anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Dacă evident soluția nu este "fuga" de la work, pentru că orice work este cu oameni și printre oameni, atunci soluția la a nu ajunge la psihiatrie în cămașa de forță, dar nici homeless (deși azi, azi la dracu de nu am înțeles ce spunea chiar domnul/userul DeMicUnCălător, la întrebarea cu homelessul, chiar am înțeles ce înseamnă a fi liber ca pasărea cerului) și faza e că până la urmă, cămașa de forță și poate chiar și homelessul, ar fi soluții mai bune, dar ce ne facem dacă ajungem în final să dăm frâu liber atât imaginației (unii chiar suferim de prea multă imaginație) dar și celor mai mârșave feelinguri ale noastre, din cauza oamenilor și prin prisma jobului, că oricum ăia mai sunt unicii oameni de care mă mai înconjor în prezent, dar revenind, care o vedeți voi soluție?
Eu mă mint că viața mea s-a așezat, că viața mea e ok, că l-am atins pe God de picioare că am job (nu că oricum aș dori să mă întorc la acele vremuri când nu-l aveam) dar care ar fi soluția la a a lucra și nu a ajunge la variantele de sus? A, și nu am spus și varianta în care îți bagi picioarele în tot și nu ți mai pasă de nimeni și o să alegi sinuciderea, deci atunci oare asta să fie soluția ca să nu rănești nici pe alții? Dacă nu asta și nici cele de mai sus, care ar fi soluția ca să lucrezi fără a înebuni, fără a te degrada psihic, chiar a avea o minimă stimă că ți-ai făcut și datoria și nu doar "ai luat salariul" și că tu nu înebunești?
Nu dați exemple precum psihologul (deoarece merg la terapie de 5 ani aproape și simt că e apă de ploaie, ooo și nu o zic cu nicio clipă de reproș la adresa psihologului meu, ea e modelul meu în viață mai mult decât a fost propria mamă, o respect și chiar ador, dar pentru mine terapia în prezent e apă de ploaie), nu-mi dați nici exemple precum a lua valeriană, diazepam sau cine știe ce pentru anxietate, oricum o am și oricum o să merg și către psihiatru, dar sincer, nu-mi mai fac speranțe nici acolo, că acolo s-ar rezolva ceva, sper în final că nu-mi veți da nici sfaturi precum a-L asculta pe God, deoarece eu chiar am început să cred în El tot din cauza jobului, funny, că nu-l aveam orice aș fi făcut, nici nu mă adaptam oricum aș fi încercat să pun problema sau să privesc lucrurile, dar simt că a crede în God, nu e nimic, parcă am schimbat ce-i drept ușor percepția, luptându-mă să nu-mi mai pese de cine ce crede, de pretențiile unora cu 4 clase sau de zelul unora cu 50 de clase, am și tras de mine să nu fiu prea lazy, deși oricum sunt și fac, doar eu știu câte eforturi pentru a mă trezi dimineața să merg la job, dar simt că în final nimic nu se schimbă, ba funny, dar cu umor din acela negru, e că simt că istoria se repetă. Am fost bătută la școală în timp ce dădeam șervețele pe bandă rulantă (agresorilor mei) și pixuri, ba chiar prin clasa a 7 - a, sesizase până și mama că cumpără prea multe șervețele și că eu ce le fac atâtora șervețele pe care ea mi le cumpără, ca azi să văd că alții îi bat pe alții, poate la fel ca și mine cu oarecare probleme la mansardă și pe care tutorii îi mai neglijează, iar agresorii râd nu doar în fața celor bătuți, dar și a mea, mi-au râs în față ca și când eram momâie, nu profa. În condițiile în care ei nu-și mai aduc nici pixuri, eu jumătate din salariu îl dau pe coli și pe instrumente de scris, ca ei să aibă, ca istoria să se repete, doar că în corset de adult, ca apoi ei să-mi zâmbească fasolea in față și să mă ia peste picior (sper să nu se înțeleagă că eu as vrea să fiu "șefa" sau să mă respecte, în acest moment al vieții, sincer vreau mai mult moartea și decât respectul, dar nu poți totuși să schimbi nici rolul, adică ei au dracului 8-9 ani ăi eu 28, am studiat 12 ani, nu am copiat niciodată și nici chiar când simțeam că nu știu, mi-am dat demisia ca să mai învăț). Le-am pus absențe, le-am făcut și eu băgăjelul și i-am trimis acasă. Oricum nici nu-i interesau orele mele.
Și s-au mai întâmplat multe, dar nici TPU nu mă mai lasă să scriu, dar nu pricep de ce istoria se repetă, uneori?
Și de ce am impresia că destinul meu este de a fi "proastă" că de fapt multe din frustrările mele au fost mereu că am impresia că oamenii nu dau 2 bani pe mine, cam așa se întâmplă și cu elevii mei, când vin alte profesoare și țipă la ei, tac toți, când eu țip sau pur și simplu le explic lucruri (evident că dacă îmi permit să le explic) nu fac nimic, stau pur și simplu și mă privesc sec în ochi. Când se sună se ascund după uși, și până nu mă duc eu să urlu de 10 ori la ei, nu ies. Când le spune toți că pe hol nu au voie, ori afară ori în clasă, se duc toți afară, când le spun eu, că mi atrag alte profe atenția, se duc și se ascund după uși, iar când eu mă duc în clasă, crezând că ei au plecat afară, se întorc și mai așteaptă și să vadă dacă eu am plecat ca ei să vină inapoi, ori uneori chiar se uită după mine, chipurile să-mi facă "farse".
Nu pricep, totuși am aproape 28 de ani și am și peste 100 de kg, dacă mi-aș da frâu liber demonilor ce zac în mine, îi fac praf. Chiar scrie pe fruntea mea prost, că nu pricep?

