Tu te gandesti de obicei la moarte? Ce simti atunci cand te gandesti la moarte?

De ce sa ma gandesc la moarte, cand viata e asa frumoasa?

Eu ma gandesc mereu la moarte. Inclusiv cand dorm. Ce simt? Teama.

Da, ma gandesc. Ce simt? Nostalgie. De-abia astept sa mor.

Da.Foarte des.

Simt un gol extraordinar de puternic.

Simt că trebuie să apuc să consum cit mai mult Laphroaig.
Se mai simte că ești la încălzire pentru un meci de box cu unul mare și negru care i-a dat gata pe toți. Cind îți vine rândul, dai jos halatul, scuipi și ieși in ring la bătaie. Dai unde apuci.
Un filosof, parcă Wittgenstein, cand i s-a spus că are cancer, ar fi zis "Ce mișto".

Ce simt? Nimic special. Ma gandesc la moarte ca la orice alt lucru necunoscut.

Sfantul Vasile cel Mare spune ca adevarata filosofie este gandul la moarte care te ajuta sa nu pacatuiesti si te ajuta sa nu te lipesti de lumea aceasta.
De ce ne temem de moarte sau apocalipsa? Pentru ca ne temem de cele ascunse din noi.
In fata mortii niciun om de pe acest pamant nu mai este necredincios si nu mai are curajul sa-si spuna sincer siesi: „Dumnezeu nu exista" si asta pentru ca e constient ca nu vrea sa moara, ca viata este asa de frumoasa, ca moartea il desparte de cei dragi, ca anii au trecut asa de repede si acum urmeaza sa putrezeeasca in pamant ca un vierme.
In fata mortii orice om invata ce-i vesnicia pentru ca nu-si doreste moarte, ba dimpotriva, vrea sa trăiasca cat mai mult, daca se poate fara sa mai moara niciodata. Totusi, experienta vietii iti spune ca toti murim si indiferent cat de mult ne dorim sa fim vesnici, cu o moarte tot suntem datori. Atunci apare frica: Unde ma duc? Ce se va intampla cu mine? Exista oare Dumnezeu?
Desi cei dragi ti-au fost alaturi toata viata, ei nu pot merge impreuna cu tine pe drumul acesta al mortii. Pe usa mortii intri singur si dai piept in piept cu cea mai mare temere pe care ai trait-o vreodata: „Ce este dincolo de aceasta ușa?"
Sfantul Teodor Studitul - Vai de noi, vai de noi fratilor, cat de infricosata este taina mortii si cum avem datoria sa fim pururea destepti, curati, ingrijiti, socotind ca intr-o clipa putem muri. Cum va fi oare despartirea sufletului de trup?
Si venirea ingerilor lui Dumnezeu, nu zic si aratarea dracilor, pentru ca la cei ce se supun patimilor si acestia se arata? Cum va fi, apoi, vazand fata lor cea grozava si auzind glasul lor infricosat: vino suflete, iesi? O! ce cumplita munca va fi atunci; o ce durere vom suferi la despartire! Atunci faptele bune si stiinta neprihanita vor fi de mare ajutor, mangaiere si bucurie celor ce se despart de trup. Atunci supunerea are mare indraznire, smerenia mare mangaiere, lacrimile mult ajutor, faptele cele bune izgonesc pe demoni si rabdarea foloseste desavarsit la tot lucrul. Atunci diavolii se intorc rusinati, iar sufletele care s-au ostenit cu savarsirea faptelor bune vor merge cu ingerii la Mantuitorul, cu mare bucurie.
„Memento mori" („Nu uita ca vei muri.") ar fi salutul calugarilor trapisti. Acest salut a fost atribuit insa de François-René de Chateaubriand in 1802, in lucrarea Le Génie du Christianisme, calugarilor trapisti (de la manastirea Soligny-la-Trappe din Franta), dar nu este atestat documentar.

Ma mai gandesc uneori.

Da,si imi e frica