| BullseyeShot a întrebat:

Bună seara!
Încep prin a spune că m-am documentat foarte mult cu privire la domeniile la care voi face referire şi am chiar exemple din viață care confirmă următoarele lucruri.
Generația aceasta este distrusă aproape complet (doar în jur de 10%-20% dintre oameni mai sunt normali).
În primul rând, internetul şi în special "rețelele de socializare" au contribuit la distrugerea ei prin crearea/proiectarea unor imagini distorsionate asupra realității. Tot mai multe fete şi tot mai mulți băieți cred că trebuie neapărat să fii "în trending", pentru că altfel nu eşti "cool". Trebuie să ai relații de la 12-14 ani, altfel nu eşti "cool". Fetele trebuie să pună neapărat poze cu ele aproape dezbrăcate pe "rețele de socializare", altfel nu atrag like-uri, followeri şi nu sunt "cool". Trebuie să aibă o vestimentație cât mai "vulgară" (pantaloni strâmți, colanți etc.) pentru a-şi "etala" formele pe care le au de la vârste tot mai fragede (ele nici măcar nu îşi dau seama că nu e bine ca la 14 ani să arate ca la 20, acesta fiind un semn al unei alimentații care conține doar chimicale, chimicale care amplifică secretarea anumitor hormoni).
Generația tikt0k crede că postând filmulețe în care ei nu fac absolut nimic util pentru omenire vor deveni celebri şi bogați peste noapte. Tikt0k-ul este ca un onlyf@ns "legal", o platformă pe care minorele apar şi dansează aproape dezbrăcate pentru a primi donații de la "predators". Cum să vă puteți înjosi în asemenea hal? Cum să vă vindeți corpul şi să vi se pară în regulă? Cum să spună puşti de 14-15 ani că ei ar fi în stare să facă orice pentru bani?
În biserici sunt tot mai puțini tineri. Nu îmi pasă dacă sunteți atei, dar când mai multă lume ştia de Dumnezeu, nu era atât de multă imoralitate. Uitați-vă la musulmani, uitați-vă la creştinii adevărați. Nu veți vedea vreodată o fată credincioasă că are poze indecente. Ele nici măcar nu stau pe Instagr@m, pe tikt0k şi pe toate rețelele acestea de 2 bani de "socializare".
Aceste rețele sunt făcute să amplifice invidia dintre oameni. Să te facă şi pe tine să vrei să ai BMW-ul acela. Să îți doreşti şi tu să ai ultimul iph0ne. Să vrei mai multe like-uri şi să te arăți în ținute indecente pentru a le obține.
Acum se laudă băieții cu numărul fostelor. Loialitatea, integritatea, iubirea sinceră de-o viață (aşa cum au avut-o mulți dintre părinții noştri), principiile morale şi etica sunt pe cale de dispariție.
Recent a fost făcut un studiu care demonstrează că cei care petrec mult timp pe tikt0k nu se mai pot concentra mai mult de 15-20 de secunde la un lucru ("attention span" - în cazul în care doriți să vă documentați şi voi).
E o lume în care pornografia corupe în fiecare zi tot şi tot mai multe suflete. Femeia este "obiectificată" pentru satisfacerea plăcerilor. Umblă pe stradă purtând doar colanți pentru a le atrage privirile bărbaților, însă neştiind că aproape toate hainele "vulgare" din ziua de azi provin din industria pornografică.
"Bărbații" umblă cu pantaloni până la glezne sau cu pantaloni lăsați în vine că doar asta e moda şi trebuie să se conformeze. Aproape că ajung să viziteze saloanele mai des decât femeile. Ascultă m@nele, folosesc un limbaj extrem de vulgar, fumează că e "cool" şi vor să aibă maşini, bani şi femei.
Cei 7 ani de acasă sunt inexistenți. Respectul nu se mai "găseşte".
Încă un lucru. Generația asta stă toată ziua "creanga" prin oraş aruncând banii pe nimicuri şi nu au auzit în viața lor de verbul "a economisi". Nu te bagă în seamă dacă nu ai "țoale de firmă".
Oamenii inteligenți nu se dau niciodată mari cu ce au, ci cu ceea ce sunt şi cu ceea ce lasă în urmă pentru omenire.
Voi ce ziceți?

Răspuns Câştigător
| ania a răspuns:

Asa e., dar si pentru aceasta generație a murit Mântuitorul Hristos, pentru El, cata vreme cineva trăiește, nu e iremediabil pierdut moral, avem multe motive de rugăciune.

4 răspunsuri:
| sabin89 a răspuns:

Nu e suficient să constați o stare de lucruri. Trebuie să vii și cu propuneri de remediere. Ai propuneri?

suntserios
| suntserios a răspuns:

In teorie ai dreptate.
In pratica cam exagerezi.

Zilnic trec pe langa 3-4 licee dimineata si chiar ma uit si eu la copii din ziua de azi. Macar 60-70% din fete sunt imbracate decent pentru varsta lor la fel si baietii. Asa ca nu prea iti sustin afirmatiile cum ca 90% din generatia actuala sunt distrusi.

Exemplu de tari islamice unde cenzura e la putere si frica de barbat nu e un exemplu de solutie. Educatia ar fi un exemplu de solutie.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Zic că această viziune pesimistă exagerată îți aparține și te caracterizează pe tine, și nu are nimic de a face cu realitatea.

| CostinAlamariu a răspuns:

Eu zic că ai anturaje proaste. Eu nu vad asta în jurul meu. Nu că n-ar fi adevarat, dar asta dovedeste ca nu toata lumea e asa.