| mimiix a întrebat:

Povestea mea e cam complicată, dar o să va spun pe scurt. Acum 4 ani am cunoscut un baiat. Era atent cu mine, vorbeam mereu, am ajuns să ma îndrăgostesc de el. A fost prima mea iubire. Prin 2014 am incetat să mai vorbim. Eu mi am făcut o relatie, el la fel. Nu știu cum s-a întâmplat ca în 2016 amândoi eram singuri. Am început să vorbim din nou. Dar când ieșeam prin cluburi stăteam împreună, ne sarutam iar a doua zi nu mi mai dădea nici în mesaj. Saptamana urmatoare, când ieșeam cu prietenii iar ne intalneam și o luam de la capăt. Și am făcut așa de multe ori. Bineînteles că mă deranjează dar nu pot să îl evit. Când stau acasă îmi propun să nu mai stau cu el pentru ca sentimentele mele au revenit. Simt ca îl iubesc dar el a doua zi se face ca nu mă mai cunoaște. Mi a zis ca tine la mine și ca ma iubeste dar nu îmi arată asta. El e genul ăla de băiat cu totul sau nimic. Vrea să facem dragoste dar eu simt ca ma retine ceva. Am 18 ani dar totuși. Și mi-a zis ..ca el nu poate avea niciodată o relatie cu mine dacă nu o s o facem și etc. Faza e ca am încredere în el. Dar de unde stiu ca după ce o sa i facă cu mine nu o să ma părăsească? El de fiecare data când l am refuzat a plecat la altele și când de întorcea îmi spunea ca tot vina mea e. Ce ar trebui să fac? Să încerc ceva cu el sau să încerc să l uit? Am nevoie de păreri sincere. Multumesc mult. Și sper ca nu v am plictisit

Răspuns Câştigător
| KhaleesiDaenerys a răspuns:

Wow, pei treaba este un pic cam complicata. Stiu ce simti caci si eu sunt indragostita. Suntem de aproape de acceasi varsta ca si tine, eu am 20.

Hai sa-ti zic si eu povestea mea ca sa intelegi mai bine. Si a mea este destul de similara ca si a ta. Deci, am patit si eu cam la fel ca si tine cu primul baiat cu care am avut relatie sexuala. Am fost impreuna jumatate de an, a fost ok, la un moment dat ne-am despartit. Tin sa-ti spun ca l-am iubit foarte mult fiind primul baiat pentru mine. La un moment dat eu mi-am facut un alt prieten, iar si el la randul lui avea prietena. Acum nu demult eu m-am despartit de prietenul meu.
Am inceput din nou sa vorbesc cu primul baiat, am decis sa ne vedem, ne-am intalnit, am vorbit. Am mai iesit de cateva ori si totul era foarte frumos, eram ca si cei mai buni prieteni. La un moment dat mi-a spus ca ma iubeste foarte mult si ca tine la mine si nu m-a uitat niciodata si ca mereu se gandea la mine. Ca ii pare rau ca ne-am despartit si ca nu a mai intalnit o fata ca mine. Dupa care, la un moment dat m-am culcat cu el, a fost dragut, a fost foarte bine, toate bine si frumoase pana cand nu m-a mai cautat. Vorbeam dar foarte rar, nu mai venea sa ne intalnim, etc

Vreau sa zic ca inainte sa ne vedem vorbeam foarte rar, iar dupa ce m-am culcat cu el, iar vorbeam foarte rar, aproape deloc.

Deci concluzia este ca baiatul respectiv nu vrea de la tine decat se te duca in pat. Adica sincer, daca iti place de cineva si vrei sa fii cu persoana respectiva nu ii spui ca eu nu pot sa am relatie cu tine doar daca te culci cu mine. Crede-ma, sunt multi baieti acolo pe undeva care te respecta si nu iti cere asa ceva. Eu cu siguranta am multe de invatat, dar ce am invatat pana acum este sa imi ascult instinctele caci nu gresesc niciodata, crede-ma. Fii doar atenta la cum se comporta el cu tine, nu o sa fie diferit nici dupa ce ii dai ceea ce vrea. De aceea face asta cu tine pentru ca vrea sa obtina ceva de la tine, si cum o s-o obtina o sa "scape" de tine. Adica daca vrei neaparta, poti sa-i faci pe plac, ideea este ca sa nu iti para rau si sa fii pregatita de dezamagire.

