Înainte mergeam mereu cu căştile în urechi şi rareori observam ce se petrece în jurul meu.Dar de un an nu mai pot asculta muzică la căşti deoarece există riscul să îmi pierd auzul, din cauza unor probleme la urechi.Şi de când merg pe stradă cu atenţia îndreptată strict pe drumul pe care îl am de parcurs pentru a ajunge unde am treabă şi pe lucrurile din jur, mă întreb des chestia asta
Cand merg pe strada, nu obisnuiesc sa ma uit in stanga si in dreapta. Merg cu castile in urechi si daca vad o cunostinta o salut si atat. Nu stau sa ma holbez la nimeni!
Nu ma intereseaza de nebuni. Am unul care imi ocupa 99% din timpul meu. Nu ma mai gandesc la nimic.
Eu ma intreb daca ma urmareste cineva.
Daca detectez activitati suspicioase, incep sa vorbesc singura ca sa-mi inspaimant dusmanii.
Mi se întâmplă,dar nu mă opresc, merg în continuare, și mă gândesc la cât se schimbă lumea și uneori nu mai înțeleg sensul, tot!
Este o senzație foarte ciudată care se repetă în ultimul timp destul de des!
Poate este și din cauza adolescenței când cauți sensul și vrei să înțelegi tot!
Mi se mai întâmplă când mă mai uit în jurul meu, pentru că eu când merg mă uit la pământ, niciodată nu mă uit în față și când mai ridic un ochi mai văd un bloc nou și nu știu de unde a apărut sau uneori când sunt așa luată cu gândurile că nici nu mai știu pe unde merg!
Viața este așa de palpitantă și plină de detalii mici că niciodată nu le vei putea vedea pe toate!