| 20156 a întrebat:

Bună utilizatori TPU! Am nevoie de părerea voastră, istorioara mea va fi cam lungă așa că vă mulțumesc pentru timpul acordat.
Sunt într-o relație cu un băiat cu un an mai mare ca mine, e relație la distanță, degrabă vom avea 5 luni împreună. El vine să mă vadă peste cîteva săptămîni. Aceasta este cea mai lungă relație a mea și cea mai frumoasă. Are grijă de mine, mă alintă cu cadouri chiar dacă e peste hotare. Mama lui știe de mine, și părinții mei la fel. El e un băiat serios, și mă iubește multși la fel și eu îl iubesc mult. De pe data de 4 august a anului 2015 vorbim în fiecare zi pînă în prezent. Părinții mei mă sfătuiesc să nu-mi fac planuri serioase cu el pentru că n-are tată... E trist, pot să zic din experiență că am fost deja cu mulți băieți care au tată și niciunul nu s-a comportat așa de bine cu mine precum o face el, însă părinții cred că el nu se va descurca cu mine din cauza lipsei tatălui lui. Cînd vine acasă vrea să-mi cunoască părinții. La început, tatăl a fost de-acord apoi mi-a zis că e prea devreme pentru așa ceva. Poate numai cu mama o să facă cunoștință. happy Sunt foarte frustrată din cauza stereotipurilor părinților mei, într-adevăr ei nu știu cum stau lucrurile în relația noastră, și cred că sfatul lor e rău. Apropo, tatăl meu de asemenea a crescut fără tată. Noi am hotărât să nu le permitem părinților să se bage foarte tare în relație și ca problemele care apar să le rezolvăm în doi. Sunt prima lui iubită și mă pot considera cea mai fericită fată din pricina lui. Însă părinții nu înțeleg că el îmi face viața mai frumoasă și mă influențează să scap de el.
Cum credeți, cine are dreptate? Aveți ceva sfaturi pentru noi?
Mulțumesc mult!

16 răspunsuri:
| VerginicăVacăGrasă a răspuns:

Sunt de acord cu parintii tai, deja e prea mult, esti tanara este pacat de tine, esti la varsta la care trebuie sa strabati cat mai multe cearsafuri, sa iesi cu fetele in club sa fiti fitoase, cabane, peripetii, betii in camin, tu iti pierzi aiurea timpul cu o relatie la distanta. Parintii au foarte mare dreptate doar cu un singur lucru, e prea devreme pentru relatie serioasa, ar trebui sa o incheiati, ce iti garanteaza tie ca el in momentul asta nu este la vreun hotel cu o fata facandu-i sex oral?

| 20156 explică (pentru VerginicăVacăGrasă):

Nu fi așa răutăcios sau răutăcioasă. Eu nu vreau să-mi pierd timpul prin cluburi, eu cu el vorbesc extrem de des, nu e genul de băiat infidel. Sunt o firă liniștită, prefer dragostea sinceră decît drogurile sau băuturile alcoolice.

| 20156 explică (pentru 20156):

Fire*

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru 20156):

Mai bine iesi cu gasca in oras, in pub, oriunde, nu mai sta pe net sa vb cu ala, e pacat de tineretea ta nu sunt rautacios, sunt realist

| OldSoul a răspuns:

Daca pe tatal tau la afectat atat de mult lipsa tatalui lui (suna aiurea, stiu) asta nu inseamna ca si pe el il va afecta, trebuie sa il faci pe tatal tau sa inteleaga asta, e clar ca are unele flustrari fata de aceasta tema.

| TheLoveDoctorr a răspuns:

Propun sa va vedeti de treaba si sa nu ascultati gura lumii!

| DavidTheTrueMMAFighter a răspuns:

Nu stiu ce sa zic...am avut si eu doua relatii de la distanta si mi-au placut, dar ne vedeam rar!

Parintii tai, pe o parte, au dreptate, pe de alta, nu...un copil (sper ca nu ai 20+ ani), trebuie tratat cu calm, sa-l faceti fericit, etc...

Ei poate cred ca, aceasta relatie fiind doar una de pe net, adica de la distanta (mai ales ca e,, de peste hotare"), el o sa iti faca ceva rau dupa...(de exemplu, sa te duca la produs)... orice parinte are aceasta frica...iti dai seama... daca se va adeveri? Iti dai seama ca vor fii distrusi?

