În general nu, pentru că îmi doresc pe cineva care să mă completeze (în mod pozitiv, bineînțeles). Chiar să pot învăța de la acel cineva.
Pe de altă parte, îmi doresc să avem și trăsături comune, pentru că în lipsa acestora persoana în cauză nu m-ar putea completa.
Nu, că ar fi o relație plictisitoare!
Întotdeauna trebuie să fie un yn și yang. Nu trebuie să fie la fel cei doi parteneri, căci iasă scânteie și se vor despărți.
Cuplurile care au rezistat timpului au fost cele în care unul domina, celălalt era mai supus.
Numai așa rezistă un cuplu.
Bravo pentru intrebare,asta e o intrebare foarte buna,prin asta putem stii cat de mult ne iubim pe noi, iubește-ți aproapele cum te iubesti pe tine,daca nu te iubesti pe tine cum sa iubesti pe alti,eu ma iubesc dar am multe de schimbat, sunt constient de asta, desi da as sta cu o persoana ca mine, daca eu nu ma iubesc cine sa ma iubeasca, daca spui altora ca te urasti nu o sa iubeasca, zambeste, priveste inainte
Deja intrebarile devin mega repetitive. Nu as iubi, ma atrag din cealalta extrema, sa fie cat mai diferita, la caracter cel putin.
Nu, poate altcineva...cel puțin nu îmi amintesc. Vârsta, maică, vârsta...
Nu, deoarece ar iesi scantei. De regula persoanele care se iubesc se suplinesc.
De ce nu la inceput?
Pentru ca ar fi rece si distantat. Am vazut ca ai raspuns cu,, nu". De ce nu?
Si nu-ti plac tipele reci si distante?
Presupunand ca intrebarea se refera la o persoana de sex opus exact ca mine, ar fi o prea mare bataie de cap. Daca suntem amandoi reci si cu retineri cand vine vorba de implicare emotionala, nu cred ca ar functiona :. Plus ca am fi dominatori in aceeasi masura, ceea ce ar insemna ca niciodata nu va ceda unul din noi.
Nu + motive pe care le-ai enumerat si tu. Lipsa implicarii emotionale. Eu nu m-as implica deloc la inceput.
Deci eu nu ma incadrez in categoria tipelor pe care le agreezi
Nici eu.Mi se pare firesc sa nu te implici de la inceput.
M-am obisnuit sau cel putin inca incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu exista compatibilitate atat de mare dintre 2 persoane. O sa dau de femei care exceleaza la capitolul A, dar la capitolul B o cam dau in bara in timp ce altele la capitolul B exceleaza, insa la A sunt varza. Luand in considerare raspunsurile tale legat de... cam orice, tu excelezi in gandire, de restul' habar n-am ca nu te cunosc. De vorbit clar as sta sa vorbesc cu tine ore intregi.
Daca stau mai bine sa ma gandesc, nu pot sa zic ca nu m-as implica deloc. Adica la primele interactiuni nu as face-o, mai tarziu putin cate putin, sa vedem cum merge treaba. Evident nu-s genu care sa ofere o paine in schimbul unei firmituri, dar nici nu stau sa,, cantaresc" care, ce si cat ofera.
Presupun ca majoritatea nu exceleaza la niciun capitol.
Bine. nu trebuia sa folosesc cuvantul,, exceleaza", deoarece suna ca si cum as vrea 10/10. E ok si un 8 ca nici eu nu am 10. Adica de ce sa cer ceva daca nu sunt in stare sa ofer in egala masura?
Nu stiu de ce dar multe sunt corigente la capitolul gandire / educatie. Aici e cea mai mare problema. Ma refer la educatie in adevaratul sens al cuvantului. Ca,, buna ziua, la revedere, multumesc sau cu placere" stiu toate sa zica + un zambet din reflex.
E un ok un 8 daca tu esti de 8.Si 10 daca esti de 10.
Politetea oferita pe gratis nu e educatie, e prostie.Ar trebui castigata, nu oferita pe considerente de varsta, de exemplu.
Oamenii care zambesc la orice sunt naspa.
Sau naivitate / lipsa iubirii de sine. Una din doua, nu neaparat prostie.
Pentru tine sunt naspa. Eu nu pot sa-i suport mai ales cand imi reproseaza ca sunt trist (chiar daca am o fata neutra) sau ca sunt prea serios. Ei prin,, serios" inteleg doar genul ala de om care rade rar aproape deloc. Ce pot sa zic, imi pare rau pentru ei...
Naivitate,lipsa iubirii de sine, prostie...imi suna la fel.
Eu par de obicei plictisita.
Zambetele mele sunt rare si arogante.
M-as ucide cu pietre Normal ca as iubi, iubesc si oameni mai rai ca mine, ca in esenta suntem toti parte dintr-un intreg, nu?
m7PGmirelapopescu întreabă: