Va rog ajutati-ma cu caracterizarea celor 5 prieteni ai lui Harap Alb: Setila, Flamanzila. Lungila, Pasari-Lati Lungila, Ochila.

Ion creangă, Povestea lui Harap-Alb



"Povestea lui Harap-Alb" este o creaţie complexă care depaşeşte modelul basmului tradiţional printr-o serie de elemente ce evidenţiază originalitatea autorului.
Unul din aceste elemente sunt personajele acestui basm care sunt de factură reală sau supranaturală.
Personajul principal Harap-Alb este un personaj real, pozitiv având nenumărate calităţi care se evidenţiază pe tot parcursul basmului. Acesta diferă de personajele din basmul folcloric prin lipsa puterilor supranaturale, dobândind o serie de valori etice necesare unui împărat. El reprezintă fiinţa obişnuită care trebuie să se formeze drept pentru care va trece prin diverse probe. Pentru a trece prin aceste probe el este ajutat de diverse alte personaje adjuvante care îl sfătuiesc şi îl iniţiază. Astfel sunt cei cinci prieteni care îi întâlneşte în călătoria sa spre împăratul Roş.

GERILĂ

personaj individual, adjuvant
„dihanie de om" – hiperbola à personaj fabulos
grotesc : urât, comic - din portretul fizic: aspectele urâte prezentate în manieră comică - „urechi clăpăuge", „buzoaie groase şi dăbălăzate"
umanizat: cu sentimente, comunică (limbaj specific omului), gândeşte, are simţuri şi mentalităţi.
Prezentat prin proză rimată şi ritmată specifică stilului oral şi cu ajutorul cifrelor magice – „douăzeci şi patru de stânjeni de lemne"
„ceva de spăriet", trăsătură ce reiese din caracterizarea indirectă făcută de narator, în care descrie felul său de a sufla „buza de deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele".
Imaginea sa este hiperbolizată prin comparaţii ca : „aşa tremura de tare de parca-l zghibuia dracul" sau personificări : „vântul gemea ca un nebun", „copacii se văicăreau" „pietrele ţipau". Astfel, este prezentat personajul în relaţie cu natura şi spaţiul înconjurător, care ţin locul unor personaje à aspect apocaliptic.
La finalul descrierii prin antiteza "foc de ger", naratorul rezumă caracterul lui Gerilă.
Gerilă e încrezător în puterile lui, trăsătură ce reiese indirect, din felul în care i se adresează lui Harap – Alb : „râzi tu, râzi, Harap – Alb, zice atunci Gerilă tremurând, dar unde mergi, n-ai să poţi face nimica."

FLĂMÂNZILĂ

personaj hiperbolizat, pantagruelic, grotesc, individual, adjuvant, umanizat : are sentimente, limbaj specific omului, gândeşte, are simţuri şi mentalităţi : „o namilă de om".
Prezentat prin proză rimată şi ritmată, specifică stilului oral : „drăcărie"
Se regăseşte motivul cifrelor magice, „douăzeci şi patru de pluguri"
Imaginea lui este hiperbolizată prin intermediul verbului „crapă" de foame
Harap – Alb îl caracterizează indirect, poreclindu-l „sac fără fund" peste a dovedii cât era de nesătul
Încrezător în forţele proprii, trăsătură ce reiese indirect, din felul său de a vorbi : „Râzi tu, râzi, Harap – Alb, zise atunci Flămânzilă, dar unde mergeţi voi, fără de mine n-aveţi să puteţi face nicio ispravă".
O echivalenţă între personaj şi om : „namilă de om"
Calităţi umane – prezenţa comicului, hiperbolei
Personaj grotesc – urâtul reprezentat printr-o manieră comică (tehnica de caracaturizare).


SETILĂ

personaj hiperbolizat, pantagruelic, grotesc, individual, adjuvant, umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gândeşte, are simţuri şi mentalităţi: „o arătare de om"
prezentat prin proza rimată şi ritmată, specifică stilului oral („al dracului o nanie de om"), în care se regăseşte motivul cifrei magice: „24 de iazuri"
personaj grotesc, numit de Harap – Alb, „prăpădenia apelor"
caracterul grotesc al personajului se deduce şi din trăsăturile sale fizice, din caracterizarea directă, făcută de narator: „grozav burduhan", „nesăţios gâtlej".
Prin exclamaţia lui Harap – Alb: „mare ghiol de apă trebuie să fie în maţele lui!" personajul este hiperbolizat.
Setilă este încrezător în propriile-i puteri: „Râzi tu, râzi, Harap – Alb! Dar unde vă duceţi voi, fără de mine degeaba vă duceţi."
Hiperbolizat, aparţine fantasticului, fabulosului
împreună cu Flămânzilă simbolizează ospăţul pantagruelic

OCHILĂ

personaj individual, grotesc, hiperbolizat, adjuvant, umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gândeşte, are simţuri şi mentalităţi: „o schimonositură de om"
viziunea sa asupra lumii este aceea a enormului,a halucinantului, a lumii pe dos: „toate lucrurile mi se arată găurite, ca sitişca şi străvezii."
Considerându-l un om nebun, Harap – Alb îl deplânge şi văzându-l ca pe un vis de care-ţi vine să plângi sau să râzi, dar „lasat de Dumnezeu" îl botează şi pe acesta. Folosind asociaţii de cuvinte şi mai stranii şi o ritmicitate a spunerii, creează un adevărat suflu euforic: „Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră cu Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă"
Prin chemarea pe care i-o adresează Harap – Alb, scriitorul subliniază calităţile personajuli de a vedea totul „Hai si tu cu noi, dacă vrei, zise Harap – Alb, că doar n-avem a te duce de mână, ca pe un orb"
Încrezător în propriile-i calităţi : „Râzi tu, râzi, Harap – Alb, dar unde te duci, fără de mine rău are să-şi cadă".
Viziunea enormului; are doar un ochi ( mitul ciclopului)
Vede doar când închide ochiul - simbolizează vederea dincolo de aparenţe: „măruntaiele pământului"; are acces la esenţă
simbolul personajului orb din tragedia greacă, care ştia şi vedea totul (desemnează capacitatea de a înţelege lucrurile, în perspectivă) = Tiresias (Sofocle – „Oedip Regele") sau soacra din „Moara cu noroc";
autocaracterizarea
motivul ochiului simbolizează tema cunoaşterii care nu poate fi atinsă fără Ochilă.




PĂSĂRI – LĂŢI - LUNGILĂ

simbolizează dimensiunea spaţiului şi vânătoarea
umanizat: are sentimente, limbaj specific omului, gândeşte, are simţuri, mentalităţi: „o pocitanie de om"
semnificaţia numelui: se lăţea aşa de tare, „de cuprindea pământul în braţe" ; când se deşira şi se lungea ajungea „cu mâna la lună, la stele, la soare şi la cât voia de sus" ; păsările le prindea cu mâna din zbor, „le răsucea gâtul cu ciudă şi apoi le mânca aşa crude, cu pene cu tot".
Face legătura între planul teluric şi cel cosmic;
Botezandu-l după modelul celorlalţi, naratorul confirmă marea artă de a portretiza, nelipsind hiperbolele, comparaţia, ironia : „să-i zici Păsărilă, nu greşeşti ; să-i zici Lăţilă ... nici atâta ; să-i zici Lungilă ... asemenea ; să-i zici Păsări – Lăţi – Lungilă mi se pare că e mai potrivit cu năravul şi apucăturile lui."
Încrezător în propriile-i calităţi : „de n-a fi şi unul ca mine pe-acolo, degeaba vă mai bateţi picioarele ducându-vă."