| Gabigabyi a întrebat:

Aceasta e toata povestea mea. Acum 2 ani si ceva vorbeam pe Facebook cu un prieten din alta tara, (nu e arab sau cine stie ce tigani). Ne-am imprietenit in scurta vreme pe net. Asigurandu-ma prin intermediul camerei am realizat ca nu e un cont fals. El era acela. La fiecare mesaj ma simteam in al noualea cer, era de treaba si am prins drag de el. Nu il pot uita DELOC, m-a marcat in sens bun. Dupa o vreme am ajuns ceva mai mult. Ii dadeam poze cu ce am (la inceput i-am dat cam 2 poze cu tot cu fața dupa care cu ce am eu mai jos fara ea, se vedea numai ce aveam acolo). Ii placeau mult. Eu zic ca daca ai o poza numai cu un organ de exemplu, fara alte detalii care tin de mine, nu are dovada ca ar fi al meu. Tot asa as fi putut simplu sa ii dau o poza de pe net. Chiar nu ma intereseaza ce a facut cu pozele, il priveste. Imi mai dadea si el poze, cele mai multe sa ii vad si fața si tot. O alta problema: ce bleaga am am fost atunci, in unele aveam mici imperfectiuni pe corp dar eu i-am trimis asa cu ele pe mine inainte apoi imediat le stergeam (nu stiam ca sunt sterse doar pentru mine si ca lui ii apar) si ii trimiteam editate cu blemish sa imi acopere un cos doua de pe ce i-am aratat. Dar asta a fost numai la inceput, apoi nu cred ca i-am mai trimis asa, o poza imperfecta si una perfecta si de fapt aceeasi imagine. Dupa o vreme el imi cere sa ii dau un video cum ma fufu.Cu cea mai mare placere faceam orice pentru el dar problema era ca nu puteam.I-am spus adevarul ca eram fata mare.Si i-am scris asa tradus:tu stii ca eu sunt fata mare? El imi raspunde:CEE?! Cati ani ai? Eu:voi avea 16 luna asta. El:"Oh ***! No way. Not cool." Si am luat block pentru acest motiv.Am plans foarte mult dupa el, imi lipsea, mai ales ca m-am atasat enorm de.Am incercat sa il mai caut. Mi-am facut un cont nou de Facebook, fara poza. A vorbit cu mine putin, cred ca a simtit el cumva ca sunt eu fata aceea prea cuminte. Mi-a spus sa ii trimit o poza.Eu i-am dat fara fata sa nu ma recunoasca. Nu exageram.Cum aveam in mana tableta si putin mi s-a vazut ca am avut bluza in V.Si dupa o ora vad block. Am plans foarte mult din cauza asta. Dupa o vreme iar ma pun sa imi fac alt cont. Ii dau message request dar nu imi mai raspunde. Acolo i-am spus ca faza când i-am marturisit ca sunt fata mare a fost doar o gluma ca sa vad daca ii plac fetele de genul si sa stea calm ca nu mai sunt.Dar eu nu i-am dat nici un video ca dovada si poate nu m-a crezut. Cu siguranta s-a prins. Acum am devenit majora. Nu mai vine vorba de corupere. Eu fata mare nu mai sunt de mult.Am ajuns si eu cum voia el pe vremea aceea. M-am schimbat mult. Poate daca m-ar vedea acum nu m-ar recunoaste. El ma stia satena cu breton tunsa scurt acum nu mai am breton si am parul lung. M-am gandit in felul urmator:sa imi fac, dupa aproape 2 ani fara el, un cont nou in care sa ii trimit un video in care apar cum ma... cu cineva, poate sa mi se vada fata sa ma recunoasca, sa ii dovedesc ca nu mai sunt asa cum ma credea el. Ca sa ma recunoasca ce sa ii scriu? Daca nu eram neinceputa nu ma bloca. Stiu ca nu e tocmai frumos ce a facut dar e viata mea si fac cu ea ce vreau. Vreau sa fim prieteni din nou acum dupa atata vreme orice ar fi. Va rog sa imi spuneti cum sa il iau? Sa ii trimit message request si sa ii trimit video direct. Apoi ce sa ii zic? Ma atrage si prietenul lui, cu ala nu am vorbit deloc, nu il cunosc. Ei cum sunt departe nu stiu daca i-a aratat pozele si lui dar daca ar fi adevarat sunt indiferenta.Dar ce are? Numai daca i-ar fi spus cand a aflat ca sunt fata cuminte si poate nici lui nu ii plac fetele de genul acesta sa nu cumva chiar daca ii scriu fara sa ma fi impacat cu prietenul lui sa nu imi raspunda chiar de aia ca crede ca sunt inca inocenta. Daca sunt prieteni o fi zis chiar daca stau departe unul de altul.Treaba lor. Eu ii vreau oricum pentru ca asa am ales. Va implor spuneti-mi pas cu pas ce sa ii scriu ca disper. Va rog din suflet. Nu imi spuneti ca sa nu fac pentru ca eu imi doresc din toata inima asta si e viata mea. Va rog frumos.

