe crengile inflorite iar cu banul de la fir se cumpara vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii, simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea.
Martisoarele din zilele noastre sunt confectionate manual sau sunt procurate din magazine, fiind compuse tot din doua fire alb-rosii, impletite din matase, la care se agata mici pandantive artizanale, care ar simboliza norocul, sanatatea, iubirea etc, obiceiul pierzandu-si mult din semnificatiile initiale.

Tradiţii de dragobete:
Pe 24 februarie se iubeste. Se iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este zi de primavara, iar natura revine la viata, pasarile presara bucurie, florile anotimpului ne incanta simturile, voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritice.
Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.
Legenda povesteste despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a da nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii.
Din pacate, acestea tind sa fie tot mai mult uitate de romani si inlocuite cu sarbatoarea catolicilor dinspre Apus, aceea a Sf-ului Valentin. In mediul rural, in special, traditia straveche, riturile vechilor traci raman inca vii. Romanul de aici isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si celebra zicala "Dragobetele saruta fetele!", mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor. Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.
Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.
Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri. Nu uitati nici voi ca iubirea este la ea acasa!

Tradiţii de botez:
Cele mai importante lucruri de care să ţii cont pentru BOTEZ
1. Se recomandă ca un nou-născut să fie botezat după ce „ a împlinit " 40 de zile. Nu este indicat ca mama să participe la Botez dacă el are loc mai devreme de această perioadă, din cauza condiţiei sale de lăuză.
La opt zile după naştere, în mod tradiţional, mamei i se face aşa-numita rugăciune pentru lăuze şi tot atunci se pune numele pruncului, pentru care se rostesc rugăciuni. Este bine ca cei din familie şi naşii copilului, care urmează să fie botezat, să se spovedească şi să se împărtăşească înainte.
2 . Programarea la Biserică - de obicei, părinţii aleg să-şi boteze copilul în aceeaşi biserică în care s-au căsătorit. Cineva din familie, tatăl copilului sau naşul, poate merge să vorbească cu preotul pentru a stabili data Botezului şi a face programarea.
Conform tradiţiei, dacă în ziua respectivă sunt mai mulţi candidaţi la botez în Biserică, băieţi şi fete, se vor boteza mai întâi băieţii. Nu este vorba despre vreo discriminare, aşa cum ar putea crede mamele de fetiţe. Băieţii sunt botezaţi primii conform credinţei că ar putea ajunge într-o zi, la rândul lor, slujitori ai Bisericii. Respectaţi-vă programarea şi nu întârziaţi!
3. Calendar religios
Înainte de a oficia taina Sfântului Botez, trebuie să vorbiţi cu preotul parohiei alese de dumneavoastră pentru a vă face o rezervare pentru ocazia respectivă. Suntem alături de dumneavoastră şi vă ajutăm prezentându-vă calendarul religios pentru a şti în ce perioade nu se fac botezuri:
• în toate zilele de miercuri şi vineri de peste an;
• în ajunul Praznicelor Împărăteşti;
• în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti;
• în postul Sfintelor Paşti;
• în Săptămâna Luminată;
• în Duminica Rusaliilor;
• în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel;
• în Postul Adormirii Maicii Domnului;
• Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul;
• Înălţarea Sfintei Cruci;
• în Postul Naşterii Domnului;
• De la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului.
4. Un prosop şi un săpun - vor fi folosite de către preot. Acesta face o spălare rituală înainte de săvârşirea Sfintei Taine a Botezului. Prosopul şi săpunul constituie şi un soi de ofrandă din partea naşilor pentru preot.
5. Un mănunchi de busuioc - cu care se va stropi pruncul şi se va lega faşa de Botez. Busuiocul este o plantă aromată folosită în ritualurile bisericeşti din vremuri străvechi, planta crescând şi în Israel. O altă semnificaţie a mănunchiului de busuioc este legată de faptul că planta este vie, este o parte a naturii şi întregeşte cu viaţa un ritual.
6. O sticlă cu ulei. Poate fi orice fel de ulei - el va fi sfinţit şi folosit pentru ungerea cu „ untdelemnul bucuriei " din timpul Botezului. Vă oferim variante gata ambalate şi decorate minunat. Pentru detalii ne puteţi contacta.
7. Lumânarea - poate fi una simplă, obişnuită, cel puţin, la începuturile creştinismului, aşa era. Împodobirea ei semnifică bucuria prilejuită de faptul că un prunc va fi botezat. Crinul, de exemplu, este considerat simbolul Fecioarei Maria. Se poate pune de asemenea brăduţ, pentru ca micuţul să fie sănătos şi viguros ca un brad, floarea-miresei, ca să nu aibă cununiile legate, ferigă - pentru spor. Cu lumânarea (cu fumul lumânării) se va face semnul crucii deasupra uşii şi va putea fi stinsă.
Oricât de bucuroşi aţi fi, nu vă grăbiţi să aruncaţi toate veniturile familiei pe lumânarea de Botez sau să folosiţi în aranjament toate florile Pământului! Rezultatul ar putea fi contrar celui scontat. Împodobirea lumânării nu este o probă într-o competiţie! Ghidaţi-vă după principiul mai puţin e întotdeauna mai mult!
8. Pânza de Botez - trebuie să fie albă. În pânză va fi învelit pruncul după Întreita Scufundare. Cel mic va avea nevoie de confort şi siguranţă şi trebuie învelit bine. Culoarea albă a pânzei simbolizează puritatea Bisericii şi a Credinţei, dar şi curăţenia şi puritatea noului botezat. În ultimii ani, locul pânzei albe a fost luat de prosoape, mult mai practice, iar culoarea variază şi ea; se obişnuieşte ca fetiţelor să li se cumpere faşă de botez roz, iar băieţilor - una bleu, acestea fiind culorile asociate în mod tradiţional fiecărui sex în parte. Nici un preot nu va refuza să vă boteze copilul dacă nu aveţi un prosop sau o pânză albă, dar ar fi de preferat să respectaţi culoarea tradiţională.
9. Certificatul de naştere al copilului ( originalul şi o copie pe care o lăsaţi preotului)- nu uitaţi de el! Cu toată agitaţia pe care o implică pregătirile pentru un eveniment de o asemenea amploare, este posibil să uitaţi acasă certificatul de naştere al copilului. Preotul vi-l va cere înainte de slujbă.
10. Adeverinţă medicală de la medicul de familie sau de la pediatrul care are sub supraveghere copilul care trebuie să ateste că cel mic este apt pentru botez, adică nu suferă de nici o boală care s-ar putea agrava în timpul botezului sau care ar putea pune în pericol sănătatea celorlalţi copii ce urmează să fie botezaţi în aceeaşi cristelniţă. Din ce în ce mai mulţi preoţi cer părinţilor celui care urmează să fie botezat această adeverinţă. Apa în care sunt botezaţi copiii nu se schimbă de la un „ candidat " la altul şi, din păcate, nu puţine sunt cazurile mamelor iresponsabile, care nu se prezintă cu cel mic în cabinetul pediatrului şi nu îi fac vaccinurile necesare. Preoţii au recurs la această soluţie, de a cere o adeverinţă care să ateste că cel mic este „ apt pentru botez " , pentru a-i proteja pe micuţii care sunt aduşi spre creştinare.
11. Obligaţiile naşilor :
Naşii sunt părinţii spirituali ai copilului. Ei mărturisesc, se leapădă de păcatul strămoşesc, de cele rele şi se închină lui Isus, creştinând copilul. Se spune că dacă este fetiţă, atunci va boteza un naş, dacă este băiat, copilul va avea o naşă. Înainte de a intra în Biserică, naşa sau naşul trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru a fi curat în faţa lui Dumnezeu.
Ce trebuie să cumpere:
- hăinuţele în care va fi scos din Biserică bebeluşul ( nu uitaţi de pampers)
- lumânarea de botez
- pânza albă în care va fi scos copilul din apă + faşa (panglica roz /bleu) de aproximativ 1 m lungime - cruciuliţe pentru pus în piept (mărturii) - săpun şi prosop pentru preot
- ulei
- vin
- naşul cercei dacă e fetiţă
- naşa lănţişor(cruciuliţă) dacă e băieţel
12. Obligaţiile Părinţilor:
- plătesc taxa de botez
- cumpără un cadou naşilor ( opţional)
13. Când ajunge acasă, nou-născutul este pus în pragul casei, iar naşa îi zice mamei înainte ca aceasta să-l ia de jos: „Păgân mi l-ai dat, creştin ţi l-am adus".
14. Ursitoarele - După naştere, în tradiţia populară, fiecare copil îşi primeşte destinul de la ursitoare. Ele sunt fiinţe magice, surori cu ielele pe care nimeni nu le-a văzut şi prea puţini le-au auzit. Un lucru e sigur – ceea ce sortesc ele, întotdeauna se îndeplineşte. În Moldova, unii oameni spun că sunt trei ursitoare, alţii şapte, alţii nouă sau doisprezece ; în Transilvania s-ar auzi de trei, şapte, nouă sau unsprezece ursitoare sau urători, urzători. Cei din Oltenia cred că sunt trei ursitoare sau zâne, toate femei, una mică, alta mijlocie şi una mare.
Cele trei sau patru ursitoare urează copilului de bine în viaţă, carieră şi familie. Pe un fond muzical, cu ajutorul unui text în versuri personalizat, ursitoarele, interpretate de actriţe profesioniste, vă vor emoţiona şi vă vor amuza pe dumneavoastră şi invitaţi!
Băiţa de a 2-a zi după botez
A doua zi după botez se face "scalda copilului" sau "scoaterea din mir a copilului". Acest obicei se face de către moaşă, naşă şi mamă, împreună cu mai multe femei: rude, vecine, prietene. Această baie este foarte importantă pentru copil, fiind plină de semnificaţie. Apa trebuie să fie neîncepută, scoasă la răsăritul soarelui.
În apă se mai pun:
• flori - ca să fie copilul frumos
• bani - ca să aibă bogăţie
• apă sfinţită, ca sa fie copilul curat ca aceasta
• ou - ca să fie sănătos şi plin ca oul (care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din ziua următoare)
• pietre - ca să fie puternic
• seminţe (grâu, porumb, etc.)- ca să fie norocos şi să fie cinstit
• busuioc - să miroasă frumos
• miere - să fie dulce la vorbă şi bun la suflet
• lapte - ca să fie proaspăt
• o picătură din lumânarea de la botez
• inel - să aibă părul creţ şi noroc în dragoste
• mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate
• mentă şi romaniţă - să crească uşor şi să fie sănătos
• floare de mac - ca să doarmă bine
• seminţe de cânepă - ca să crească repede
• pene - ca să fie uşor ca pana
• bijuterii - ca în viaţă copilul să aibă noroc şi parte de avere
• argint - ca el să fie curat, nepătat
• orez - să fie prosperÎn cădiţă se pune faşa de la Botez.
Naşa mai pune şi bani sub cădiţă. Pe perioada îmbăierii trebuie ţinută aprinsă lumânarea de botez. După ce s-a scăldat copilul, faşa se pune la uscat la oglindă, iar apa se aruncă înaintea soarelui sau la rădăcina unui copac roditor, peste flori, pe un loc curat sau într-o apă curgătoare. Astfel, copilul va fi curat toată viaţa.
După baie, se unge bebeluşul cu ulei sfinţit (dat de la Biserică) şi se descântă cu crenguţa de busuioc:
- pe la ochi "să vadă lucruri bune şi frumoase",
- pe la urechi "să audă numai învăţăminte şi să ia aminte la ele",
- pe la gură " să vorbească cuvinte înţelepte şi să ştie a respecta pe cei din jur",
- pe la mânuţe "să fie harnic şi priceput",
- pe piept "să fie iubitor şi cu suflet mare",
- pe cap "să fie deştept şi luminat",
- pe picioare "să îl ducă acolo unde trebuie şi să îl aducă mereu acasă, lângă cei dragi".
Apoi naşa şi invitaţii bagă bani în hăinuţele copilului, ca să aibă noroc şi se stă la masă, unde invitatele aduc ce mai vor şi ce pot să dea copilului; în special hăinuţe.
Finii dau naşei un prosop şi săpun, pentru ca mama copilului proaspăt botezat "să spele" naşa după băiţă şi încă un prosop pentru cea care dă copilul, adică moaşa. Naşii aduc alte hăinuţe finuţului şi...cadoul.

