| kendall a întrebat:

Am 17 ani (prietenul meu are 18 ani), suntem impreuna de 2 ani si am vrea sa ne incepem viata sexuala, ce sfaturi aveti?

Răspuns Câştigător
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

E foarte frumos că eşti virgină - e o CALITATE pe care PUŢINE fete o mai au la vârsta de 17 ani - deci trebuie apreciată!

Apoi, ca să "scapi" de acea frică ( cred că ţi-e frică de durere, de aceea poţi avea şi o stare de „încordare" ), TREBUIE să fi RELAXATĂ şi să ai încredere în partener!

Având în vedere că eşti la „început de drum", îmi permit să-ţi dau nişte RECOMANDĂRI pentru începerea vieţii sexuale :

Este FRUMOS că eşti virgină - dar, după cum vezi, acest aspect, poate fi un dezavantaj! În primul rând, e vorba despre lipsa ( ta sau a voastră ) de experienţă privind viaţa sexuală ( începerea ei )!

Apoi, mai ales dacă veţi faceţi dragoste pentru PRIMA dată, TREBUIE să aveţi la dispoziţie MULT timp ( 3-6 ore, deci să NU o faceţi pe "fugă" ) - pentru o reuşită de peste 80 % trebuie multă RĂBDARE!

De asemenea, este foarte important PRELUDIUL - adică perioada "dinaintea" actului sexual ( în sine ) - care TREBUIE să fie cât mai ÎNDELUNGAT, în care vă "pregătiţi" ( unul pe celălalt ) pentru actul sexual propriu-zis.

Acest PRELUDIU constă în mângâieri îndelungate în zonele erogene ( acolo unde vă excitaţi/vă place ), săruturi pasionale ( eventual sărut "francez" ), treptat vă dezbrăcaţi ( până rămâneţi goi ); după care treceţi la un alt stadiu şi vă "ocupaţi" fiecare de organul sexual al partenerului, puteţi încerca o combinaţie de sex oral + cunilingulus ( se linge cu limba organul sexual ) + anilingulus ( se linge cu limba zona anală ), se ling uşor ( sau se pot suge uşor ) sânii/svârcurile/gâtul partenerului ( partenerei ), EL poate suge uşor clitorisul partenerei, etc.

TOATE acestea trebuie făcute în SPECIAL de către el, pentru plăcerea şi excitaţia TA - deoarece dacă nu eşti destul de excitată, atunci vaginul tău nu va fi suficient de lubrefiat ( deci nu vei fi destul de "udă" la "piersicuţă" ) şi atunci penetrarea va fi MULT mai grea!

Apoi, EL trebuie să fie cât mai delicat cu tine şi să continue preludiul până când VEDE efectiv că te-ai "udat" foarte tare şi ABIA după aceea să te pătrundă cu "fineţe" ( dar în acelaşi timp FERM, dintr-o singură încercare şi NU prea adânc, acum la început, ca să nu lovească "fundul" vaginului )!

De asemenea, dacă observă că nu te "uzi" suficient de mult pentru a te penetra cu uşurinţă ( după URMAREA paşilor enumeraţi mai sus ), se poate folosi o cremă/ulei lubrifiant/ă!

Mai mult, după penetrare, la primele 10-15 mişcări TREBUIE să fie foarte delicat şi să NU te pătrundă adânc ( deoarece mai durează "puţin" până când vaginul se lubrefiază COMPLET )!

Iar durerea de care e posibil să-ţi fie frică - DEPINDE foarte mult de "nivelul" tău de excitaţie ( şi de lubrefiere ), precum şi de "modul" în care te penetrează!

DACĂ urmaţi "paşii" descrişi mai sus, NU vei avea NICI o problemă şi NU vei simţi durere - poţi fi LINIŞTITĂ!

Oricum, durerea şi/sau acea mică sângerare ( la deflorare ) VARIAZĂ de la fată la fată, sunt fete care nici NU au aceste simptome...

De asemenea, RECOMAND o igienă IMPECABILĂ ( atât înainte, cât şi după ) - şi, NEAPĂRAT folosirea PREZERVATIVULUI ( alunecarea va fi mai uşoară, eviţi riscul de sarcină şi diverse boli cu transmitere sexuală ) – mai ales în cazul unei noi relaţii, sau o relaţie „pasageră" ( ori una sub semnul întrebării )!