20 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Bună, am citit mesajul care mi l ai trimis, nu procedezi bine ca tu cauti pe Facebook oameni ciudati dubioși carora le arati partile intime este treaba ta daca asa vrei tu sa i ti traiesti viata si tineretea, ăia cărora le trimiti poze cu tine poate sunt din rețele de prostitutie, părintii tai stiu cu ce te ocupi tu? Cum sa plîngi ca proasta după un băiat gasit pe Facebook? Il mai si consideri prieten, de cit timp il cunosti? Un om care te iubeste sincer nu i ti cere poze cu tine goală sau cu partile intime, păcat ca tinere ca tine in loc sa invete sa faca o facultate prefera sa faca prostitutie pe net.

| cristimihailov a răspuns:

Cum vrei sa iti faci viata complicata...

Nu imi dau seama de unde atat sado-maso cu tine...

| Emma30555 a răspuns:

El vroia doar sa se distreze cu fete majore ca să nu aibă probleme. Pozele și filmulețele pe care tu le trimiți gratis sunt un gest imprudent. Sunt persoane care practica videochat, cam asta ai făcut și tu dar gratis, omul ala nu era iubitul tău. În plus, pare ca ai făcut o obsesie pentru el, nu este normal, de ce nu vrei sa ți faci o relație sănătoasă, sa ai un iubit, fără porcarii pe net? Chiar nu te înțeleg, în caz ca povestea e adevărată

| Gabigabyi explică (pentru Emma30555):

E mai bine asa. Cu arat mai mult ca sunt majora ar trebui sa vorbeasca cu mine numai ca eu trebuie sa fac primul pas sa ii readuc aminte de mine. Trebuie da fiu cu ochii in patru.

| Michaeel a răspuns:

Îți dai seama ca el era un pedofil? Din moment ce nu a mai vorbit cu tine când i-au spus vârstă. Nu înțeleg de ce ai continuat sa te gândești la el, în ciuda faptului ca au trecut 2 ani. Dacă ești majora, ar trebui sa fii în de ajuns de matura sa știi ca asta nu e ok. Toată chestia asta e toxica rău, cel mai bine cunoști și tu un romanas de vârstă ta care sa nu facă crize când afla ca ai 18 ani. Treci peste și trăiește viata nu mai sta după un pedofil obosit de pe Facebook. Înțeleg ca te făcea sa te simți bine și alte prostii dar nu e ok, fata mea. Acum și la prietenul lui vrei sa te dai? Nu este ok, îți dau un sfat dar cum ai zis și tu, este viata ta și fa ce vrei. Străinii asa sunt, cauta fete minore cu care sa facă schimb de nuduri pentru ca sunt excitati, mai aveam și eu când eram copil câte un mesaj de la ăștia, dar ceea ce faci tu e greșit, a trecut timpul și probabil ala te-a uitat de când ți-a dat Block. Nu trebuie sa plângi după el și sa ii dai mesaj, poți și tu sa uiți simplu ca s-a întâmplat ca după ce vede cine ești îți dă block iarăși

| Gabigabyi explică (pentru Michaeel):

