NOname
Întrebare recomandată | NOname a întrebat:

Dacă ar fi o lege universală, ca orice om înainte de moarte să treacă prin toate chinurile, la care a supus alte fiinţe prin faptele sale neaccidentale (căci, hey, poate cineva s-a împiedicat şi a picat cu gura pe un cârnat şi a fost nevoit să îl înghită, ca să nu se sufoce...tot ce e posibil), ne-am gândi de două ori înainte de a le trata pe animalele non-umane ca pe nişte fabrici de carne, lapte, ouă, oase, blană, piele, pene, ca pe sclavi, ca pe obiecte, ca pe cobai? Dacă am şti, că absolut tot ce le facem lor se va întâmpla şi nouă, am mai fi atât de nepăsători, de ipocriţi, de ignoranţi? Că văd că o simplă empatie deseori e neputincioasă şi până realitatea nu ne muscă efectiv de c.u.r, nu îl ridicăm, suntem prea comozi. Păreri?

322 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Nu stim ce simtim atunci cand murim poate trecem prin asta

NOname
| NOname explică (pentru Freya1):

Ar fi just să trecem. Dar vorbim aici de ipoteza că sigur am trece prin aşa ceva Înainte de moarte şi am şti asta, văzând prin ce trec alţii şi făcând legătura.

| Freya1 a răspuns:

Vin greu notificarile.Da cred ca lumea ar deveni un loc putin mai bun deoarece ne-am gandi de o mie de ori inainte sa facem ceva rau sau chinuitor impotriva altei vietati

| syd a răspuns:

Hey, poate cineva s-a împiedicat şi a picat cu gura pe un cârnat şi a fost nevoit să îl înghită, ca să nu se sufoce

atunci si animalelor, inainte de moarte, li s-ar intampla tot ce ni se intampla noua?

| Drimmero a răspuns:

Omul oricum si-o face cu mana lui, cu mana lui moare in chinuri de cele mai multe ori, nu are rost sa ne mai ascundem dupa degete.

PS Vor fii ditamai dezbaterile aici pe intrebare,, sa te tii tare la notificari ))))

NOname
| NOname explică (pentru syd):

Nu îţi înţeleg întrebarea.

| Cadillac a răspuns:

Conteaza foarte mult cum vezi lucrurile, daca stai sa te gandesti acesta este ciclul natural... la fel cum animalele isi vineaza hrana pentru a trai la fel face si omul pentru a supravietui. Una este sa tai o gaina si una este sa tai urechile unuii caine, de exemplu. Anumite animale se nasc pentru a fi sacrificate, faptul ca de-a lungul timpului toata treaba aceasta s-a transformat intr-o afacere este cu totul altceva, dar nu e normal sa compari animalele cu oamenii. Parerea mea

| syd a răspuns (pentru NOname):

Dupa aceasta lege, cand animalele mor simt toata suferinta omului? de la pacatul primordial incolo?

NOname
| NOname explică (pentru Cadillac):

O părere cât nu se putea mai greşită, foarte comună, de altfel.

NOname
| NOname explică (pentru syd):

Iar nu văd nici sens, nici relevanţă...
Răspunde strict la ce am întrebat, te rog. Scenariul e fix cel din întrebare, unul singur, atât.

| Holiday a răspuns:

Veganii mai au putin si transforma chestia asta intr-un fel de religie bag de seama. Deocamdata e la stadiul de "cum ar fi daca...", dar in scurt timp cred ca vor afirma direct "ai infulecat o ureche de porc, inainte sa mori o sa-ti manance cineva urechile".

| syd a răspuns (pentru NOname):

Nu stiu, eu n-am chinuit niciun animal si nici nu l-am tratat ca pe o fabrica. deci as avea o moarte usoara, nu?