Tradiţii de anul nou:
Noaptea de Anul Nou este o noapte plină de superstiţii în tradiţia românească.
Mulţi cred că, dacă în noaptea dintre ani vor avea bani la ei, tot anul le va merge bine. Nu numai românii sunt superstiţioşi, ci şi restul europenilor.
Mulţi oameni cred că anul nou trebuie să-i prindă cu bani în buzunar pentru că astfel vor avea parte de belşug tot anul.
Mai mult, în anumite zone ale ţării, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, oamenii pun bani în apa cu care se spală pe faţă. În plus, cu câteva zile înainte de trecerea în noul an, femeile fac pâini în care ascund bănuţi.
Tradiţia spune că cei care vor găsi bănuţii vor avea noroc tot anul. Din bătrâni se spune că, pentru a avea parte de belşug în anul care vine, primul om care îţi trece pragul casei în noaptea de Revelion ar trebui să fie un bărbat. Românii din anumite zone cred că ora zero trebuie să-i găesească cu haine noi pe ei pentru a le merge bine tot anul. În schimb, ghinionul este adus în noul an dacă agăţi în cui calendarul pe noul an înainte de ora zero.
Tot anul veţi avea datorii, dacă până în noaptea dintre ani nu le-aţi plătit pe cele făcute deja. Tot supersiţiile românilor arată că în noaptea de Revelion e bine să faceţi mult zgomot în casă pentru a alunga spiritele rele. Şi nu numai românii sunt superstiţioşi. Europenii au şi ei tradiţiile lor în noaptea Noului An.
De exemplu, grecii fac o prăjitură tradiţională în care pun bani şi se înghesuie apoi să o mănânce pentru a găsi banii. Se spune că cei care îi găsesc vor avea parte de bogăţie tot anul. Scoţienii obişnuiesc să mănânce în noaptea dintre ani 12 boabe de struguri pentru a avea 12 luni pline de belşug.

