anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Îmi urăsc colegii. Încă din clasa a 9, am devenit ținta bătăilor de joc. Am fost înjurată, tachinată ba chiar făcută "jegoasă" doar din simplul fapt că am acnee hormonală (pe care o pot diminua doar cu pastile, dar am probleme cu stomacul și nu le mai pot lua). Diriginta nu știe despre aceste lucruri, căci colegii mei se prefac în fața ei. Cel mai rău a început din semestrul trecut (fiind acum a X-a). Sunt pe profil uman, mai precis filologie intensiv engleză. Noi în orar avem și latină. Recunosc că este o limbă grea, pe care nu mulți o înțeleg, dar eu am reușit să o învăț și să fiu cea mai bună. Întâmplarea face ca la un test sa fiu singura cu dicționar. După ce am primit notele și după ce colegii au aflat de rezultatul meu, am plecat în pauză până la magazin. La prânz, când ajung acasă, observ că dicționarul îmi dispăruse. Acum câteva zile, tot la latină, la ora online, am fost singura cu tema făcută, deși ceilalți colegi au vorbit între ei să ne prefacem că am uitat să o trimitem. Eu nu m-am băgat în discuția lor, pentru că nu mă pot preface doar de dragul anturajului. Sunt mai bună de-atât. Și deci, profesoara m-a lăudat (iar asta nu mă deranjează). După oră, am început să fiu asaltată cu foarte multe mesaje de la colegi. La fiecare secundă, îmi suna telefonul. "Ești egoistă" "Ești cu capul?" "Și așa nu ești bună la latină și nu știi nimic. De ce te mai **** pe tine atât?", fiind unele dintre vorbele lor. Chiar nu le-am greșit cu nimic încât să primesc asta de la ei. Mi-aș fi dorit să fi fost altfel la liceu...

Răspuns Câştigător
| Aasdfghj a răspuns:

Buna! Iti inteleg problema si eu consider ca ar fi cazul sa vorbesti cu diriginta ta si sa ii expui aceasta problema. Colegii tai au degeaba anii pe care ii au. Ar trebui sa nu ii mai bagi deloc in seama si sa-ti vezi de treaba. Eu in locul tau as incerca sa ma mut la alta clasa sau alt liceu. Stiu ca mai e putin pana termini liceul dar in conditiile astea nu o sa poti sa rezisti si cred ca cel mai indicat ar fi sa schimbi acest mediu toxic.

3 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

La faza cu latina pot să-ți dau dreptate și ție și lor. tu e normal să fi vrut să te arăți că ți-ai făcut tema având în vedere că ai muncit la ea și îți place dar în același timp chestii de genu când vă puneți de acord cu toții la ceva nu se fac, sau dacă se fac e normal să-ți atragi critice asupra ta. probabil din atitudinea de genu nu te suportă și își bat joc de tine. ești genul de tocilară enervantă care mereu trage decizia clasei în jos. și eu când am fost în liceu aveam toți ură pe ăia din cauza cărora nu puteam să chiulim la o oră că rămâneau în clasă sau din cauza cărora eram toți trași la răspundere că se trezesc să zică de o tema cu care ne-am pus de acord s-o ascundem. deci practic tu îți atragi jinigirile din partea lor prin atitudinea asta pe care tind s-o numesc sfidătoare

| Dany00048 a răspuns:

O colega de a mea avea o problema similiara si s-a mutat acum pare fericita
ai putea sa ii infrunti si sa ii ignori dar ai grija daca se ating de tine ar trebui a raportezi cuiva imediat

| artsof1 a răspuns:

Apuca-te de sport, tine-te de invatat si exprima-ti orice nemultumire in fata parintilor, profesorilor, etc. Cel mai rau este sa suprimi in tine sentimentele. Poti sa te pliezi si pe colegi, sa ii mai ajuti cu teme pe cei mai "handicapati" dar galagiosi si cand mai fac nazuri ii ameninti ca nu ii mai ajuti cu teme. Este un exercitiu bun de negociere si pentru tine. Spor! Va fi bine, bullingul este dureros dar vei iesi mai puternica.