Dar e foarte important să fiţi ATENŢI la modul de "manevrare" a prezervativului ( deschiderea lui şi "montarea", apoi e importantă mărimea, şi nu în ultimul rând "demontarea" acestuia ) - de asemenea, recomand VERIFICAREA prezervativului după FIECARE "partidă" ( să nu se fi rupt/tăiat; se poate verifica atât vizual, cât şi prin „umflare" uşoară, ca la un balon ) - pentru mai multă siguranţă!

Dacă folosiţi prezervativ de fiecare dată şi la fiecare "număr/partidă" ( ATENŢIE la modul de manevrare/desfacere şi "montare/demontare" ) NU există risc de sarcină ( siguranţă de 99 % ), DAR ( repet ) preferabil să-l verifici după partidă!

Să folosiţi prezervativ cu spermicid - chiar dacă se rupe, NU trebuie să disperi, deoarece este lubrefiat/tratat cu o substanţă spermicidă ( cu rol de distrugere a spermatozoizilor )!

În cazul în care nu folosiţi prezervativul, CHIAR dacă nu a ejaculat în tine, EXISTĂ un "risc" ( de sarcină ) mai MIC - datorat lichidului preseminal, care POATE conţine spermatozoizi!

Lichidul preseminal este un lichid care iese cu "ceva" timp înainte de ejaculare şi POATE conţine spermatozoizi - numărul lor DIFERĂ în funcţie de mai mulţi factori : nivelul de excitaţie ( înainte de a ejacula ), un eventual sex oral practicat înainte de penetrarea vaginală, etc. - şi POATE produce sarcină ( mai ales dacă te afli în perioada fertilă )!

Acum depinde şi de partener, de motilitatea spermatozoizilor, etc! Deci, RISCUL de sarcină ar fi ( aşa cum spuneam mai sus ) de 10-15 % - şi se datorează acelui lichid preseminal!

Pentru alte detalii, poţi vedea articolul de la linkul : http://www.mamicamea.ro/......eptie.html

Pentru a preveni LUNAR o posibilă sarcină se RECOMANDĂ următoarele metode : prezervativ, tablete anticoncepţionale ( prescrise de MEDIC ), ovule sau creme spermicide/contraceptive, metoda "calendarului" ( când ai ciclu regulat ), etc.

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile )!

Bine-nţeles, dacă ai menstruaţie NEREGULATĂ, atunci RISCUL de sarcină există permanent ( deoarece nu şti când ai ovulaţia )! Iar dacă ai ciclu REGULAT, atunci RISCUL este mai crescut în perioada cu fertilitate mai mare ( DAR asta NU înseamnă că în rest ar fi inexistent, ci doar că ar fi mai scăzut )!

În primul rând, e foarte IMPORTANT ca din momentul ÎNCEPERII vieţii sexuale, să ţi un CALENDAR SPECIAL ( doar pentru ciclul menstrual, pe care să nu notezi altceva ) : în acel calendar să-ţi notezi, ÎN FIECARE LUNĂ, prima zi de ciclu ( cu pix roşu ) şi apoi ultima zi de ciclu ( cu pix albastru ) – eventual cu verde zilele în care ai făcut dragoste!

Nu se ştie când ai nevoie de el...

Metoda calendarului se bazeaza pe cunoasterea zilelor in care femeia este fertila, zile in care daca au loc contacte sexuale neprotejate, se poate produce o sarcina. In aceasta perioada fertila, daca nu se doreste o sarcina se evita contactele sexuale, sau se poate recurge la alte mijloace contraceptive.

Pentru a se putea folosi cu succes metoda calendarului este necesar ca femeia sa tina o evidenta precisa a ciclurilor ei menstruale pe o perioada de minimum 6 luni.

Prima zi a fiecarui ciclu menstrual este ziua in care incepe menstruatia ( numita si ziua 1).
Apoi zilele se numeroteaza in continuare (ziua a 2-a, ziua a 3-a etc) pana la ultima zi inainte de menstruatia urmatoare.
Un ciclu menstrual complet este intervalul de timp cuprins intre prima zi de menstruatie / Ziua 1 a ciclului menstrual si prima zi a urmatorului ciclu.
Durata ciclului menstrual in general variaza intre 25 si 35 de zile, si bineinteles exista si exceptii.

