| Ofiintă a întrebat:

Când ne indrăgostim, simţim că viaţa are un nou rost, ne simţim mai fericiţi, indiferent de circumstanţe, tot timpul gândul ne sare la persoana iubită.
Aşa am fost şi eu, anul trecut, când l-am întâlnit, am simţit din nou fluturi în stomac, dar tot acest sentiment uşor, uşor s-a transformat in suferinţă.El nu era persoana la care mă aşteptam, după ce am conversat cu el, a început să ma ignore, timp de un an îi cerşeam iubirea, deoarece aveam sentimente puternice si nu îmi puteam imagina viaţa fără el!
Am primit în schimb ignoranţă şi am făcut cunoştiinţă cu sentimentul de gelozie.
Un an am aşteptat ca şi el să se schimbe, tot timpul cu speranţe mari că poate mă va observa dar am rămas dezamăgită de fiecare dată.
Ultima data mi-a frânt inima, si mi-a fost foarte greu să mă adun, simţeam că numai am pentru ce să trăiesc.

Momentan, sunt indiferentă, nu-mi pasă de nimeni si nimic, numai am fluturi in stomac, trăiesc viaţa în sec, dar pot spune ca îmi este mult mai bine după ce am renunţat definitiv la el, căci l-am aşteptat un an!
Având doar 16 ani, este prematur să fiu tristă din cauza asta, din moment ce niciodata nu se ştie ce îţi va aduce viaţa, dar totuşi tot imposibil mi se pare să mă îndrăgostesc din nou şi să uit de trecut.
Ce părere aveţi?

Răspuns Câştigător
| Raiiiisa a răspuns:

Da ai dreptate,sentimentul pe care il ai atunci cand esti indragostit este foarte placut,nestiind ca de cele mai multe ori cu cat dragostea este mai mare,cu atat si suferinta va fi mai puternica.
Si parca atunci cand intalnim persoana nepotrivita ne indragostim mai tare ca niciodata.
Cea mai mare suferinta este sa iubesti pe cineva si sa nu fii iubit,sa nu stii ce e aceea dragoste,dar totusi tu sa daruiesti totul.
Stii,sa astepti sa se schimbe un om este la fel o suferinta si totodata o dezamagire cand vezi ca astepti in zadar,pentru ca oamenii nu se schimba orice ai face,in ciuda acestui fapt continuam sa credem asta si ne amagim singuri,dar niciodata nu se va intampla. Oamenii chiar nu se schimba.
Oamenii care ne frang inima merita dispret,chiar daca i-am iubit sau inca ii mai iubim si refuzam sa credem asta.
In viata,cele mai grele suferinte in dragoste sunt cele la inceput si treptat,treptat incepem sa devenim indiferente si reci, sa nu mai punem suflet si sa nu mai avem incredere in nimeni, in felul acesta facandu-i sa sufere si pe cei nevinovati pentru vinovatia unor oameni care stiu sa creeze suferinta.
Am suferit mult in viata asta si inca sufar, cauza fiind tot un EL, dar nu imi fac probleme sperand ca odata voi fi si eu mai fericita decat este sau va fi el.
Cred ca persoanele care sufera si trec prin greutati, in final vor deveni cele mai puternice persoane.
Asta imi da putere.

9 răspunsuri:
| Klepto a răspuns:

Eu spun ca ai scapat ieftin, daca doar ai incercat o relatie cu el si ai ramas cu sechele, gandeste-te cum ar fi fost sa ai o relatie de cativa ani si sa te desparti.
Tu nu ai de ce sa fi trista pentru totdeauna, chiar necunoscandu-te eu sunt sigur ca esti o persoana speciala si unica, o sa gasesti dragostea si o sa uiti de tot si toate, o mare de suferinta poate fi secata de o picatura de fericire.
Ai experimentat iubirea de copil mic, acea iubire puternica si imprevizibila.
Da, cand ne indragostim este cel mai frumos, sentimentul ca exista cineva care ne accepta asa cum suntem, ca ne iubeste neconditionat, toate astea fac ambrozia si nectarul zeilor sa para amara pe langa dulceata iubirii.
Cat timp nu esti ca mine, iubirea o sa te gaseasca, tu ai toata viata inainte, tu meriti iubire, tu meriti fericire.
Gandeste-te cum ar fi fost sa fiti impreuna ceva timp, sa iti pui sperantele si visurile ca apoi sa se termine totul si sa te regasesti singura.
Sa gasesti lucrurile lui, jurnalele in care iti declara dragostea si in care iti promitea iubire neconditionata, cadourile oferite din dragoste? Ar fi durut de 1000 de ori mai mult. Dar ca el sa gaseasca alta persoana si sa te paraseasca pentru ea?
Iti garantez eu, ai scapat destul de usor, stiu ca doare, stiu ca nu mai gasesti un sens la dragoste, stiu ca te gandesti "de ce sa mai incerc daca de prea multe ori o sa ajung sa sufar?", dar asta este viata din pacate, trebuie sa gasim ceva ce / cine ne face fericit, unii am drumul mai usor, altii trebuie sa treaca prin foc sa gaseasca ce isi doresc, dar totul merita la final.
La 16 ani tu nu ar trebui sa te simti rau nici macar o secunda, ar trebui sa te bucuri de viata, sa te distrezi, sa razi, sa faci amintiri placute si niste prieteni adevarati pe care poti sa-i numeri pe degetele de la o mana.
Nu te complica deja singura, asteapta ca viata sa se complice de la sine, pierzi timp pretios.
Stiu ca esti suparata, stiu ca suferi, dar o sa fie bine, nu ma intreba cand, asta tine de tine si numai de tine.
Zambeste, viata este frumoasa in felul ei ciudat, cand o usa se inchide, sparge un geam.
O zi buna iti doresc.

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Biblia spune că fiecare lucru i si are timpul lui, deci si dragostea î si are timpul ei, tu momentan esti incă un copil, m ai ai nevoie de cîtiva ani buni de maturizare fizică si afectivă.

| Seby90 a răspuns:

TL; DR. Eu cand ma indragostesc fac dus mai dees.

| neutrino a răspuns:

Asa cum tu ai dreptul sa te indragostesti de un baiat, la fel are si el dreptul sa se indragostesca de o fata, si nu trebuie sa-i porti ranchiuna ca nu esti tu aceea.

| ywar a răspuns:

Cu siguranta draga sexicika esti o fiinta sensibila, cu principii si multe asteptari de la viata asa cum este firesc la 16 ani! O vorba inteleapta spune totusi ca "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul"! Vazut putin din exterior tu cam asta ai facut! Ai o varsta superba, iar fluturasii in stomac nu trebuie sa iti lipseasca macar pana la varsta la care grijile iti vor da de furca! Eu iti spun doar atat! Incearca sa experimentezi INTELIGENT viata fragila si dulce la 16 ani pentru ca un partener care sa te merite il vei intalni cand va trebui! si vei stii ca este EL. Acum nu vreau sa jignesc baietii dar de la un baita de 18 ani nu trebuie sa te astepti la prea multa minte. Sunt mai copii! dar cresc repede - ei zic ca daca fac sex la 17 ani sunt barbati! aiurea! Te pup dulce sexicica! Fa in asa fel incat sa nu se atinga nimeni de bucuria ta de a cunoaste aceasta varsta de 16 ani. Nu se mai intoarce! Respect pentru maturitatea ta!

| Ofiintă explică (pentru ywar):

Ţin să menţionez că el are 21 de ani!

| ywar a răspuns (pentru Ofiintă):

happy eu am 30 + - uneori nu conteaza varsta, doar uneori ci si bagajul spiritual pe care il ai / nu l-ai dobandit pan' la momentul asta!

| Hαppiηеss a răspuns:

Esti inca destul de mica ca sa stii ce inseamna cu adevarat dragostea iubirea aia imensa care iti taie respiratiea si evident nu sti inca nici ce inseamna suferinta. La varsta ta te indragostesti imediat de cineva si la fel de repede iti si trece iti imaginezi ca iubesti din tot sufletul dar de fapt e indragosteala aia de adolescent. La fiecare varsta iubesti altfel. Iubirea adevarata vine dupa 20 de ani cand esti deja matura si sti ce implica cu adevarat dragostea, acum poate nu o sa-mi dai dreptate dar vei vedea la momentul potrivit! Tu momentan bucura-te de viata si de adolescenta ai suficient timp sa iubesti...si sa suferi!

| pizzahut a răspuns:

Nu esti prea mica pentru a simti iubirea. De la 15-16-17 ani poti simti acest sentiment pentru diferite persoane. Totusi, nu stiu daca poti iubi daca nu esti cu persoana respectiva. El este un fraier daca te-a tratat asa de urat. E un lucru firesc sa te indragostesti si sa mai si pierzi.