Răspuns Câştigător
| DeMicUnCălător a răspuns:

Soluția este să fi generos cu mulți alți oameni pe lângă tine, să ai compasiune, înțelegere, toleranță și real să-ți pese de oamenii cu care lucrezi și conviețuiești.

11 răspunsuri:
| oSalamadra a răspuns:

Majoritatea profesorilor nu au vocatie, nimic nou
Daca vorbesti si in clasa cum scrii aici mult si pe coclauri e normal sa plictisesti
De asta am urat scoala, toti veneau sa turuie, niciun prof nu impunea admiratie respect nu te faceau sa fii curios legat de materia lor

| RAY a răspuns:

Ce probleme ai?

suntserios
| suntserios a răspuns:

Tu sincer ai inteles ce ai vrut sa scrii in tot romanul asta?
Daca asa dezorganizata e si viata ta...

| anonim_4396 explică (pentru suntserios):

Păi cam așa era mintea mea acum două ore. Am avut nevoie de BTSii mei dragi vreo două ore urlând și cântând încontinu, la maxim, ca să-mi ordonez din nou gândirea. Așa că, habar nu am. De fapt nici acum nu sunt sigură că știu exact cât de coeerentă sunt. Însă mintea mea în acest moment știe doar două lucruri că are dreptate orice ar fi.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Ai o singură problemă. Acest mesaj are un singur subiect. Se numește -EU. Ocupă-te de Sine. Apoi sfatul dat de Ieshua... Să se lapede de sine,. etc., etc.

| anonim_4396 explică (pentru sadrian46):