Mie nu imi pare rau ca m-am culcat inca o data cu el. Dar uita-te la mine. Mi-a vorbit frumos, a spus ca ma iubeste, iar acum el are o alta prietena si pe deasupra m-a si blocat pe Facebook.

Stii cum se zice... Fetele se indragostesc cu urechile iar baietii cu ochii. Stiu ce simti, crede-ma. Dar daca nu vrei sa fii ranita atunci parerea mea este sa n-o faci. Asculta-ti instinctele.

Sper ca te-am ajutat. Bafta!

10 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Deci, el este un manipulator!
Simplu fapt ca ai mentionat ca, dupa refuz pleca la altele si se intorcea sa-ti spuna ca este din vina ta, imi confirma ca este un profitor doar!
Nu, nu te sfatuiesc sa faci nimic cu el, pentru ca imediat dupa ce te va avea, te va parasii, asa cum afce si cu cele la care merge acum si se tot intoarce la tine.Adevarul este ca se intoarce la tine nu din dragoste ci de ciuda ca nu-i cedezi si nu te va lasa in pace, pana nu va obtine ceea ce vrea, dupa care va pleca satisfacut la alta victima.
Asemenea barbati sunt curvari inascuti, mari manipulatori si minciunosi, pusi pe castig intotdeauna, buni oratori si manipulatori.
Sfatul meue ste sa nu-ti pierzi timpul cu asta, ca nu vei castiga nimic, plus ca de dragoste nu poate fii vorba!
Fa-te libera si cauta-ti un baiat care sa te iubeasca, sa te respecte si sa-ti daruiasca fericirea!

| mimiix explică (pentru Violleta2022):

Ideea e că am încercat de multe ori să trec peste. Dar de fiecare data când reușeam cât de cat, el se întorcea și o luăm de la capat

| Emilian65 a răspuns:

Fii tare, nu ceda asa usor. Cu siguranta ca dupa ce vei face sex cu el, te va uita.

| cristimihailov a răspuns:

In felul lui are dreptate.
Gandeste-te ca e ca o sticla veche de vin.

Trebuie sa ii scoti dopul si sa il gusti pentru a vedea daca e vin bun sau otet.

Scoate-i dopul, culca-te cu el fara a te implica sentimental. Si vei vedea.

Daca doresti asta...

| anamariarot a răspuns:

O persoana care te iubeste te asteapta, nu iti impune lucrul asta, cu atat mai mult ca nici nu sunteti impreuna

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Renunta la baiatul ala! Vrea doar sa te foloseasca ca pe o carpa, dupa sa te lase balta. Un baiat daca iubeste o fata cu adevarat nu are cum sa faca ce face el! Îti spun cat se poate de sincer, renunta sa mai vorbesti cu el, altfel o sa iti para rau si o sa suferi mult mai mult. Uită-l!

| SufletDivin a răspuns:

Draga Suflet,
Din ceea ce spui tu reiese ca acestui baiat nu-i prea pasa de sentimentele tale,si isi doreste mai degraba o aventura, nu ceva serios. Daca iti doresti si tu o aventura cu el este alegerea ta, dar daca iti doresti ceva serios cu el din cate spui tu, se pare ca el nu se gandeste la asa ceva, ci doar la placerea lui.

| mimiix explică (pentru SufletDivin):

Noi am mai vorbit despre asta
.și mi-a zis ca un baiat, dacă vrea doar să dacă sex cu o persoana și tine neapărat să faca asta, se tine de avea fata și 2 ani doar ca să i ducă în pat și după să o lase.

| diana54 a răspuns:

Eu cred ca tot ceea ce vrea el este doar sa o faceti iar apoi sa plece la alte fete, nu vorbeste cu tine decat in public prin simplul fapt ca nu doreste o relatie serioasa.
Nu accepta ceea ce vrea el, ca mai apoi sa te uite, altfel vei regreta, o persoana care te iubeste este aceea care te intelege si care iti da timp.
Este tipul de baiat nematurizat care ia totul in gluma si ii place sa ii cada toate fetele la picioare.

| mimiix explică (pentru diana54):

De multe ori mi-a zis ca ma iubeste. Și cum am zis și mai sus.mi-a spus ca el nu vrea să și bată joc de mine