Am 16 ani si de ceva timp am prieten. Eu sunt o fire foarte copilaroasa! La 16 ani ma comport ca un copil de 9-10 ani. Pana si fratele meu de 12 ani e mai matur decat mine. Aseara,prietenul meu mi-a spus sa incerc sa ma maturizez,dar eu nu stiu ce ar trebui sa fac si ce nu ar trebui sa fac ca sa devin matura. Si eu imi doresc sa devin mai matura si am incercat asta de mai multe ori, dar nu mi-a iesit niciodata. Ce trebuie sa fac? Ajutati-ma! spuneti-mi ce si ce nu trebuie sa fac ca sa ma maturizez! Nu vreau sa ma maturizez in 2 zile. Sunt constienta ca e nevoie de timp. Va rog sa ma ajutati!

Si eu eram la fel la varsta ta, ba chiar mai mult sunt destul de copilaroasa si acum. parerea mea e sa nu te schimbi, cine te place te accepta asa cum esti plus ca sa fii copilaros nu e un lucru rau-mai ales la 16 ani. Ceea ce te maturizeaza in viata, din pacate, sunt problemele, cand or veni, sa vezi atunci cum te maturizezi(desi nu-ti doresc asta). Asa ca eu zic sa te bucuri de perioada asta de adolescenta, sa fii exact asa cum esti, si sa-l rogi pe prietenul tau sa fie mai intelegator:asta e comportamentul tau si daca a ales sa fie cu tine inseamna ca te poate accepta asa cum esti.

Ce vrei sa spui cand zic ca te comporti ca un cpoil de 10 ani?

Sa iei lucrurile si relatia voastra in serios.

Nu te mai purta ca un copil de 9-10 ani. Nu mai trata totul gen " te zic mamei/tata".
Nu mai lua totul in gluma. Fii mai serioasa cand e vorba de ceva important.
Incearca sa nu-ti pese de ceilalti, fii mereu cu fruntea sus.
Trebuie sa-ti controlezi anumite reactii de copil de 9 ani.
Sa stii cum sa te comporti.
Trebuie sa-ti schimbi mentalitatea.
Trebuie sa ai vointa sa te schimbi, sa te maturizezi. Pentru a te maturiza e nevoie de timp si rabdare.
Trebuie sa iti asumi tot ceea ce faci.

Fara indoiala, ca la majoritatea oamenilor, nevoia ta cea mai mare este aceea de a fi iubit(a). Este normal sa vrei sa fii iubit(a), recunoscut(a), apreciat(a), ceea ce iti doresti este sa fii luat(a) total in grija, in permanenta si fara sa imparti nimic. Dar nevoia de a fi iubit(a) este cel mai mare manipulator posibil. Aceasta nevoie te face, prin urma 21421r175v re, inapt( a) sa iubesti cu adevarat: iei totul, dar dai putin. Si macar daca astfel ai fi fericit(a), dar nevoia iti produce un sentiment de nesiguranta, traiesti cu teama de a fi abandonat(a), ceea ce te face anxios/anxioasa, susceptibil(a), tensionat(a).

Dar care sunt si celelalte nevoi ale tale? Ce astepti de la viata? Ce ti-ar face placere? Care sunt aspiratiile tale? Pentru ce esti tu facut(a)? Ce ai facut tu pentru a-ti realiza aceste aspiratii si pentru a-ti dezvolta talentele? Ce ai facut tu pentru a deveni ceea ce esti, pentru a fi pe de-a-ntregul tu insuti?

A te cunoaste inseamna inclusiv sa stii si raspunsurile la intrebarile de mai sus. Sa te cunosti, sa-ti depasesti nevoia de a fi iubit(a), sa-ti schimbi programul, sa scapi de rutina, inseamna deja sa iesi din infantilism, altfel spus, sa te maturizezi. Dar exista si un alt demers capital pentru a accede la maturitatea afectiva, acela de a te responsabiliza.

Cand apar dificultati si suferinte in viata noastra amoroasa invocam prea des ghinionul, inca si mai adesea il acuzam pe partener. Suntem foarte dotati in a-l culpabiliza pe celalalt. Trebuie sa spunem ca acest mod functioneaza in toate situatiile: daca nu reusim intotdeauna sa ii influentam deciziile, cel putin ii producem mustrari de constiinta.

Este adevarat ca problema responsabilitatii nu este intotdeauna simpla. A face diferenta intre lucrurile de care suntem responsabili si cele de care nu suntem responsabili este una dintre cele mai mari probleme ale existentei. Sunt cei care zic mai degraba "Nu este vina mea" si cei care au tendinta sa spuna "Da, este din cauza mea". In cele din urma capacitatea de a-ti cantari responsabilitatea este rezultatul unei lungi maturizari. Faptul de a te responsabiliza este asa de important pentru ca este un mod de a progresa. Atata vreme cat pui asupra celuilalt responsabilitatea ta, cat nu iti asumi greselile, nu le poti analiza, intelege, nu poti rezolva problemele subiacente care le genereaza.

Din contra, daca luam asupra noastra toate actele, chiar si cele mai putin glorioase, intram intr-un proces de evolutie si eliberare. Dintr-o persoana care se supune celorlalti si evenimentelor, devii o fiinta libera sa aleaga, sa decida si sa asigure urmarea deciziilor sale. Ceea ce este minunat in responsabilitatea asumata este faptul ca implica solutionarea dificultatilor, din moment ce raul este in noi, si remediul este tot in noi.

Intr-un cuplu, dificultatile afective nu sunt cauzate niciodata doar de un singur partener. Este o greseala sa il acuzi pe celalalt ca este cauza propriilor tale nefericiri si a comportamentelor tale, fiecare trebuie sa caute in interiorul lui insusi motivele dificultatilor si reactiilor lui. Fiecare este responsabil de resentimenul sau. A te responsabiliza inseamna sa recunosti suferinta si sa incerci sa te vindeci singur, fara sa astepti pe cineva sa o faca, sa iti panseze rana. Tu esti singura persoana care are responsabilitatea de a o face si care este si cea mai apta sa o faca.