Exista mereu un motiv pentru aceasta atitudine, de cele mai multe ori pentru ca nu stiu incotro sa se indrepte.
In acest caz, trebuie sprijinit si indrumat, nu criticat sau dat afara din casa. Cat de bolnav sa fii sa faci asa ceva copilului tau? De parca toti parintii la randul lor au joburi de vis cand lucreaza pe salariu minim sau whatever have you.
Sunt atatia oameni care nu stiu ce sa faca in viata, chiar si la o varsta si mai inaintata, care de exemplu vor sa schimbe ceva, sa-si dea demisia si sa ia o pauza in care sa descopere ce munca sau munci li se potrivesc, facandu-le cu placere.
Conteaza sa incerci de toate, sa vezi la ce esti bun.
Unii se nasc cu anumite talente si le este mai simplu, altii muncesc sa si le descopere.
Cand vad ce raspunsuri sunt aici, imi dau seama din ce in ce mai mult ca romanii trebuie sa fie sterili.
Daca stii sa comunici cu copilul tau si sa fii un parinte cum rar exista, sigur nu se pune problema de a fi nevoit sa-ti dai copilul in strada pe motiv ca nu vrea sa munceasca. Si mai ales clar nu se pune problema ca el sa nu vrea sa faca CHIAR NIMIC, in conditiile in care are parinti mereu dornici sa-l sprijine.
Si atata timp cat ai parinti, da, esti copil la orice varsta, chiar si la 50 de ani.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Dacă ar avea 30 de ani, nu cred că ar mai fi problema mea ce vrea el să facă.
Dacă nu vrea să facă nimic, din ce trăiește? Cum se întreține?
Nu mai e copil de mult. L-aș lăsa să se descurce.
L-aș lăsa să stea în casa, dar nu i-aș mai da de mâncare, nu l-aș mai lăsa să folosească nimic din casă.
Sau l-aș da afara din casa de tot dacă e un nesimțit care nu știe să mulțumească pentru ce primește.
Cica 30 
Deja de la 25 mi se pare ca exageram.
Da, daca as fi milionar... good for him, sa zicem ca l-as lasa in pace si i-as da bani dar in alte conditii TREBUIE sa muncesti.
Naiba... esti tanar, ai si tu dorinte. Doar nu te duci la "tati" pentru a face rost de bani sa iesi la un suc amarat, ca sa nu spun alte lucruri
Chiar daca mi-ar da parintii multi bani, eu tot as vrea sa muncesc pentru ca acei "multi" poate ca pe mine nu ma satisfac. Nu sunt materialist dar banii reprezinta un mijloc prin care poti sa indeplinesti multe obiective.
Eh, daca da astfel de raspunsuri ultragiate, clar nu are o relatie buna cu parintii.
Cum spuneam, cand exista parinti normali la cap si comunicare si deschidere, cu siguranta se ajunge la un consens si nu se ajunge la extrema sa-ti dai copilul afara din casa si sa nu vrea sa faca nimic ever.
Mie mi se pare cam ireal ca la varsta asta sa nu-ti doresti sa faci nimic, mai mult ca sigur e o atitudine de om depresiv, sunt de acord cu tine ca trebuie sprijinit.
Mi-as pune intrebarea daca nu cumva a citit Noul Testament ca si acolo e un personaj cam la 30 de ani care taia frunza la caini si astia l-au facut model de urmat...
Pentru cine nu stie, e vorba de insusi Isus, idolul crestinatatii.
1."atat de mic",depinde ce intelege,cu ce sume e el obisnuit. Daca e un salariu relativ decent,cel putin penrru inceput si el,obisnuit fiind cu mai mult, ar fi vina mea ca l-am crescut asa. Daca e minimul pe economie, inseamna ca nu prea i-a pasat, nu a invatat(in ipoteza in care l-am sustinut dpdv financiar pentru a merge la o facultate)E si vina mea, ca am asteptat pana la 30 de ani, dar si
a lui.In ambele cazuri nu ar avea alta alternativa decat sa se angajeze.
