Prima mea prietenă a plecat definitiv la mii de kilometri distanţă după o relaţie de un an şi 8 luni, fără ca măcar să mă anunţe în prealabil.
Am aflat prin interpuşi, din greşeală, unde a plecat.
Pur şi simplu azi ne-am văzut iar mâine era casa goală.
Am suferit mult atunci (chiar dacă în opinia multor reprezentante ale sexului feminin de pe-aici spun că băieţii nu suferă după fete) şi mi-a luat ceva vreme să îmi revin.
Vreun an şi ceva nici nu am avut curaj să încerc să am prietenă.
Are dreptate. Va fi mult mai dureros dacă ţineţi legătura constant. Aşa... să vă sunaţi din când în când nu e stres dar bine-ar fi să nu ţineţi legătura constant.
Dacă nu e după el să rămână, atunci crede-l! Nu are de ales şi el se gândeşte că e mai bine să te lase să-ţi găseşti fericirea în braţele altuia şi să-ţi forţeze mâna să-l uiţi.
Nu ai să găseşti altul ca el, asta-i clar pentru că toţi suntem diferiţi.
Crezi că lui îi vine uşor?! Nu-i vine deloc uşor dar uneori în dragoste trebuie să te gândeşti la binele persoanei iubite chiar dacă asta înseamnă uneori că acel "bine" se răsfrânge negativ asupra-ţi.
Te sfătuiesc să nu-ţi forţezi mâna să te implici într-o relaţie decât atunci când chiar vei fi trecut peste asta pentru a nu-l răni pe următorul care nu va fi avut nicio vină că prietenul tău a trebuit să se mute definitiv din România.
Te înţeleg perfect însă trebuie să strângi din dinţi şi să mergi mai departe.
Succes!
El are dreptate. Daca ati continua sa vorbiti ar fi mult mai dureros. Faptul ca renunta la tine nu inseamna ca nu te iubeste din contra vrea sa te lase libera pentru ati gasi fericirea cu altcineva. Din pacate nu exista leac pentru acest fel de durere. Poate timpul Desi, uneori nici el.Conteaza sa pastrezi tot ce a fost frumos si sa iti vezi de viata
Buna. Nu o sa iti zic ca "mai sunt si alti baieti pe lumea asta" pentru ca stiu ca ce ai avut nu se poate inlocui (ma refer la baiat), stiu ca acele clipe erau unice si ca nu se pot uita usor. Dar o sa vezi ca incetul cu incetul o sa il uiti. Cel mai bine ar fi sa nu mai pastrati legatura ca nu mai are rost daca zici ca nu se mai intoarce. Incearca sa il uiti, nu te mai gandi la el, nu mai asculta muzica trista, iesi cu prietenii, distreaza'te. Daca nu mai ii asa cum era la inceputul relatiei ii clar ca vrea sa va despartiti. Eu ti'am spus ce cred, acum ramane sa faci ce crezi tu ca e mai bine pentru tine.
pa pa
bafta:*
Sunt sigur ca te iubeste daca a zis ca nu vrea sa mai tineti legatura pentru a nu te rani Si daca nu iti mai trimite mesaje, nu te mai suna, nu te mai alinta nu inseamna ca nu te mai iubeste din contra chiar te iubeste si prin acest lucru incearca sa faca ceva pentru a nu-ti mai parea asa de rau cand va pleca sper ca m-ai inteles bafta in continuare si sper sa treci peste acest impas :*
Iti inteleg suferinta! si mai ales daca este prima iubire... dar asta e! trecem peste! ochii care nu se vad se uita
Cand termini lacrimile gaseste pe altul.Intotdeauna cel nou este mai bun decat cel vechi. Dela roby
Stiu si eu asa un caz.doamne nici nu imi vine a crede.parca imi pare ca chiar de baiatul acesta merge vorba...sint mirata.confuza.nu stiu ce sa zic
eusebiu27 întreabă: