Am citit recent o poveste, cred că "Crima Perfectă" se numea, de Jeffrey Archer, în care se prezenta un tip ce avea soție acasă însă și amantă. Nimic deosebit până aici, însă mai în colo în poveste, tipul devenea gelos că tipa conducea la ușă, un alt tip în neglijeul dat de el, drept cadou.

Nici asta nu m-ar interesa, însă dacă la început autorul nu ar fi scris că poveștile lui sunt reale, excepție făcând vreo două ce au fost fructul doar al imaginației autorului. Însă și dacă aceasta ar fi povestea fictivă, nu e doar fictivă, deoarece aud mereu că cineva a fost înșelat și în realitate.

Întrebarea care mă macină ar fi, cum naiba poate cineva să cineze noapte de noapte, cu soțul sau soția lui și în același timp să mai fie și gelos/geloasă pe amantă/amant?
Și cum cineva poate să joace un astfel de teatru imens?

Cum poate cineva să iubească două persoane de-o dată? Adică mereu am crezut că poligamia e doar o formă de existență, dar nu și că acolo ar exista iubire. Oare chiar poate exista iubire sau atașament în măsură egală pentru două sau mai multe persoane? Cum se explică asta?

Iar dacă pentru o persoană nu mai există acea iubire sau apropiere, de ce aud că mulți oameni preferă totuși să rămână lângă acea persoană, dar să-și mai ia și o amantă/un amant? De ce multor oameni le place să trăiască astfel și să-și îngreuneze viața, când poate pur și simplu să aleagă "soția/soțul sau amanta/amantul"?

Poate fi de fapt în spatele astor fel de povești, doar fuga de rutină? Dar și căutarea de adrenalină? Adică dacă să zicem că persoana care înșeală ar fi atașată de amant/ă și ar alege-o pe aceasta, ar însemna că persoana care a înșelat, intră tot într-o zonă de rutină? Gen de la prima nevastă/primul soț la a doua nevastă/al doilea soț. Și asta i-ar frustra pe acești înșelători/infideli oameni?
Oare de fapt infidelitatea asta să fie doar o căutare de adrenalină și nicidecum o nouă pasională iubire?

Raspunsul la multe dintre intrebarile tale e dat de cit tine un divort la noi si nu doar la noi. Mie mi s-a aminat pronuntarea, in ziua aia au fost aminate toate spetele de la completul respectiv, inclusiv niste amariti care se judeca pentru partaj din 2021. Si nu, nu au de impartit eu mai stiu ce companie de sute de mii de euro sau palatul Peles...

Sentimentele sunt complicate, iar iubirea este posibil cea mai complicată emoție.

Dacă cineva întreabă oare este posibil ca un om să fie îndrăgostit de două persoane, răspunsul științific este categoric da. Răspunsul ideologic este că "nu e iubire adevărată", "sunt minciuni" așa mai departe. Te invit să alegi între știință și ideologie în ceea ce privește iubirea.

Problema de cantitate între cele două iubiri este una extrem de complicată. În primul rând nu avem nicio metodă de a măsura realmente intensitatea obiectivă a acestor emoții. Pare ușor absurd să ipotetizăm un cuantum de iubire.

Pe de altă parte, dacă ai fost în mai mult de o relație, probabil ai observat că există o diferență - poate sa fie una ușoară - în "genul" de iubire.
Mai mult de atât, în aceeași relație, ce sentiment fluctuează și se schimbă natural.
Așadar problema de comparare este una care nu poate fi rezolvată. Nu știm de fapt cum să măsurăm, ce să măsurăm, ca să le putem compara. Singura unealtă empirică pe care o avem este să întrebăm și să ascultăm răspunsuri. Sincer, nu se face știință prin chestionare...

----
De ce oamenii rămân împreună chiar dacă nu se mai iubesc?
Din varii motive. Cele mai pertinente ar fi 1. dorința de a păstra familia, deși nu știu dacă este o idee bună când există amanți și amante.
2. Implicarea statului în procesul de divorț. Legile privind căsătoria și ulterior divorțul sunt draconiene. Nu prea am văzut divorțuri ușoare. În mare am văzut divorțuri în urma cărora au existat multe traume. E traumatizant să ți pierzi casa și copiii. Așa că există un motiv socio economic destul de puternic pentru a păstra căsătoria din punct de vedere legal. Nu pot să zic că sunt de acord, dar pot înțelege.

---
Infidelitatea este un fenomen destul de complex. Mulți încearcă să îl reducă la câțiva factori. Dar acest gen de gândire reductiv este fundamental eronat.

Problema infidelității trebuie înțeleasă dintr un punct de vedere care poate să analizeze condițiile biologice, psihologice, culturale, economice, etc., în care se află omul.

Ceea ce nu ajută este că infidilitatea este nu numai acceptată în societatea contemporană dar și ușor susținută.

Nimeni nu va spune "noi suntem pro infidelitate", nu la modul direct. Dar dacă analizezi mai bine cum se comportă, cum se îmbracă, cum se uită la alți oameni, cum sunt exprimate ideile, ce gen de medie și content consumă, ce gen de muzică ascultă, ai să fii surprins. De fapt mulți au studiat fenomenele culturale contemporane și au conclus că îngreunează orice așteptare morală.

Până la urmă fidelitatea este o poziție morală. Prin definiție nu este o poziție naturală este una artificială. Dar cine mai vorbește la modul serios despre moralitate?