Aaa? Explicați...
Vreți să spuneți că mă axez doar pe mine? Și mă gândesc doar la mine?
Păi nu doar cu mine trăiesc oricum până la moarte?
Și oricum dacă în 27 de ani am învățat niște lecții sunt clar că doar noi contăm, că restul oricum vin și pleacă și că orice spui poate fi folosit împotriva ta.
Atât. Lecții, informații, lucruri de valoare, thhh, bullshituri, nada, doar ceea ce am scris mai sus, trăiesc zi de zi prin pori. S-au impregnat pe retină, în minte, în suflet și chiar în pori. Doar acele 2 lecții, restul este spumă. E doar dacă vrei să spui tu că ai învățat ceva și să te dai mare. Mă rog, domnule Sadrian, dintre toți userii și TPUașii nu doresc să mă cert fix cu dv, adică sunteți totuși un veteran bănui că și al TPUului și chiar al vieții. Sunteți înțelept și bănui că oricum nu ați avea nimic cu mine personal, ca să o iau eu personal. Însă astăzi nu știu dacă fac fața adevărului chiar și de ar fi să-l spuneți. Mintea mea în acest moment este prea șubredă. Și sincer și dacă aș vrea nu pot procesa prea obiectiv nimic, deoarece trăiesc și retrăiesc propria dramă faptul că mă simt "umilită", "prea puțin", "proastă" și chiar un monstru, dar și faptul că oamenii par ai dracu și mă iau de proastă, iar sincer dacă rețeta asta o aplică până și copiii de grădinița cu mine, păi ce dracu să mai am pretenții de la un adult. Aia e, în final ne rămâne decât să știm că oamenii sunt răi și dacă până acum am renunțat la prieteni, dar am vrut măcar cu colegii la work sau cu oamenii prin prisma jobului să ofer, de azi înainte îmi jur că nu voi mai oferi nimic. Absolut nimic, chiar și de asta chiar m-ar face o autistă sau chiar o arogantă, să calc în picioare nu pot, deoarece, nu am cum, pot doar să ucid atunci când răbdarea se termină, dar de oferit nu mai ofer nimic din mine. Și o să fiu atentă clar ca până ajung la pensie să-mi schimb jobul într-unul unde simplul fapt că ai "rezolvat hârtiile" ți-ai făcut datoria și apoi pleci spre casa ta. Clar învățământul nu e pentru mine. Deci o să mă lupt să ies din infernul ăsta. Evident că deja nu mai visez că o să găsesc undeva rai, la un job. Jobul e iadul și noi trebuie să acceptăm asta.

| sadrian46 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ce drăguț din partea ta. să îmi oferi atâta atenție, atâta energie! EU-l meu se simte supercalifragilistic din cauza asta. O să te visez la noapte!
https://www.youtube.com/watch?v=hxmuYinNNzM
Constat că ai EU-l un pic cam bos-umflat și nu poți renunța la el. Soluția ar fi un pic de umor. Cum ar fi să găsești motive ale ridicolului, ale rizibilului în situațiile prin care treci. Că inteligență, slavă Domnului, se pare că nu îți lipsește. Te pup, cu toate că eu nu prea obișnuiesc. Am și en mai multe ca să te ajut să te des-țelenești, dar mă latră cerul, că am ceva treabă. Ține aproapem adaugă-mă la prieteni TPU, ttimite-mi un mesaj TPU și rezolvăm.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Vrei sa dai friu liber demonilor? Fa-o intr-un mediu controlat, preferabil intr-o sala de forta.

| Emma30555 a răspuns:

Sunt și alte joburi, poate nu ai vocație de prof, dar poți lucra într un birou altceva

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Are Guess Who o melodie unde cântă cam așa:
"Oriunde te duci
Știi că n-ai cum sa fugi
De tot ce vezi in jurul tau
Fii liniștit, putea fi mult mai rău".

Ca să fii învățător sau profesor trebuie sa ai in primul rand bine dezvoltata inteligența emoțională ca să știi cum să te comporți cu copiii în momentele cheie se nu numai.
Probabil tu nu impui autoritate, de aceea nu te iau în seamă. Evident, nici extrema cealaltă nu-i valabilă, adică să le fie frica, să se simtă terorizați de un profesor.

| 4evergentleman a răspuns:

Vino la mine și ne căutăm noi ceva de munca, pleacă de acolo că nu te simți bine. Oricum sunt sigur că o să treci și peste perioada asta, eu am probleme mult mai serioase dar sunt curios și eu cat o sa rezist, dar incerc sa nu mă dau bătut.