Tradiţii de Crăciun:
Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie - 7 ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna - Craciunul, Anul Nou, Boboteaza - au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de an. Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura cu crestinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Dragaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon.
• Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna.
• Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
• Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de "mos" arata varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile contemporane despre "sfantul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe" sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie).
• Pomul de Craciun este un brad impodobit, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a "Mosului", numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.
• "Steaua" este un colind care incepe din prima seara a Craciunului si se incheie la Boboteaza.
CRÃCIUNUL - Nasterea Domnului (25 Decembrie )
Dumnezeu, vazand ca neamul omenesc este asuprit de diavol, S-a milostivit si L-a trimis pe Arhanghelul Gavril sa vesteasca Fecioarei Maria nasterea, prin puterea Duhului Sfant, a Fiului lui Dumnezeu, facut om, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut intr-o pestera din Bethleem si a fost pus, infasat, de catre Nascatoarea de Dumnezeu, in ieslea dobitoacelor, El Cel care venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre. Nasterea unui mare Imparat fusese prorocita de mult de Vrajitori, care spuneau ca "Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab". Trei magi, cunoscand aceasta prorocire, cercetau cand o sa apara aceasta stea si cand au vazut steaua lui Hristos au urmat-o si, cazand in genunchi, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri, aur, tamaie si smirna. Irod, imparatul iudeilor, temandu-se ca va pierde tronul prin nasterea lui Mesia, a poruncit ca toti pruncii din Bethleem sa fie ucisi. Asa au murit 14.000 de copii, dar Iosif si Maria au reusit sa-L salveze pe Fiul Domnului, vestiti de un inger, figund in Egipt. Dumnezeu s-a facut om pentru a nu ne mai vedea cazuti in rele si nenorociri, pentru mantuirea pacatelor noastre. Craciunul, ziua Nasterii Domnului Iisus Hristos, este cea mai mare sarbatoare a crestinismului. La romani, sarbatoarea Nasterii Domnului se sprijina pe un fond stravechi, legat de cultul solstitiului de iarna, al lui Craciun, personaj mitic dacic, dar si pe datinile romane legate de zilele "Soarelui Invingator" si Saturnalii. Pentru ca acum, la sfarsit de decembrie, este ziua cea mai mica a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tot felul de elemente magice, sa nu moara. In vechiul mit al ciobanului Zeu-Mos se introduc elemente crestine si astfel se contureaza povestea ciobanului Craciun. Acesta refuza sa o primeasca pe Fecioara Maria sa-si nasca pruncul. In ascuns, sotia sa o gazduieste si-l moseste pe Iisus. Craciun o pedepseste taindu-i mainile. Fecioara Maria infaptuieste o minune lipindu-i mainile la loc, lucru ce il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat cu bine, Craciun aprinde un rug din lemne in jurul caruia se incinge o hora. Dupa joc, Craciun ii face daruri Fecioarei Maria si pruncului si, astfel, se produce transfigurarea lui Craciun in sfantul care aduce daruri copiilor de ziua Nasterii lui Iisus. Este demn de remarcat ca cei mai multi cercetatori romani afirma ca apelativul de Craciun deriva din cratio, - onis care, in latineste, inseamna nastere. Mai mult, Petru Caraman sustine ca numele de Craciun se gaseste numai la romani. In afara granitelor romanismului, termenul nu se regaseste decat la slavii din imediata vecinatate, care l-au imprumutat de la romani. Sarbatoarea de Craciun imbina o multime de obiceiuri. Dominanta este componenta crestina care marcheaza nasterea lui Hristos si ea se vede in colindele religioase "Steaua" si "irozii" s.a. Craciunul marcheaza insa si un nou ciclu de viata, inceputul unui nou an roman. Obiceiurile au semnificatii multiple. Pe de o parte, se intrevede urarea menita a prevedea, a provoca indeplinirea dorintelor omului si ale comunitatii, dar si protejarea fata de fortele raului. Colindul, in acest context, incepe nu intamplator seara si dupa reguli bine stabilite. In seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale puritatii, ale curateniei fizice si morale. Abia in ziua de Craciun colinda flacaii, femeile fiind excluse. Ceata de colindatori se organizeaza pe vecinatati si merge din casa in casa pentru ca urarea lor este socotita de bun augur. Arsenalul lor format din clopotei, bete, bice are menirea ca, prin zgomotul facut, sa alunge fortele malefice. In acelasi cadru trebuie amintite jocurile cu masti: capra cu variantele sale - camila si chiar girafa, ursul, calutii, dar si ceata de mascati, care are menirea de a stigmatiza toate racilele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, si profilurile ocupationale: crasmarul, caldararul, agricultorul etc. Din costum nu lipseste niciodata siragul de zurgalai, care are aceeasi menire - de a indeparta fortele raului. Craciunul este marcat si printr-o masa bogata, din care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la ocupatiile traditionale ale comunitatii romanesti. De pe masa nu pot lipsi nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde. Sarbatorile de iarna, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la Boboteaza cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii.
COLINDELE
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:
"Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati",
si daca cei din casa întârzie a le deschide usa spre a le împarti colindeti, încep sa cânte mai departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framântati si copti chiar în acea noapte a Mos Ajunului.
În ajunul Craciunului, ca si în ajunul Anului Nou în toate provinciile românesti copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
În afara de seara mare a colindelor se mai colinda si în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.
Sub numele de colind si colindat trebuie sa întelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sarbatorile susmentionate când copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa în casa, cântând cântece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor în fata carora le cânta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagân: având de fapt origine comuna cu acesta.
Astfel întâlnim:
Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Închinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Închinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea si Rastignirea , Coborârea de pe Cruce);
Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);
Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vânator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:
pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cântaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor. Cât priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an în obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna.
Steaua