NOname
| NOname explică (pentru Holiday):

Hmm...îmi dai idei.hee hee

NOname
| NOname explică (pentru Holiday):

Scuze pentru voturile cam pripite. Răspunsul tău re-recitit are potenţial. Pentru fanii poveştilor cu bau-bau ar putea fi şi asta o soluţie.hee hee

Deşi veganismul în sine e comparabil, mai degrabă, cu lipsa religiei şi a îndoctrinării cu aceasta, căci este o eliberare din lanţurile, în care suntem ţinuţi de normele, bullshit-urile sociale, de tradiţii, de minciuni prezentate drept adevăruri absolute, de prejudecăţi, de obiceiuri...

| syd a răspuns (pentru NOname):

Daca un caine musca un om, atunci cainele e muscat si el inainte sa moara?

NOname
| NOname explică (pentru syd):

Vorbeam strict de oameni, de ăia cu o pretinsă raţiune.

| Holiday a răspuns (pentru NOname):

Sa fim seriosi, tu ai impresia ca niste coaste de porc la gratar sunt curcubeu pe cerul gurii pentru ca societatea imi cere asta, ca asa e traditia la mine in cartier, sau ca cineva ma minte ca e asa si eu cred?!?
Sa mananci un iepure, de exemplu, nu e nici moral, nici imoral. E pur si simplu natural.
Discutiile serioase pe tema asta sunt despre exterminarea fara discernamant a speciilor de animale salbatice, invadarea habitatelor lor, pericolul de disparitie a unor specii, poluare, etc. Nu de ce mananca omul carne.

Nu te retine la voturi, nu ma supar eu pe altii, darmite pe tine...happy

| syd a răspuns (pentru NOname):

Vrei sa spui ca n-am ratiune? e pacat sa-ti insulti aproapele

NOname
| NOname explică (pentru Holiday):

Ai un punct de vedere foarte îngust şi rigid. Nici nu ştiu cum să te iau, că te văd prea înfipt în ale tale şi slab documentat.

...dar eşti drăguţ, că nu te superi. tongue

NOname
| NOname explică (pentru syd):

Vreau să spun că oamenii pretind a fi singurii cu raţiune (deşi nu toţi o posedă), aşa că mi se pare firesc să fie singurii traşi la răspundere pentru alegerile şi faptele sale.

| syd a răspuns (pentru NOname):

De catre cine sa fie trasi la raspundere? doar dumnezeu poate sa ne judece

NOname
| NOname explică (pentru syd):

E, lasă! laughing
De karma, dacă ar exista.

| syd a răspuns (pentru NOname):

Daca am mancat sunca ieri patesc ceva?

NOname
| NOname explică (pentru syd):

Posibil infarct, diabet şi cancer. E un fel de karmă şi asta. tongue

| syd a răspuns (pentru NOname):

Dar era fiarta. si fara zahar. pot lua cancer de la o felie? si infarct? porcul nu era cardiac. pana si cand l-am taiat era chill.

NOname
| NOname explică (pentru syd):

E cumva, că tratezi o problemă serioasă cu neseriozitate. Spune şi asta multe despre nivelul de empatie.

NOname
| NOname explică (pentru Holiday):

Apropo, http://imgur.com/mhFtM35 :))

| Drimmero a răspuns (pentru NOname):

Infarctul fiind cel mai grav, dardar cel mai bland.
Oricum, nu prea vad legatura intre sunca si bolile astea, doar n-o manca 20 de ani doar asa ceva zi de zi in acelasi fel))))

NOname
| NOname explică (pentru Holiday):

Iar apropo de "curcubeu pe cerul gurii", pe pariu că dacă ţi-o prepară un bucătar şef pe o rudă de-ale tale sau chiar o bucată de tine, fără să fii anunţat ce consumi, papilele tale gustative vor avea un o.r.g.a.s.m? Dar mă îndoiesc că acest lucru va fi o justificare suficient de bună, ca să repeţi experienţa.

NOname
| NOname explică (pentru Drimmero):

Lasă, că o să vezi tu mai încolo.