Am 20 si ceva de ani... si totusi, imi plac baietii mai mici ca mine.
Nu imi dau seama de ce. Pentru ca simt ca ii pot controla asa cum vreau eu, pentru ca nu am chef sau mi-e groaza sa cunosc alti baieti mai mari, pentru ca nu stiu.
Pur si simplu la cei mai mici gasesc ceea ce imi doresc: stiu sa ofere afectiune, stiu sa alinte, etc.
Uneori aseman acest lucru cu lucrurile pe care le fac niste animalute.
Are ceva daca imi plac baietii cu 2-5 ani mai mici decat mine? Unii chiar sunt mai dezvoltati decat cei de varsta mea si parca cei mari doar aventuri cauta, pe cand cei mai mici nu sunt asa.
Sfaturi, idei?!

Te simt o femeie puternica si simt totodata in tine un instinct matern puternic dezvoltat.
Cred ca motivul este schimbarea de perspective ce vine pentru oricine odata ce trece de varsta de 20.
Indiferent ca esti barbat sau femeie, esti intr-o perioada de cautari pe plan profesional.
Doresti sa pui o paine pe masa, sa fii mai responsabil si esti ceva mai pragmatic.
Se poate ca tu simti nevoia sa fii locul 1 in timpul, mintea si mai ales inima unui barbat.
Dar nu in sensul obisnuit al unei simple inflacarari, atunci cand cei doi se arunca inainte fara sa ia in considerare consecintele.
Tu cauti de fapt stabilitatea unei relatii pe termen lung, unde vrei confort si material dar mai ales la nivel emotional.
Vrei pe cineva care este dispus sa investeasca emotii, sentimente si mai ales decizii pentru un viitor comun.
Te sperie baietii de varsta ta sau mai mari pentru ca ei par tipicul barbat care pune o paine pe masa si cam atat.
In baietii mai mici vezi un potential si stii ca esti o femeie puternica si poti contribui foarte mult la calitatea vietii lor.
Pentru tine calitatea cea mai mare la un barbat pare sa fie capacitatea de a simti si de a avea viziune, o pasiune pentru visele lui. Si esti dispus sa il sprijini, atata timp cat stii ca va fi al tau.
De obicei o relatie are mai mari sanse de reusita cand partenerii au cel putin 25 fiecare.
Fiecare an pana la varsta aceasta este un an al reinventarii noastre.
Baiatul de 15 ani nu mai este acelasi cand are 18. Nici cand are 20. Nici cand are 23.
Orice relatie pe care o ai cu un partener pana aici, este un pariu.
Pentru ca oricat de sigur este azi, maine se prea poate sa schimbe complet macazul.
Azi iti da sperante ca mergeti pana in panzele albe si maine iti spune ca totusi vrea sa ia o decizie pentru binele lui si nu pentru binele vostru.
Dar asta e viata. E normal sa fie asa. Cea mai importanta misiune a noastra e sa ne descoperim.
Partenerul nu este al nostru sa il posedam ca pe un bun. Pur si simplu traim prezentul cat de bine putem impreuna si cautam sa luam decizii spre un viitor comun.
Si decat sa ne asteptam ca va sta cu noi o viata, mai bine ne asteptam ca va pleca.
Important este, ceea ce simt ca vrei si tu sa faci, ca daca partenerul simte ca trebuie sa mergeti pe drumuri separate, sa simti ca are o viata cu mult mai implinita datorita tie.
Groaza ta de fapt pare sa fie teama de a fi doar una dintre mai multe.
Tu vrei sa fii cea speciala, cea altfel.
Cred ca ar trebui sa cauti o relatie cu un baiat apropiat de varsta ta. +- 1/2 ani.
Daca asta simti, fa asta.
Doar nu intra in relatia asta cu asteptari.
Relatia asta va fi pentru a cunoaste mai bine ce simti.
Si fa asta clar si pentru el, altfel veti suferi amandoi mai mult decat e cazul.
Ai grija sa nu creada ca veti fi impreuna ani si ani.
Relatia asta este la modul : vedem ce se intampla, nu proiectam nimic in viitor.
E un experiment dupa care va fi mai clar pentru tine ce iti doresti de la o relatie si de la un partener de cuplu.
Succes!