De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "În orasul Vitleem"; "La nunta ce s-a întâmplat"; "Trei crai de la rasarit".
VICLEIMUL
În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni si cântarea religiosa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne înfatiseaza misterul Nasterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati îmbracati în portul ostasilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si în unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania. Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, în cele trei mari tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal.
Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea profana, jocul papusilor. Într-o cutie purtata de doi baieti este înfatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, îngrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza întâmplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar în palatele Domnitorilor tarii.
CAPRA
Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.
Tradiţii de Paşte:
Pastele
Focurile de Pasti
Aprinderea focurilor ceremoniale in anumite zile ale anului, ca sa joace in jurul lor sau sa sara peste ele, este un obicei stravechi in Evul Mediu. Consemnarea originii mai vechi decat crestinismul se afla in sinoadele crestine din sec. VIII care cereau de a le suprima ca ritualuri pagane. Adesea, in cadrul acestor ceremonii sunt arse efigii simulandu-se arderea unor persoane vii ; in vechime , se crede ca erau arsi chiar oameni adevarati.
Focurile in aer liber se aprind mai ales primavara si la solstitiul de vara, dar si toamna si iarna in unele locuri - mai ales in jurul sarbatorii Tuturor Sfintilor (31 oct.), de Craciun si in ajunul Bobotezei.
Cele de primavara cadeau de obicei in Postul Mare - ajunul Pasteleui si 1 Mai.
Focurile din Postul Mare sunt frecvente in Belgia, nordul Frantei si in unele parti din Germania. In Ardenii Belgieni, cu 1-2 saptamani inainte de « Ziua Marelui Foc », copiii merg din casa in casa ca sa stranga lemne. La Grand Halleux, cel care nu le satisface cererea e urmarit a doua zi de copii ca sa-i innegreasca obrazul cu cenusa din focul stins. Cand soseste ziua, copiii taie tufisuri si maturi, si seara focurile ard pe inaltimi. Exista credinta ca trebuie sa se zareasca sapte focuri ca satul sa fie ferit de incendiu. Daca fluviul Meusa e inghetat, se aprind focuri si pe gheata. La Grand Halleux, in mijlocul gramezii de lemne, se ridica o prajina numita makral sau « vrajitoarea » si cel mai tanar mire aprinde focul. In vecinatatea localitatii Morlanwelz se arde in foc un om de paie. Tineri si copii sar peste foc pentru o recolta bogata, casatorii fericite sau pentru a fi paziti de colici. In Brabant, pana in sec al XIX-lea, in aceeasi duminica, femei si barbati deghizati in femei, mergeau cu faclii aprinse pe camp unde cantau cantece hazlii pentru a alunga « semanatorul rau », pomenit in Evanghelie in legatura cu acea zi. La Paturages, in tinutul Hainaut, obiceiul dainuia inca din 1840 sub numele de Escouvion sau Scouvion. In prima duminica din Postul Mare, numita ziua micului Scouvion, tinerii si copiii alergau cu torte aprinse prin gradini si livezi strigand : « Aduceti mere, aduceti pere si visine negre pentru Scouvion ». La aceste cuvinte cel ce purta torta o invartea in aer si o arunca printre ramurile merilor, perilor si visinilor. Duminica urmatoarea era Marele Scouvion si se repeta scena pana se lasa noaptea.
In Franche-Comte la vest de Muntii Jura, prima duminica din Postul Mare e Duminica Taciunilor (Brandons), din cauza focurilor ce se aprind. Sambata sau Duminica, flacaii satului se inhama la un car si, tragandu-l pe uliti, se opresc la casele cu fete si cer un brat de lemne. Apoi le dau foc - dupa ce s-au strans destule. Toti satenii se aduna, in unele locuri, dupa ce bate clopotul pentru rugaciunea Angelus si se da semnalul petrecerii strigand : « La foc, la foc ! ». Tineretul joaca in jurul focului si sar peste taciunii aprinsi. Cine sare fara sa-si parleasca imbracamintea se va casatori in cursul anului. Faclii aprinse sunt purtate pe uliti sau pe camp si cand trec pe langa livezi striga : « Fie poama mai deasa ca frunza ».
Pana de curand la Laviron, departamentul Doubs, focurile erau aprinse de ultima pereche casatorita. In mijlocul focului se inalta un stalp cu un cocos de lemn in varf, care era oferit castigatorului intrecerilor la alergari ca se organizau.
In Auverne se aprind focuri in seara primei duminici din Postul Mare in fiece sat, catun, ferma, iar oamenii joaca si sar peste flacari. Urmeaza ceremonia Grannas-Mias (o torta de paie aprinsa in varful unei prajini). La ultimile palpairi, cei ce iau parte la ceremonie isi aprind tortele si le duc in livezile, ogoarele si gradinile invecinate si oriunde sunt arbori fructiferi, cantand : « Granno prietene, Granno tata, Granno mama » si pun toate tortele arzand sub cracile fiecarui pom, cantand : « Arzi taciune : o creanga verde, un cos plin ». In unele locuri oamenii alearga pe camp scuturand cenusa tortelor pe semanaturi; o pun si in cuiburile pasarilor, iar dupa ceremonie se duc acasa si se ospateaza (cu clatite si pandispan) - e deci o vraja pentru a mari fertilitatea. Granno ar putea fi vechiul zeu celtic Grannus- identificat de romani cu Apollo, al carui cult e atestat de inscriptiile gasite in Franta, Scotia si pe malurile Dunarii. Si in Picardia, in prima duminica din Postul Mare poporul ducea torte pe campuri, descantand soarecii de camp si neghina. Copiii alergau cu torte in mana pe ogoare ca sa se faca pamantul mai roditor. La Verges, sat intre Jura si Combe D’Ain, tortele se aprindeau pe varful unui munte si cei ce le aduceau mergeau din casa in casa, cerand mazare prajita si obligand toate perechile casatorite in cursul anului sa iasa la dans.
Si in Berry (centrul Frantei) focurile se aprind dupa apusul soarelui - intreaga populatie a satului raspandindu-se prin ogoare, vii, livezi, cu torte din paie aprinse. In timp ce barbatii flutura facliile in jurul pomilor cu rod, femeile si copiii leaga impletituri de paie de grau in jurul arborilor, pentru indepartarea bolilor ce pot lovi roadele pamantului.
Germania, Austria, Elvetia au obiceiuri asemanatoare. In muntii Eifel din Prusia - in prima duminica din Postul Mare tinerii strangeau paie si vreascuri, din casa in casa, pe care le puneau in jurul unui fag inalt si subtire de care era tintuita, in crucis, o bucata de lemn. Claia era numita « Coliba » sau « Castel ». I se dadea foc si tinerii paseau in jurul « castelului » in flacari cu capul descoperit, purtand fiecare o torta si rugandu-se cu glas tare. Uneori in coliba era ars si un om de paie. Daca fumul se indrepta spre ogoare aceasta anunta o recolta imbelsugata. In aceste zile in Eifel se facea o roata mare de paie , trasa de trei cai in varful unei coline. La caderea noptii tinerii o aprindeau si ii dadeau drumul sa se rostogoleasca. In jurul localitatii Echternach din Luxemburg, ceremonia se numeste « arderea vrajitoarei ». In Tirol, in prima duminica din Postul Mare se inconjoara un brad tanar si subtire cu paie si lemne de foc. Pe varful copacului se prinde un chip antropomorf, « vrajitoarea », din haine vechi, umplut cu praf de pusca. Noaptea se da foc copacului - fete si baieti danseaza in jurul lui, fluturand faclii si cantand versuri in care se disting : « graul in cosuri, plugul in brazda ».
