Daca am scris de 2 ori intrebarea mea-concluzie am facut-o doar pentru ca nu prea ma descurc cu manevrele noi pe TpT…scuze.
Mesajele si e-mail-urile voastre m-au ajutat sa formulez o concluzie, in urma intrebarii legate de copilul meu care este mult prea pesimist si deprimat, in comparatie cu datele bune pe care le are la cei 15 ani.
Din raspunsurile voastre reiese ca prea ma bag eu ca mama in toate treburile fetei mele, ca ar fi de preferat s-o las pe ea sa-si rezolve problemele, fie sa ajunga la un maxim al crizei ei de identitate si sa se descurce cumva, fie sa nu se mai lamenteze si intristeze atat, consolandu-se sau refugiindu-se in libertatea pe care nu prea i-am oferit-o.
Ok! Ma straduiesc sa fiu de acord cu voi, poate ca prea mult ajutor inseamna neexersarea unui minim curaj din partea ei, daca n-o las sa apuce sa zboare atunci nu-I vor creste prea curand aripi, si fara aripi va fi tot trista si neamplinita.Chiar si acum cand vorbesc de fapt ma bag sa-I rezolv problemele ei, nu-I asa?! Daca se considdera exasperata de ceva sa puna mana sa va scrie ea! Ce ma trezesc eu sa sar in ajutor ca o disperata?!
Dar cei cu umerii cazuti, cei care se vad neputinciosi, adevaratii tristi, pesimistii nu vor schita vreodata un HELP, se vor duce probabil naibii, pentru ca nu spera sa-I auda careva. Poate norocul chior sau prietenii adevarati ii vor sprijini.Atat.
Dar unde se termina rolul protector al parintelui si unde incepe necesitatea de a-l elibera si de a-l trimite sa exerseze de unul singur viata?
Cum pot sa stiu cand trebuie sa ma opresc? instinctiv simt s-o protejez daca are tristeti, nesiguranta, obstacole.
E chiar atat de bine sa incerc s-o las de una singura atata timp cat v-am vorbit de pesimismul ei, de tulburarile si crizele sale existentiale? Rezolvarile care vin din exterior poate ca nu-s cele mai bune dar pot fi singurele, la un moment dat, ea nici nu pare interesata sa se lupte cu ele, sa le invinga.
Si nu ma judecati dupa felul in care va pun intrebarile aici, eu fata in fata cu fiica mea zambesc, incerc s-o incurajez sa opteze pentru variantele ei, ea nu vede la mine decat ganduri bune, temerile mele vi le-am spus voua deschis pentru ca o vad obosita si lenesa in a alege orice din proprie initiativa, o vad consolandu-se cu usurinta si multumindu-se cu nimic, o vad subevaluandu-se cumplit.Si nu e dureros acum pentru mine dar atitudinea asta duce la durere pentru ea, undeva, in viitor.
Libertatea se invata, dar cum?
Sunt si eu mama si te admir pentru tenacitatea cu care lupti sa iti ajuti copilul! Nu pot sa inteleg cum a ajuns fiica ta sa fie asa neajutorata si pesimista! Ai fost la un specialist? Te rog sa nu te superi dar in general copii au probleme de comportament din cauza felului cum au fost tratati in familie. Ati fost prea severi cu ea sau prea protectori si i-ati indus starea asta de neputinta si lipsa de initiativa? Poate ca ea inca nu s-a maturizat psihic corespunzator varstei. Nu cred ca trebuie lasata inca sa se descurce singura fiindca mai are timp sa o caleasca viata. Dati-i in continuare sprijin si ajutor, laudati-i toate initiativele, ajutati-o sa aiba preocupari benefice, faceti multe lucruri impreuna si in primul rand nu pretindeti de la ea mai mult decat poate. Fiecare om are un loc al lui in aceasta lume!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Esti o mama deosebita, dupa parerea mea. Faci tot ceea ce trebuie sa faci. Tu, probabil ca de-a lungul vietii ai inteles, dar si copiii nostri trebuie lasati sa inteleaga: libertatea are pretul ei. Ca sa nu plateasca prea scump, te sfatuiesc sa continui cu finetea de care ai dat dovada pana acum, dar si cu abilitatea de care fiica ta se pare ca inca nu si-a dat seama, dar de care are mare nevoie. Nici nu trebuie. Daca, Doamne fereste, este cazul, apeleaza si prin metoda "chirurgicala", in sensul de a extirpa raul de la radacina. Tot tu esti de asemenea cea care sa-i atribui valoare si sa o convingi ca o are intr-adevar. Copiii, cand ies pe usa casei parintesti, trebuie sa stie ca sunt cei mai frumosi, cei ma inteligenti si cei mai iubiti. Sa o faci pe fata ta sa plece la plimbare cu aceasta ideee, si tot asa sa se si intoarca acasa. Mama reprezinta totul pentru copii, ea are o datorie sacra, lasata de la Dumnezeu, si daca doresti sa implinesti aceasta cerinta, felicitari! Esti una dintre cele mai bune mame pe care am intalnit-o pe acest site. Eu nu uit niciodata o vorba de-a mamei mele, pe cand ea mai traia inca si, deci, pe cand eu aveam copiii foarte mici: "cel mai greu se creste carnea de om". Ce crezi, este adevarat?
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