Nu. In momentul in care a aflat ca sunt virgina s-a enervat. Doar pentru atat. Si ii mult de atunci, am 18 ani si nu mai sunt minora

| Gabigabyi explică (pentru Michaeel):

Eu oricum sunt atrasa cel mai mult de prietenul lui dar ma tem sa nu cumva sa ii fi spus de mine si nici ala sa nu vrea sa vorbeasca cu mine din cauza lui. Adevarul e ca cu ala nu am vorbit niciodata numai sa nu ii fi spus asta la care i-am trimis. Ce e sigur e sigur si pentru orice eventualitate vreau sa rezolv problema sa fiu cu inima impacata.

| Michaeel a răspuns (pentru Gabigabyi):

Știu ca nu ești minora.N-am zis ca nu ești. Eu asta am înțeles, i-ai spus ca ești fata mare și ți-a dat block. Degeaba ai tu 18 ani ca tu tot gândire de 16 ani ai din moment ce încă te gândești la el după 2 ani. Eu te-am sfătuit și ți-am scris ditamai monologul dar vad ca nici măcar nu ți-a pasat. Noroc la schimb de nuduri.

| Michaeel a răspuns (pentru Gabigabyi):

Tot mai bine îți găsești un roman. Ala cel mai probabil numai va profita de tine.

| Gabigabyi explică (pentru Michaeel):

E nu. Nu is romanii mai sfinti. Au profitat multi de mine si sunt obisnuita.

| Gabigabyi explică (pentru Michaeel):

Ba da mia pasat. Dar daca ceri poze la o fata asta nu inseamna neaparat ca se ocupa cu prostitutia, doar era excitat atat totul. Am dat la mai multi nu e singurul dar daca dau la toti de ce sa nu refac legatura cu cineva la care chiar tin? Nu astept relatii deocamdata vreau asa

| AndreiMSV a răspuns (pentru Michaeel):

Nu era pedofil din moment ce i-a dat block când a aflat că are 16 ani.

| Gabigabyi explică (pentru AndreiMSV):

Nuuu! M-a blocat pentru ca eram virgina. La 16 ani fata mare? Citeste bine si cu atentie.

| Lowkee a răspuns (pentru Gabigabyi):

Dar el cati ani avea? Daca era major, atunci era ilegal pentru el sa aiba poze d-astea pe telefon/calculator, cu una de 15 ani. Deci eu cred ca de asta ti-a dat block. De ce l-ar fi deranjat ca esti virgina?

| Gabigabyi explică (pentru Lowkee):

El e mai matur. Ma gandesc ca l-ar fi deranjat ca nu i-am dat video pe care la vrut si acela cum o fac cu cineva

| Lowkee a răspuns (pentru Gabigabyi):

Wow... e o cerinta cam ciudata, nu crezi? Cred ca tu ar trebui sa fii deranjata, nu el.

| Gabigabyi explică (pentru Lowkee):

Lasa. Chiar deloc daca sunt mai perversa.

| Lowkee a răspuns:

Pot sa intreb si eu, ce - in numele lui Iisus, - inseamna "fata mare"?

| Gabigabyi explică (pentru Lowkee):

Virgina in cazul acesta

| Mihaela2023 a răspuns:

Se vede că ești îndrăgostită, poate crede că ești prea departe și nu aveți șanse să va întâlniți fa-ți un cont nou și scrie acolo că ești din aceeași țară cu el, același oraș poate așa o să creadă că te-ai mutat și o să înceapă să te caute