In Elvetia se obisnuieste si acum sa se aprinda focuri pe locurile inalte (in prima duminica din Postul Mare care e cunoscuta ca Duminica Scanteilor). In unele locuri se aprind roti din paie si spicuri pentru recolta din anul urmator.
Sambata dinaintea Pastilor
In bisericile catolice se sting toate luminile ca sa se aprinda un foc nou. Uneori cu cremene si otel, alteori cu o lentila, de la acest foc se aprindea marele pascal sau faclia de Paste de la care se aprind toate luminile din biserica. In Germania se aprind si alte focuri pe un loc deschis din apropierea bisericii. Focul se sfinteste si oamenii aduc surcele pe care le carbonizeaza si le iau acasa unde le aseaza in vatra in foc nou, insotit de rugaciunea ca Dumnezeu sa fereasca gospodaria de trasnet, grindina, foc. Cateva surcele sunt pastrate tot anul fiind puse pe foc in timpul furtunilor mari, sau pe acoperis, pentru a feri casa de trasnete, sau in livezi, pentru rod; se mai leaga si in coarnele plugului. Cenusa focului de Paste se amesteca si cu cenusa ramurilor sfintite de salcie cu matisori, punandu-se in seminte. Uneori e ars un chip de lemn focul fiind numit « arderea lui Iuda ».
De sarbatoarea Invierii la noi in tara, pe dealuri si pe coline, izbucnesc flacari puternice : Sunt « focurile de vegiere », care in unele sate sunt aprinse si ard tot cursul noptii, luminand nu numai dealurile ci si vaile.
In jurul lor stau roata oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament. Flacaii si baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa n-aiba nici o putere asupra lor. Oamenii de la tara spun : « Asa au apucat parintii din parintii nostri, mosii din stramosi pana in al saptelea neam si asa vom tinea si noi, cate vreme vom trai. ».
In Bucovina se fac pe inaltimi clai din cetina si sunt tinute aprinse toata noaptea. In Transilvania se aprinde o roata careia i se da drumul de pe deal la vale. Acesta vraji se tin si-n apropierea bisericilor si romanii le fac in noaptea de Paste (ca la mormantul Mantuitorului au fost puse straji, dar si pentru a nu scapa momentul invierii).
In timp ce ard focurile, taranca pregateste blidul. Intr-un cosulet, ciubaras sau castron asaza tot ce doreste sa sfinteasca : pasti, oua incondeiate (mai ales cu crucea Pastilor), o bucatica de slanina, branza, unt, hrean (hreanul e folosit si ca medicament, mai ales pentru oi sau vite, el pastrandu-se in pamant dupa ce a fost sfintit), iarba mare (care se amesteca in hrana vitelor ca sa dea mai mult lapte), usturoi (cu care se freaca trupul celor bolnavi), mac, sare, leustean (tot pentru vitele bolnave), tamaie (folosita in caz de cumpene grele / furtuni / pentru tamaiatul bolnavilor), busuioc, carpa (careia i se atribuie calitati vindecatoare) cu care s-au sters ouale rosite si o lumanare (care e pastrata numai sapte ani si este aprinsa impreuna cu tamaia, cand e amenintata comuna cu grindina).
Spalarea in dimineata Invierii
Si spalarea in dimineata Invierii are un rol deosebit :
Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : « Sa fiu sanatos (sanatoasa), si obrazul sa-mi rosu ca oul ; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti ; sa fiu iubit(a) ca ouale in zilele Pastilor ». Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : « Sa fiu mandru (mandra) si curat (curata) ca argintul » ; fetele mai zic « sa trec la joc (dans) din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa ».
In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuoic, deoarece se zice ca daca te speli cu dansul vei fi onorat ca busuiocul.
Dupa aceea imbraca toti camasa noua si cele mai bune haine si pornesc, avand fiecare cate o lumanare mare in mana, la biserica. Blidul (cosul pregatit) il duce capul familiei.
Indata dupa miezul noptii se oficiaza in mod solemn Sfanta Inviere a Domnului.
Dupa ce alaiul, in frunte cu preotul, care e precedat de praporele, crucile, sfesnicile etc., inconjura de trei ori biserica tinand in maini lumanari aprinse, intreaga procesiune se opreste in fata usii de la intrare a bisericii, care este inchisa conform uzului. Preotul, dupa o scurta rugaciune, deschizand usa cu crucea, anunta « Christos a inviat ! ». Clopotele incep sa bata si satenii se asaza pe o scandura imprejurul bisericii, iar preotul trece trece printre dansii sfintind pasca, ouale si tot ce se afla in blidele lor. Dupa indeplinirea acestei ceremonii preotul le ureaza « Sarbatori fericite » si le spune inca o data « Christos a inviat ! » la care toti raspund intr-un glas « Adevarat a inviat ».top
Iar oamenii isi iau blidele si pornesc veseli spre casele lor.
Duminica Pastilor
Intorsi de la biserica se aseaza la masa gustand mai intai din ouale si pasca sfintite. Dupa ce isi potolesc foamea ciocnesc cate un pahar de bautura dupa care, capul familiei ciocneste oua cu sotia si la formula traditionala de « Christos a inviat » adauga : « Hai sa ciocnim oua ca sa ajungem si la anul Pasti frumoase, iar dupa moartesa ne vedem iarasi in ceriu ».
Dupa acestea incepe momentul veseliei. Ciocnesc oua si ceilalti membri ai familiei ; de obicei, cinstea de a ciocni oul revine celui mai in varsta. Dupa-amiaza, poporenii adunati la vecernicie, ciocnesc oua in curtea bisericii. Si toti considera ca ciocnec oua ca sa se revada in lumea cealalta.
Dupa credinta poporului, e bine de tinut minte cu cine ai ciocnit intai, caci, daca din intamplare te ratacesti in vreo padure, n-ai decat sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit intai de Pasti, si imediat gasesti drumul pe unde ai venit.
Luni dupa Pasti vin baietii la udat
Dupa traditionalul « Christos a inviat », flacaul zice ca i-ar fi sete si scoate cu o ulcica apa din cofa si o varsa imediat fie in fata fie pe gatul fetei, rostind : « Sa-ti fie inima curata ca apa ! Apa sa te fereasca de orice boala si tot lucrul sa-ti mearga ca din apa !». Pentru aceasta baiatul primeste cateva oua rosii si e gazduit prieteneste. Aceasta datina nu e raspandita peste tot. Dar unde se practica, in martea Pastilor fetele uda flacaii dar ele nu intra in case ci-i uda doar ocazional si nu primesc nimica (uneori unu-doua oua).
Luni dupa Paste oul nu se ciocneste doar cu varful ci si cu partea opusa, iar marti si cu coasta oului (explicatia ar fi ca Mantuitorul a fost impuns cu lancea in coasta).
Cultul mortilor
In duminica Pastilor, imediat dupa Inviere se aprind lumanari pe morminte. Familiile celor morti se aseaza dupa sfintirea pastei pe mormintele respective si mananca.
In lunea Pastelui, mormintele se acopera cu covoare si fete de masa, pe care se pun strachini, iar in mijloc pe groapa se pun cateva paste in care se infig lumanari aprinse, Printre strachini si paste se afla ulcele cu vin si , bineinteles, oua rosii. Faniliile asteapta preotul care dupa liturghie vine sa le citeasca rugaciuni pentru morti si stropeste mormintele cu aghiazma.
Dupa sfintire familia se asaza si mananca si impart cersetorilor ce se aduna. Spre seara se strange totul si satenii pleaca acasa.
Alte credinte si superstitii
In Banat crestinii vin acasa cu lumanarea de Paste pe care o tin tot anul ca sa alunge duhurile rele - o aprind si zic :
« Fugiti necurati,
Fugit, voi spurcati.
De casa noastra
Nu v-apropiati !»