2.Partial sunt de acord cu el.E datoria mea sa-l cresc si sa-i asigur anunite conditii cat timp e copil/adolescent.Cat timp nu poate el singur sa aiba grija de el/sa munceasca.Asta e strict "datorie" si ar trebui sa se aplice oricui, daca tot ai facut un copil.Continua sa faca parte din aceeasi categorie si studiile superioare.Dar atat. Dupa se presupune ca isi infiinteaza el propria familie si toate responsabilitatile i se transfera lui.Asta nu inseamna ca n-am sa-l mai ajut, daca pot, dar nici n-o voi face pe dadaca cu el pana mor.
In principiu e vina mea ca s-a ajuns asa.
Minimul, normal, ca fara experienta in munca si doar cu liceul nu l-ar baga nimeni in seama. Nu stiu daca are bacul. Stiu ca a incercat sa se angajeze la o fabrica si i s-a parut ca e mic salariul, dar eu nu inteleg asta: adica preferi sa nu faci absolut nimic, decat sa muncesti pe un salariu mic pana avansezi sau pana gasesti ceva mai bun? Asta mi se pare foarte ciudat.
Si eu m-am gandit ca ori a fost prea rasfatat, ori omul e depresiv.
Trebuie sprijinit, consiliat si incercat sa isi gaseasca drumul in viata.Nu trebuie dat afara sau altceva.Ce fel de oameni sunteti astia de mai sus? Eu am 24 de ani impliniti chiar azi dar din cauza depresiei, anxietatii si a tulburarii compulsive(toc) inca nu mi-am gasit drumul in viata, am terminat liceul facut cu greu la seral acum 2 ani tot din cauza problemelor psihologice.Nu stiu ce sa fac mai departe, nu am mari visuri si nici abilitati deosebite asa ca inca traiesc cu parintii si ma intretin.Nu e o rusine,atat timp cat nu pot si sunt atat de dezorientat si depresiv. Oricum ii inteleg pe toti cei care sustin ca nu si-au gasit locul si drumul in viata desi au o varsta,stiu cum e si nu e vina neaparat a noastra ci a diferitelor probleme inclusiv a societatii romanesti.Un parinte si un copil trebuie sa se inteleaga,sa comunice,sa gaseasca solutii impreuna cu copilul,nu sa-l dea afara pe copil din casa,ca nu de bine a ajuns asa.Ce sa faca in strada? Sa moara daca nu se descurca si apoi sa il si pe constiinta? Exista comunicare oameni buni,timp si intelegere si sunt valabile pentru toti,parinti, copii, bunici, unchi, nepoti.
Bietul copilaș.
Aș inventa mașina timpului, m-aș duce pe vremea când avea 4-6 ani și aș căuta primele semne că vrea să devină parazit. Poate că aș găsi momente când a vrut să mă ajute (în felul lui) și n-am observat sau mai rău... l-am trimis în altă parte.
Bunica mă punea să dau cu mătura prin cameră. Și când încercam s-o conving că frate-meu mai mare e mai priceput la treaba asta îmi zicea simplu: și tu trebuie să te înveți. Și uram de tot treaba aia... dar după o vreme a început să facă parte din mine și din ce în ce o activitate mai plăcută. Dacă nu m-ar cunoaște nimeni uneori am impresia că mi-aș dori pentru o vreme să dau cu mătura printr-un oraș. Așa, chiar și voluntar... Într-o dimineață când toată lumea e grăbită spre locul de muncă, să dai liniștit cu mătura pe-un trotuar fluierând. În altă zi aceeași treabă, dar ascultând o carte audio în căști.
Să ai 30 de ani și să nu vrei să lucrezi e un eșec complet. Un faliment al educației de acasă adunat cu un faliment al propriei educații. Să fim serioși, la 30 de ani orice părinți ai avut tot nu poți da vina pe ei pentru ceea ce ești.
Asta nu răspunde la întrebare, doar ne învârtim în jurul ei... constatând cât de reală și complicată e. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