Daca pe toata aceasta perioada durata ciclului menstrual este constanta, adica variata maxima este de 1 zi, inseamna ca ai un ciclu menstrual constant.
Daca in fiecare luna durata ciclului tau este diferita se considera ca ai un ciclu menstrual neregulat.
Daca ciclul tau menstrual are o variatie mai mare de 7 zile este bine ca urmarirea ciclului sa se intinda pe o perioada mai mare de timp

Sursa: http://www.mamicamea.ro/......eptie.html

Apoi, dacă faceţi sex NEPROTEJAT folosind metoda "coitului înrerupt" ( Coitus interruptus ) - mai ales în perioada cu fertilitate RIDICATĂ - atunci RISCUL de sarcină ESTE FOARTE MARE, mai ales dacă ai ciclu neregulat ( şi NU şti exact când ai ovulaţia )!

Metoda aceasta, "coitul înrerupt" ( adică scoaterea penisului din vagin, în momentul ejaculării ), se utilizează COMBINATĂ cu "metoda calendarului" şi, OBLIGATORIU cu folosirea prezervativului în perioada cu fertilitate ridicată!

Apoi NU EXISTĂ perioadă fertilă şi perioadă nefertilă - EXISTĂ DOAR perioade cu fertilitate RIDICATĂ ( crescută/sporită ) şi perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ!

Nefertilitate/infertilitate ( perioade nefertile ) EXISTĂ doar atunci când eşti „sterilă" ( ca urmare a unor afecţiuni MEDICALE )!

Dacă ai menstruaţie REGULATĂ ( doar ATUNCI cunoşti când are loc ovulaţia ), atunci putem discuta despre perioadă cu fertilitate ridicată/scăzută, ASTFEL :
„Perioada fertila" este strans legata de momentul ovulatiei, si se stie ca ovulatia are loc cu aproximativ 14 zile inainte de menstruatie ( dacă vorbim de un ciclu REGULAT de 28 zile ), si NU la 14 zile dupa menstruatie cum se scrie in mod gresit in unele articole de pe internet.
„Perioada fertila" ( adică cu fertilitate RIDICATĂ ) incepe cu 4-5 zile inainte de ovulatie ( atat poate supravietui spermatozoidul in uter ) si se termina la 1-2 zile dupa ovulatie ( perioada in care ovulul este viabil ).

TOATE celelalte zile se CONSIDERĂ perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ - dar, NU INEXISTENTĂ!

Poziţiile pe care le puteţi folosi trebuie să le stabiliţi „împreună", de obicei o anumită poziţie vine de la „sine"... Aprecierea „necesităţii" unei poziţii ( sau a alteia ) depinde de experienţa partenerului ( aici e o chestie subiectivă ), de „atitudinea" partenerei, etc.

Cam asta ar fi …

10 răspunsuri:
| Jack a răspuns:

Foarte simplu big grin nu o faceti! nu o sa iti placa prea mult, daca timp de 2 ani nu o reusit sa isi inceapa viata sexuala cu tine happy e clar ca nu prea stie el cum sta treaba happy! dar merita incercat desi ideal ar fi sa iti incepi viata sexuala cu un baiat care are putina experienta! dar nu prea se poate in cazul tau acumhee hee! Nu aveti nimic de pierdut happy! incercati happy! daca nu iese, mai incercati si tot asa happy!

suntserios
| suntserios a răspuns:

Protejati va

| Brâncuşi a răspuns:

Daca voi va iubiti ce ne mai intrebi, succes si sa va protejatiiwinking.

| Nicux1 a răspuns:

Spor in patlaughing.

| Domiinic a răspuns:

Folositi prezervativul.

| Paulaaaaaaaaaa a răspuns:

Da daca va iubiti cu adevarat poti sa o incepi, totul e legal, dar nu uita foloseste prezervativul!

| KittyKit a răspuns:

Nu cauta sfaturi aici happy Nu ai nevoie de ele happy Va iubiti si totul va veni de la sine.Lasa-te purtata de vas.Incepeti incet si tandru apoi...vedeti voi ce iese big grin Trebuie sa ai incredere in el si sa stai relaxata.Nu aveti ce sa gresiti.Nu exista reguli. Faceti exact ce va trece prin minte. Sper ca te-am ajutat. Pupici :* >big grin

| Outspoken19 a răspuns:

Pai protejati-va si incepeti cu niste sarutari. Dupaia va excitati si BUM. magie :]

| LAriiscukka a răspuns:

Daca va simtiti pregatiti amandoi de ce nu?happy haii baftaa:* si nu uita de prezervativ

| GiO23MuS1c a răspuns:

Prezervative in actiune! laughing, oricum ce ne intrebi futetiva si gata:O laughing, prezervativeeeeeelaughing.