Sau o folosesc fetele mari, ca sa fie vazute, cand se duc la joc, o aprind si petrecand-o printre camasa imbracata zic :
« Cum a fost ziua Invierii
De vazuta,
Luminata,
Pretuita
Si iubita,
Cum au tras oamenii atunci
La biserica
Asa sa vina si sa traga
Si la mine
Ori si cine ;
Sa fiu vazuta
Pretuita,
Si iubita,
Si eu in toata vremea ! »
Sau femeile, cand se duc cu marfa la targ, inconjoara lucrurile de vandut cu lumanarea aprinsa, in semn de noroc la vanzare.
In Bucovina, comuna Braesti, este o legenda despre originea acestei lumini :
« Zice ca a fost odata o biserica crestina, si la biserica aceea se strangea tot poporul noaptea spre Duminica Pastilor, insa nimeni nu intra in biserica, ci numai preotul.
Acest preot intra cu o lumina stinsa in mana, si se ruga la masa cea de piatra din mijlocul altarului, numai singur, un anumit timp.
Si dupa ce se ruga el in decursul timpului hotarat, cat avea sa se roge, se despica piatra si se arata o lumina.
Atunci preotul isi aprindea lumina sa de la lumina ce se arata din piatra si iesind afara la poporul adunat striga « Christos a inviat !». Iar poporul adunat raspundea « Adevarat c-a’nviat »
Si apoi isi aprindeau toti luminile lor de la aceea a preotului. »
Poporul numea piatra ceea Mormantul Mantuitorului, si despicarea ei insemna scularea din morti sau Invierea. Lumina ce se arata lor o numeau insasi Mantuitorul, caci ei stiau ca Iisus Christos e lumina vietii.
Si de atunci s-a pastrat datina pana in ziua de azi de a aprinde lumini la Inviere.
O superstitie legata de Crucea PASTEI indeamna ca sa fie pastrata peste an si cand e ameninta vreo furtuna, se ia crucea aceea si dandu-se crucis cu dansa asupra grindinei se zice :
« - Precum s-a schimbat aluatul in cuptor si a luat alta forma si fata , asa sa se schimbe si furtuna care vine, si precum cu crucea se pot apara toate relele, asa sa se apere si piatra care vine, pentru ca Iisus Christos s-a rastignit pe cruce »
NAFURA sau anafura capatata in ziua de Pasti se pune in sarea vitelor, in credinta ca atunci cand vacile sau oile vor fata mai multe vitele/mielute, decat vitei sau berbecuti.
LUMINA aprinzand-o se inconjura de trei ori vitele care au johna ; pe timp de furtuna se pune dinaintea icoanelor, si arde pana trece furtuna.
TAMAIA se aprinde in caz de calamitati si se afuma cei ce se sperie peste an.
OUALE CURATITE - cine manaca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi.
In Macedonia, pe timp de furtuna, se pune o pirostrie cu un ou deasupra ei, sub streasina casei, crezandu-se ca acesta opreste furtuna.
SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si manaca slanina aceasta se vindeca ; la scranteala vreunui picior sau mana se unge cu ea. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangera vreo vita i se da sa manance din slanina aceea.
HREANUL - cine-l manaca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor.
SAREA se foloseste la sfintirea fantanilor.
CUISOARELE - pentru dureri de masele.
FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece.
USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurile cu el. Se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura).
SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi.
Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge dracul.
Saptamana Patimilor
Iata semnificatia liturgica a acestor zile :
DUMINICA STALPARILOR intru pomenirea intrarii Mantuitorului in Ierusalim calare pe asin - dupa cum prezisese proorocul Zaharia - unde a fost intampinat de poporul evreu cu ramuri de finic, strigandu-i: «Osana Fiul lui David, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israil! ».
Biserica noastra crestina imparte ramuri de salcie, ale carei frunze se aseamana cu cele de finic.
LUNI e pomenit Iosif cel prea frumos, care a fost vandut de fratii sai pe 30 de arginti unor negutatori Ismailteni, dupa cum l-a vandut Iuda pe Mantuitorul tot pe 30 de arginti, evreilor.
E pomenit si smochinul cel neroditor, la care Mantuitorul venind flamand si negasind roade, l-a blestemat, iar smochinul s-a uscat pe loc. Smochinul e asemuit cu biserica evreiasca in care Iisus n-a gasit cuviosenie, ci numai umbra legii si a blestemata, sa fie desarta in veac!

