Hey. Nu, nu ma compleseste gandul acesta. Presupun ca m-am acomodat cu ideea ca eu sunt eu; ca arat intr-un anume fel, ca am un anumit nume, ca am o anumita personalitate etc. Recunosc ca m-am intrebat cum era daca eram altfel (de exemplu daca as fi fost o fire extrovertita care isi face prieteni usor cum sunt unele persoane, daca nu obisnuiam sa analizez lucrurile prea mult, daca nu eram atat de submisiva etc), insa in final cred ca orice insusire a cuiva are si parti pozitive si parti negative, asa ca daca eram altfel doar as fi cautat lucrurile bune in asta. De altfel, sincer imi place mult si perspectiva ta, ai un mod interesant de a privi lucrurile.
Nu chiar... pana la urma creierul se gandeste la asta.
Iar legat de intrebarea "cine esti tu"... nu prea are raspuns.
Cam imi doresc intens sa fi fost altcineva. Nu am niciun atasasemnt fata de corp.
Nu ai fi putut arăta altfel sau să fi altcineva.
Asta o gândești acum, în raport cu tine, care exiști deja.
Pentru că nu are cum să existe "altfel" sau "altcineva" neraportat la tine ca persoană deja existentă.
N-ar exista unul din termenii comparației.
În acelaș spațiu și timp nu poți exista și tu actual și tu ca "altcineva". Pricepi?
(mă duc să beau o bere că m-a luat durerea de cap, m-a pus dracu' să mă așez la calculator. )