| sabin89 a întrebat:

Pentru cei care au răbdare să citească... Iar întrebările le pun din start: Ce impresie v-a făcut? Ce sentimente vă trezesc cele citite?
O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC
de Alwyn Menezes
Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o recent în Singapore.
Într-o seară de vineri, am fost invitat la un eveniment organizat de MNC Vendor [o firmă de recrutare de forță de muncă], cu scopul de a strânge fonduri pentru orbii aflați într-un centru pentru persoane cu dizabilități.
Pentru că era vorba de vineri seara, primul meu impuls a fost să nu mă duc, gândindu-mă că o să fie ceva plictisitor și ar fi mai bine să-mi încep week-end-ul într-un mod mai relaxant, dar, fiind singur și neștiind cum aș putea să-mi omor timpul în Singapore, m-am decis să accept invitația și mi-am confirmat online participarea, motivat fiind, și de faptul că, în invitație, se menționa că este vorba de o cină gratuită. De asemenea, m-am gândit la eveniment, și ca la o oportunitate de a întâlni câțiva oameni interesanți, cu care aș putea conversa. Ajuns la fața locului, am remarcat că se adunaseră vreo 40 de persoane din diferite domenii de afaceri, și chiar câțiva indieni, cu care am putut vorbi în limba mea despre viața în Singapore și alte lucruri plăcute.
Apoi a început evenimentul pentru care fuseserăm invitați.
Pentru început, ni s-a arătat un film despre centrul pentru handicapați( – activitățile care se desfășoară acolo și modul în care sunt ajutați orbii din Singapore să ducă o viață cât mai aproape de normal. A fost un video de numai 15 minute, captivant și inspirațional.
Am văzut oameni de diferite vârste și profesii, care-și dedicau o parte din timpul lor pentru a-i ajuta pe acești ghinioniști ai soartei, fără să aștepte nimic în schimb.
Am citit satisfacția și împlinirea pe chipurile lor, pentru simplul fapt că reușeau să-i ajute.
După film, am fost adunați toți într-o sală, unde am fost informați despre următorul eveniment.
Tema acestuia era „Cina în întuneric", și acesta este evenimentul pe care vreau să vi-l împărtășesc, pentru că merită.
În ce consta această cină?
Toţi cei 40 de participanţi urma să luăm cina într-o încăpere cufundată într-un întuneric total. Următoarele două ore au fost plănuite, organizate, conduse şi executate de către trei tineri nevăzători - o fată (şefa) şi doi băieţi (ajutoarele ei) - care formau echipa de voluntari.
Mai întâi, şefa ne-a învăţat câteva reguli, pe care trebuia să le respectăm, pentru a putea lua masa în mod normal. Acestea sunt, de fapt, unele dintre standardele pentru nevăzători, care le fac viaţa mai uşoară.
1. Când sunteți așezați la masă, lucrurile din fața dv. sunt plasate în felul următor:
- farfuria se află în mijloc.
- la ora 6:00 faţă de farfurie, se află un şervet împăturit.
- la ora 3:00, față de farfurie se află lingura;
- la ora 9:00, față de farfurie se află furculița;
- la ora 12:00, față de farfurie se află cuțitul;
- la ora 2:00, față de farfurie se află un pahar gol;
2. Două carafe mari vor circula în jurul mesei. Cea de formă dreaptă conține apă, iar cea de formă curbată conține suc de portocale.
3. Când, pe baza alegerii dv., una dintre cele două carafe ajunge la dv., trebuie să vă turnați singuri în pahar. Pentru aceasta, trebuie mai întâi să vă introduceți degetul mare de la mâna stângă în pahar, așa încât, atunci când îl umpleți și lichidul vă atinge degetul, să vă opriți.
Acestea fiind zise, fata a întrebat dacă toată lumea a înțeles.
Toți am răspuns „da", dar de fapt eram confuzi, încercând să ne amintim ce ne- a spus și să ne confirmăm unul altuia ce am reținut.
Următoarele minute au fost instructive și amuzante în același timp. Toți invitații am fost împărțiți în grupuri mai mici și direcționați spre sala de mese întunecată. Fiecare dintre noi a fost condus la scaunul său de o persoană oarbă, care a plecat numai după ce s-a asigurat că ne-am așezat.
Am avut toți același sentiment ciudat, pentru că, de fapt, noi, văzătorii ar fi trebuit să-i ghidăm și să-i ajutăm pe nevăzători.
Într-o beznă totală, în care nu puteam zări nimic, am mâncat mai multe preparate delicioase, fără să le vedem. Ni s-au servit băuturi, două aperitive, felul principal şi deserturi.
Uimitor mi s-a părut faptul că cei trei orbi au ştiut să-i servească pe vegetarieni, deşi aceştia erau aşezaţi la întâmplare la mese. Serviciul echipei a fost impecabil, n-a trebuit să aşteptăm între feluri. Cum terminam un preparat, ni se servea următorul, fără nicio întârziere.
După vreo oră şi jumătate de luat "masa în întuneric", şefa ne-a întrebat dacă toată lumea a terminat de mâncat, iar după ce a primit confirmarea, a aprins luminile în sală.
Toți am părăsit sala de mese cu lacrimi în ochi. Ne-am dat seama cât de norocoși am fost să fim dăruiți cu ochi pentru a vedea această lume frumoasă în care ne-am născut.
Ne-am dat seama cât de grea este viața pentru un om căruia îi este imposibil să vadă.
Ne-am dat seama cât de inconfortabil ne-am simțit noi timp de 90 de minute, cât am fost privați de vedere și cum trebuie să se simtă ei, trăind toată viața așa.
Ne-am dat seama că nu știm să apreciem lucrurile simple, că alergăm toată viața după ce nu avem, fără să fim recunoscători pentru ce ni s-a dat.
Fiți bucuroși și iubiți tot ce vi s-a dat în această viață!
Puteți încerca să obțineți ceea ce nu aveți, dar nu fiți triști dacă nu reușiți.
Gândiți-vă că oricum aveți deja mai mult decât alții.
Gândiți-vă la experiența pe care am trăit-o eu și poate filozofia voastră de viață se va schimba.