MARTI e pomenita pilda celor 10 fecioare, dintre care cinci fiind intelepte, au avut untdelemn de ajuns pentru candelele lor - adica fapte de milostenie - cu care au iesit intru intampinarea mirelui; iar cinci fiind nebune n-au avut untdelemn si s-au stins candelele lor, iar Domnul nu le-a mai prinit.

MIERCURI este pomenirea femeii celei pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, al carui prêt era 300 de dinari, ca sa-i toarne pe capul Lui si cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. Fapta pentru care a fost dojenita de Iuda Iscarioteanul spunandu-i ca « mai bine s-ar fi vandut si banii dobanditi s-ar fi impartit saracilor », iar Mantuitorul i-a raspuns i-a raspuns : « Las-o pre dansa ca spre ingroparea mea a facut aceasta ! Pre saraci pururea ii aveti cu voi, iar pre mine, nu ma aveti pururea. ».

JOI, Sfintii Parinti au aranduit sa praznuim patru lucruri :
Spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie.
Cina cea de Taina, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi.
Rugaciunea cea mai presus de fire, in gradina Ghetimani.
Vinderea Domnului de catre Iuda vanzatorul pentru 30 de arginti.
Primele doua s-au facut ziua, iar celelalte doua noaptea de joi spre vineri.

