| SabrinaLukas a întrebat:

Am 18 ani și în urma cu o luna mi-am început viața sexuală cu iubitul meu cu care aveam 8 luni, acum nu mai suntem împreuna și nu știu ce sa fac pentru ca îmi este frica sa nu fi rămas însărcinată... nu am folosit prezervativ prima data, însă el a ejaculat in afara. A doua zi după asta am făcut-o din nou, cu prezervativ însă a ejaculat 1 data și după și-a scos prezervativul, iar după puțin timp (maxim 10-20 min) m-a penetrat 1 data fără, iar după și l-a pus și am continuat. După, a doua zi eu eram îngrijorată ca pot rămâne însărcinată și de atunci prima data, chiar dacă a ejaculat in afara dar și de la acea penetrare fără prezervativ, fiind posibil sa mai rămână ceva pe penis de la prima ejaculare, am vorbit cu el și dimineața am luat pilula de a doua zi, in jur de ora 1-2 după amiaza. După asta ne-am protejat la fiecare contact sexual. Mi-a venit și menstruația, însă a venit cu 3 zile mai devreme decât trebuia și nu am mai avut dureri așa mari cum aveam eu înainte, (chiar nu am mai avut deloc as putea spune). Și m-a ținut mai puțin iar sângele era foarte deschis la culoare la început, apoi a devenit puțin mai închis. Nu am avut dureri, absolut nimic doar ca mi se întărisera sânii și ma dureau puțin, așa cum mi se întâmpla mereu când sunt la menstruație, iar după și-au revenit la normal.Am văzut pe net ca se poate sa fie sângerare peste menstruație, dar dacă era așa mi se mai întăreau sânii? Se poate sa fi fost așa din cauza ca era prima menstruație după ce mi-am început viața sexuală? Am auzit ca e normal sa vina puțin mai devreme sau mai târziu după începerea vieții sexuale. După menstruație, am făcut-o iar, de 6 ori intr-o zi, protejat, însă a ejaculat in mine de fiecare data și îmi e frica sa nu se fi spart prezervativul ...mai ales ca am folosit unul care era mai vechi, de data aceasta nu am mai luat nicio pilula pentru ca știu ca nu e bine sa iei alta la așa scurt timp. Întrebarea mea este: se poate sa fi rămas însărcinată de atunci de prima data, chiar dacă nu a ejaculat in mine și am luat și pastila de a doua zi? Și încă ceva, am auzit ca dacă rămâi cumva însărcinată, când iei pastila de a doua zi îți vine menstruația instant după ce o iei, e adevărat? La cât timp pot face un test de sarcina? Va rog, lămuriti- ma ca sa pot sta liniștita, mulțumesc mult happy

9 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Eu m-am pierdut frate... vorba lu dani, chiar trebuie să zici de fiecare chestie de asta laughing) cred că nu ești, iar prezervativu ăla se verifică și el la final dacă e sau nu spart, nu se merge pe prsupuneri

| Violleta2022 a răspuns:

Inceperea vietiis exuale nu-ti schimba data ciclului menstrual!
Tu ai cel mai probabil ciclul de tip neregualt, de aceea vine cand mai devreme, cand mai atrziu.

In ce priveste o sarcina, este simplu: faci un test de sarcina DUPA 21 de zile de la ultima partida sexuala.

Oricum, luarea pastilei de a doua zi ti-a dat complet ciclul peste cap, pe o perioada de 6-12 luni, deorece este o bomba hormonala care a declasant acum, gramezi de efecte secundare in sistemul tau hormonal.
O asemenea pastila se ia o singura data in viata, pentru ca poate produce dereglari inreversibile in corp sau chiar cancer mamar ori ovarian.

In ce priveste seful facut consecutiv, erai vulnerabila oricum, fiindca ati facut neprotejat, chiar si 1 singura data, fiindca era dupa o ejaculare, si ramasese sperma pe teava, care s-a scurs involuntar, imediat cum a fost reintrodus in vagin.
Joaca aia prosteasca fara prezervativ, te-ar fi costat o sarcina, fiindca este o greseala fatala sa reintroduci penisul, dupa ejaculare in vagin... fiindca are sperma pe teava, iar daca tu erai in perioada fertila, erai deja gravida.

| Andreeush a răspuns:

La 21 de zile de la ultimul contact sexual ar fi indicat să faci un test de sarcină.

| Sofer a răspuns:

Dacă ai luat pastila și ți-a venit menstruația. Nu ești însărcinată.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

6 ori într-o zi laughing bullsht.

| anonim_4396 a răspuns (pentru supadeceapa):

Teoretic merge dar practic inseamna ca nu au facut decat sex toata ziua happy

| ancaval a răspuns:

Doamne ferește.
Dapăi era musai să te bagi în așa ceva la 18 ani?
Nici el nu cred că știe ce a mai făcut acolo, nici tu nu știi. Vai și amar. Să știm noi? Nici o șansă!
Faci și tu un test de sarcină după vreo 3 săptămâni de la ultimul contact și te rogi să nu fii mamă așa repede. Dacă ești gravidă, rămâne copilul și vă faceți rolul de părinți. Musai!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu am putut citi toate detaliile cu atatea penetrari si unde si-a dat drumul. Serios acum, chiar trebuia sa spui tot? -.-
Fa un test de sarcina. Daca ati facut sex de atatea ori Dumnezeu cu mila!

| DoruLuGaboaie a răspuns:

Tu du te la lucru in Italia si fa ti o cariera in ingrijit de batrani