| Sachiroo a întrebat:

Salut, lume! Dacă aveți răbdare să citiți tot rămâneți pe pagina asta, dacă nu, nu! Ca să înțelegeți de la început, încerc să îmi fac prieteni, am doar unul, dar e foarte greu la 16 ani ai mei. Când eram mic(până în 12 ani), ieșeam în fața blocului și mă jucam cu copii de acolo. Apoi, mă jucam cu vărul meu(care stă la un km distanță de mine), și cu prietenii lui. Problema e că prietenii lui sunt mai mari decât el, iar el e cu 2 ani mai mare ca mine. Practic vărul meu e în a-12-a,iar ceilalți băieți la facultate, așa că nu ne mai jucăm pe uliță, ca acum 3 ani. Anul trecut am intrat într-a-9-a o colegă de-a mea m-a invitat să fac cunoștință cu foștii ei colegi. Ne-am plimbat de câteva ori vara trecută, după nimic, nu m-a mai chemat deloc. Unul dintre foștii săi colegi, mi-a fost coleg de șah. Am practicat acest sport timp de 6 ani aproape, până a venit pandemia, și acolo am cunoscut multă lume. Timp de 2 ani cursurile au fost suspendate, iar acum nu mai am chef să mă întorc la masa de joc. Dintre foștii mei colegi de șah, nu mai țin legătură cu nimeni, maxim mă salut cu unii pe stradă. Unii sunt mult mai mari ca mine, alții mai mici, iar cu cei de vârstă mea nu mai țin legătură. Cel puțin 90% dintre oameni i-am respins, pentru că au limbajul străzii, și nu sunt grupuri de viitor, gen dau bully, fumează etc. Soarta mea a fost să întâlnesc mulți proști. În grădiniță, gimnaziu și acum, în liceu, am avut mulți dușmani, doar pentru că sunt cuminte, iar alții mă văd mai slab. În gimnaziu am fost la un liceu tehnologic, probabil de acolo și problemele, iar acum la unul teoretic. Sunt un elev f bun la învățătură, și m-am maturizat mult. Sunt genul de persoană sinceră, care spune în față oamenilor ce cred despre ei. Și aici e o mare problemă, pentru că în orașul meu sunt mulți cocalari. Din foștii colegi de gimnaziu, am avut 2 prieteni(printre care și actualul). Celălalt a fost ok o vreme, îl invitam la zilele noastre de naștere, onomastica, 1 iunie, și el la fel, ieșeam în 3.Anul ăsta în mai, după mai multe clinciuri, am decis să pun capăt definitiv prieteniei cu el:mă strângea de mână tare(el e mai înalt și mai puternic), mă împingea etc. Înainte nu făcea așa. Cred că l-a schimbat mult gimnaziul, pentru că și-a luat multă bătaie.Era f cuminte, bătăușii erau mai mici și slabi ca el, le dădea K.O. Dintr-un pumn, dar le era frică de ei. Erau jeguri de la țară.El era educat.Îl puneau să îi aducă mâncare, dintr-un magazin din afara școlii.Era sclavul lor.
În fine. Încerc să mă bag în diferite grupuri, și în diferite vânători de comori.Degeaba, în general întâlnesc oamenii cunoscuți acolo, dar și proști ce se văd șmecheri. V-am spus, orașul e plin de cocalari. O șansă ar mai fi să mă bag ca volunatar, dar după numai am timp de învățat, și sunt primul în clasă, și nu vreau să-mi pierd locul, că am muncit mult pentru el.
Deci, mă puteți ajuta, cum să îmi fac prieteni noi? Nu vreau să fie anturaj, gen grup fără viitor..Am mulți prieteni în afara orașului, iar asta este cel mai trist. Eu sunt și cuminte de felul meu. Să fie asta o problemă?

1 răspuns:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Da, ai multe probleme. Cea mai mare este că te crezi grozav. Și nu ești.