| RalucaAyram a întrebat:

Am nevoie de ajutor urgent sad Am 18 ani și mi-am început viața sexuală in urma cu 2 luni. Când am făcut-o prima oară cu iubitul meu, nu ne-am protejat, deoarece noi nu plănuiam sa facem nimic, așa ca nu ne-am luat "măsuri" dar ne-a cam luat valul laughing și nu aveam niciun prezervativ la îndemâna, însă nu a ejaculat in mine. Dar ru, fiind mai panicata de fel am luat pilula de a doua zi, fiindcă am înțeles ca se poate produce o sarcina chiar dacă ejacularea are loc in afara vaginului. Fiind in vacanța in alta țara, nu am fost la farmacie a doua zi așa cum trebuia, așa ca am cumpărat-o cand ne-am întors in țara, (după 2 zile) si am luat din aceea de 120 de ore (5 zile). La scurt timp, (2 săptămâni) am luat alta pilula de a doua zi, (de data aceasta de 72 ore) după un accident. După ce am luat prima pastila, menstruația mea s-a dereglat, îmi vine mai devreme si prima menstruație după dezvirginare și după acea pilula a avut o culoare rozalie - deschisă și a durat foarte puțin, iar cantitatea mult mai mică decât de obicei. Întrebările mele sunt: De ce mi s-a dereglat menstruatia? Adica, îmi vine, dar de ce s-a modificat data? De ce vine mai devreme? Este din cauza dezvirginarii sau este de la pilula? Este normal ca prima menstruație după dezvirginare sa fie in modul descris mai sus? Am înțeles ca nu este bine deloc ca am luat aceste pilule de 2 ori, la un interval de timp atât de scurt, chiar și farmacista mi-a spus acest lucru, este adevărat? Dacă da, de ce mai exact nu este bine și ce efecte negative au acestea asupra organismului? De când am luat aceste pilule mi-au ieșit câteva coșuri, este din cauza lor? Este adevărat ca aceste pilule produc infertilitate? Căderea excesivă a parului este cauzată de acestea? Efectele negative apar mai târziu, ce o sa se întâmple cu mine? Nu o sa mai am menstruație? Scuzați seria enervanta de întrebări însă nu am găsit nicăieri informații mai detaliate sau răspunsuri la aceste întrebări și as vrea sa ma ajutați, sunt efectiv terifiată de cele auzite despre aceasta pastila de a doua zi sad dacă se poate sa primesc răspunsuri din propria experiența happy mulțumesc anticipat happy

4 răspunsuri:
| Armyanka a răspuns:

Am trecut și eu prin ce treci tu de 2 ori. Pastila aia te nenorocește pe termen lung fiindcă e o cantitate foarte mare de hormoni in ea. Se manifesta in fel și fel de la om la om. O sa ai menstruația foarte neregulată... mai ales dacă iei pastilele la un interval scurt de timp. te sfătuiesc sa ai la îndemâna mereu cu tine prezervative, tu sau prietenul tau. Și dacă ești asa panicata poți face după 21 DE ZILE, IN NICIUN CAZ MAI DEVREME, un test de sarcina. Dacă îl faci mai devreme nu va fi concludent. Îți doresc multa sănătate. in momentul de fata și eu trec prin asta... te pup și ai grija de tine!

| corbulalbrosu a răspuns:

Întrebările mele sunt : De ce mi s-a dereglat menstruatia? Adica, îmi vine, dar de ce s-a modificat data? De ce vine mai devreme? Este din cauza dezvirginarii sau este de la pilula?
Raspuns : chiar si doar o singura pastila contraceptiva si mai ales cea mai puternica cum este EllaOne, de regula provoaca efecte extrem de grave si de severe si de obicei si de lunga durata care se pot manifesta pe durata a doar 3-4 luni in cazurile fericite dar pot fi si dereglari hormonale foarte severe si pe durata a 7-8 luni uneori si mai multe (10-12 luni) in cazurile in care femeia este urmarita de nesansa/de ghinion. Fiindca tu ai folosit 2 (doua) pastile intr-un timp extrem de scurt, este cat se poate de posibil ca dereglarea activitatii hormonale din organismul tau sa fie foarte grav perturbata si din acest motiv la randul sau si ciclul menstrual sa se desfasoare in mod imprevizibil (haotic), odata sa aiba lungimea de doar 14-20 de zile pentru ca urmatorul ciclu sa aiba lungimea chiar si de 50-70 de zile. De asemenea se poate intampla ca si sangerarea menstruala sa se produca anormal sau cu totul atipic, adica sangerarea sa fie ori foarte scurta si abia perceptibila, pentru ca urmatoarea menstruatie sa fie foarte lunga si extrem de abundenta.
Cea mai grava problema care poate sa apara dupa ce au fost folosite aceste pastile nenorocite, o reprezinta riscul ca ovarele sa fie si sa ramana grav afectate ceea ce uneori in anumite cazuri pot sa provoace o stare de infertilitate partiala si temporara.
Prin folosirea iresponsabila a acestor pastile nenorocite starea generala a aparatului reproducator poate fi foarte grav afectata. Din nefericire asa se intampla in toate cazurile in care fetele isi bat joc cu buna stiinta de starea sanatatii lor chiar si in situatia in care sunt avertizate asa cum ai fost si tu avertizata de acea farmacista. Singurul lucru pe care il poti face in prezent este sa te rogi cat mai mult si cat mai des celui de sus, sa te ajute sa treci cat mai usor peste toate efectele nefaste care urmeaza sa se produca in lunile urmatoare. Multa sanatate!

| seth2016 a răspuns:

RalucaAyram, inainte de a lua bombe hormonale citesti prospectul macar?

| Stegman a răspuns:

Fereasca Dumnezeu de fraiere ca tine, ca sa nu zic alt cuvant mai urat. Bine ca habar nu ai cand poti ramane gravida da tu faci sex. Ca sa faci sex trebuie sa ai cap, fatuca draga. Aveti internet pe mana, telefoane calculatoare, totul la un click distanta, si tu te otravesti cu pastilele de a 2 a zi. Felicitari ce pot sa zic.