VINERI praznuim patimile Domnului nostru Iisus Christos, pe care le-a primit de bunavoie pentru spalarea pacatelor noastre. Se numeste Vinerea Mare, cand se ajuneaza.

SAMBATA e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Christos, cum si pogorarea lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica.

DUMINICA, invierea Domnului din morti, care e praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor ; drept care, crestinii in timp de 40 de zile pana la Inaltarea Domnului se saluta cu « Christos a inviat ! », raspunsul fiind « Adevarat ca a inviat !».

Pasca si legendele ei
Cea mai insemnata coptura pe care o mananca atat romanii din Bucovina cat si cei din Moldova in decursul sarbatorilor Pastelor, este pasca, plural pasti, diminutiv pascuta, plural pascute (daca pasca e mica se numeste pascuta - Gura Humorului)top
Ca toate evenimentele din lumea satului si pasca a dat nastere la o serie de legende :
1. « Calatorind o data Domnul nostru Iisus Christos cu apostolii sai prin mai multe sate si orase spre a face oamenilor bine, si ajungand intr-un sat, se abatura putin la un gospodar si apoi sa plece mai departe.
/…/ Dupa ce i-a omenit cum se cuvine, la plecare le-a pus si merinde in desaga.
Mergand ei prin padure cat or fi mers, l-au intrebat apostolii pe Iisus Christos : « Cand vor fi Pastele ? »
- Cand veti gasi pane de grau in traistele voastre vor fi pastele ! - raspunse Iisus.
/…/ Cautand, au gasit in desagile lor painea, pe care le-o pusese gospodarul.
- Bucurati-va, caci acum sunt Pastele ! - le raspunse atunci Iisus.
Si de atunci indatineaza si crestinii de a face Pasca
(Din Capul Codrului - Gura Humorului)
2. Dupa alta legenda, tot din Bucovina, pasca se face de aceea , pentru ca Iisus Christos inainte de a fi prins si rastignit pe cruce, zise invataceilor sai, ca pana atunci au mancat cu totii in decursul Pastelor copturi nedospite si nesarate, adica turte sau azime (cum fac evreii), de acum inainte, insa, vor manca copturi dospite si sarate, cari se vor numi pasti.
3. « Pasca pe la noi se face din faina de grau cernuta prin sita deasa. Acest lucru pentru ca Pastile e cea mai mare si mai insemnata sarbatoare de peste an, deci si coptura pentru aceasta sarbatoare este pasca. Si fiindca aceasta coptura e cea mai insemnata, fara de care, cel putin in Bucovina, nici nu i-ar veni cuiva a crede ca sunt Pastile, de aceea trebuie ca sa se faca numai din painea cea mai aleasa.
Iar panea cea mai aleasa, dupa credinta si spusa romanilor, este graul pentru ca el este cinstea mesei. De aceea se face pasca mai ales din faina de grau.
Cea mai indatinata si mai raspandita forma, care i se da pastei e cea rotunda pentru ca se crede si se zice ca scutecele cu care a fost Domnul Iisus Christos infasat au fost rotunde ; apoi in patru colturi sau mai bine zis patrunghiulare, pentru ca si mormantul, in care a fost Domnul nostru Iisus inmormantat a fost patrat sau patrunghiular ».
4. « Pasca are forma rotunda sau lungareata si se infrumuseteaza pe deasupra cu stafide »
« Cea mai obisnuita forma de pasca e cea rotunda cu doua impletituri puse la mijloc in forma crucii, inchipuind moartea Mantuitorului, mai arareori foma patrunghiulara dar nu tocmai cu forma patratului ».
Grosimea pastei e de un lat de deget ca azima, numai ca nu e din aluat nedospit - ci din aluat dospit, in care se pune sare si lapte dulce de vaca, apoi, dupa imprejurari si capete pisate de cuisoare, scortisoara pisata si cateodata si sofran.
Atat pe de laturi sau margini cat si la mijlocul ei se pun un fel de sucituri sau impletituri, asemenea din aluat, simple sau impodobite la distante anumite cu niste stelute si anume sucitura sau impletitura prima in forma rotunda sau patrata, dupa cum e pasca, iara cele de la mijloc in forma de cruce, care insemneaza Crucea pe care a fost Mantuitorul lumii rastignit ».
5. Se fac si pasti simple, fara impletituri si fara cruce,
ci doar cu simti pe margine.
Intre impletituri, sucituri sau zimti si intre cruce, se pune de regula branza de vaci framantata cu galbenes de ou, unsa si netezita si impodobita cu stafide si cu bucatele de frunza verde de leustean. Coptura pe care se face Crucea Pastilor, se numeste pasca Pastilor.
Cojile oualor folosite nu se arunca ci se strang cu grija si li se da frumul pe o apa curgatoare - « ca peste vara sa nu apuce uliul gainile si puii acestora ».
Pasca se face in Joia Mare sau in Sambata pastilor, rar in Vinerea-saca.
Pasca se face si de Sf. Gheorghe, de Inaltarea sau Ispas si in Duminica Mare sau Rusalii - dar de la Duminica Mare nu se mai face pana la Pastele viitor.
In afara de pasti, gospodinele mai fac : babe, mosi cozonaci si in unele

Dai fundita pentru raspunsul meu? E foarte lung, folositor!

Adică, pentru că ţi-am scris atât, tu nu-mi dai fundiţă? Aici se văd oamenii nerecunoscători, vor totul de-a gata. :-s

Fasching; Oktoberfest; Pamplona encierro; etc. Detalii ai dupa searching pe google.

Http://www.artline.ro/arhiva/obiceiuri+si+traditii+germane

aici gasesti o mare varietate de obiceiuri din u. e. din mai multe tari sau regiuni.

enjoy it :)

Spuneti-mi o sceneta hazlie pe tema vine vine mos craciun

De craciun mersul cu colindul, steaua.De pasti vopsitul oualelor rosii.