Acum, e randul dreptatii tale... daca tu chiar il iubesti, crezi in el, si esti 100% sigura ca nu-ti va face rau, nu vad de ce parintii s-ar impotrivi...

Probabil, le-ai aratat vreo poza cu el, iar, parintilor li s-a parut un baiat dubios.

Deci, aveti dreptate 50%-50%...

Dar tot nu inteleg de ce tatal tau nu e de acord, daca si el a trait fara tata... poate are vreo presimtire...

Eu spun ca, daca acest tip e destept, sa vina in tara, sa stea aici cu tine (la casa lui, cu tine, m-am referit,, intr-o relatie"), iar dupa, sigur il vei cunoaste si vor putea si parintii tai sa stea siguri, fara frica...

Asta e sfatul cel mai freak**g logic.

FUNDA.

| 20156 explică (pentru DavidTheTrueMMAFighter):

Băiatul e de la mine din țară, și e cu un an mai mare ca mine, am vorbit pe Skype, totul e bine, e băiat de treabă, nu fumează, nu bea. Eu am 16 ani și el va împlini degrabă 17. Le-am arătat niște poze cu el părinților și au zis că pare un băiat bun. happy

| 20156 explică (pentru DavidTheTrueMMAFighter):

El s-a dus să învețe în altă țară, însă mi-a zis că după ce termină colegiul ori el revine în țară să ne continuăm studiile amîndoi, sau el mă i-a cu el acolo la facultate.

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru 20156):

Halele maica sfanta, 16 ani? esti prea tanara pentru asta domnisoara iti nenorocesti tineretea, esti la liceu, bucurate de perioada asta, nu arunca cu gunoiul in ea, halele maica sfanta TENSIUNEA, sper ca parintii sa ia atitudine

| DavidTheTrueMMAFighter a răspuns:

Apropo, cati ani ai?

| DavidTheTrueMMAFighter a răspuns:

Si eu pot spune ca nu fumez, ca nu ma droghez.dar in realitate o fac...(e un exemplu big grin)

Parintii tai, fac cum stiu, nu pot interveni eu....eu iti dau doar un sfat.

In realitate iti vei da seama daca el e,, alesul"...

Ai 16? Nu ai colegi cu care sa iesi la un suc, la un film?

Cum crezi ca va continua relatia ta (eu sunt de acord cu ea, dar, ma pricep la vorbitul cu oamenii, iar, daca imi raspunzi, o sa dau,, verdictul". big grin)

winking

| 20156 explică (pentru DavidTheTrueMMAFighter):

Nu am mulți colegi sau prieteni, sunt o fire mai retrasă și prefer să stau acasă să citesc sau să privesc filme. Cred că relația va continua spre bine, deigur că vor apărea probleme, ceea ce e și normal, dar încetișor și cu soluții raționale le vom rezolva. Depinde de ambii parteneri și de scopurile lor dacă vor avea pentru ce vor lupta, sunt sigură că nu le va fi plictisitor și că relația se va întări, ca în relația mea. Am încredere în acest băiat și la fel el are încredere în mine, suntem fideli și ne mulțumim că suntem împreună, chiar dacă asta nu se întîmplă trupește.

| DavidTheTrueMMAFighter a răspuns:

Aha, frumoase cuvinte! Sa stii ca te-as prefera pe tine, fata de o pitipoanca, care e non-stop in club, si non-stop, in baia clubului big grin

Eu nu sunt inchis, ies des, ma duc la antrenamentele de MMA...dar, am momente cand, stau acasa destul!

Eu cred ca o sa fie bine parintii tai, sa continuati relatia, etc..deci, DA, continua relatia. FUNDA? happy

| DavidTheTrueMMAFighter a răspuns:

Din ce oras esti?winking

| fairy14 a răspuns:

Parintii tai vor ce-i mai bun pentru tine, de aceea reactioneaza asa! Crede-ma, vor sa te vada fericita! daca tu esti fericita cu acest baiat, nu renunta, important este sa va iubiti, sa va respectati si sa fiti sinceri unul cu celalalt! Daca ai tai vor observa toate astea fii sigura ca te vor sustine, implicit va vor sustine! Multa Baftaa!