6 răspunsuri:
| gemeni6226 a răspuns:

Sunt de acord cu concluziile de la sfarsitul povestirii daca te nasti sanatos nu ai nici un motiv sa fii nefericit, chiar daca soarta ti-e potrivnica ai toate mijloacele la indemina sa-ti schimbi soarta-deoarece-daca esti sanatos poti munci, daca poti munci poti cistiga bani, daca poti cistiga bani poti deveni independent, iar a fi independent inseamna a fi liber.

| sabin89 explică (pentru gemeni6226):

Şi ce poate fi mai de preţ decât libertatea... Să ne bucurăm că o avem.

| gemeni6226 a răspuns (pentru sabin89):

Da exact la asta m-am gindit.

| mastadont a răspuns:

S-a făcut așa ceva și la noi, ba chiar am participat ca voluntar pentru că sunt nevăzător din naștere. În principal pot să confirm unele lucruri, lumea era destul de confuză, și a trebuit să explicăm de mai multe ori unde se află farfuriile, tacâmurile, etc, dar totul a decurs perfect și oamenii au rămas impresionați. Desigur, experiența mea e foarte diferită de a celor care văd pentru simplul fapt că aceasta este realitatea în care trăiesc și mi se pare normal să aranjez și să servesc masa pe întuneric, că doar o fac în fiecare zi. happy
Pentru cineva care vede e normal să fie impresionat, să aprecieze faptul că are doi ochi care funcționează perfect și care îi transmit în fiecare secundă un flux de informație pe care nici măcar nu mi-l pot imagina, însă pentru mine lumina, culorile, nu sunt decât niște concepte abstracte, așa că astfel de afirmații nu au același impact asupra mea.

| sabin89 explică (pentru mastadont):

Dacă eşti nevăzător, cum ai putut citi postarea mea?

| mastadont a răspuns (pentru sabin89):

Folosesc un cititor de ecran care, cu ajutorul unei voci sintetice, îmi transmite informația prezentă pe ecran. Dacă ești curios poți să-l încerci: https://www.nvaccess.org/download/